ŞTEFAN DINCESCU – „METAFORĂ TĂIATĂ LA GÂT”
Ştefan Dincescu – pseudonimul lui Ştefan Dincă, născut pe 22 septembrie 1954, în comuna Carpen, judeţul Dolj. Licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Craiova (1977-1981), master al Facultăţii de Litere a Universităţii Vasile Alecsandri din Bacău (2007-2009), profesor al Şcolii Gimnaziale „Octavian Voicu” Bacău (1981-2020), Ştefan Dincescu – poet şi critic literar, gramatician şi editor – este membru al Uniunii Scriitorilor din România (Filiala Bacău), din 2006, director al Editurii Amphion, Bacău, din 2001, şi al revistelor Anteu şi Athanor, Syrinx şi Corn de melc. Ştefan Dincescu a debutat editorial – prin concurs – în antologia Prier (Editura Cartea Românească, 1988).
Între anii 1991-2021, Ştefan Dincescu a publicat volumele de versuri:
1. Turnir cu Demostene (Editura Eminescu, 1991);
2. Viaţă în pielea goală (Editura Plumb, 1993; Eugen Budău – prefaţator);
3. Lancea lui Ahile (Editura Amphion, 2002; antologie; Gheorghe Iorga – prefaţator);
4. Cel de pe urmă Laocoon (Editura Amphion, 2003; antologie);
5. Ultimele rubaiate ale lui Omar Khayyãm în traducere imaginară de Ştefan Dincescu (Editura Amphion, 2004; Gheorghe Iorga – prefaţator);
6. Ieşirea din cetate (Editura Amphion, 2005; antologie);
7. Decesul trompetei (Editura Amphion, 2005);
8. Fiu al Maicii Lot (Editura Amphion, 2005);
9. Pandaliile fericitului Iov (Editura Amphion, 2006; antologie; prof. univ. dr. Dumitru Micu – prefaţator; Petre Isachi – postfaţator);
10. Se spânzură condeiul! (Editura Amphion, 2007; Petre Isachi – prefaţator);
11. Clóţele Şeherezadei (Editura Amphion, 2009; antologie; prof. univ. dr. Dumitru Micu – prefaţator);
12. Fiii alambicului (Editura Amphion, 2009; prof. univ. dr. ing. George Vasile Puiu – prefaţator);
13. Jelind mălinii viscoliţi ▪ Serghei Esenin ▪ Traducere imaginară de Ştefan Dincescu (Editura Amphion, 2010; prof. univ. dr. Eugen Negrici – prefaţator 1; prof. univ. dr. Dumitru Micu – prefaţator 2);
14. Adio, Mister Bashô! (Editura Amphion, 2010; Gheorghe Iorga – prefaţator);
15. Metaforă tăiată la gât (Editura Amphion, 2011; antologie);
16. Licuricii din infern (Editura Amphion, 2013; prof. univ. dr. Dumitru Micu – prefaţator);
17. Ultimul asalt (Editura Amphion, 2015; antologie; prof. univ. dr. Dumitru Micu – prefaţator);
18. Cele din urmă elegii ale lui R.M. Rilke în traducere imaginară de Ştefan Dincescu (Editura Amphion, 2018; Petre Isachi – prefaţator);
19. Mâţe pe soclu (Editura Amphion, 2021; Petre Isachi – prefaţator).
▪▪▪
A publicat versuri în Ramuri, Ateneu, Deşteptarea, Ziua, Catedra, Luceafărul, Argus, Plumb, 13 Plus, Vitraliu, Literatura şi arta, Tecuciul literar-artistic etc., critică literară în Ramuri, Ateneu şi Plumb, dar şi în volume colective: Simpozionul Internaţional Cucuteni 5000 Redivivus. Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte (Editura Muşatinii, Suceava, 2014); Simpozionul Internaţional Cucuteni 5000 Redivivus. Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte (Editura Tehnica-Info, Chişinău, 2015); Simpozionul Internaţional Cucuteni 5000 Redivivus. Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte (Editura Babel, Bacău, 2016); Simpozionul Internaţional „Displonibilităţi creative în lume” (Editura PIM, Iaşi, 2016); Simpozionul Internaţional Cucuteni 5000 Redivivus. Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte (Editura Tehnica-Info, Chişinău, 2017); Simpozionul Internaţional „Universul ştiinţelor” (Editura PIM, Iaşi, 2017); Simpozionul Internaţional Cucuteni 5000 Redivivus. Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte (Editura Tehnica-Info, Chişinău, 2019) etc.; între anii 1995-2016, a tipărit peste 25 de lucrări de gramatică practică a limbii române.
