LANSĂRI DE CARTE LA HOTELUL DECEBAL
La-nceput a
fost Cuvântul
Adiind peste
goluri ca vântul,
Mişcat de la
sine, mereu nemişcat
Tremurând pe
loc, în cercuri iscat,
Asemeni cu
apa din lac vălurită
Alergând de
nimeni lovită.
GEORGE CĂLINESCU
POEŢII
Poeţii sunt copiii naturii.Nimic mai trist,
Nimic mai dureros
Decât poetul
Rămas orfan de mamă.
În locul versului ce n-a venit,
Vine iubita – ea
Și mai frumoasă ca versul.
În locul
Fratelui ce te-a trădat
Alt frate vine.
Dar cine,
Cine în locul mamei
Poate să vină?!
„În lipsa cuvântului
Poetul
Își lasă pe umăr capul.”
În lipsă de ţară.
GRIGORE VIERU
.JPG) |
| ACADEMICIAN NICOLAE DABIJA |
.JPG) |
| ACADEMICIAN NICOLAE DABIJA |
 |
| ACADEMICIAN NICOLAE DABIJA |
 |
| ACADEMICIAN NICOLAE DABIJA |
 |
| ACADEMICIAN NICOLAE DABIJA |
CATREN
Uşor nu e nici
cântecul. Zi
şi noapte – nimic nu-i uşor pe pământ:
căci roua e sudoarea privighetorilor
ce s-au ostenit toată noaptea cântând.
şi noapte – nimic nu-i uşor pe pământ:
căci roua e sudoarea privighetorilor
ce s-au ostenit toată noaptea cântând.
Totuşi va rămâne întotdeauna ceva care nu poate fi spus decât în vers.
Versul are calitatea de-a distila materialul poetic brut şi de-a oferi poezia
fără amestec. Cu decadenţa şi ruina totală a versului, cu dispariţia lui, ar
dispărea un izvor de mari bucurii spirituale, un fior al cărui secret s-ar
pierde. Ar fi o sărăcire, fără îndoială, pentru sufletul omenesc.
ALEXANDRU PHILIPPIDE
Poezia
şi artele întreţin credinţa profundă a omului în unirea fiinţei sale cu tot ce
există şi al cărui adevăr final este adevărul personalităţii. Este o religie uşor de înţeles, şi nu un sistem metafizic
care trebuie analizat şi discutat. Noi ştim, prin experienţă personală, ce sunt
creaţiile noastre şi afirmăm instinctiv, prin ele sensul creaţiei care ne
înconjoară.
RABINDRANÃTH TAGORE
 |
| VASILE GEORGE PUIU, PETRE ISACHI, ŞTEFAN DINCESCU |
.JPG) |
| DORU CIUCESCU |
 |
| DORU CIUCESCU |
 |
| DUMITRU BRANEANU |
 |
| VASILE GEORGE PUIU, PETRE ISACHI, ŞTEFAN DINCESCU |
.JPG) |
| PETRE ISACHI |
 |
| PETRE ISACHI |
POEŢII
Nu vă miraţi. Poeţii, toţi poeţii sunt
un singur, ne-mpărţit, neîntrerupt popor.
Vorbind, sunt muţi. Prin evii, ce se nasc şi mor,
cântând, ei mai slujesc un grai pierdut de mult.
Adânc, prin seminţiile ce-apar şi-apun,
pe drumul inimii mereu ei vin şi trec.
Prin sunet şi cuvânt s-ar despărţi, se-ntrec.
Îşi sunt asemenea prin ceea ce nu spun.
Ei tac ca roua. Ca sămânţa. Ca un dor.
Ca apele ei tac, ce umblă subt ogor,
şi-apoi sub cântecul privighetorilor
izvor se fac în rarişte, izvor sonor.
LUCIAN BLAGA
.JPG) |
| ŞTEFAN DINCESCU |
.JPG) |
| ŞTEFAN DINCESCU |
.JPG) |
| ŞTEFAN DINCESCU |
.JPG) |
| ŞTEFAN DINCESCU |
.JPG) |
| ŞTEFAN DINCESCU |
 |
| ŞTEFAN DINCESCU |
POETUL
Întru pomenirea
lui Rainer Maria Rilke
Prietenă,
să nu mai rostim zădarnicul sunet
cu care-l
chemau muritorii!
Astăzi,
vorbind pentru toţi
el nu are
chip şi nu are nume – poetul!
Viaţa lui
mult ne-a mirat,
ca un
cântec cu tulbure tâlc,
ca un
straniu eres.
În ani de
demult
poetul,
cuvântul strivindu-şi, a îndurat
năpastele
toate cu bărbăţie
şi cele
mai mari, cele mai crunte dureri, şi le-a stins
în muntele
singurătăţii, ce şi-a ales.
Când la un
semn
s-au
surpat albăstrimile cerului,
şi
minutarele vremii treceau
ca tăişuri
prin toată făptura,
în
anii aceia, poetul voi să uite de semeni şi vatră.
În
anii cumplitelor pâcle
când
pământenii cu sfânta lor omenie şi carne
s-au
destrămat fără număr,
şi
viaţa – atâta s-a stins
de-ar
fi fost, vai, tocmai de-ajuns
ca
duhul să prindă trup pe pământ,
Poetul,
cu numele şters şi pierdut, s-a retras
sub
pavăza muntelui,
făcându-se
prieten înaltelor piscuri de piatră.
Şi
neajuns, neclintit, a rămas în jocul destinului
flancat de
albe şi negre solstiţii
mare şi
singur.
Nu l-a
ucis amarnica grijă din vale, nici gândul
că
Dumnezeu răpitu-şi-a singur putinţa-ntrupării.
Nu l-au
răzbit nici tunetul din depărtări,
nici
tenebrele.
Şi nu l-a
schimbat în cenuşă
fulgerul
care i-a fost pentru o clipă
oaspete-n
prag.
Mereu îşi
da sieşi cuvânt
şi pasul
său era legământ.
Îngăduie,
Prietenă, să-ţi amintesc că Poetul
muri mult
mai târziu.
Mult mai
târziu, ucis
de-un
ghimpe muiat în azur
ca de-un
spine cu foc de albină.
Muri
poetul ucis sub soare de-un trandafir,
de-un
ghimpe muiat
în simplu
albastru, în simplă lumină.
De-atunci,
în frunzare-aplecate
privighetorile
toate-amuţiră
uimite de
cele-ntâmplate.
Privighetorile
ceasului, din rarele noastre grădini,
amuţiră-n
lumina ce-apare-n zădar
şi fără de
semne, de-atunci.
Şi nu ştiu
nimic pe pământ
ce-ar
putea să le-ndemne
să cânte iar.
LUCIAN BLAGA
