EUGENIO MONTALE
(12 octombrie 1896 – 12 septembrie 1981)
CĂCI ADEVĂRUL FRIGE
◊◊◊
„Poezia, de altminteri, e una din multele pozitivităţi posibile ale vieţii.”
◊◊◊
„Nu trebuie să scrii o serie de poezii acolo unde una singură
epuizează o
situaţie psihologică anume, o ocazie.”
◊◊◊
„De mulţi ani poezia devine mai mult un mijloc de cunoaştere
decât de reprezentare.
Adesea i se pretinde un destin diferit
şi s-ar vrea să fie întâlnită în arenă. Dar cei care muşcă
momeala şi coboară în agorasunt adesea fluieraţi.”
◊◊◊
„Am blestemat adesea limba noastră, dar în ea şi prin ea am ajuns
să mă recunosc în mod de nevindecat italian: şi fără părere de rău.”
◊◊◊
„Eu plec întotdeauna de la adevăr, nu ştiu să inventez nimic;
dar când mă
pun pe scris (rapid şi cu puţine corectări)
nucleul poetic a avut o lungă
incubaţie
în mine: lungă şi obscură.”
GOLUL
A dispărut şi golul
unde te puteai cândva refugia.
Acum ştim că şi aerul
e o materie care ne apasă.
O materie imaterială, mai rău
nici că puteam păţi.
Nu-i destul de plin pentru că trebuie
să-l populăm cu fapte, cu mişcare
ca să putem spune că-i aparţinem
şi nu scăpăm de el nici când murim.
Să îl ticsim cu obiecte pe cel ce e
singurul Obiect prin definiţie
fără ca lui să-i pese ruşinoasă
comedie. Şi cu ce zel jucăm în ea!
IL VUOTO
È sparito anche il vuoto
dove un tempo si poteva
rifugiarsi.
Ora sappiamo che anche l’aria
è una materia che grava su di
noi.
Una materia immateriale, il
peggio
che poteva toccarci.
Non è pieno abbastanza perché
dobbiamo
popolarlo di fatti, di movimenti
per poter dire che gli
apparteniamo
e mai gli sfuggiremo anche se
morti.
Inzeppare di oggetti quello ch’è
il solo Oggetto per definizione
senza che a lui ne importi niente
o turpe
commedia. E con che zelo la
recitiamo!
DUPĂ PLOAIE
Pe nisipul umed apar ideograme
ca gheara de găină. Mă uit în spate
dar nu văd adăposturi sau coteţe de păsări.
Poate-a trecut o raţă obosită, sau poate şchioapă.
N-aş şti să descifrez acel limbaj
chiar dac-aş fi chinez. Ar fi de-ajuns un suflu
de vânt ca să-l şteargă. Nu e adevărat
că Natura e mută. Vorbeşte la întâmplare
şi singura speranţă e să nu se ocupe
prea mult de noi.
DOPOPIOGGIA
Sulla rena bagnata appaiono ideogrammi
a zampa di gallina. Guardo addietro
ma non vedo rifugi o asili di volatili.
Sarà passata un'anatra stanca, forse azzoppata.
Non saprei decrittare quel
linguaggio
se anche fossi cinese. Basterà un
soffio
di vento a scancellarlo. Non è
vero
che la Natura sia muta. Parla a vanvera
e la sola speranza è che non si
occupi
troppo di noi.
EROISMUL
Clizia îmi sugera să m-angajez
printre luptătorii din Spania şi nu o dată mă simt
mort la Guadalajara sau ilustru supravieţuitor
nemaiputând să umble după ani grei de temniţi.
Dar nimic din toate astea: nici chiar torenţialul
verb al manifestantului încoronat de glorie
şi alte sarcini mi-a dăruit destinul.
Dar unde am luptat eu care nu sufăr
turma celor ce fug sau fără de credinţă?
Ceva mi-aduc aminte. Un prizonier al meu
care-l avea pe Rilke-n
buzunar prieteni
am fost câteva clipe; şi zbateri inutile
şi pocnet de bombarde şi plicticosul
ţăcănit al trăgătorilor.
Prea puţin sau inutil pentru ea
care nu iubea patriile şi-a avut una din întâmplare.
