EXCURSIE DOCUMENTARĂ:
,,De la SOROCA la CETATEA
NEAMŢ"
La Piatra-Neamţ
 |
| BISERICA SFÂNTUL ION |
 |
| BISERICA SFÂNTUL ION |
 |
| BISERICA SFÂNTUL ION |
 |
| ŞTEFAN DINCESCU – LA BISERICA SFÂNTUL ION |
 |
| BISERICA SFÂNTUL ION |
 |
ELEVI AI ŞCOLII OCTAVIAN VOICU, BACĂU,
LA BISERICA SFÂNTUL ION |
 |
ELEVI AI ŞCOLII OCTAVIAN VOICU, BACĂU,
LA BISERICA SFÂNTUL ION |
 |
TURNUL CLOPOTNIŢEI
|
 |
| BISERICA SFÂNTUL ION |
 |
ELEVI AI ŞCOLII OCTAVIAN VOICU, BACĂU,
LA TURNUL CLOPOTNIŢEI
|
 |
| PARCUL ZOOLOGIC, PIATRA-NEAMŢ |
 |
PARCUL ZOOLOGIC, PIATRA-NEAMŢ
|
 |
PARCUL ZOOLOGIC, PIATRA-NEAMŢ
|
La VĂRATEC
 |
| VĂRATEC |
 |
ŞTEFAN DINCESCU – LA VĂRATEC
|
 |
| ŞTEFAN DINCESCU – LA VĂRATEC |
 |
ELEVI AI ŞCOLII OCTAVIAN VOICU, BACĂU,
LA MORMÂNTUL VERONICĂI MICLE
|
la Mănăstirea
Văratec.)
 |
ELEVI AI ŞCOLII OCTAVIAN VOICU, BACĂU,
LA MORMÂNTUL VERONICĂI MICLE
|
 |
DANIEL FLORIN DINCĂ, ŞTEFAN DINCESCU
LA MORMÂNTUL VERONICĂI MICLE
|
 |
DANIEL FLORIN DINCĂ, FLORENTINA DINCĂ
LA MORMÂNTUL VERONICĂI MICLE
|
 |
MORMÂNTUL VERONICĂI MICLE |
Lui EMINESCU
Vârful nalt al piramidei
ochiul meu abia-l atinge…
Lâng-acest colos de piatră
vezi tu cât de mică sunt –
Astfel tu-n a cărui minte
universul se răsfrânge,
Al tău
geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ.
Şi doreşti
a mea iubire… Prin iubire pân-la tine
Să
ajung şi a mea soartă azi de soarta ta s-o leg,
Cum să
fac! Când eu micimea îmi cunosc atât de
bine,
Când măreaţa
ta fiinţă poate nici n-o înţeleg.
Geniu
tu, planează-n lume! Lasă-mă în prada sorţii
Şi
numai din depărtare când şi când să te privesc,
Martoră măririi
tale să fiu pân-la pragul morţii
Şi ca
pe-o minune-n taină să te-ador, să te slăvesc.
VERONICA MICLE
28 august, 1885
LA
AGAPIA
Lui EMINESCU
GRIGORESCU LA AGAPIA
Te văd pe ziduri tânăr spânzurat
Doi ani vârât de viu în mănăstire
Să ceri din piatră soarele-ndărăpt
Şi-n loc de foc să-şi lepede privire
Te-ai tot lovit cu graiul de pereţi
Până-ai rămas cu o fulgerătură
Un fel de aur care nu se ia
Nici de pe morţi şi nici de pe scriptură
Şi când vârteju-acesta te-a cuprins
Uneltele ţi s-au aprins în mână
Şi-n loc să fie ele-n slujba ta
Culoarea-n sânge s-a făcut stăpână
Şi de la sine-a curs şi s-a mulat
Şi carnea s-a lipit de oseminte
Şi pe o nară duhul sfârtecat
S-a limpezit în strai de la părinte
Acuma stau la pândă-nveşmântaţi
Cum fost-au nevoiţi de priveghere
Şi ca să nu slăbească în extaz
Începu-şi ziua printr-o junghiere
IOAN ALEXANDRU
LA AGAPIA
 |
AGAPIA |
 |
| ŞTEFAN DINCESCU, DANIEL FLORIN DINCĂ |
LA AGAPIA
 |
ŞTEFAN DINCESCU, FLORENTINA DINCĂ
|
LA AGAPIA
ŞTEFAN DINCESCU LA AGAPIA
AGAPIA, IUBIREA VA RĂMÂNE
Iar stelele de vor pieri pe cer
Şi amorţi-vor umbrele-n ţărână
Şi s-ar întoarce toate în mister
Agapia, iubirea va rămâne
De va pieri credinţa pe pământ
Şi fiece nădejde va apune
Şi s-or trezi pustiile pe rând
Agapia, iubirea va rămâne
Lăcustele pe cai de-or năvăli
Şi-nroşi-vor apele-n fântâne
Şi cerurile de s-or desfrunzi
Agapia, iubirea va rămâne
Iar morţii de vor învia
Şi de-ar începe raiurile mâine
Şi îngerii vederii s-ar lua
Agapia, iubirea va rămâne
Ea singură în lume-i mai presus
De-mpuţinare şi de devenire
Fără-nceput şi fără de apus
Agapia, iubire din iubire
Pe-un râu în munţi în inima Moldovei
Strămoşii mei au picurat un schit
Şi-n umbra lui pe clopotele slavei
Cu duhul sfânt pe veci s-au logodit
Şi-au început cântările în şoapte
Şi-mpodobirea cortului uşor
Când pogorî-va Mirele în noapte
Să afle-aprinse candelele lor.
Să nu-şi zrobească blândele călcâie
De-ntunecimea stâncilor pustii
Miroase varsă munţii de tămâie
Şi privegherea sfintelor chilii.
Şi-n ctitorie-nşiruiţi în strane
Să ţină paradisului de uşi
Zugravii reţinut-au în icoane
Pe cei mai blânzi dintre părinţii duşi
IOAN ALEXANDRU
La CASA MIHAIL SADOVEANU (Neamţ)
„Meşter priceput este Sadoveanu când este vorba să
învie
o figură sau o situaţie printr-o trăsătură unică, o
imagine sau
o comparaţie. Descrieri mai întinse, cu acumulare
de note văzute, nu lipsesc în opera atât de
întinsă a povestitorului,
în care oamenii sunt evocaţi
uneori în fizionomia
sau portul lor. Totuşi, Sadoveanu pare a
prefera viziunea fulgurantă, luminată
în scăpărarea unei scântei, a «gestului» rapid şi elocvent."