I. REFERINŢE CRITICE
[ÎN REVISTE LITERARE ŞI ÎN ZIARE]
1. Marin Sorescu, în Ramuri, nr. 7 (193), 15 iulie 1980
2. Eugen Simion, în România literară, nr. 6, februarie 1989
3. Radu Comănescu, în Luceafărul, nr. 9, 1989
4. Ioan Enea Moldovan, în Steagul roşu, 11 martie 1989
5. Alexandru Ţone, în Astra, nr. 4, aprilie 1989
6. Radu Călin Cristea, în Familia, nr. 5, mai 1989
7. Gheorghe Iorga, în Ateneu, nr. 5 (234), mai 1989
8. Petru Cimpoeşu, în Pur şi simplu, nr. 11, octombrie 1991
9. Laurenţiu Ulici, în Luceafărul, nr. 41 (89), 9 octombrie 1991
10. Gheorghe Iorga, în Catedra, nr. 23-24 (35–36), noiembrie 1991
11. Eugen Budău, în Pur şi simplu, nr. 36 (145), 12-18 octombrie 1992
12. Victor Mitocaru, în Ateneu, nr. 1, ianuarie 1992
13. Ioan Vicoleanu, în Catedra, nr. 11-12, iunie 1993
14. Ştefan Radu, în Deşteptarea, nr. 35, 2 septembrie 1993
15. Dumitru Micu, în Literatorul, nr. 2, 7-14 ianuarie 1994
16. Ioan Enea Moldovan, în Ateneu, nr. 1 (292), ianuarie 1994
17. Sebastian Drăgulănescu, în Neamul românesc, nr. 7 (20), 1994
18. Petre Isachi, în Viaţa băcăuană, nr. 29, 9-15 februarie 1995
19. Eugen Budău, în Zburătorul, nr. 1-2-3 (28-29-30), 1995
20. Gheorghe Chiţimuş, în Vitraliu, nr. 3-4 (22), decembrie 2005
21. Petre Isachi, în 13 Plus, nr. 7-8-9 (107), iulie–august–septembrie 2007
22. Eugen Negrici, în 13 Plus, nr. 7-8-9 (143), iulie–august–septembrie 2010
23. Dumitru Micu, în 13 Plus,
nr. 7-8-9 (143), iulie–august–septembrie 2010
24. Laura Frâncu, în Ateneu, nr. 4 (500), aprilie 2011
25. Petre Isachi, în 13 Plus, nr. 4-5-6 (152), aprilie-mai-iunie 2011
26. Dumitru Micu, în Plumb, nr. 97, aprilie 2015
27. Dumitru Micu, în Plumb, nr. 112, iulie 2016
28. Petre Isachi, în Spaţii culturale, nr. 47, iulie-august 2016
29. Eugen Negrici, în Tecuciul literar-artistic, nr. 49, 2018
30. Dumitru Micu, în Tecuciul literar-artistic, nr. 49, 2018
31. Gheorghe Iorga, în Ateneu, nr. 584, aprilie 2018
32. Mihai Botez-Stîncaru, în 13 Plus, nr. 198, 2020
33. Petre Isachi, în Spaţii culturale, nr. 79, 2021
34. Petre Isachi, în Plumb, nr. 183, iunie 2022
II. REFERINŢE CRITICE
[PREFEŢE, POSTFEŢE]
1. Eugen Budău, în Ştefan Dincescu, Viaţă în pielea goală, Editura Amphion, 1993
2. Gheorghe Iorga, în Ştefan Dincescu, Lancea lui Ahile, Editura Amphion, 2001
3. Gheorghe Iorga, în Ştefan Dincescu, Ultimele rubaiate ale lui Omar Khayyãm în traducere imaginară de Ştefan Dincescu, Editura Amphion, 2004
4. Dumitru Micu, în Ştefan Dincescu, Pandaliile fericitului Iov, Editura Amphion, 2006
5. Petre Isachi, în Ştefan Dincescu, Pandaliile fericitului Iov, Editura Amphion, 2006
6. Petre Isachi, în Ştefan Dincescu, Se spânzură condeiul!, Editura Amphion, 2007
7. Dumitru Micu, în Ştefan Dincescu, Cloţele Şeherezadei, Editura Amphion, 2009
8. Vasile George Puiu, în Ştefan Dincescu, Fiii alambicului, Editura Amphion, 2009
9. Eugen Negrici, în Ştefan Dincescu, Jelind mălinii viscoliţi. Serghei Esenin. Traducere imaginară, Editura Amphion, 2010
10. Dumitru Micu, în Ştefan Dincescu, Jelind mălinii viscoliţi. Serghei Esenin. Traducere imaginară, Editura Amphion, 2010
11. Gheorghe Iorga, în Ştefan Dincescu, Adio, Mister Bashô!, Editura Amphion, 2010
