sâmbătă, 29 noiembrie 2014

1 DECEMBRIE 2014, „ARDEALUL ESTE ISUS ŞI CALVARUL!“

1 DECEMBRIE 2014


„ARDEALUL ESTE ISUS ŞI CALVARUL!“



ŞTEFAN DINCESCU,

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU

 „DE-O ŢARĂ ŞI DE ALTA ACUM NU MAI VORBIŢI,

            ARDEALUL, BUCOVINA S-ADUNĂ DE LA SINE:

 PRIN LUPTE ŞI MORMINTE, PRIN SÂNGE ŞI RUINE,

             SUNTEM PENTRU VECIE NEDESPĂRŢIT UNIŢI.“

NICOLAE IORGA
ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU

„Ideea naţională la noi, por­nind din conştiinţa organică 
a unităţii, pe care au păs­trat-o masele anonime totdeauna, s-a desfăcut încetul 
cu încetul, a cucerit toate minţile şi a devenit suprema noas­tră dogmă. Războiul 
s-a desprins ca un fruct copt din această ideologie a vremii. Acum, 
că a trecut ca un vifor groaznic peste capetele noastre, când stăm să-i drămuim dezlănţuirea, înţelegem că el s-a impus cu puterea fata­lităţii,
că nu l-a făcut nimeni, că nu e opera chibzuinţii unor singuratici, ci descărcarea vulcanică a unei epoce: triumful ideii după îndelunga acumulare de energie 
a atâtor generaţii.”
 OCTAVIAN GOGA

ŞTEFAN DINCESCU,

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU

FRUNZĂ VERDE... 

Frunză şi iar frunză tânără şi verde,
 Te-a cântat de veacuri dornic un popor... 
Astăzi el stă-n cumpeni – şi, dacă se pierde,
Cine să-ţi mai cânte, să te mai dezmierde?!
Frunză şi iar frunză tânără şi verde,
Nu vezi la tulpină aprigul topor?...

Cum primişi la umbră tocmai tu duşmanii,
Frunză şi iar frunză verde de brădet?
Frunză din stejarii codrilor Tismanii,
Frunză din Sinaia, cum umbriţi Germanii?
Cum primirăţi toate bucuros duşmanii,
De-am rămas cu plopii rari de pe Siret?!

Frunză şi iar frunză stearpă de negară,
Ce mănânci ogorul unde asudăm, 
Au intrat duşmanii val-vârtej în ţară...
Astăzi ca strămoşii băjenirăm iară!... 
Frunză blestemată, frunză de negară,
Am rămas cu tine doar să te cântăm?!

Frunză şi iar frunză, ţepi de pălămidă,
Ce te-ntinzi pe holde, grea, ca un blestem,
Astăzi ţara toată plină-i de omidă,
De-a lăsat ţărâna stearpă – cărămidă!
Frunză otrăvită, ţepi de pălămidă,
Am rămas cu tine să ne mângâiem?!... 
(VASILE VOICULESCU)

ŞTEFAN DINCESCU,

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU

O, ŢARĂ

Acolo-n văi, pe Prahova – bogata –
Pe Jiu, pe Olt, pe Argeş şi Buzău,
Pe Bărăgan, în care spicu-i gata,
În Bucureşti... pe-ntreg cuprinsul tău,

E numai jale, capete plecate,
Ochi stinşi, ce cată pururi în pământ,
Sunt buze mute, braţe ferecate,
Şi oase, oase fără de mormânt!...

Noi ştim de-aici prăpastia durerii
În care zaci... Aşteaptă, că venim,
Tu nu cunoşti izvoarele puterii
În care azi din nou ne plămădim.

E dorul tău, atâta ne mai ţine...
De la Oituz, din Putna şi Siret 
Bat toate inimile pentru tine...
Duşmanii înşişi te aud încet...

Aşteaptă-ne... nimic n-o să rămână!...
De-ar fi să trecem toţi prin foc şi iad,
Ca David lua-vom praştia în mână
Şi vom zdrobi de veci pe Goliad!