TUDOR VIANU
 |
ELEVI AI ŞCOLII OCTAVIAN VOICU, BACĂU,
La CASA MIHAIL SADOVEANU
|
 |
ELEVI AI ŞCOLII OCTAVIAN VOICU, BACĂU,
La CASA MIHAIL SADOVEANU
|
 |
ELEVI AI ŞCOLII OCTAVIAN VOICU, BACĂU,
La CASA MIHAIL SADOVEANU
|
 |
ELEVI AI ŞCOLII OCTAVIAN VOICU, BACĂU,
La CASA MIHAIL SADOVEANU
|
 |
| DIN CASA MIHAIL SADOVEANU |
 |
| DIN CASA MIHAIL SADOVEANU |
 |
| ŞTEFAN DINCESCU LA CASA MIHAIL SADOVEANU |
 |
| MIHAIL SADOVEANU |
 |
| DIN CASA MIHAIL SADOVEANU |
 |
| DIN CASA MIHAIL SADOVEANU |
„Adevărul este
pentru Sadoveanu «viziune».
Arta lui este vizionară. Percepţia lumii este
pătrunsă la el de atâtea valori ale fanteziei,
încât lumea care ni se lămureşte prin ea
Arta lui este vizionară. Percepţia lumii este
pătrunsă la el de atâtea valori ale fanteziei,
încât lumea care ni se lămureşte prin ea
nu poate fi aceea a ochiului comun sau a unor
priviri călăuzite de obiectivitatea ştiinţei.
Lumea lui Sadoveanu este văzută
priviri călăuzite de obiectivitatea ştiinţei.
Lumea lui Sadoveanu este văzută
în
fantezie şi dintr-un unghi cu totul subiectiv,
prin perdeaua agitată de sentimentul său neliniştit
sau prin valurile acelui farmec cu care,
în producţia lui mai nouă, scriitorul
prin perdeaua agitată de sentimentul său neliniştit
sau prin valurile acelui farmec cu care,
în producţia lui mai nouă, scriitorul
se regăseşte printre oameni şi lucruri.”
 |
MAŞINA DE SCRIS A LUI MIHAIL SADOVEANU
|
 |
| ŞTEFAN DINCESCU LA CASA MIHAIL SADOVEANU |
 |
| MIHAIL SADOVEANU |
 |
| ŞTEFAN DINCESCU LA CASA MIHAIL SADOVEANU |
 |
| LA CASA MIHAIL SADOVEANU |
 |
| LA CASA MIHAIL SADOVEANU |
,,Căutarea singurătăţii nu mai este o asceză,
ci un rafinament.
Vânatul, pescuitul sunt
prilejuri de a se bucura de cărnurile
şi formele pe care natura le oferă omului.
La crâşmă oamenii vin să se veselească
prilejuri de a se bucura de cărnurile
şi formele pe care natura le oferă omului.
La crâşmă oamenii vin să se veselească
de mirosul şi gâlgâirea vinului, iar solitudinea
e interpretată ca vârstă de aur şi natura
ca un izvor de lapte şi miere.
e interpretată ca vârstă de aur şi natura
ca un izvor de lapte şi miere.
Eroii plutesc într-o stare de fericire statornică,
aducâd laude roadelor pământului care nu cer
nicio sforţare din partea individului.
Naivitatea schilleriană ia forme pantagruelice.
Balta colcăie pe dedesubt de peşte şi pe deasupra
de raţe, pădurea foieşte de cerbi. Scriitorul a ajuns
la un concept al fericirii naturale, prin care
şi-a împrospătat paleta, eliminând liniile
melancoliei şi înlocuindu-le cu tonurile flamande
ale vitalităţii, refăcând în Moldova de azi
Olanda pictorilor de acum câteva secole,
cu oameni în zdrenţe, umflându-se cu vin
şi contemplând cu ochi lacomi mari bucăţi
de cărnuri fripte, Olanda urcioarelor
de vin şi a meselor de bucătărie pline
cu vânat şi peşti.”
aducâd laude roadelor pământului care nu cer
nicio sforţare din partea individului.
Naivitatea schilleriană ia forme pantagruelice.
Balta colcăie pe dedesubt de peşte şi pe deasupra
de raţe, pădurea foieşte de cerbi. Scriitorul a ajuns
la un concept al fericirii naturale, prin care
şi-a împrospătat paleta, eliminând liniile
melancoliei şi înlocuindu-le cu tonurile flamande
ale vitalităţii, refăcând în Moldova de azi
Olanda pictorilor de acum câteva secole,
cu oameni în zdrenţe, umflându-se cu vin
şi contemplând cu ochi lacomi mari bucăţi
de cărnuri fripte, Olanda urcioarelor
de vin şi a meselor de bucătărie pline
cu vânat şi peşti.”
GEORGE CĂLINESCU
DIN CASA MIHAIL SADOVEANU
 |
| LA CASA MIHAIL SADOVEANU |
 |
| MIHAIL SADOVEANU |
,,Ca şi poezia lui Eminescu, proza lui Sadoveanu
atinge fondul cel mai adânc al specificităţii noastre.
Natural până la clarificare, scriitorul străbătea
drumul firesc al prozei române, dovedind
nu mai puţin încă de la început o anume monotonie
în subiecte. Programul general este descrierea
sufletelor simple. (...) Toţi eroii lui Sadoveanu sunt
şi ei nişte automaţi trăind vegetativ, fără reflecţiune.
Singura notă mai deosebită este că la scriitorul moldovean reducţiunea devine sinonimă cu sălbăticirea,
în subiecte. Programul general este descrierea
sufletelor simple. (...) Toţi eroii lui Sadoveanu sunt
şi ei nişte automaţi trăind vegetativ, fără reflecţiune.
Singura notă mai deosebită este că la scriitorul moldovean reducţiunea devine sinonimă cu sălbăticirea,
ceea ce nu exclude o mare
energie vitală comprimată
care a izbucnit sau va izbucni odată,
după care
destindere individul îşi reia
placiditatea impenetrabilă.”
