Editura Amphion: ZAHARIA STANCU, AM FOST LEU DE PERSIA

ZAHARIA STANCU

(5 octombrie 1902 - 5 decembrie 1974)

ALBINA

Priveşti: prin lanurile verzi se pierde

Un fir de vânt şi-o dungă de lăcustă,

Şi ierburile prind ca să-ţi dezmierde

Picioarele şi tivul de la fustă,

Iar o albină gura bujorată

Ţi-o caută în zbor ca pe-un ulei

În care duce mierea adunată

Din florile de câmp, cu truda ei.

PÂRÂUL

Auzi un cântec de pârâu zglobiu?

Cu trupul tău despică unda rece,

În soare legănând argintu-i viu

Şi florile pe lângă care trece.

Eu te voi aştepta-nsemnând un vers,

Îngenuncheat, la piatra de hotar,

Să-mi amintesc că lângă tine-am mers

Cu gândul rouă şi mărgăritar.

ARBOR

Când mâna ta pe fruntea mea e floare

Şi-nfrigurat cealaltă mână-ţi caut,

Mi-e sufletul ca lanul verde-n soare

Şi cugetul ca zvonul unui flaut,

Dar când departe paşii tăi îmi sunt

Şi sânul cu miros de busuioc,

Mă simt un arbor greu către pământ,

Încins între perdele largi, de foc.

PÂNDĂ

De-aseară stau în câmp, întins pe-o claie,

Încheagă roua cu răcoarea perle.

O stea se surpă, negura o taie,

Pădurea fluieră cu zvon de mierle.

Şi iată: zorii alergând prin fum

Deschid în zare geană viorie.

Mă scol şi-aştept cu gând tâlhar la drum

Paşi goi prin iarbă, râurată iie.

FAPTĂ

Am prins în mâni, în zori, o stea care cădea,

Să nu lovească-n aripi, în aer, o albină

Ce se-ntorcea grăbită, în zbor, cu cofa grea,

Către prisaca ei, de miere şi lumină.

GRĂDINĂ ÎN ZORI

Dac-ai veni-n grădină, ţi-aş arăta în zori

Albine cum se roagă smerite şi se-nchină

Pe fiecare dintre sălbaticele flori,

Ca-ntr-o bisericuţă de rouă şi lumină.

DINCOLO DE ZIDUL ALB

Dincolo de zidul alb e soarele

Tolănit pe lanuri verzi şi pe copaci.

– Smulge-i sufletului aripele,

Tu, cel mai sărac dintre săraci.

Dincolo de zidul alb e visul

Căutat pe cărărui întortocheate.

– Hai, îngroapă-ţi liniştit ucisul

Dor în inima ce încă bate.

Dincolo de zidul alb sunt mări,

Clopote, păduri, ereţi şi vrăbii.

– Ochii tăi trudiţi şi fără zări

Taie întunericul ca două săbii.

Dincolo de zidul alb e viaţa

În care niciun fir de iarbă nu-i stingher.

– Tu, captiv, aşteaptă-ţi dimineaţa

Şi o să te urci pe scări de nori la cer.

VOIEVOD UCIS

Femei îngenuncheate şi-un cap bărbos pe tavă.

Al lui Ioan Cumplitul? Al lui Mihai Viteazul?

În zare, stol de corturi şi oameni fără slavă

Adapă cai focoşi, unde luceşte iazul.

Turbane roşii, coifuri şi suliţi. În ţărână,

Un leş umflat din care lupeşte se hrănesc

Dulăi. Deasupra, luna, rotundă ca o mână,

Înalţă-n peisaj alb buzdugan domnesc.

DA: AM CRESCUT CU MACII...

Da: am crescut cu macii şi strugurii pe câmp.

Da: mai păstrez, ca iarba, şi-acum, sub pleoape rouă.

Da: m-am scăldat în râul cu cânepi la topit,

Da: mi-am julit genunchii în vişini şi-n cireşi.

CÂNTEC DE SFÂRŞIT

Poate greşesc: dar steaua tot roşie-a rămas.

Poate greşesc: dar fluviul e-acelaşi ca-nainte.

Poate greşesc: dar munţii îşi au şi ei un glas.

Poate greşesc: dar câmpul şi el are cuvinte.

CÂNTEC

Azi dimineaţă eram rouă.

A venit soarele şi m-a băut

Viaţa împărţindu-mi-o-n două.

Azi la amiază eram nor,

A venit soarele şi m-a băut

Picătură cu picătură, uşor.

Astă seară stea voi fi, stea,

N-am să clipesc de multe ori.

Marea mă cheamă, vrea să mă bea.

AMINTIRE

Pe dealul de podgorii, roş, cădea,

În poala serii, soarele încins.

Gemea amurgu-n brâu de flăcări prins

Şi ca un om bolnav se zvârcolea.

Pe drumul alb cu stâlpi de telegraf,

Treceau cirezi de boi şoldii şi vaci

Şi din chervane-aeriene saci

Cu neguri plini, zvârlea un nor seraf.

O pasăre vâslea spre cuib, domol,

Mugea o vită poticnită-n jug.

Arsese ziua undeva pe rug

Şi scrum din trupul ei plutea în gol.

CÂNTEC

Rădvanele liniştii dincolo de deal au poposit,

Apele sunt cum e cerul, cerul cum sunt apele.

Amurgul rumen închide pleoapele,

Vântul trece, strigă un clopot în turnul învechit.

Cirezile vin, cumpenile fântânilor li se închină,

Umbrele cresc, şoapte înfrigurate răsar.

În limpezişurile cerului se risipesc iar

Bani neatinşi de rugină.