Răzbunători ne vom întoarce iară,
Cum ne-am legat cu aspru jurământ...
Şi vom cădea la sânul tău, o, ţară,
Cum cazi, plângând, pe lespezi de mormânt. 
(VASILE VOICULESCU)
ŞTEFAN DINCESCU,

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU

ŞTEFAN DINCESCU,

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU

ŞTEFAN DINCESCU,

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU

ŞTEFAN DINCESCU,

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU

ŞTEFAN DINCESCU,

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU

ŞTEFAN DINCESCU,

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU

ŞTEFAN DINCESCU,

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU


 PATRIE

Nici sfinţi n-am dat prea mulţi noi la vedere,
Făptuitorii binelui s-ascunşi,
Vom socoti cât fost-am la-nviere
De bucuria milelor ajunşi.
 


Până atunci e vieţuirea noastră
Grâu şi neghină la un loc
Şi de departe zarea e albastră
Oricât ar fi în lume nenoroc.
 

Neamul meu, poporul de omenie,
Cât ne-a fost pământul de puţin
Ne-am ţinut cu el de veşnicie
Şi am dat de pâine şi de vin.
 


Şi cu pruncii am crescut o ţară
Şi cu vremea-am devenit stăpâni
Peste cerul stelelor de vară
Tremurându-şi auru-n fântâni.
 
(IOAN ALEXANDRU)
ŞTEFAN DINCESCU,

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU,

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU

ŞTEFAN DINCESCU,

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU

ŞTEFAN DINCESCU,

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU

ŞTEFAN DINCESCU,

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU

ARDEALUL

Ardealul este fântână de aur,
Ardealul este mătase.
Ardealul este lacrămi pe pâne,
Ardealul este dulce ca mierea.
Ardealul este ciobanul cu câne.
Ardealul este al copiilor balaur.

Ardealul este apa care curge.
Ardealul este şi foc şi sânge.
Ardealul este mama ce plânge,
Ardealul este copilul ce zâmbeşte
Şi floarea ce creşte.

El este visul fără deşteptare.
Nemărginit îi este hotarul.
Ardealul este Isus şi Calvarul,
Ardealul este lanţul ce se sfarmă,
El este a păsărilor larmă,
Este sânul de mamă şi oţelul tare,
Este flutur alb şi Muntele Mare.

Ardealule, Ardealule, Ardealule,
Orice plâns şi cântec din tine porneşte.
Ardealule, frumosule, mai frumos eşti
Ca Luceafărul din lumile cereşti.
Tu m-ai învăţat să plâng şi să cânt,
Eşti fântână de aur
Şi de aur ai găleată,
Şi piatra ta noaptea scânteiază
Şi veşnicia te-a luat în pază.
Al meu eşti, al nostru eşti,
Povestea cea mai frumoasă dintre poveşti. 
(EMIL ISAC)
FLORIN DANIEL DINCĂ
ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU

BUCOVINA 

Mă doare Bucovina ca o rană

ce nu se mai tămăduie de-un veac,

şi munţii ei mă dor ca o dojană:

munţi cine are nu mai e sărac.

Şi Prutul, râul cel mai trist din lume,

atuncea când ajunge-n Cernăuţi,

e-atât de mut, că nici n-ar face spume

şi-ar vrea s-o ia parcă-napoi, spre munţi.

De când există bezna şi lumina,

de când pe lume e Bine şi Rău,

de cer este legată Bucovina

şi acolo-i mai aproape Dumnezeu. 

Ne amintim mai des de sora noastră

răpită-n zi de pace, nu de luptă,

când sângeră toţi pomii sub fereastră,

când ţara ni-i precum o hartă ruptă.

Şi-s tot mai trist, de câte ori mă-ntorc

din Bucovina, unde muşchiul creşte

în schituri, văduvite de noroc,

şi Dumnezeu vorbeşte ruteneşte. 

Dar nu-i pierdut nimica întru totul

cât cerul peste fagi s-a mai păstrat;

ni s-a luat, e drept, aproape totul:

dreptul la plânset nu ni s-a luat.

Visez de pe acum să plec la anul

în Bucovina zărilor cărunte:

să stăm cu Zegrea şi cu Tărâţeanu

în jurul unui foc pe-un vârf de munte.

Şi să bocim de stirpea românească

a locurilor astea ca o rană –

eu, mut, în limba mea moldovenească,

ei, muţi, în limba lor bucovineană.

Ne întâlnim ades. Dar când e-n toi

o nuntă sau vreo sfântă sărbătoare –

simţim cum curge Prutul între noi

şi sârma cea ghimpată cum tresare.

Nu va fi unic Domnul, cel din slove

Şi Domnul cel ce umblă pre pământ,

în lume cât mai sunt două Moldove

şi două Bucovine cât mai sunt.