GEORGE CĂLINESCU
 |
DANIEL FLORIN DINCĂ, ŞTEFAN DINCESCU
|
 |
| MANUSCRIS AL LUI MIHAIL SADOVEANU |
„E o limbă ireală, cum se cuvine unei lumi ieşite
din ev, o adevărată creaţie, amestec original
de Neculce, grai ţărănesc, ardelenesc, chiar muntenesc,
limbă cultă şi limbă bisericească, fără nicio asemănare
cu izvoarele ei parţiale. În felul acesta pastişa este
înlăturată. Frazele curg vrăjite într-o savuroasă
monotonie liturgică, împrumutând realitatea
lor lumii vizibile.”
din ev, o adevărată creaţie, amestec original
de Neculce, grai ţărănesc, ardelenesc, chiar muntenesc,
limbă cultă şi limbă bisericească, fără nicio asemănare
cu izvoarele ei parţiale. În felul acesta pastişa este
înlăturată. Frazele curg vrăjite într-o savuroasă
monotonie liturgică, împrumutând realitatea
lor lumii vizibile.”
GEORGE CĂLINESCU
 |
| MANUSCRIS AL LUI MIHAIL SADOVEANU |
„Peste Moldova, dincolo de dealul Bolândarilor,
cerul se mişcă şi se aplecă rotindu-se împotriva pământului; ş-un muget peste
fire şi nemaiauzit
umplu văile venind dintr-acolo; şi toată lumea
care se afla
faţă, întorcând ochi holbaţi, a văzut
balaurul venind în vârtej sucit, cu mare
iuţeală.
L-am văzut şi eu şi m-am
cutremurat. Venea drept
spre noi. Cu coada subţire ca un sul negru pipăia
pământul, şi trupul i se înălţa în văzduh, iar gura
i se deschidea ca o leică
în nouri. Şi mugind, venea
cumpănindu-şi coada; iar în răsuflările lui
şi juca în slavă clăi de
fân, acoperişuri de case
şi copaci desrădăcinaţi. Şi de sub mugetul lui
lepădă o revărsare de grindină şi ape,
parcă ar fi luat pe sus albia Moldovei
ş-ar fi
prăvălit-o asupra noastră.”
MIHAIL SADOVEANU, Balaurul
 |
| MANUSCRIS AL LUI MIHAIL SADOVEANU |
– Am întârziat, Preaslăvite, căci suntem cu oile
şi cu
asinii. Umblăm domol; suim poteci oable
şi coborâm prăpăstii. Aşa ostenim
zi şi noapte;
tăcem, şi dau zvon numai tălăncile.
Iar aşezările nevestelor şi
pruncilor ne sunt
la locuri strâmte între stânci de piatră.
Asupra noastră
fulgeră, trăsneşte
şi bat puhoaiele. Am dori
stăpâniri largi,
câmpuri cu holde şi ape line. – Apoi aţi venit
cei
din urmă, zice Domnul cu părere de rău.
Dragi îmi sunteţi, dar n-am ce vă face.
Rămâneţi cu ce aveţi. Nu vă mai pot da
într-adaos decât o inimă uşoară
ca să vă
bucuraţi cu al vostru.
MIHAIL SADOVEANU, Baltagul
 |
| MANUSCRIS AL LUI MIHAIL SADOVEANU |
„Munteanului i-i dat să-şi câştige pânea
cea de toate zilele cu toporul ori cu caţa.
Cei cu toporul dau jos brazii din pădure
şi-i duc la apa Bistriţei; după aceea îi fac plute
pe care le mână până la Galaţi, la marginea lumii.
Cei mai vrednici întemeiază stâni în munte.
Acolo stau cu Dumnezeu şi cu singurătăţile,
până ce se împuţinează
ziua. Asupra iernii
coboară la locuri largi şi-şi pun turmele
la iernat în bălţi. Acolo-i mai uşoară viaţa,
ş-acolo ar fi dorit ea să trăiască, numai
nu se poate din pricină că vara-i prea cald
ş-afară de asta munteanul
coboară la locuri largi şi-şi pun turmele
la iernat în bălţi. Acolo-i mai uşoară viaţa,
ş-acolo ar fi dorit ea să trăiască, numai
nu se poate din pricină că vara-i prea cald
ş-afară de asta munteanul
are rădăcină
la locul lui, ca şi bradul.”
MIHAIL SADOVEANU, Baltagul
 |
| MIHAIL SADOVEANU |
 |
| MIHAIL SADOVEANU |
„Sadoveanu trece, cu drept cuvânt,
ca cel mai de seamă poet descriptiv al literaturii noastre.
Cine vorbeşte însă de descriere, şi-o reprezintă
însă mai cu seamă ca o categorie a vizualităţii.
ca cel mai de seamă poet descriptiv al literaturii noastre.
Cine vorbeşte însă de descriere, şi-o reprezintă
însă mai cu seamă ca o categorie a vizualităţii.
Un mare descriptiv pare a fi, pentru
sentimentul comun,
un mare vizual. Este uimitor, deci, studiindu-l pe Sadoveanu,
să constaţi cât de reduse sunt elementele vizualităţii
în proza lui şi cum puterea lui evocatoare se sprijină,
într-o proporţie copleşitoare, pe factorii audiţiei.
Peisagiile văzute de Sadoveanu sunt destul
un mare vizual. Este uimitor, deci, studiindu-l pe Sadoveanu,
să constaţi cât de reduse sunt elementele vizualităţii
în proza lui şi cum puterea lui evocatoare se sprijină,
într-o proporţie copleşitoare, pe factorii audiţiei.
Peisagiile văzute de Sadoveanu sunt destul
de rare şi mijloacele lor, mai cu seamă în povestirile
începutului, nu depăşesc cu mult pe acele
pe care le-am aflat în arta poetică a lui Eminescu.”
începutului, nu depăşesc cu mult pe acele
pe care le-am aflat în arta poetică a lui Eminescu.”
