MATSUO BASHÔ
Matsuo Bashô, poet japonez, fiul unui samurai, s–a născut în anul 1644 la
Ueno, în provincia Iga. Pseudonime: Manefusa, Tosei (« Piersică verde»), Bashô
(«banan»); coliba de pe malul râului Sumida, la Edo, s–a numit, din 1680,
Bashô–an, ceea ce înseamnă «Ermitajul
Bananierului», după numele bananierului oferit de un discipol şi plantat în
faţa «locuinţei» poetului. Ultimii
ani ai vieţii şi i–a trăit pribegind; a murit la Osaka la 12 octombrie 1694.
Capodopera creaţiei sale poetice o reprezintă
antologia apărută postum, în 1698, «Sarumino» (Hăinuţa maimuţei). «Viaţa
însăşi este o călătorie, iar cei care şi–au petrecut zilele în corăbii, pe ape,
cei care au îmbătrânit călărind cai, n-au altă casă decât drumul. Şi-au fost demult şi poeţi care au
murit călătorind.» (Matsuo Bashô)
HAIKU (1)
Ah,
ierburile verii!
Atât a
mai rămas
din
visurile bravilor războinici.
HAIKU (2)
Pojghiţa
unui greier:
el s–a
mistuit în cântec
cu
totul.
HAIKU (3)
Sădind
un banan,
mi–e
ciudă
pe
trifoiul ce–l împrejmuie des.
HAIKU (4)
Cutremură–te,
mormântule!
Glasul
meu jeluitor
e
vântul toamnei.
HAIKU (5)
Ce
jalnic!
Sub
coif
ţârâie
un greier.
HAIKU (6)
Creanga
— uscată.
Corbul
— deasupra:
seară,
toamnă.
HAIKU (7)
Lacul
bătân …
Ţuşti,
plici: o broască.
Sunetul
liniştii.
HAIKU (8)
Viforniţa
s–a
ascuns în bambuşi
şi s–a liniştit.
HAIKU (9)
Un fulger:
ţipătul unui bâtlan
zburînd în beznă.
HAIKU (10)
Liniştea liniştii.
Ţârâitul greierului
pătrunde şi–n piatră.
HAIKU (11)
Marea se întunecă;
glasul raţelor sălbatice
bate
spre alb.
HAIKU (12)
Călare;
umbra
mea
se târăşte
îngheţată după mine.
HAIKU (13)
Sub
burniţă,
nalbele
deschid
un cer senin.
HAIKU (14)
Cu ce
glas
şi ce
cântec ai cânta, paingule,
în
vântul toamnei?
HAIKU (15)
Stâncile
printre chiparoşi
le
ascute
vântul
tăios.
HAIKU (16)
Resemnat
în adânc
să mă
dau pradă vremii —
vântul suflă prin mine.
HAIKU (17)
Bolnav
într–o drumeţie;
visurile
mele colindă
o
paragină.
HAIKU (18)
M-am
regăsit într-o picătură:
un
singuratic colindă domol
un
câmp pustiu, vara.
HAIKU (19)
Zvonul
lacrimilor
şuvoind,
stingând
jăratecul.
HAIKU (20)
Sălaş sărman;
chelălăitul
câinelui
noaptea,
pe ploaie.
HAIKU (21)
Nimic nu spune
în glasul greierului
cât de curând va muri.
HAIKU (22)
Târziu de toamnă;
vecinul meu
cum o duce?
HAIKU (23)
În soare – chimonouri la uscat.
Şi mânecuţa copilului mort
e acolo...
HAIKU (24)
Trezire în noapte;
lampa e scăzută,
uleiul îngheaţă.
HAIKU (25)
Zeul e absent;
frunzele lui moarte se îngrămădesc,
totul e pustiu.
