IARBA
Obcini întinse sub rază de lună,
frânte de rana Sucevei în sus,
uitând dinainte să spună
ce-aveau mai demult a fi spus.
(Adormind pe o iarbă, păzit de-un simbol,
să crezi că iubirea-i o pradă
ca vise din care te smulge domol
o apă în formă de spadă.)
Cine n-a fost încă aproape şi-o fi zis
înainte ca vremea să treacă
peste iarbă căzând sub o coasă de vis,
că nu este iarbă să tacă?
VASILE GEORGE PUIU, NICOLAE DABIJA, ŞTEFAN DINCESCU
CALUL
Intri pe valea Sucevei din casă în casă
şi-auzi un nechezat ca o ninsoare
coborând obcina ca o fată frumoasă,
ameţită de horă şi de sărbătoare.
Tatăl meu e ţăran şi-avea un cal sur
şi-a-ntinerit cu el pădurea toată;
ce trişti erau copacii şi munţii din jur
când inima lui albă a încetat să bată!
Urlă lupii în codri să ne înspăimânte,
calul meu frumos, calul meu cuminte,
oare zăpada va putea să-ţi dea
în loc de iarbă dragostea mea?
Toată lumea-ţi preschimbă coama în poveste
şi vrei un stăpân şi-o pajişte-nflorată,
iar Ţara mea de Sus rămâne-aici şi este
o inimă de cal cu zarea sfârtecată.
VASILE GEORGE PUIU, NICOLAE DABIJA, ŞTEFAN DINCESCU
PROIECT DE VACANŢĂ
Să te aştept răpus lângă o apă,
să fii acolo ca o aşteptare,
când timpul va uita să mai înceapă,
din cer să te aprinzi ca o ninsoare.
Să fie patimă în jur şi-n stânci,
să te ucid c-un braţ imens de sănii,
iubindu-mă apoi ca să-mi porunci
pentr-un păcat frumos să bat mătănii.
Să fie vară ori să fie bine,
să mai ajungem într-un sat de sus,
poetul, ca o lacrimă spre tine,
să-ţi spună ce puteam să nu-ţi fi spus.
Şi să ne-ntoarcem într-un cerc de rouă,
să mai rămânem pentr-o clipă vii,
la o fereastră interzisă nouă
să te aştept mereu şi să nu vii.
| 