TUDOR VIANU
La Casa Ion Creangă - Humuleşti
,,Stau
câteodată şi-mi aduc aminte
ce vremi şi ce oameni mai erau în părţile
noastre pe când începusem şi eu,
drăgăliţă–Doamne, a mă ridica băieţaş
la casa părinţilor mei, în satul Humuleşti,
din târg drept peste apa Neamţului;
sat mare şi vesel, împărţit în trei părţi,
care se ţin tot de una: Vatra satului,
Delenii şi Bejenii. Ş-apoi Humuleştii,
ce vremi şi ce oameni mai erau în părţile
noastre pe când începusem şi eu,
drăgăliţă–Doamne, a mă ridica băieţaş
la casa părinţilor mei, în satul Humuleşti,
din târg drept peste apa Neamţului;
sat mare şi vesel, împărţit în trei părţi,
care se ţin tot de una: Vatra satului,
Delenii şi Bejenii. Ş-apoi Humuleştii,
şi pe vremea aceea, nu erau numai aşa,
un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzăşesc, întemeiat în
toată puterea
cuvântului: cu gospodari tot unul şi unul,
cu flăcăi voinici şi fete mândre,
care ştiau a învârti şi hora,
cuvântului: cu gospodari tot unul şi unul,
cu flăcăi voinici şi fete mândre,
care ştiau a învârti şi hora,
dar şi suveica, de vuia satul de
vatale
în toate părţile; cu biserică frumoasă
şi nişte preoţi şi dascăli şi poporeni
ca aceia, de făceau mare cinste satului lor.”
şi nişte preoţi şi dascăli şi poporeni
ca aceia, de făceau mare cinste satului lor.”
,,În Creangă trăiesc credinţele, eresurile,
datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala,
filozofia poporului, cum s-au format
în mii de ani de adaptare la împrejurările
pământului dacic, dedesubtul fluctuaţiunilor
de la suprafaţa vieţii naţionale.
datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala,
filozofia poporului, cum s-au format
în mii de ani de adaptare la împrejurările
pământului dacic, dedesubtul fluctuaţiunilor
de la suprafaţa vieţii naţionale.
Creangă este un
reprezentant perfect
al sufletului românesc între popoare;
al sufletului moldovenesc între români;
al sufletului ţărănesc între moldoveni;
al sufletului românesc între popoare;
al sufletului moldovenesc între români;
al sufletului ţărănesc între moldoveni;
al sufletului
omului de munte între ţăranii
moldoveni. Creangă este – şi va rămânea –
unic pentru că împrejurările care l-au produs,
care i-au permis să fie ceea ce a fost,
s-au dus, s-au dus pentru totdeauna!”
moldoveni. Creangă este – şi va rămânea –
unic pentru că împrejurările care l-au produs,
care i-au permis să fie ceea ce a fost,
s-au dus, s-au dus pentru totdeauna!”
GARABET IBRĂILEANU
 |
ELEVI AI ŞCOLII OCTAVIAN VOICU, BACĂU,
la Casa Ion Creangă - Humuleşti
|
 |
ELEVI AI ŞCOLII OCTAVIAN VOICU, BACĂU,
la Casa Ion Creangă - Humuleşti
|
 |
| Casa Ion Creangă - Humuleşti |
 |
| ŞTEFAN DINCESCU |
 |
| ADRIANA VRABIE, ŞTEFAN DINCESCU |
,,În chip curent se admiră în opera
acestui humuleştean farmecul dialectal,
limba privită ca un adaos de frumuseţe.
Lucrul este exagerat, deşi nu se poate
contesta plăcerea rezultată din folosirea
unui limbaj plin de moliciune, de altminteri
acestui humuleştean farmecul dialectal,
limba privită ca un adaos de frumuseţe.
Lucrul este exagerat, deşi nu se poate
contesta plăcerea rezultată din folosirea
unui limbaj plin de moliciune, de altminteri
cu o desăvîrşită moderaţie, indiciu de tact
artistic. Ca şi Caragiale, Creangă
e un dramaturg deghizat în prozator,
un monologist, şi limba sa e de fapt
limba eroilor.”
artistic. Ca şi Caragiale, Creangă
e un dramaturg deghizat în prozator,
un monologist, şi limba sa e de fapt
limba eroilor.”
GEORGE CĂLINESCU
 |
| Din Casa Ion Creangă - Humuleşti |
 |
| Ion Creangă |
 |
| ŞTEFAN DINCESCU |
 |
| Din Casa Ion Creangă - Humuleşti |
 |
| Din Casa Ion Creangă - Humuleşti |
 |
ŞTEFAN DINCESCU, DANIEL FLORIN DINCĂ
|
 |
| Din Casa Ion Creangă - Humuleşti (arborele genealogic) |
 |
| Din Casa Ion Creangă - Humuleşti |
,,Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu,
când mă gândesc la locul naşterii mele,
la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul
hornului unde lega mama o şfară cu motocei
când mă gândesc la locul naşterii mele,
la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul
hornului unde lega mama o şfară cu motocei
la capăt, de crăpau
mâţele jucându-se cu ei,
la prichiciul vetrei cel humuit, de care
mă ţineam când începusem a merge copăcel,
la cuptorul pe care mă ascundeam,
când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca,
şi la alte jocuri şi jucării pline
mă ţineam când începusem a merge copăcel,
la cuptorul pe care mă ascundeam,
când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca,
şi la alte jocuri şi jucării pline
de hazul şi farmecul copilăresc,
parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!
Şi, Doamne, frumos era pe atunci,
căci şi părinţii, şi fraţii şi surorile
parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!
Şi, Doamne, frumos era pe atunci,
căci şi părinţii, şi fraţii şi surorile
îmi erau
sănătoşi, şi casa ne era îndestulată,
şi copiii şi copilele megieşilor erau
de-a pururea
în petrecere cu noi, şi toate îmi mergeau
după plac, fără leac de
supărare, de parcă
era toată lumea a mea!”
 |
| Din Casa Ion Creangă - Humuleşti |
 |
| ŞTEFAN DINCESCU |
 |
| Casa Ion Creangă - Humuleşti |
 |
| ŞTEFAN DINCESCU, DANIEL FLORIN DINCĂ |
 |
| ŞTEFAN DINCESCU |
LA CETATEA NEAMŢ
Cetatea Neamţ este o cetate din Moldova.
Se află la marginea oraşului Târgu-Neamţ.
Este situată pe stânca Timuş de pe Culmii Pleşului, numită şi Dealul Cetăţii.