12. Dumitru Micu, în Ştefan Dincescu, Licuricii din infern, Editura Amphion, 2013
13. Dumitru Micu, în Ştefan Dincescu, Ultimul asalt, Editura Amphion, 2015
14. Petre Isachi, în Ştefan Dincescu, Cele din urmă elegii ale lui R.M. Rilke în traducere imaginară de Ştefan Dincescu, Editura Amphion, 2018
15. Petre Isachi, în Ştefan Dincescu, Mâţe pe soclu, Editura Amphion, 2021
III. REFERINŢE CRITICE
(ÎN ANTOLOGII, ENCICLOPEDII, ISTORII ŞI DICŢIONARE LITERARE)
1. Mircea Ciobanu, în Prier, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1988
2. Dumitru Micu, în Istoria literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 2000
3. Eugen Budău, în Scriitori băcăuani (II), Editura Plumb, Bacău, 2001
4. Eugen Budău, în Bacăul literar, Editura Universitas XXI, Iaşi, 2004
5. Cornel Galben, în Poeţii Bacăului la sfârşit de mileniu: debuturi 1990-2000, Editura Studion, Bacău, 2005
6. În Antologia Plumb, Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2008
7. În Enciclopedia judeţului Bacău, Editura Agora, Bacău, 2008
8. În Ateneul Scriitorilor, Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2008
9. Victor Mitocaru, în Un expirat în Agora, Editura PIM, Iaşi, 2009
10. În Scriitori români clasici şi contemporani: un dicţionar biobibliografic esenţial, Editura Porţile Orientului, Iaşi, 2010
11. În Dicţionarul scriitorilor români de azi, Editura Porţile Orientului, Iaşi, 2011
12. Constantin Parascan, în Istoria Junimii postbelice, 1975–1990, Editura Timpul, Iaşi, 2011
13. Vasile George Puiu, în Simpozionul Internaţional Cucuteni 5000 Redivivus. Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte, Editura Tehnica-Info, Chişinău, 2012
14. În Sub semnul lui Bacovia. Antologie pentru „mâine şi mai mâine”, Editura Art Book, Bacău, 2015
15. Nicolae Mihai, în Însemnări critice, Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2018
16. Petre Isachi, în Docuficţiuni critice, IV, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2018
17. Petre Isachi, în Cartea-Sfinx şi deriva hermetică: alternative critice, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2019
18. În Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni, Tipografia Centrală, Chişinău, 2019
19. Petre Isachi, Jocul de-a adevărul. Din poezia lui Ştefan Dincescu, Editura Amphion, Bacău, 2020
REFERINŢE CRITICE
(SELECTIV, FRAGMENTAR)
„Asemenea majorităţii poeţilor de vârsta sa, Ştefan Dincă vrea să şocheze, violentând, în manieră argheziană, limbajul şi simţul comun. Teribilist, el uzitează cu mare frecvenţă limbajul argotic, cultivând pamfletul. Paradoxal însă modelul acestei poezii îl constituie «contrastele» din poezia cu acelaşi titlu a lui G. Călinescu. E de presupus că el va părăsi această formulă, a cărei supralicitare nu poate duce decât la manierism. Schimbarea se întrezăreşte de pe acum în poemele într-un vers pe care le scrie alături de cele «invectivă». Ştefan Dincă reprezintă o promisiune lirică, a cărei împlinire va depinde, în primul rând, de seriozitatea cu care trebuie să-şi privească demersurile, de îndrăzneala cu care se va apropia de poezia gravă; căci, să nu uităm, nu e niciun poet teribilist de la început până la sfârşit.”
