1 DECEMBRIE 2014
„ARDEALUL ESTE ISUS ŞI
CALVARUL!“
 |
|
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
|
„DE-O ŢARĂ ŞI DE ALTA ACUM NU
MAI VORBIŢI,
ARDEALUL, BUCOVINA S-ADUNĂ DE LA
SINE:
PRIN LUPTE ŞI MORMINTE, PRIN SÂNGE ŞI RUINE,
SUNTEM PENTRU VECIE NEDESPĂRŢIT
UNIŢI.“
NICOLAE IORGA
|
 |
| ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU |
 |
| ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU |
 |
|
„Ideea
naţională la noi, pornind din conştiinţa organică
a unităţii, pe care au păstrat-o
masele anonime totdeauna, s-a desfăcut încetul
cu încetul, a cucerit toate minţile şi a devenit suprema noastră dogmă. Războiul s-a desprins ca un fruct copt din această ideologie a vremii. Acum, că a trecut ca un vifor groaznic peste capetele noastre, când stăm să-i drămuim dezlănţuirea, înţelegem că el s-a impus cu puterea fatalităţii,
că nu l-a
făcut nimeni, că nu e opera chibzuinţii unor singuratici, ci descărcarea vulcanică a unei
epoce: triumful ideii după îndelunga acumulare de energie
a atâtor generaţii.”
OCTAVIAN
GOGA
|
 |
|
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
|
FRUNZĂ VERDE...
Frunză şi iar frunză tânără şi verde,
Te-a
cântat de veacuri dornic un popor...
Astăzi el
stă-n cumpeni – şi, dacă se pierde,
Cine să-ţi
mai cânte, să te mai dezmierde?!
Frunză şi
iar frunză tânără şi verde,
Nu vezi la
tulpină aprigul topor?...
Cum primişi la umbră tocmai tu duşmanii,
Frunză şi
iar frunză verde de brădet?
Frunză din
stejarii codrilor Tismanii,
Frunză din
Sinaia, cum umbriţi Germanii?
Cum
primirăţi toate bucuros duşmanii,
De-am
rămas cu plopii rari de pe Siret?!
Frunză şi iar frunză stearpă de negară,
Ce mănânci
ogorul unde asudăm,
Au intrat
duşmanii val-vârtej în ţară...
Astăzi ca
strămoşii băjenirăm iară!...
Frunză
blestemată, frunză de negară,
Am rămas
cu tine doar să te cântăm?!
Frunză şi iar frunză, ţepi de pălămidă,
Ce
te-ntinzi pe holde, grea, ca un blestem,
Astăzi ţara toată plină-i de
omidă,
De-a lăsat ţărâna stearpă –
cărămidă!
Frunză otrăvită, ţepi de pălămidă,
Am rămas cu tine să ne
mângâiem?!...
(VASILE VOICULESCU)
|
 |
|
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
|
O, ŢARĂ
Acolo-n văi, pe Prahova – bogata –
Pe Jiu,
pe Olt, pe Argeş şi Buzău,
Pe
Bărăgan, în care spicu-i gata,
În
Bucureşti... pe-ntreg cuprinsul tău,
E numai jale, capete plecate,
Ochi
stinşi, ce cată pururi în pământ,
Sunt buze mute, braţe ferecate,
Şi
oase, oase fără de mormânt!...
Noi ştim de-aici prăpastia durerii
În care
zaci... Aşteaptă, că venim,
Tu nu
cunoşti izvoarele puterii
În care
azi din nou ne plămădim.
E dorul tău, atâta ne mai ţine...
De la Oituz, din Putna şi
Siret
Bat toate inimile pentru
tine...
Duşmanii înşişi te aud încet...
Aşteaptă-ne... nimic n-o să rămână!...
De-ar
fi să trecem toţi prin foc şi iad,
Ca
David lua-vom praştia în mână
Şi vom
zdrobi de veci pe Goliad!