A fost construită în secolul al XIV-lea
de Petru I Muşat (1375 – 1391).
La 2 februarie 1395 s-a emis un act
de cancelarie, fiind prima atestare
documentară a cetăţii. Pârcălabii cetăţii
făceau parte din sfatul domnesc atât
în timpul domniei lui Alexandru cel Bun
(1400 –1432), cât şi în timpul domniei
lui Ştefan cel Mare (1457 – 1504).
Ştefan cel Mare – între bătălia
de la Podul Înalt (ianuarie 1475)
şi bătălia de la Valea Albă (26 iulie 1476)
– a poruncit înălţarea zidurilor, construirea
de creneluri, de ferestre înguste.
S-a construit un zid cu 4 bastioane,
cu înălţimi de până la 30 de metri.
În cetate se pătrundea pe un pod arcuit
având o parte fixă şi alta mobilă, sprijinit
pe 11 piloni de piatră, prismatici.
Partea mobilă se ridica printr-un sistem
de scripeţi; existau două capcane cu trape, ,,curse de şobolani". În 1476, după bătălia
de la Valea Albă, sultanul otoman Mahomed
al II-lea l-a forţat Ştefan cel Mare
să se îndrepte spre Cetatea Neamţ.
Conform legendei, mama lui Ştefan i-a refuzat intrarea în cetate. Legenda, expusă
de Ion Neculce în ,,O samă de cuvinte",
este ficţiune istorică. Doamna Oltea murise
în 1465. Mahomed al II-lea a asediat opt
zile Cetatea Neamţ. Pârcălab era bătrânul Arbore, căzut, probabil, sub lovitura unei ghiulele turceşti. Giovanni Maria Angiolello (1451- 1525), vistiernicul sultanului:
,,Făcând încercarea de a cuceri fortăreaţa amintită, s-au aşezat şapte bombarde
şi în decurs de opt zile s-au făcut efortul
de a o cuprinde, dar două din cele bombarde s-au spart, iar cei care se aflau
Se află la marginea oraşului Târgu-Neamţ.
Este situată pe stânca Timuş de pe Culmii Pleşului, numită şi Dealul Cetăţii.
A fost construită în secolul al XIV-lea
de Petru I Muşat (1375 – 1391).
La 2 februarie 1395 s-a emis un act
de cancelarie, fiind prima atestare
documentară a cetăţii. Pârcălabii cetăţii
făceau parte din sfatul domnesc atât
în timpul domniei lui Alexandru cel Bun
(1400 –1432), cât şi în timpul domniei
lui Ştefan cel Mare (1457 – 1504).
Ştefan cel Mare – între bătălia
de la Podul Înalt (ianuarie 1475)
şi bătălia de la Valea Albă (26 iulie 1476)
– a poruncit înălţarea zidurilor, construirea
de creneluri, de ferestre înguste.
S-a construit un zid cu 4 bastioane,
cu înălţimi de până la 30 de metri.
În cetate se pătrundea pe un pod arcuit
având o parte fixă şi alta mobilă, sprijinit
pe 11 piloni de piatră, prismatici.
Partea mobilă se ridica printr-un sistem
de scripeţi; existau două capcane cu trape, ,,curse de şobolani". În 1476, după bătălia
de la Valea Albă, sultanul otoman Mahomed
al II-lea l-a forţat Ştefan cel Mare
să se îndrepte spre Cetatea Neamţ.
Conform legendei, mama lui Ştefan i-a refuzat intrarea în cetate. Legenda, expusă
de Ion Neculce în ,,O samă de cuvinte",
este ficţiune istorică. Doamna Oltea murise
în 1465. Mahomed al II-lea a asediat opt
zile Cetatea Neamţ. Pârcălab era bătrânul Arbore, căzut, probabil, sub lovitura unei ghiulele turceşti. Giovanni Maria Angiolello (1451- 1525), vistiernicul sultanului:
,,Făcând încercarea de a cuceri fortăreaţa amintită, s-au aşezat şapte bombarde
şi în decurs de opt zile s-au făcut efortul
de a o cuprinde, dar două din cele bombarde s-au spart, iar cei care se aflau
în
fortăreaţă nu voiau să stea de vorbă
şi toţi se apărau cu artilerie şi nu le păsa
de noi." Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546)
a dispus efectuarea de lucrări la Cetatea Neamţ. După fuga lui în Transilvania
(1538), Cetatea Neamţ a capitulat în faţa lui Soliman Magnificul. În mai 1600, Mihai Viteazul intră în Moldova. După ce ocupă Bacăul, oştile se îndreptă spre Suceava. Apărătorii Sucevei s-au predat fără luptă, la fel cei de la Cetatea Neamţ. Mihai a lăsat în cetate o garnizoană.
În 1691, în timpul lui Constantin Cantemir (1685-1693), regele Ioan al III-lea Sobieski
a invadat Moldova, asediind şi Cetatea Neamţ. Cazimir Sarnecki (Jurnalul campaniei poloneze
şi toţi se apărau cu artilerie şi nu le păsa
de noi." Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546)
a dispus efectuarea de lucrări la Cetatea Neamţ. După fuga lui în Transilvania
(1538), Cetatea Neamţ a capitulat în faţa lui Soliman Magnificul. În mai 1600, Mihai Viteazul intră în Moldova. După ce ocupă Bacăul, oştile se îndreptă spre Suceava. Apărătorii Sucevei s-au predat fără luptă, la fel cei de la Cetatea Neamţ. Mihai a lăsat în cetate o garnizoană.
În 1691, în timpul lui Constantin Cantemir (1685-1693), regele Ioan al III-lea Sobieski
a invadat Moldova, asediind şi Cetatea Neamţ. Cazimir Sarnecki (Jurnalul campaniei poloneze
din
1691 în Moldova): la14 octombrie
1691 Sobieski a ajuns în faţa cetăţii.
Aici se refugiaseră şi locuitori din Cotnari, Roman şi Târgu Neamţ. Garnizoana a refuzat
să se predea. Erau 6 căpitani. După
capitulare, au fost lăsaţi liberi.