L’EROISMO
Clizia mi suggeriva di ingaggiarmi
tra i guerriglieri di Spagna e più di una volta mi sento
morto a Guadalajara o superstite
illustre
che mal reggesi in piedi dopo anni di galera.
Ma nulla di ciò avvenne: nemmeno
il torrentizio
verbo del comiziante redimito di
gloria
e d'altri incarchi mi regalò la
sorte.
Ma dove ho combattuto io che non
amo
il gregge degli inani e dei
fuggiaschi?
Qualche cosa ricordo. Vn
prigioniero mio
che aveva in tasca un Rilke e fummo amici
per pochi istanti; e inutili fatiche
o tonfi di bombarde e il fastidioso
ticchettiò dei cecchini.
Ben poco e anche inutile per lei
che non amava le patrie e n'ebbe
una per caso.
OPINIA
Pe vremea primelor mele iluzii
Opinia nu se născuse încă.
Acum inundă totul, a izbutit să intre
până şi-n şcolile elementare.
Tot mai greu de conceput e să întâlneşti un Mesia
neascultat care să spună nu gândiţi.
Viaţa nu are prea mult de-a face
cu omul şi mai puţin chiar cu ideile.
Şi apoi cam ce ar avea de făcut viaţa?
Despre asta nu ne lămuresc minunatele
oracole despre care ni se tot spune.
Cineva poate ştie, dar are gura
pecetluită: nu vorbeşte.
L’OPINIONE
Al tempo dei miei primi vaneggiamenti
non era ancora nata l'Opinione.
Ora essa dilaga, s’é persino
cacciata
nelle scuole elementari.
Sempre meno opinabile rincontro
con un Messia
inascoltato che dica non pensate.
La vita non ha molto da fare
con l’uomo e tanto meno con le
idee.
E che avrebbe da fare poi la
vita?
Questo non è insegnato dalle
mirabili
sorti di cui si ciarla.
C’è chi lo sa magari ma ha la
bocca
sigillata e non parla.
UN POET
Mai am puţine zile,
dar sper să am prilejul
să închin unui tiran
ce vine
bietele mele versuri.
Nu-mi va cere să-mi tai venele
ca Neron lui Lucan.
Va dori o laudă spontană
izvorâtă dintr-o inimă recunoscătoare
şi-o va avea-ndestul.
Voi putea deasemeni
să las urme durabile.
În poezie
ceea ce contează nu-i
conţinutul,
ci Forma.
UN POETA
Poco filo mi resta, ma spero che
avrò modo
di dedicare al prossimo tiranno
i miei poveri carmi. Non mi dirà
di svenarmi
come Nerone a Lucano. Vorrà una
lode spontanea
scaturita da un cuore
riconoscente
e ne avrà ad abbondanza. Potrò
egualmente
lasciare orma durevole. In poesia
quello che conta non è il
contenuto
ma la Forma.
PENTRU O FLOARE TĂIATĂ
Stinsă în fragedă vârstă
se poate spune că ai
schimbat tu lumea?
Aceasta pentru mine e
o certitudine ce n-o pot
împărtăşi altora.
Nicicând nu suntem siguri
de noi înşine care
avem totuşi ochi
şi mâini să ne vedem, să ne atingem.
O urmă invizibilă
nu-i din această pricină
mai puţin însemnată?
Ţi-am spus-o într-o zi
şi tu: asta nu mă priveşte.
Sunt pitulicea care
scoate un tril
şi-adesea îl repetă,
dar nu ştii
dacă e ea sau alta.
Şi n-ai putea-o face
nici tu care ai
ureche.
PER UN FIORE RECISO
Spenta in tenera età
può dirsi che hai reso diverso il
mondo ?
Questa è per me certezza che non
posso
comunicare ad altri. Non si è mai
certi
di noi stessi che pure abbiamo
occhi
e mani per vederci, per toccarci.
Una traccia invisibile non è per
questo
meno segnata? Te lo dissi un
giorno
e tu: è un fatto che non mi
riguarda.
Sono la capinera che dà un trillo
e a volte lo ripete ma non si sa
se è quella o un’altra. E non
potresti farlo
neanche te che hai orecchio.
CINE STĂ ŞI ASCULTĂ
Printre mulţii
profeţi bărboşi care roiesc în jur
vreunul va fi atins
cumva şi adevărul,
dar l-a atins cu
degetul apoi şi l-a retras.
Căci adevărul frige.