Răzbunători ne vom întoarce iară,
Cum ne-am legat cu aspru
jurământ...
Şi vom cădea la sânul tău, o,
ţară,
Cum cazi,
plângând, pe lespezi de mormânt.
(VASILE VOICULESCU)
|
 |
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
|
PATRIE
Nici sfinţi n-am dat prea mulţi noi la vedere, Făptuitorii binelui s-ascunşi, Vom socoti cât fost-am la-nviere De bucuria milelor ajunşi. Până atunci e vieţuirea noastră Grâu şi neghină la un loc Şi de departe zarea e albastră Oricât ar fi în lume nenoroc. Neamul meu, poporul de omenie, Cât ne-a fost pământul de puţin Ne-am ţinut cu el de veşnicie Şi am dat de pâine şi de vin. Şi cu pruncii am crescut o ţară Şi cu vremea-am devenit stăpâni Peste cerul stelelor de vară Tremurându-şi auru-n fântâni.
(IOAN ALEXANDRU)
|
 |
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
|
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
|
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
|
ARDEALUL
Ardealul este fântână de aur,
Ardealul este mătase.
Ardealul este lacrămi pe pâne,
Ardealul este dulce ca mierea.
Ardealul este ciobanul cu câne.
Ardealul este al copiilor balaur.
Ardealul este apa care curge.
Ardealul este şi foc şi sânge.
Ardealul este mama ce plânge,
Ardealul este copilul ce zâmbeşte
Şi floarea ce creşte.
El este visul fără deşteptare.
Nemărginit îi este hotarul.
Ardealul este Isus şi Calvarul,
Ardealul este lanţul ce se sfarmă,
El este a păsărilor larmă,
Este sânul de mamă şi oţelul tare,
Este flutur alb şi Muntele Mare.
Ardealule, Ardealule, Ardealule,
Orice plâns şi cântec din tine porneşte.
Ardealule, frumosule, mai frumos eşti
Ca Luceafărul din lumile cereşti.
Tu m-ai învăţat să plâng şi să cânt,
Eşti fântână de aur
Şi de aur ai găleată,
Şi piatra ta noaptea scânteiază
Şi veşnicia te-a luat în pază.
Al meu eşti, al nostru eşti,
Povestea cea mai frumoasă dintre poveşti.
(EMIL ISAC)
|
 |
| FLORIN DANIEL DINCĂ |
 |
| ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU |
 |
| ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU |
 |
|
BUCOVINA
Mă doare Bucovina ca o rană
ce nu se mai tămăduie de-un veac,
şi munţii ei mă dor ca o dojană:
munţi cine are nu mai e sărac.
Şi Prutul, râul cel mai trist din lume,
atuncea când ajunge-n Cernăuţi,
e-atât de mut, că nici n-ar face spume
şi-ar vrea s-o ia parcă-napoi, spre munţi.
De când există bezna şi lumina,
de când pe lume e Bine şi Rău,
de cer este legată Bucovina
şi acolo-i mai aproape Dumnezeu.
Ne amintim mai des de sora noastră
răpită-n zi de pace, nu de luptă,
când sângeră toţi pomii sub fereastră,
când ţara ni-i precum o hartă ruptă.
Şi-s tot mai trist, de câte ori mă-ntorc
din Bucovina, unde muşchiul creşte
în schituri, văduvite de noroc,
şi Dumnezeu vorbeşte ruteneşte.
Dar nu-i pierdut nimica întru totul
cât cerul peste fagi s-a mai păstrat;
ni s-a luat, e drept, aproape totul:
dreptul la plânset nu ni s-a luat.
Visez de pe acum să plec la anul
în Bucovina zărilor cărunte:
să stăm cu Zegrea şi cu Tărâţeanu
în jurul unui foc pe-un vârf de munte.
Şi să bocim de stirpea românească
a locurilor astea ca o rană –
eu, mut, în limba mea moldovenească,
ei, muţi, în limba lor bucovineană.