1691 Sobieski a ajuns în faţa cetăţii.
Aici se refugiaseră şi locuitori din Cotnari, Roman şi Târgu Neamţ. Garnizoana a refuzat
să se predea. Erau 6 căpitani. După
capitulare, au fost lăsaţi liberi.
 |
DANIEL FLORIN DINCĂ
|
 |
DANIEL FLORIN DINCĂ
|
 |
DANIEL FLORIN DINCĂ
|
 |
ELEVI AI ŞCOLII OCTAVIAN VOICU, BACĂU,
LA CETATEA NEAMŢ
|
 |
ELEVI AI ŞCOLII OCTAVIAN VOICU, BACĂU,
LA CETATEA NEAMŢ
|
 |
ELEVI AI ŞCOLII OCTAVIAN VOICU, BACĂU,
LA CETATEA NEAMŢ
|
 |
ELEVI AI ŞCOLII OCTAVIAN VOICU, BACĂU,
LA CETATEA NEAMŢ
|
 |
ELEVI AI ŞCOLII OCTAVIAN VOICU, BACĂU,
LA CETATEA NEAMŢ
|
 |
ELEVI AI ŞCOLII OCTAVIAN VOICU, BACĂU,
LA CETATEA NEAMŢ
|
 |
| LA CETATEA NEAMŢ |
 |
| LA CETATEA NEAMŢ |
 |
| ŞTEFAN DINCESCU |
 |
| LA CETATEA NEAMŢ |
 |
| LA CETATEA NEAMŢ |
 |
| LA CETATEA NEAMŢ |
 |
| LA CETATEA NEAMŢ |
 |
| LA CETATEA NEAMŢ |
 |
| LA CETATEA NEAMŢ |
DANIEL FLORIN DINCĂ
 |
| LA CETATEA NEAMŢ |
 |
| LA CETATEA NEAMŢ |
 |
| LA CETATEA NEAMŢ |
 |
| LA CETATEA NEAMŢ |
 |
| LA CETATEA NEAMŢ |
 |
| LA CETATEA NEAMŢ |
MUMA LUI
ŞTEFAN CEL MARE
I
Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge şi suspină tânăra domniţă,
Dulce şi suavă ca o garofiţă;
Căci în bătălie soţul ei dorit
A plecat cu oastea şi n-a mai venit.
Ochii săi albaştri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele şi crinii pe faţă-i se-ngân.
Însă doamna soacră lângă ea veghează
Şi cu dulci cuvinte o îmbărbătează.
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge şi suspină tânăra domniţă,
Dulce şi suavă ca o garofiţă;
Căci în bătălie soţul ei dorit
A plecat cu oastea şi n-a mai venit.
Ochii săi albaştri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele şi crinii pe faţă-i se-ngân.
Însă doamna soacră lângă ea veghează
Şi cu dulci cuvinte o îmbărbătează.
II
Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
- „Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oştire fuge sfărămată.
Dar deschideţi poarta... Turcii mă-nconjor...
Vântul suflă rece... Rănile mă dor!“
Tânăra domniţă la fereastră sare.
- „Ce faci tu, copilă?“ zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieşit
Şi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit:
- „Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;
Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruinţă
Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.
Du-te la oştire! Pentru ţara mori!
Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!“
III
Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună;
Oastea lui zdrobită de prin văi adună.
Lupta iar începe... Duşmanii zdrobiţi
Cad ca nişte spice, de securi loviţi.
DIMITRIE BOLINTINEANU
 |
| LA CETATEA NEAMŢ |
 |
| LA CETATEA NEAMŢ |
DANIEL FLORIN DINCĂ
 |
| LA CETATEA NEAMŢ |
 |
| LA CETATEA NEAMŢ |
 |
| LA CETATEA NEAMŢ |
 |
| LA CETATEA NEAMŢ |
CETATEA NEAMŢULUI
Sunt cu ceară picurate
Filele-n bucoavna mea,
Dar citesc, cum pot, în ea.
Spune-acolo de-o cetate
Care Neamţul se numea
Şi-au zidit-o, spune-n cronici,
Nemţi, germani sau teutonici.
E ruină azi de veacuri.
Unde-o fi? Vezi asta-i greu!
Cine credeţi că sunt eu
Ca să ştiu atâtea fleacuri!
Cui va şti, îi dau un leu.
Zici că afli-n cărţi de şcoală?
Aş! Rămâi cu mâna goală.
Deci, în ceasul dimineţii,
Când prânzesc acei ce au,
În cetate-aici erau,
Lângă comandantul pieţii,
Toţi străjerii şi-aşteptau,
Povestind şi-ntinşi pe iarbă,
Chisăliţa să le fiarbă.
Dar, pe când Guzgan răstoarnă
Mămăliga din ceaun,
Din clopotniţă Tăun
Sun-afurisit din goarnă.
Unu-i strigă: Eşti nebun!
Altul: Ce-ai tu dacă strigă?
I-o fi dor de mămăligă.
Dar se-ntorc spre zid plăieşii;
Văd pe şes un nor de oşti.
Măi Istrate, tu-i cunoşti:
Turcii sunt? Ba, parcă leşii,
Vin încoace. Păi, sunt proşti?
Bat şi ei cel drum, ca mânzul,
Să ne strice nouă prânzul.
Leşi erau. Sobiesky-vodă
Rătăci p-aici prin văi,
Căci pe-atunci era la modă
Vara, când plecau la băi,
Regii meşteri în bătăi
Să-şi ia drumul încotrova
Totdeauna prin Moldova.
Şi plecau fără merinde
Căci aşa era bonton
Să mănânce tot plocon,
Ce puteau ici-colo prinde.
Dar acest slăvit Ion
Îşi avu-n desagi slănina.
Şi-i pierdu, să-i bată vina!
Deci, cu oşti, vestitul rigă,
Cum umbla pe-aici flămând
Şi simţi, prin văi trecând,
Aburi calzi de mămăligă,
Ştiu şi eu ce-i dete-n gând,
Că-şi opri deodată pasul,
Tot trăgând în vânt cu nasul.
E vrun praznic în cetate.
Ştefan vodă... El mi-ar da!
Cred că nu, măria ta,
Că-i un drac şi jumătate,
Nu prea dă, că-i el aşa.
Mie, nu? Să-ncrunt sprânceana!
Eu ori el bătu Vieana?
Filele-n bucoavna mea,
Dar citesc, cum pot, în ea.
Spune-acolo de-o cetate
Care Neamţul se numea
Şi-au zidit-o, spune-n cronici,
Nemţi, germani sau teutonici.