◊◊◊

În grădină mi-a intrat un tâlhar,

Mi-a furat uleiele, albine, fericirea.

Am cântat cetatea şi câmpul, iazul clar,

Viaţa, moartea, iubirea.

◊◊◊

Cântă, omule, cât eşti viu, cântă,

Nu te gândi nicio clipă la moarte,

Moartea e departe, departe,

Cântă, omule, cât eşti viu, cântă.

NAŞTEREA

Păstorii se întorceau în somn pişcaţi de purici.

Îngerii n-au sunat din trâmbiţe,

Nu s-au cutremurat înălţimile,

Magii îşi iubeau pe covoare moi ţiitoarele.

Dar vitele în adevăr rumegau paie,

Maria se zbuciuma în adevăr în sânge,

Şi în vreme ce ochii lui Iosif creşteau văpaie,

Pruncul trandafiriu a prins a plânge.

STRUGURI

Soarele a căzut în panere,

Albastru, violet, auriu,

Soarele dealurilor mele,

Soarele dulce pe care îl ştiu.

Strugurii mei, luminile mele,

Gem în panerele lumii,

Soarele din viile acestea mustoase,

Soarele căzut pe mâinile tale.

CE MULT...

Ce mult te-am iubit!

Nimic nu ţi-am spus, niciodată,

Nimic nu ţi-am spus, niciodată.

Ce mult te-am iubit!

În foc parcă ardeam, în foc,

În foc parcă ardeam, în foc.

Ce mult te-am iubit!

Sete mi-era de tine, sete,

Sete aprinsă-mi era de tine, sete.

Ce mult te-am iubit!

Foame adâncă de tine-mi era, foame adâncă,

Foame adâncă-mi era de tine, foame adâncă.

Ce mult te-am iubit!

Nimic nu ţi-am spus, niciodată,

Nimic nu ţi-am spus, niciodată.

Acum cad zăpezi peste mine,

Zăpezi şi boabe de rouă,

Zăpezi şi boabe de rouă.

Acum cad zăpezi peste mine,

Numai zăpezi cad peste mine,

Numai zăpezi, numai zăpezi...

RIDICĂ-TE

Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,

Vreau să-ţi sorb aerul din preajmă,

Vreau să-ţi sorb lumina din preajmă.

Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,

Vreau să stau pe scaunul tău,

Vreau să stau pe scaunul tău.

Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,

Vreau să-ţi beau vinul din carafă,

Vreau să-ţi beau vinul din carafă.

Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,

Dă-mi patul tău şi dă-mi lingura ta.

Dă-mi perna ta şi dă-mi strachina ta.

Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,

Sfâşie-ţi pieptul şi dă-mi inima,

Trebuie să-ţi mănânc chiar acum inima.

Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,

Aleargă şi mori la marginea urbei.

Chiar acum aleargă şi pieri la marginea urbei.

E pletos şi pocit, pare tânăr,

N-are loc de mine pe lume,

N-are loc de mine pe lume.

Mă uit la el, râsul m-apucă,

Râsul m-apucă şi râd, şi râd,

Şi numai eu ştiu de ce râd...

Numai eu şi Moartea ştim de ce râdem,

Numai noi doi, numai noi doi,

Şi poate şi Soarele… Poate şi Soarele.

CĂRUŢA

Mă plimb pe câmp cu căruţa.

La ea sunt înhămaţi patru cai negri.

Uneori, caii se văd, alteori nu se văd.

Copitele lor sunt potcovite cu aur,

Scapără întruna, scapără-ntruna,

Câmpul n-are început, n-are sfârşit.

Deasupra cerul albastru, boltit.

Şi soarele nemişcat, în amiază,

Nici nu răsare soarele, nici n-apune,

Stă mereu nemişcat, în amiază.

Dau cu biciul în cai, caii aleargă,

Dau cu biciul în soare, soarele tace,

Tace şi rămâne tot nemişcat.

Mi-e dor de-un amurg ori mi-e dor

De-un proaspăt răsărit,

Dar soarele stă pe loc, nu se mişcă.

Dau cu biciul în cai, caii aleargă,

Căruţa aleargă, aleargă...

RÂUL

Râul curge la picioarele mele,

Râul curge peste picioarele mele.

Peşti de argint scot capul din apă şi-mi spun:

„Aruncă undiţa să ne prindem în ea,

Aruncă repede undiţa”.

Peşti de aur scot capul din apă şi-mi spun:

„Aruncă undiţa să ne prindem în ea.

Aruncă repede undiţa”.

Mă uit la ei, zâmbesc şi grăiesc:

„Nu vreau să vă prind în undiţa mea,

N-am ce face cu voi, n-am ce face.

Aştept să cadă sara, aştept

Să răsară luna, să cadă în râu,

Să cadă în râu şi-n undiţa mea. ”

Peştii de argint se uită la mine şi râd,

Peştii de aur se uită la mine şi râd.

„Luna e uscată şi aspră”, îmi spun,

„Uscată şi aspră... ”

EU SUNT SOARELE TĂU

Eu sunt soarele tău şi fără mine

Tu nu poţi să trăieşti.

Eu sunt aerul tău şi fără mine

Tu nu poţi să trăieşti.

Eu sunt apa ta şi fără mine

Tu nu poţi să trăieşti.

Eu sunt pâinea ta şi fără mine

Tu nu poţi să trăieşti.

Eu sunt somnul tău şi fără mine

Tu nu poţi să trăieşti.

Eu sunt...

Eu nu sunt nimica.

Nu sunt nimica.

INIMĂ NEAGRĂ

Cocoşii sparg liniştea nopţii,

N-am somn.