O DOINĂ A
HAIKU-URILOR
Nichita STĂNESCU
(31 martie 1933 - 13 decembrie 1983)
(31 martie 1933 - 13 decembrie 1983)
1
Ceaţa
înveleşte
în sine
noul
născut al luminii.
2
Te-ngălbeneşte
bănuiala
mea
cum
toamnele, frunzele.
3
Când
te-am văzut
m-a lucit
un vânt suav
de stea
căzătoare.
4
Sirena
remorcherului
în ceaţă,
gât de
gâscă, tăiat.
5
Zgomotul
camioanelor noaptea,
ceruri
pustii,
tavane...
6
Acoperişul
razelor, steaua.
Acoperişul
ei,
el.
7
Avion
galben,
pilot
albastru;
cerul, un
singur cuvânt.
8
Clang. În
amintirea
vechii
săbii
se taie
gâtul nou. Clang.
9
Moartea e
copil.
Ea suge
drept lapte
nisipul
clepsidrei.
10
Rămaşi
fără trup, morţii
s-au
ascuns în pământ
de
ruşine.
11
Linişte,
e
linişte...
ca şi cum
m-ar gândi un arbore.
12
Iarna locuieşte sub toamnă:
eu locuiesc
sub o piatră.
13
Pe
carapacea broaştei ţestoase
cad
lacrimi.
Plângi...
sau plouă?
14
Nu există
cuvinte,
ci numai
dorinţa
de a
vorbi.
15
Noapte
întreruptă cu un strigăt.
Brusc
visul
face
umbră.
16
Pe zid
apune lumina:
o altă
ţară,
altă
limbă...
17
De
departe, totul
pare un
punct.
Dar cine
e aproape?
18
Adierea
evantaiului
pe ovalul
unei
pietre...
19
Libertate
care se usucă,
a
sângelui
de
piatră.
20
Patul
luminii mai luminos
decât
lumina.
Ce
coşmar!
21
Curgerea
oului
din
pasăre spre cuib:
aer
nezburat!
22
Sperii
patru porumbei,
ah,
de patru
ori răsare luna!
23
Punând
apa pe roţi,
trăgând-o
pe uscat:
dezînecare.
24
Frunze
galbene de salcie, pe lac.
Nu mă
răsfrâng,
mă văd.
25
Cuvântul
se dizolvă în piatră,
şi piatra
în pietre...
Toamnă.
26
Şiroind
de lumină,
un
peşte-mi cade în braţe,
zburător.
27
La miezul
nopţii tresar:
soare
răsare-n
altă parte.
28
Unu plus
unu,
fără să
fim doi,
stăm unul
lângă altul.
29
Mă muşcă
un câine.
Ah,
privesc prin el
ca
printr-o fereastră.
30
Îngerul
grâului
mi s-a
aşezat pe mustăţi:
contemplu.
31
Tu eşti
absenţa mea
cum visul
este
absenţa
treziei...
32
Cărămiziu
ca o cărămidă,
fac loc
unei
ferestre.
33
Ca o
lăsare de seară
încep să
plâng
lent
născând grifoni.
34
Când mă
săruţi, zeul mi-l săruţi.
Când
pleci, pleci
de la
mine doar.
35
Aur pe
tăvile norilor.
Ospăţ de
zei
sub
orizont.
36
Contemplai
cu ochi
nemişcaţi.
În locul
lor, pietrele clipeau.
37
Întunecând
întunericul,
iată
porţile
luminii!
38
Stejar
tăiat.
Pe
buturuga lui
se
odihneşte vântul.
39
Timpul
gâlgâie împroşcându-mă.
Scap
securea
din mână.
40
Înnodat
ca aerul
sub
aripile ciocârliei
sunt.
41
Tu,
rază
scurtă de stea oarbă.
După
scris, tăcerea mâinii.
42
Noi doi,
voi patru
şi ei opt.
Ah, cât
de verde pare iarba!
43
Dacă
timpul
ar avea
frunze
ce
toamnă!
44
Ah, tu,
numai la
mine nu mă uit
ca la
mine însumi.
45
Chiar şi
singurătatea
am să
mi-o las pe pământ
atunci
când voi muri.
AUTOPORTRET
Eu sunt
ferestrele unui zid
care nu a
fost încă
ridicat.