Bogat e cine are o poiană.

Munţi cine are nu mai e sărac.

Mă doare Bucovina ca o rană,

şi nu se mai tămăduie de-un veac.

Doamne, când ceasul cel din urmă-mi vei suna

fă-mă pe plai un fag de rouri ud,

ca vânturile când mă vor zvânta

de pe un deal, pe toată, s-o aud. 
(NICOLAE DABIJA)
ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU,

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU,

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU

BASARABIE CU JALE


În mine a lovit străinul
De Paşti sau Denii.
Dar încolţitu-m-au bezmetici
Şi moldovenii.
Că nu suntem români străinul
Pe-a lui o ţine.
Şi-ai mei mai tare-l cred pe dânsul
Decât pe mine.

 

 Basarabie cu jale,

Basarabie,
De pe deal şi de pe vale,
Basarabie!
«Încâlcită-ţi este viaţa»,
Basarabie!
«Ca grâul ce-l bate gheaţa»,
Basarabie!



În mine-au dat şi moldovenii
Necreştineşte.
Ci-s fericit că-n ei românul
Tot mai trăieşte.
Ei spun că nu-s români, ci lacrimi
În piept frământă
Când un Fărcaş sau Vicoveanca
Sau Gheorghe cântă.


Basarabie cu jale,

Basarabie,
De pe deal şi de pe vale,
Basarabie!
«Încâlcită-ţi este viaţa»,
Basarabie,

«Ca grâul ce-l bate gheaţa»,
Basarabie!
 

(GRIGORE VIERU)

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU,

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU,

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
PROF. FLORIN DANIEL DINCĂ

ŞTEFAN DINCESCU

 MAMA ROMA

Roma e sacră pentru neamul meu
Şi s-o ridic în imne se cuvine,
De două mii de ani neîntrerupt
Vorbesc pe limba şaptelor coline

Focul în vatră şi casa-ntre păduri,
Plugul şi oaia, masa pentru pâine,
Viţa de vie nobilă pe deal
Şi drumul ţării pururi printre grâne,

Lumina lină-n candela dintâi,
Când steaua serii-n lacrimă străluce
Şi-n ţintirim biserica de lemn
Ridică satu-n glorie pe cruce.


Stejar îmi spune luna de pe cer
Argint clipind în ramurile mele,
Rumoarea Romei, rouă de pe rai,
Rugul nestins roieşte printre stele.

Numai vocale lacuri între munţi,
Străfulgerate de statornicie;
Pe fluiere păstorii din Carpaţi
Tot limpezesc pământul ce-o să vie.

Roma, mamă, sora mea, copil,
Patria părinţilor, părinte,
Pajura-mpăratului păstor
Sigilează crinul pe morminte. 
(IOAN ALEXANDRU)


ŢARA MEA DE DINCOLO DE PRUT

Ţara mea de dincolo de Prut,

Mi s-a dat poruncă să te uit.

Să te şterg din minte c-un burete,

Patria mea pusă la perete.

Şi, ca-n anii noştri cei mai trişti

Iar să mă prefac că nu exişti,

Iar să mă prefac că nu pot plânge

Şi că alta-i ruda mea de sânge.

Ţara mea de dincolo de Prut,

Numai lacrima dacă-ţi mai este scut,

Numai dorul te mai apără de rele,

Ţară tristă-a Pruturilor mele.

Mi se-ngăduie şi-acum, ca mai-nainte,

Să bocesc cu câteva cuvinte.

Trec pe stradă, necăjit, şi-mi zic:

Of, mai bine mut - decât peltic!

Iar scripturile gândite de străbuni

Mi se zice c-ar fi pline de minciuni

Şi că viitorul meu a fost trecut,

Ţara mea de dincolo de Prut.

Ţara mea de dincolo de Prut,

Am să-ncerc, dacă-am să pot să uit;

Şi, cum scriu la carte-naintaşii,

Am să-ncerc ca să-mi iubesc vrăjmaşii.

Dară dincolo de moarte, Ţară-a mea,

Nu mă părăsi, nu mă lăsa –

Când chema-mă-va la Dânsul, Dumnezeu,

Te implor să spui că sunt al tău.

Ţara mea de dincolo de Prut,

Mi s-a dat poruncă să te uit.

...Dar de-o fi să mi te uit, suflet al meu,

Uite-mă pre mine Dumnezeu! 
(NICOLAE DABIJA)