E ruină azi de veacuri.
Unde-o fi? Vezi asta-i greu!
Cine credeţi că sunt eu
Ca să ştiu atâtea fleacuri!
Cui va şti, îi dau un leu.
Zici că afli-n cărţi de şcoală?
Aş! Rămâi cu mâna goală.
Deci, în ceasul dimineţii,
Când prânzesc acei ce au,
În cetate-aici erau,
Lângă comandantul pieţii,
Toţi străjerii şi-aşteptau,
Povestind şi-ntinşi pe iarbă,
Chisăliţa să le fiarbă.
Dar, pe când Guzgan răstoarnă
Mămăliga din ceaun,
Din clopotniţă Tăun
Sun-afurisit din goarnă.
Unu-i strigă: Eşti nebun!
Altul: Ce-ai tu dacă strigă?
I-o fi dor de mămăligă.
Dar se-ntorc spre zid plăieşii;
Văd pe şes un nor de oşti.
Măi Istrate, tu-i cunoşti:
Turcii sunt? Ba, parcă leşii,
Vin încoace. Păi, sunt proşti?
Bat şi ei cel drum, ca mânzul,
Să ne strice nouă prânzul.
Leşi erau. Sobiesky-vodă
Rătăci p-aici prin văi,
Căci pe-atunci era la modă
Vara, când plecau la băi,
Regii meşteri în bătăi
Să-şi ia drumul încotrova
Totdeauna prin Moldova.
Şi plecau fără merinde
Căci aşa era bonton
Să mănânce tot plocon,
Ce puteau ici-colo prinde.
Dar acest slăvit Ion
Îşi avu-n desagi slănina.
Şi-i pierdu, să-i bată vina!
Deci, cu oşti, vestitul rigă,
Cum umbla pe-aici flămând
Şi simţi, prin văi trecând,
Aburi calzi de mămăligă,
Ştiu şi eu ce-i dete-n gând,
Că-şi opri deodată pasul,
Tot trăgând în vânt cu nasul.
E vrun praznic în cetate.
Ştefan vodă... El mi-ar da!
Cred că nu, măria ta,
Că-i un drac şi jumătate,
Nu prea dă, că-i el aşa.
Mie, nu? Să-ncrunt sprânceana!
Eu ori el bătu Vieana?
Domn ca mine cât trăieşte
Nu-i deprins să-nghită-n sec.
Iar un general zevzec,
Răspunzând pe latineşte
Zise: Dobre ciolovec!
Şi-ntinzând sub zid armata,
Iată-l ciolovecul gata.
Şi bum-bum apoi cu tunul,
Fir-ar ei de râs, poleci!
Mai pe vine să te pleci,
Cârlănaş! Şi dă ceaunul
Mai departe, tu, Berheci,
Că ni-l sparg cu-mpuşcătura
Măi Spancioc, mai ţine-ţi gura.
Dar plăieşii din cetate
Răspundeau vârtos şi ei:
Comandantul Onofrei,
Cel cu pletele-ncurcate,
Şi cu straiu-ncins cu tei,
Dând adânc zăvorul porţii,
Se zbătea ca-n ceasul morţii.
Şi-au bătut o săptămână
Leşii-n zid; dar zidul, prost,
Sta pe loc, pe cum a fost.
Însuşi riga, într-o mână
C-un pistol, din adăpost,
Da pe Ştefan la toţi dracii
Şi-mpuşca la rând copacii.
Deci, văzând că nici nu-l lasă
Să se ducă-n treaba lui,
Şi nici pomeneală nu-i
De-a-l pofti la ei la masă,
Şi flămând vai, ce mai spui
O luă mai pe departe,
Pe genunchi scriind o carte.
Hai şi descuieţi odată!
Şi tovarăşi să vă fim.
Mândru cântec ce mai ştim,
Marş francez, fără de plată.
Nu vi-e milă că pierim?
Poate-o ploaie să ne-apuce...
Nu ştim drumul, că ne-am duce.
După ce-au citit pitacul,
Onofrei ieşi pe zid:
Măi, poleci, eu vă deschid,
Dar să nu vă puie dracul
Să minţiţi, că vă ucid!
Iar de marșuri mi-e cam scârbă,
Trageţi-mi mai bine-o sârbă!
Iată poarta se descuie.
Leşii,-n vale, pe sub plopi,
Se crucesc, se cred miopi
Ce văd ei? Din cetăţuie
Doi cu doi, vro zece şchiopi,
Onofrei ridică tonul:
Un doi, un! Şi staţi, plutonul!
Poate-o ploaie să ne-apuce...
Nu ştim drumul, că ne-am duce.
După ce-au citit pitacul,
Onofrei ieşi pe zid:
Măi, poleci, eu vă deschid,
Dar să nu vă puie dracul
Să minţiţi, că vă ucid!
Iar de marșuri mi-e cam scârbă,
Trageţi-mi mai bine-o sârbă!
Iată poarta se descuie.
Leşii,-n vale, pe sub plopi,
Se crucesc, se cred miopi
Ce văd ei? Din cetăţuie
Doi cu doi, vro zece şchiopi,
Onofrei ridică tonul:
Un doi, un! Şi staţi, plutonul!
Cu sprâncenele-ncruntate
Strigă rex: Sto pojo boi?
Cine dracul sunteţi voi?
Noi? Plăieşii din cetate.
Zece-am fost, pieriră doi.
Rex făcu o mutră lungă,
De credeai că vrea să-mpungă.
Pentru voi a fost gâlceava?
Dar boierii? Ce gândeşti!
Noi să ştim? Prin Tirchileşti.
Domnul unde-i? E-n Suceava.
Dar poporul? La Plăieşti.
Drace, asta-i de poveste!
N-aţi ascuns prin turn neveste?
Noi? Da ce, ni-e mintea slabă?
Noi suntem creştini curaţi:
Aştia nu sunt însuraţi,
Eu de zece ani n-am babă,
Voi după femei umblaţi?
Zbârlea are-n Huşi, săracul,
Dar urâtă, goală-dracul!
Strigă rex: Sto pojo boi?
Cine dracul sunteţi voi?
Noi? Plăieşii din cetate.
Zece-am fost, pieriră doi.
Rex făcu o mutră lungă,
De credeai că vrea să-mpungă.