Tot ce se mai poate
spune este că
de se mai poate trece
peste asta
se face cu-nvoirea
acelui ce nu poate
să treacă peste noi.
Probabil că e rău
pentru noi toţi
şi nu un motiv de
orgoliu.
Dacă acel ce ne-a pus
în locu-acesta
uneori poate mâinile
să-şi spele
asta înseamnă că
Ahriman
e în atac şi nu vrea
să se lase.
CHI È IN ASCOLTO
Tra i molti profeti barbati che
girano intorno
qualcuno avrà anche toccato la
verità
ma l’ha toccata col dito e poi
l’ha ritratto.
La verità scotta.
Il più che possa dirsi è appunto che
se può farsene a meno
questo è voluto da chi non può
fare a meno di noi.
Forse è una botta per tutti
e non motivo di orgoglio.
Se colui che ci ha posto in
questa sede
può talvolta lavarsene le mani
ciò vuol dire che Arimane
è all’attacco e non cede.
OPROBRIUL
Nu mă faceţi dragi prieteni să cobor
până la ultima treaptă
a poeziei sociale.
Dacă unul e puţin lucru colectivul
este abia fărâmiţare
şi pulbere, nimic mai mult.
Dacă emitentul nu produce decât chiorăieli
ce va fi-n receptoare? Doar
să presupunem că sunt acolo, să ne imaginăm
că mai multul conţine mai puţinul, că o adunătură
este un tot,
nimic din toate astea nu s-a crezut în marile secole
pe care le deplângem fiindcă nu ne-am
născut în ele
şi spre norocul nostru ne este imposibil
să ne întoarcem.
L’OBBROBRIO
Non fatemi discendere amici cari
fino all’ultimo gradino
della poesia sociale.
Se l’uno è poca cosa il
collettivo
è appena frantumazione
e polvere, niente di più.
Se l'emittente non dà che
borborigmi
che ne sarà dei recipienti? Solo
supporre che ne siano, immaginare
che il più contenga il meno, che
un’accozzaglia
sia una totalità,
mulla di ciò fu creduto nei
grandi secoli
che rimpiangiamo perché non ci
siamo nati
e per nostra fortuna ci è
impossibile
retrocedere.
RĂSTURNARE
Bazinul e un cerc imens, văd înăuntru
nuferi şi peştişori roz-pal.
M-aplec şi cad dar dă alarma
un băieţei de vârsta mea.
O mai fi oare apă
înăuntru? Îndoi braţul
şi-ating podeaua din odaia mea.
RIBALTAMENTO
La vasca è un grande cerchio, vi
si vedono
ninfee e pesciolini rosa pallido.
Mi sporgo e vi cado dentro ma dà
l’allarme
un bimbo della mia età.
Chissà se c’è ancora acqua. Curvo
il braccio
e tocco il pavimento della mia
stanza.
HAMBURGER STEAK
Maşina de tocat e-n
funcţiune a spus ritos
escatologul aţâţat; ş-apoi cu
voce-nceată
ca să ne consoleze: să sperăm că nu are
un cuţit prea tăios.
Poeţii defuncţi dorm liniştiţi
sub epitafurile lor
şi doar atunci tresar de
indignare
când i-aminteşte un
nerod de scrib.
Tot aşa e şi cu
florile zvârlite la gunoi
dacă din întâmplare
cineva le ridică.
Erau pornite toate în
drum spre mama lor
spre nimenea acuma
sau spre-un buchet gătit
legate cu o aţă sau
cu un staniol
şi coşuleţul de
alături fără chiar bucuria
vreunui copil sau
vreunui smintit.
HAMBURGER STEAK
Il
tritacarne è già in atto ha blaterato
L’escatologo
in furia; e poi a mezza voce
quasi per
consolarci: speriamo che il suo taglio
non sia
troppo affilato.
I poeti
defunti dormono tranquilli
sotto i loro
epitaffi
e hanno solo
un sussulto d'indignazione
qualora un
inutile scriba ricordi il loro nume.
Così accade anche ai fiori
gettati nel pattume
se mai per avventura taluno li raccatti.
Erano in viaggio verso la loro
madre
ora verso nessuno o verso un
mazzo
legato da un spago o da una carta
argentata
e il cestino da presso senza
nemmeno la gioia
di un bambino o di un pazzo.