MARIN SORESCU
(În „RAMURI”, Nr. 7, 1980, Craiova)
▪▪▪
„Remarcabile mi se par poemele lui Ştefan Dincescu, poet de factură eseniană, cu lecturi şi din imagiştii mai noi: «Cine peţeşte bezna din mine?» («Villon»); «Decembrie îmi dă târcoale, / Vocea mi-e fragedă şi dreaptă, / Cu ouăle păunilor în poală / Prin parcuri veşnicia mă aşteaptă.» («Decembrie») Nu toate metaforele sunt reuşite, unele sunt chiar uzate, convenţionale, dar acest necunoscut poet are în confesiune un limbaj mai direct şi o imaginaţie mai puţin calculată, care place: «Parcă se deşiră gheme de greieri, / Parcă se mişcă în ziduri oase pe oase. / Noaptea şi-a pierdut condurii în sufletul meu, / Vidul scutură pe case poame zemoase. // Mistreţii cu ochii de ceară / Caută jir în ţipătul meu. / Femeia de-alături mărturiseşte c-aş fi / Strop de sânge din rană de zeu. // Cuvintele mi se fărâmiţează pe limbă. / Mi-e teamă în vis şi tare urât. / Mâna Menadei, / Nervoasă, mi se plimbă pe gât.» («Visul»)”
EUGEN SIMION
(În „ROMÂNIA LITERARĂ”, Nr. 6, 1989, Bucureşti)
▪▪▪
„Iubitor al metaforei – pe care o scenarizează în maniera şaptezeciştilor – dar şi comentator iconoclast al realităţii imediate – în stilul direct al generaţiei pierdute, cu adaos de colocvialitate în felul optzeciştilor, Ştefan Dincescu se arată a fi un poet interesant tocmai prin abilitatea contopirii celor două direcţii într-o dicţiune personală. (...) Fără îndoială, Turnir cu Demostene este cartea unui poet adevărat a cărui evoluţie o vom urmări cu interes.”
LAURENŢIU ULICI
(În „LUCEAFĂRUL”, Nr. 41, 1991, Bucureşti)
▪▪▪
„Iată de ce, considerând că volumul Turnir cu Demostene e adevăratul debut al poetului băcăuan, putem afirma fără nicio reţinere că, paradoxal, e un debut al recuperărilor în timp, de fapt, o antologie poetică ilustrând o evoluţie în timp, un palimpsest în mişcare. Acest sincretism al imagisticii, dublat de unul al retoricii fulgurante – niciodată egală cu ea însăşi, mereu abandonată şi mereu curtată – vine dintr-o estetică ireductibilă la un numen poetic, la un arhetip de creaţie recognoscibil. (...) Poet tulburător în multe privinţe, memorabil mai ales în versurile de scurtă respiraţie, Ştefan Dincescu este o expresie autentică a crizei de limbaj pe care o traversează lumea literară postmodernă.”