Ne întâlnim ades. Dar când e-n toi
o nuntă sau vreo sfântă sărbătoare –
simţim cum curge Prutul între noi
şi sârma cea ghimpată cum tresare.
Nu va fi unic Domnul, cel din slove
Şi Domnul cel ce umblă pre pământ,
în lume cât mai sunt două Moldove
şi două Bucovine cât mai sunt.
Bogat e cine are o poiană.
Munţi cine are nu mai e sărac.
Mă doare Bucovina ca o rană,
şi nu se mai tămăduie de-un veac.
Doamne, când ceasul cel din urmă-mi vei suna
fă-mă pe plai un fag de rouri ud,
ca vânturile când mă vor zvânta
de pe un deal, pe toată, s-o aud.
(NICOLAE
DABIJA)
|
 |
| ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU |
 |
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
| ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU |
 |
BASARABIE CU JALE
În mine a
lovit străinul
|
 |
| ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU |
 |
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
|
 |
| PROF. FLORIN DANIEL DINCĂ |
 |
|
ŞTEFAN DINCESCU
MAMA ROMA
Roma
e sacră pentru neamul meu
Şi
s-o ridic în imne se cuvine,
De
două mii de ani neîntrerupt
Vorbesc
pe limba şaptelor coline
Focul
în vatră şi casa-ntre păduri,
Plugul
şi oaia, masa pentru pâine,
Viţa
de vie nobilă pe deal
Şi
drumul ţării pururi printre grâne,
Lumina
lină-n candela dintâi,
Când
steaua serii-n lacrimă străluce
Şi-n
ţintirim biserica de lemn
Ridică
satu-n glorie pe cruce.
Stejar
îmi spune luna de pe cer
Argint
clipind în ramurile mele,
Rumoarea
Romei, rouă de pe rai,
Rugul
nestins roieşte printre stele.
Numai
vocale lacuri între munţi,
Străfulgerate
de statornicie;
Pe
fluiere păstorii din Carpaţi
Tot
limpezesc pământul ce-o să vie.
Roma,
mamă, sora mea, copil,
Patria
părinţilor, părinte,
Pajura-mpăratului
păstor
Sigilează
crinul pe morminte.
(IOAN ALEXANDRU)
|
 |
|
ŢARA MEA DE DINCOLO DE PRUT
Ţara mea de dincolo de Prut,
Mi s-a dat poruncă să te uit.
Să te şterg din minte c-un burete,
Patria mea pusă la perete.
Şi, ca-n anii noştri cei mai trişti
Iar să mă prefac că nu exişti,
Iar să mă prefac că nu pot plânge
Şi că alta-i ruda mea de sânge.
Ţara mea de dincolo de Prut,
Numai lacrima dacă-ţi mai este scut,
Numai dorul te mai apără de rele,
Ţară tristă-a Pruturilor mele.
Mi se-ngăduie şi-acum, ca mai-nainte,
Să bocesc cu câteva cuvinte.
Trec pe stradă, necăjit, şi-mi zic:
Of, mai bine mut - decât peltic!
Iar scripturile gândite de străbuni
Mi se zice c-ar fi pline de minciuni
Şi că viitorul meu a fost trecut,
Ţara mea de dincolo de Prut.
Ţara mea de dincolo de Prut,
Am să-ncerc, dacă-am să pot să uit;
Şi, cum scriu la carte-naintaşii,
Am să-ncerc ca să-mi iubesc vrăjmaşii.
Dară dincolo de moarte, Ţară-a mea,
Nu mă părăsi, nu mă lăsa –
Când chema-mă-va la Dânsul, Dumnezeu,
Te implor să spui că sunt al tău.
Ţara mea de dincolo de Prut,
Mi s-a dat poruncă să te uit.
...Dar de-o fi să mi te uit, suflet al meu,
Uite-mă pre mine Dumnezeu!
(NICOLAE DABIJA)
|