Pentru voi a fost gâlceava?
Dar boierii? Ce gândeşti!
Noi să ştim? Prin Tirchileşti.
Domnul unde-i? E-n Suceava.
Dar poporul? La Plăieşti.
Drace, asta-i de poveste!
N-aţi ascuns prin turn neveste?
Noi? Da ce, ni-e mintea slabă?
Noi suntem creştini curaţi:
Aştia nu sunt însuraţi,
Eu de zece ani n-am babă,
Voi după femei umblaţi?
Zbârlea are-n Huşi, săracul,
Dar urâtă, goală-dracul!
Şi-ngropate! Oale, spui?
Le-am lăsat să facă pui.
Una-i ştirbă, şi-alta goală;
Nici o pricopseală nu-i!
De le vrei plocon ori pradă
Ia fugi, Zbârleo, şi le adă!
Rex atunci: Vă tai grămadă!
Dar a stat cu mâna-n sus
Căci aminte şi-a adus
Că-i e teaca fără spadă:
În Liow zălog şi-a pus
Spada cea cu steme duble
Pentru-un pol şi două ruble!
Dând din mâini ca cel ce-alungă
Gânduri rele: Eu sunt bun.
Apropo, ce-am vrut să spun?
Onofrei, te văd cu pungă,
Dă-mi o mână de tutun.
N-am fumat de-o săptămână,
Pune-l ici, te rog, în mână.
Şi-aprinzând chibritu-n pripă,
Mulţumit privea la fum.
Onofrei, să-mi spui acum,
Şi-apăsa cu unghia-n pipă,
Cum mi-ai stat tu mie-n drum?
Nu ştiai tu de-a mea faimă
Ca să stai năuc de spaimă?
Dar glumesc aşa! mă iartă,
Eşti erou, s-a hotărât,
Deşi porţi pe după gât
Traistă... hai, şi nu-i deşeartă?
O văzui numaidecât
Ai într-însa plumbi, de toate.
Brânză, caş şi pâine poate?
Brânză nu, dar am pogace
Ş-usturoi, măria-ta.
Usturoi! Şi-l poţi mânca?
Dar la urmă, cui i place...
Mon Dieu! Nu te supăra:
Tot făcurăm noi doi pacea:
Ia să văd, cum e pogacea?
Şi apucând cu mâini grăbite,
Rupt de foame ca un lup,
Rupe rex, cu toţii rup,
Onofrei al meu, iubite,
Vin la neica să te pup!
Şi-l pupa viteazul rigă
Şi-ndopa la mămăligă.
Ce-a mai fost puţin ne pasă.
Au plecat polonii-n sus,
Iar plăieşii-n jos s-au dus
La Neculcea drept acasă,
Iar acesta-n cărţi i-a pus.
Şi din Dorna până-n Tulcea,
Toţi citesc ce-a scris Neculcea.
GEORGE COŞBUC
MAMA ROMA
Roma e sacră pentru neamul meu
Şi s-o ridic în imne se cuvine,
De două mii de ani neîntrerupt
Vorbesc pe limba şaptelor coline
Focul în vatră şi casa-ntre păduri,
Plugul şi oaia, masa pentru pâine,
Viţa de vie nobilă pe deal
Şi drumul ţării pururi printre grâne,
Lumina lină-n candela dintâi,
Când steaua serii-n lacrimă străluce
Şi-n ţintirim biserica de lemn
Ridică satu-n glorie pe cruce.
Stejar îmi spune luna de pe cer
Argint clipind în ramurile mele,
Rumoarea Romei, rouă de pe rai,
Rugul nestins roieşte printre stele.
Numai vocale lacuri între munţi,
Străfulgerate de statornicie;
Pe fluiere păstorii din Carpaţi
Tot limpezesc pământul ce-o să vie.
Roma, mamă, sora mea, copil,
Patria părinţilor, părinte,
Pajura-mpăratului păstor
Sigilează crinul pe morminte.
IOAN
ALEXANDRU
STRĂMOŞII
Oricât le era vatra de săracă
Trăiau mai mult cei vechi şi mai uşor
Lângă părinţi o viaţă să trăiască
Şi încă una lângă pruncii lor.
După ce întreaga moştenire
Se ştia ajunsă-n locul sfânt
Sătui de zile şi de fericire
Plecau strămoşii de aici cântând.
După ce-aşezau pe îndelete
Pentru suflet ce era mai greu
Întorşi senini cu faţa la perete
Se strămutau la bunul Dumnezeu.
Nu puteau muri fără să-şi lase
Întreaga avuţie celor vii;
Matusalemi cu bărbi evlavioase
Încap într-un mileniu doi sau trei.
Ce-i mai de preţ să nu se risipească
Frumuseţea lumilor de la-nceput,
Câteva făpturi s-o tăinuiască
Prin care focul veşnic a trecut,
Să nu se uite, să nu-l bage-n seamă
Cuvântul stă în veac nemuritor
Ca limba într-un clopot de aramă
Cu cât îl bate-i mai răsunător
Trăiau mai mult cei vechi şi mai uşor
Lângă părinţi o viaţă să trăiască
Şi încă una lângă pruncii lor.
După ce întreaga moştenire
Se ştia ajunsă-n locul sfânt
Sătui de zile şi de fericire
Plecau strămoşii de aici cântând.
După ce-aşezau pe îndelete
Pentru suflet ce era mai greu
Întorşi senini cu faţa la perete
Se strămutau la bunul Dumnezeu.
Nu puteau muri fără să-şi lase
Întreaga avuţie celor vii;
Matusalemi cu bărbi evlavioase
Încap într-un mileniu doi sau trei.
Ce-i mai de preţ să nu se risipească
Frumuseţea lumilor de la-nceput,
Câteva făpturi s-o tăinuiască
Prin care focul veşnic a trecut,
Să nu se uite, să nu-l bage-n seamă
Cuvântul stă în veac nemuritor
Ca limba într-un clopot de aramă
Cu cât îl bate-i mai răsunător
Unde sunt mulţi e gata să se piardă
În graba mare ce avem mai sfânt.
Era de-ajuns luceferii se ardă
În graba mare ce avem mai sfânt.
Era de-ajuns luceferii se ardă
Să se străvadă celălalt pământ.
IOAN
ALEXANDRU