GHEORGHE IORGA
(În „CATEDRA”, Nr. 23-24, 1991, Bacău)
▪▪▪
„Profesorul ştie că poezia este o materie celestă şi subtilă (o materie imaterială – după expresia lui Ion Negoiţescu), îi ştie principiile, condiţiile, implicaţiile, îi ştie mai ales istoria şi pe cei care au înfăptuit-o, iar poetul ştie alchimia poeziei, adică formula magică de a recurge la vocabule şi sintagme capabile de a releva că lirismul din Turnir cu Demostene şi Viaţă în pielea goală, fără a fi în sine dramatic, expune drama proprie unei existenţe poetice, a unei existenţe obligate să scrie «gemând, cu inima înnodată / pe-o fărâmă de pâine!».”
PETRE ISACHI
(În „VIAŢA BĂCĂUANĂ”, Nr. 29, 1995, Bacău)
▪▪▪
„Aşa cum arătam în prefaţa cărţii Viaţă în pielea goală (Editura Plumb, 1993), poezia băcăuanului Ştefan Dincescu stă, indubitabil, sub semnul urgenţei. (...) Poate că sintagma de «poet al veacului» să pară prea pretenţioasă, dar ea izvorăşte, cu siguranţă, dintr-o explozie a gândului mărturisit, în fapt strigăt. (...) Cum spunea, cu fineţe, Virgil Ierunca, un alt observator avizat al veacului, «revolta nu este numai o contorsiune efemeră a conştiinţei, ci o graţie a spiritului», Ştefan Dincescu acumulează şi prin această carte o experienţă tensionată, exprimabilă printr-un verb de nuanţă argheziană, cu sonorităţi de bronz şi reverberaţii profunde, de origine balcanică. (...) Ştefan Dincescu, în Viaţă în pielea goală, se dezvăluie ca un răzvrătit al acestui veac, în care, cu totul întâmplător, vieţuieşte. Oricum, este un poet cu un verb tăios şi sigur, dar mai ales original.”
EUGEN BUDĂU
(În „ZBURĂTORUL”, Nr. 1-2-3, 1995, Oneşti)
▪▪▪
„Amândoi poeţii, Omar Khayyãm – Ştefan Dincescu, sunt în răspăr cu lumea în care trăiesc, neconformişti până la sfidarea ordinii sociale existente, nişte inadaptaţi cu viziune idealist-utopică, bizari pentru gustul comun, sunt, în fond, nişte oameni liberi. (...) O imaginaţie lexicală bogată, în care regionalismul este încărcat de revelaţia cu care ai citi neologismul aristocratic, menţine vie construcţia riguros poetică. În unele catrene, expresia poetică dobândeşte virtuţi ale aforismului. Asta înseamnă ştiinţă a versului, dar şi o înţelepciune a poetului edificat asupra tuturor lucrurilor lumii acesteia.”
GHEORGHE IORGA
(Din prefaţa volumului ULTIMELE RUBAIATE ALE LUI OMAR KHAYYÃM
ÎN TRADUCERE IMAGINARĂ DE ŞTEFAN DINCESCU, Editura AMPHION, 2004, Bacău)
▪▪▪
„La nivel microtextual, poemele învederează o preocupare de-a dreptul obstinată pentru formă. În reeditările repetate, versurile apar cu titluri schimbate sau fără titluri, şi nu fără numeroase retuşuri. Oricât principalul mobil al actului poetic ar fi revolta, poetul nu scrie doar, ca Giovanni Papini, spre a se «descărca»; întotdeauna el caută efecte de stil. Departe de a respinge «literatura», precum Verlaine, şi chiar dacă, uneori, pare să o repudieze, ca avangardiştii, Ştefan Dincescu se străduieşte să procure poeziei sale statutul de «literatură». Literaturizează însă atitudini de situare în diametrală opoziţie cu lumea, cu prezentul. (...) Asemenea expresioniştilor, autorul Pandaliilor fericitului Iov semnalează ubicuitatea manifestărilor desacralizării totale.”
