ADAM PUSLOJIĆ
(n. 1943,
Kobişniţa, Serbia)
CĂRŢI DE POEZIE
Cad spre cer
(1970)
Merg la
moarte să mă tundă (1972)
Religia câinelui
(1974)
Evadare în
broderia dactilografiată (1977)
Punere în
pagină (1979)
Dăruitorul
(1980)
Gura
pecetluită (1982)
Poartă la răsărit
(1987)
Poeme din
umbră (1992)
,,Adam Puslojić pare că experimentează
în marginea diferitelor
maniere când, în realitate,
el îşi exercită dreptul
absolut asupra limbajului,
drept consfinţit de
prizonieratul
la care poetul a fost
condamnat.”
MIRCEA TOMUŞ
ADOLESCENŢĂ
Fraţii mei
deja sapă, sapă
gropi.
Pe deasupra capetelor lor
stelele –
rădăcini de altă lume.
AMARNICA SPOVEDANIE A
GÂDELUI...
Nu-i aşa că şi pe voi
v-a izgonit din împărăţie împăratul
cel ce jumătate nebun?
Mult m-am ţinut
de dragostea împăratului
şi a nebunului lui.
Cu mine au fost surghiuniţi
şi maica împăratului, oarbă,
şi fratele lui, mezinul.
Lângă el au rămas
numai tătâne-su, mort,
şi nebunul.
Lângă el au rămas
rămăşiţele tuturor
morţilor.
ELADA
Până la primul tău oraş
drumul e lung
cât o viaţă de om.
Oraşul de piatră
şi porţile
care-l deschid
trăiesc de-o mie de ani.
Ţara întreagă e
în picioare.
Îi oferi un scaun,
semn că cineva
câştigase războiul
pe vecie.
Eladă,
filosofii tăi
îşi cususeră gura cu piatră.
Şi acum porţile
nici nu se mai închid.
CYBELA
Cybela, mamă frigiană,
cu rugăciuni te-adusesem în piatra noastră.
Acum şezi împăcată pe tronul tău
precum muntele Ida pe pământ.
Mamă Mare, faţa ta e din cea mai moale piatră,
iar sufletul – nesfârşitul pădurii.
În el roiesc albinele tale sfinte,
vegheate de lei.
Să nu ne părăseşti niciodată
Cybela, mamă Cybela.
RELIGIA CÂINELUI
Fug.
Viaţa în oraş îmi cade tot mai uşor.
E sănătoasă, e bine, e bucurie pretutindeni.
Lapte găseşti şi pe stradă.
Fug.
Bătrânii, neputincioşi. Copiii, darnici.
Fug.
Lanţul e tot mai scurt.
De două mii de ani eu nu mai latru.
A DA SOCOTEALĂ
Două ţări.
Iar de plâns,
nicăieri.
GURA ÎNCĂTUŞATĂ (2)
Trebuie să-mi schimb modul de viaţă:
moartea nu-i şi nu-i
pe măsura omului.
DRUMUL SPRE TOMIS
Îmi mângâiam iubita cum aş mângâia o peşteră.
Imperatorul ne-a surprins în odăile sale,
,,Publius Ovidius Naso, te rog...”
Se şi iveau urechile singurătăţii.
Dintre femei, numai pe Venus
o iubeam la fel.
În curând Tibrul va înceta să curgă.
La subţioara Vezuviului
Pompeium şi Herculanum – ca gemenii.
Doar de opt ani începuse Noua Epocă!
De la Roma la Tomis
drumul duce numai şi numai pe mare.
Zorile se revarsă.
Tomisul, unde-i?
