joi, 15 noiembrie 2012

NICHITA STĂNESCU, HAIKUURI


O DOINĂ A HAIKU-URILOR
Nichita STĂNESCU
(31 martie 1933 - 13 decembrie 1983)



1
Ceaţa
înveleşte în sine
noul născut al luminii.
2
Te-ngălbeneşte
bănuiala mea
cum toamnele, frunzele.
3
Când te-am văzut
m-a lucit un vânt suav
de stea căzătoare.
4
Sirena remorcherului
în ceaţă,
gât de gâscă, tăiat.
5
Zgomotul camioanelor noaptea,
ceruri pustii,
tavane...
6
Acoperişul razelor, steaua.
Acoperişul ei,
el.
7
Avion galben,
pilot albastru;
cerul, un singur cuvânt.
8
Clang. În amintirea
vechii săbii
se taie gâtul nou. Clang.


9
Moartea e copil.
Ea suge drept lapte
nisipul clepsidrei.
10
Rămaşi fără trup, morţii
s-au ascuns în pământ
de ruşine.
11
Linişte,
e linişte...
ca şi cum m-ar gândi un arbore.
12
Iarna locuieşte sub toamnă:
eu locuiesc
sub o piatră.
13
Pe carapacea broaştei ţestoase
cad lacrimi.
Plângi... sau plouă?
14
Nu există cuvinte,
ci numai dorinţa
de a vorbi.
15
Noapte întreruptă cu un strigăt.
Brusc visul
face umbră.
16
Pe zid apune lumina:
o altă ţară,
altă limbă...
17
De departe, totul
pare un punct.
Dar cine e aproape?


18
Adierea evantaiului
pe ovalul
unei pietre...
19
Libertate care se usucă,
a sângelui
de piatră.
20
Patul luminii mai luminos
decât lumina.
Ce coşmar!
21
Curgerea oului
din pasăre spre cuib:
aer nezburat!
22
Sperii patru porumbei,
ah,
de patru ori răsare luna!
23
Punând apa pe roţi,
trăgând-o pe uscat:
dezînecare.
24
Frunze galbene de salcie, pe lac.
Nu mă răsfrâng,
mă văd.
25
Cuvântul se dizolvă în piatră,
şi piatra în pietre...
Toamnă.
26
Şiroind de lumină,
un peşte-mi cade în braţe,
zburător.

27
La miezul nopţii tresar:
soare
răsare-n altă parte.
28
Unu plus unu,
fără să fim doi,
stăm unul lângă altul.
29
Mă muşcă un câine.
Ah, privesc prin el
ca printr-o fereastră.
30
Îngerul grâului
mi s-a aşezat pe mustăţi:
contemplu.
31
Tu eşti absenţa mea
cum visul este
absenţa treziei...
32
Cărămiziu ca o cărămidă,
fac loc
unei ferestre.
33
Ca o lăsare de seară
încep să plâng
lent născând grifoni.
34
Când mă săruţi, zeul mi-l săruţi.
Când pleci, pleci
de la mine doar.
35
Aur pe tăvile norilor.
Ospăţ de zei
sub orizont.


36
Contemplai
cu ochi nemişcaţi.
În locul lor, pietrele clipeau.
37
Întunecând întunericul,
iată
porţile luminii!
38
Stejar tăiat.
Pe buturuga lui
se odihneşte vântul.
39
Timpul gâlgâie împroşcându-mă.
Scap
securea din mână.
40
Înnodat ca aerul
sub aripile ciocârliei
sunt.
41
Tu,
rază scurtă de stea oarbă.
După scris, tăcerea mâinii.
42
Noi doi,
voi patru şi ei opt.
Ah, cât de verde pare iarba!
43
Dacă timpul
ar avea frunze
ce toamnă!
44
Ah, tu,
numai la mine nu mă uit
ca la mine însumi.


45
Chiar şi singurătatea
am să mi-o las pe pământ
atunci când voi muri.

AUTOPORTRET

Eu sunt ferestrele unui zid
care nu a fost încă
ridicat.