Prof. univ. dr. DUMITRU MICU
(Din prefaţa antologiei PANDALIILE FERICITULUI IOV,
Editura AMPHION, 2006, Bacău)
▪▪▪
„Masca proteică şi tragică a poetului ascunde strigătul fiinţei istovite de a lua mereu alt chip, de a se manifesta într-o succesiune de personaje iluzorii, substituindu-se de fiecare dată omului capabil să renască din propria-i cenuşă. Cu nostalgia şi cu paradoxul Iov, preferinţa poetului se îndreaptă spre poema satirico-meditativă, spre elegia livrescă, distinsă, cu metafora tăiată la gât, spre un discurs liric de o densitate ideatică şi simbolică inconfundabilă, în care cititorul avizat citeşte semnele veacurilor, potrivit expresiei evanghelice, adică semnele precursoare ale sfârşitului unei lumi ce nu poate fi vreodată altceva decât sfârşitul unei iluzii (René Guénon).”
PETRE ISACHI
(Din postfaţa antologiei PANDALIILE FERICITULUI IOV,
Editura AMPHION, 2006, Bacău)
▪▪▪
„Cartea Se spânzură condeiul! exprimă decisiv, în ansamblul său, cele două mari tendinţe ale poeziei contemporane – tranzitivă şi reflexivă – în spiritul succintei parabole intitulate Poezia: Din zorii secolului se discută / dacă poezia este înăuntru sau afară. / La început a învins înăuntrul, apoi a contraatacat violent / afara şi după ani s-a ajuns la un forfait / ce nu va putea dura pentru că afara / e înarmată până-n dinţi (E. Montale). Căutarea poeziei în afară – adică în individualitatea obiectivă, în valorile denotative ale limbajului, dar şi în înăuntru – adică în ireductibilitatea eului, în straturile sale cele mai incontrolabile, mai obscene, impune în poezia lui Ştefan Dincescu paradoxul semanticii sale polimorfe.”
PETRE ISACHI
(Din prefaţa volumului SE SPÂNZURĂ CONDEIUL!,
Editura AMPHION, 2007, Bacău)
▪▪▪
„Poeme de speţă decadentă, cu libertăţi de limbaj nelimitate, sunt cuprinse în volume şi, multe, sunt grupate în cicluri prevăzute cu motto-uri din poeţi români şi străini şi poartă titluri eminamente livreşti: Turnir cu Demostene, Lancea lui Ahile, Cel de pe urmă Laocoon, Ultimele rubaiate ale lui Omar Khayyãm în traducere imaginară de Ştefan Dincescu, Fiu al Maicii Lot, Valea Sidim, Spoon River. (...) Nu doar lexicul, ci toate componentele limbajului, implicit toate mijloacele de plasticizare, sunt organe ale unei poetici a demitizării şi a desacralizării.”
Prof. univ. dr. DUMITRU MICU
(Din prefaţa antologiei CLÓŢELE ŞEHEREZADEI,
Editura AMPHION, 2009, Bacău)
▪▪▪
„Gândurile de mai sus m-au adus, iată, în perimetrul poetic (ce poate fi, de data aceasta, un triunghi) prin superbul volum de poeme Fiii alambicului, ultimul semnat de poetul Ştefan Dincescu. Volumul, în exuberanţa lui, trădează ştiinţa cuvântului stăpânit total de adevăratul profesor de limba română (...). Este greu de conturat coordonatele poetice ale unui om de cultură erudit şi poet talentat cum este Ştefan Dincescu. Oricum, fiecare exprimare a sa, scrisă ori vorbită, face din personalitatea poetului o enigmă estetică de invidiat şi, mai ales, de preţuit.”
Prof. univ. dr. ing. VASILE GEORGE PUIU
(Din prefaţa volumului FIII ALAMBICULUI, Editura AMPHION, 2009, Bacău)
▪▪▪
„Profesor, în viaţa «civilă», gramerian, autor a peste 20 de studii de sintaxă, morfologie, lexic, fonetică a limbii române, putem presupune că, prin degustarea unor savori lingvistice particulare, a unor mirodenii lexicale, culese în bună parte din graiuri provinciale sau periferice, poetul nostru îşi temperează anxietăţile. (...) Lirismul eseninian este direct, patetic, fremătător; traducătorul poetului rus liricizează inaparent, adoptă rareori confesiunea, el nu-şi permite efuzii, refuză patosul, jeleşte reţinându-şi lacrimile, deci se destăinuie parcimonios, preferă confidenţei notaţia rece, impersonală, deseori crudă, denunţarea sarcastică (explicit sau subtextual), cinică, la modul direct sau la modul insidios. Simţămintele pot fi analoage celor clamate de Serghei Esenin, însă felul în care ele se comunică învederează frecventarea şi a lui Baudelaire, a «decadenţilor», a literaturii periferiilor, adeziunea nu numai la estetica urâtului, ci şi însuşirea principiilor «romantismului deromantizat», tendinţa detaşării de sine, a disimulării subiectivităţii.”
