luni, 22 aprilie 2024

ELEGIA A XXX-A sau „NOTARUL MASTERS DIN SPOON RIVER”, In memoriam MARIN SORESCU

ELEGIA A XXX-A

sau „NOTARUL MASTERS DIN SPOON RIVER”

 

In memoriam

MARIN SORESCU

 

Insomniac al bătrâneţii calde, timpurii, îngroapă-mă,

privighetoare de Bacău, în duioşia-ţi parfumată!... Ferestrele

din cea mai strâmtă lume, tu, surâzând, deschide-mi-le,

surioară!... Azvârle-mi florilegiile într-o râpă, la Finca Vigia,

când căcădara şi potârnichile îţi pomădează primăvara.

 

Cu pitulicile ieşind la drumul mare o gureşă

livadă fie-mi casa, când fiul îţi ucide peţitorii

şi când din gură zelatorii îţi beau luminile cu paiul,

când ploaia îşi sărută amintirile impii, când teii,

înflorind, şi-aud mireasma cum oxidează-n cafenele.

Acolo versul dă cu rânza într-o rimă, iar rima

dă cu oiştea într-un rondel. „Nu-i stoarsa liră

samovar stricat?...” „Iluminatule mâlos, ce naşpa!...”

 

Ritos trecând pe „scurtul pod de bârne”,

mekkaşul îţi pictase măgăruşii cu lipărul suavelor

zambile. Nu-ţi dăruise, drept chirie, urciorul

de mărgăritar?... „Cântaţi: nimic din ce e nobil,

suav şi dulce n-a murit.”

 

Ce timpuri dezlânate-mi roboteau în moară!...

Nu se umfla, ca o băşică de beţiv, delirul inspiraţiilor

fezandate?... Ce line cazne mi-au încins pumnalul

aşa cum plita se încinge când bate-n ea

văpaia cu arcuşul?... Ce răzvrătire nu-i pisoar?...

Pe unde umblă saltimbancii înţepeniţi

(pardon!...) în marmelada legii?...

          „Frumoasă fui şi tare mi-s frumoasă ca verdele

păun de mescalină!...”, unde-am citit, îţi aminteşti,

puţică, aceste baliverne tandre ca mieunatul mâţei

pe acoperiş?!... Într-un closet din piaţa Campo dei Fiori,

pe-o uşă spartă, pe un zid olmec, pe jaguarul

din La Venta?... Pe-acel jugastru din Craiova?...

Din Santa Fé?... Din Parcul Romanescu?...

 

„Să fii o sabie trăind din opoziţii!...”, cine mi-a stors,

în gât, corasla acestei propoziţii dehiscente?... Pe cine

iscăli – cu ruj de buze, la Scopia – dumnezeirea?...

O moarte îşi tocise prăşitoarea prăşind bujorii străzii

Caminito. Voi cui i-aţi dat pojarul Mona Lisei

decorticându-se în piaţa din La Boca,

voi, retiarilor, urlând pân’ vă plesneau,

între vitralii, pomelnicele sângerii?!...

 

Şi unde-i pistruiata amăruie, studenta cu crăcanele

de-un stânjen şi ţâţele depănuşate de trupeţii cu buletin

de Montparnasse?... Şi unde-i Cleo Domozină?... La Scopia,

magiun, sub roţile unei maşini?... Olteancă oacheşă,

o liceană, Ioana Olaru unde-i, Ava, sorbind din sticlă

Verde de Paris, când preotul Răzgabără bădădăia

prin şanţ, când preoteasa îl căra, cu tărăboanţa,

într-un şopron cu picheri şi purcei.

 

Şi unde-i Tiolin, muiercea, dosind cuţitul la ciorap,

mierlind-o, Dumnezeule, pe-acolo, pe Desnăţui,

cu scăfârlia destrămată sub maiul altui jarcalete?!...

Şi unde-i curvăreţul Pârciu, jucându-şi hora cu şuriu-n

dinţi?... Nu el îşi cheltui bojocii în sanatorii, prin

closete, fumându-şi „Mărăşeştile”, „Carpaţii”, puţind

a târfă răsplătită c-o strachină de bolbotine?...

 

          „Dar unde sunt zăpezile de altădată?...” De când

au năpădit colina notarul Masters din Spoon River,

trombonul Whitman, clopotarul Poe, certându-se

cu Mister Nevermore?... Ce hărmălaie de relaţii,

de meme, de pelticării!... Cin’ mi-a spălat

destinul pe picioare cu apă chioară,

nu cu mir, şi-apoi cu pletele m-a şters,

scatiilor cântându-le „Ave Maria”?...

 

Ce grase-ntunecimi răscoc în suflet!... Ce înţeles

să-ţi dau, vorbire cu mădulare decimate?!... Sub clopul

fanteziei leşinând, cine-mi traduce moartea-ntr-o

şaradă?... Cine-mi împuşcă Saturnalia în ceafă

la Finca Vigia, bădie?!... De-acum, tempestelor

impii, voi lăstări la subţioara voastră, acolo

unde stelniţele şi păduchii ospătărie

şi-au deschis, acolo unde margaretele

şi macii, narcisele şi guguştiucii

îşi pârpălesc blazoanele

sub felinarul acelui Diogene

şlefuit cu biciul.

 

„Dar unde sunt zăpezile de altădată?...” Acolo

manglitorul, în celulă, îşi strânge dinţii risipiţi

în paie. Acolo umblă şobolanul ca episcopul

printr-o dieceză. „Aci nu-i loc de râs vreodată”,

deci „vă rugaţi s-avem de Sus iertare”!...

 

Şi iată-mă, smintitule,-n genunchi!... La pragul

tău de milă, de cruţare boleşte zidul meu de silă,

de uitare. Retează-mi, Doamne, ţara hărăzită

din ostenitul veacului capan de manechine,

prin care umblă şulfele cu covrigei în coadă!...

 

          „În vârfu-acestui stâlp aştept Cuvântul.

Se va rosti?... Ori sunt sortit, ca vântul, să fac

zadarnic gesturi de-nviere?...” Dă-mi, Doamne,

ceasul lebedelor negre să-mi întremez

gâlceava cu căinţa, să-mi vindec plăgile

crescând, buluc, din stele!... Cine-mi

extirpă muschetarii din Bănie, Doamne?!...

Cine-mi sudează sicofanţii cu sicarii?...

 

Vom trece, părinţele, vămi şi fluvii, vom poposi

într-un iglu, acolo unde focile şi pinguinii vor ospăta

la cina noastră, acolo unde urşii, retiraţii, primi-vor

„Colindiţa”, „Capra”, „Ursul”, când într-o piaţă

decreţeii vor auzi rafalele de AKM, când oamenii

de bine, reşapaţii, de la tribună îşi pompează

udul peste portretele într-o ureche, când

 

sângele grăieşte sânge, când crima

se declară fată mare, când inspiraţia

atârnă într-un brăduţ cu colindeţi,

 

când sapă sobolii, în temelii,

cântări cu piei de vulpe fulardată!...