Prof. univ. dr. DUMITRU MICU
(Din prefaţa volumului JELIND MĂLINII VISCOLIŢI. SERGHEI ESENIN. Traducere
imaginară de ŞTEFAN DINCESCU, Editura AMPHION, 2010, Bacău)
▪▪▪
„În Bacău – oraşul adoptiv al acestui oltean nărăvaş şi abrupt, care este Ştefan Dincescu – ar fi, cred, imposibil ca printre cei ce mai citesc poezie să se afle cineva care să nu se fi speriat de limbajul frust şi de spontaneitatea versurilor lui: ele scuipă flăcări şi împrăştie fecale peste alcătuirea ipocrită a lumii noastre. Cu apucături şi gesturi pandureşti, Ştefan Dincescu are darul concretizării brutale şi tăria de a spune lucrurilor pe nume cu o naturaleţe pe care, de regulă, poezia o evită, iar interpreţii ei o detestă. Nu ţi-e uşor, citindu-i poeziile, să rezişti asaltului neostenit de cuvinte vechi şi de mult uitate, smulse din somnul lor şi readuse la suprafaţă din cotloanele graiurilor olteneşti şi nu numai, din limba veche bisericească şi din cea cronicărească. Ele şochează, întrucât intră în conflict cu problematica de o acută actualitate a textului. Dar dacă izbuteşti să treci peste acest baraj de stridenţe simpatice, ai satisfacţia să descoperi sufletul său luptător, dispreţuitor de convenţii şi făţărnicii literare, decis să înfrunte atât teroarea bunului-simţ, cât şi oricare altă sursă de platitudini.”
Prof. univ. dr. EUGEN NEGRICI
(Din prefaţa volumului JELIND MĂLINII VISCOLIŢI. SERGHEI ESENIN. Traducere
imaginară de ŞTEFAN DINCESCU, Editura AMPHION, 2010, Bacău)
▪▪▪
„Ştefan Dincescu, poetul, e dublat de un filolog care ştie pe ce lume trăieşte în materie de poetică. Cunoaşterea marii poezii româneşti şi străine, dar şi talentul ieşit din comun au iscat această nelinişte deopotrivă stilistică şi metafizică, niciodată potolită de la un volum la altul. Când crezi că l-ai ghicit, că l-ai prins într-o formulă poetică valabilă cel puţin o vreme, constaţi că el a fugit deja la alta. Nu-ţi lasă răgazul să-l intuieşti sau să emiţi, despre poezia lui, o judecată critică. (...). Poetul e în răspăr cu toată lumea, de ieri şi de azi, cu poeţii şi poezia, cu el însuşi. Iconoclastia e, pentru Ştefan Dincescu, nu numai o formă de manifestare artistică, dar pare a fi şi o formă de viaţă personală.”
GHEORGHE IORGA
(Din prefaţa volumului ADIO, MISTER BASHÔ!, Editura AMPHION, 2010, Bacău)
▪▪▪
„Cititorul regăseşte, în noua culegere de inedite (Licuricii din infern), toate particularităţile, şocante sau nu, ale stilului producţiei anterioare a poetului: lexic brutal, incluzând termeni rari, provincialisme, localisme, arhaisme, rime foarte bogate, cuvinte create (politofagilor, cucurigând etc.), rime interioare, rime dispuse surprinzător, laitmotive, refrene, nume de somităţi literare şi filozofice, expresii dure, formulări agresive – şi constată că, şi în Licuricii din infern, toate ciclurile se deschid cu motto-uri conţinând citate din poeţi de seamă, străini. (...) Dominanta stărilor sufleteşti este, în continuare, decepţia, şi multe din stihurile în care aceasta se exprimă obţin cu prioritate aderenţa estetică a cititorului, prin incontestabila autenticitate a vibraţiei.”
Prof. univ. dr. DUMITRU MICU
(Din prefaţa volumului LICURICII DIN INFERN, Editura AMPHION, 2013, Bacău)
▪▪▪
„Nu ştiu să mai fi întâlnit – nu doar la noi, dar nici în alte literaturi – un autor cu o bibliografie mai derutantă decât a lui Ştefan Dincescu. Titlurile volumelor sale de versuri afişează, pe de o parte, apartenenţa la stirpea poeţilor «blestemaţi» din toate timpurile, iar, pe de alta, concomitent, atracţia spre poezia de idei, de reflecţie, de inspiraţie livrescă, de expresie ermetizantă sau, în orice caz, insolit intelectualizată. (...) Ontologic rebelă faţă de climatul lumii ce o include, această sensibilitate adoptă, spre a se declara, tonurile derâderii, ale zeflemelii, ale dispreţului, ale ironiei crude şi ale sarcasmului: expresii, toate, ale unei negaţii radicale. Dar nu declarată spontan, necontrolat. Oricât de năpraznică, furia transmiţătorului «pandaliilor lui Iov» este filtrată prin cultură.”
Prof. univ. dr. DUMITRU MICU
(Din prefaţa antologiei ULTIMUL ASALT, Editura AMPHION, 2015, Bacău)
▪▪▪
„Olteanul nărăvaş şi abrupt (E. Negrici, 2010), cu o personalitate macedonskiană, adoptat cu suficientă invidie de scriitorimea Bacăului, poate să spună – parafrazându-l pe autorul capodoperei «Luceafărul» – «Eu rămân ce-am fost: Dincescu!». Mi se pare cea mai importantă particularitate a unui scriitor: aceea de a nu-şi pierde identitatea, unicitatea estetică, viziunea, filosofia de viaţă, personalitatea, valorile, iluziile. (...) Ca să încheiem optimist, vol. Cele din urmă elegii ale lui Rainer Maria Rilke în traducere imaginară de Ştefan Dincescu, inclus în Biblioteca Lumii, va fi asemenea acesteia: iluminat, solitar, infinit, inutil, incoruptibil şi secret. Care dintre aceste epitete ar putea fi preferat de poetul «leopard»? Personal, cred că incoruptibil! De fapt, prietenul nostru se povesteşte el însuşi, lui însuşi, sculptând în ceaţă, pentru eternitate, un autoportret ce ne seamănă uimitor!?”
PETRE ISACHI
(Din volumul JOCUL DE-A ADEVĂRUL. DIN POEZIA LUI ŞTEFAN DINCESCU,
Editura AMPHION, 2020, Bacău)
▪▪▪
„Într-un alt limbaj, aparent paradoxal, aș putea spune că fostul student Dincă Ștefan a rămas un posedat de propriul său spirit estetic, polemic, ca de spiritul unui alter-ego străin, numit în istoria poeziei, de astăzi și de mâine, Ștefan Dincescu. (...) Poezia dincesciană nu e doar emoție, idee, incertitudine, presimțire, revoltă, stare religioasă, mirare, interogație, ci este ființă și existență aflată în război etern cu nonexistența și nonpoezia. (...) Interogația dubitativă, alternanța, pendularea, ambiguitățile sunt expresii autentic dincesciene ale cutremurării existențiale, ale neputinței noastre de a îndrepta sensul existenței. (...) A găsit, în existentul predestinat, motivația de a se autodepăși și de a crea o operă remarcabilă, chiar și sub dictatura comunismului și, în mod fatal, sub dictatul finitudinii vieții.”
PETRE ISACHI (2021)
(Din prefaţa volumului MÂŢE PE SOCLU,
Editura AMPHION, 2021, Bacău)
