sâmbătă, 7 martie 2020

Ştefan DINCESCU, DECESUL TROMPETEI


Ştefan DINCESCU, DECESUL TROMPETEI





POEM (1)

Cine dezmiardă puii tăi,
pasăre zburând
printr-un cuţit?

POEM (2)

Poetul distilează în urcior
hemoragia haitelor de îngeri
izbiţi cu şişul între ochi.

POEM (3)

Sperma tăcerii
face viermi
în flautul unei păduri.

POEM (4)

Retrage-te într-un colţ de arenă!
Scoate bricheta, fiule, ţigara!
Fardat ca o gheişă, taurul dă iama din culise.

POEM (5)

Veac poleit cu SIDA
şi regi oligofreni. Poetul
mulge capre într-un vers.

POEM (6)

Dansez pe sfârcul unui ac
între satârul tău
şi flegmele prostimii.

POEM (7)

Sub pod un cerşetor
şi-un câine jigărit
ling jegul din acelaşi blid.

POEM (8)

Pe ghearele privighetorii
arde uleiul
unui fulger.

POEM (9)

Soare nasol
se rupe din beznă, din ghiol,
ca un porc din nămol.

POEM (10)

Poemul îndrăcit
îmbrăţişează viitorul
ca un ţăran fleşcăit ţapul râios.

POEM (11)

Cu fluierul în rană Ahile aţipise.
Îi izvorau din pleoape
zambile şi narcise.

POEM (12)

Zărindu-l pe Dumnezeu cu felinarul în mână,
privighetoarea îl iscodi: – Pe om, Doamne, îl cauţi?
Cântecul său? – Chiştoace, fetiţo! Chiştoace!…

POEM (13)

Condeiul deschide fereastra:
„Doamne, ce duhoare exhală
picturile tale!” Imaginaţie, foc!

POEM (14)

Actorii ne dau lecţii de suicid pe străzi.
Flămând pugleul scotoceşte
în gâtul ciocârliei din cala unui peşte.

POEM (15)

Nu credeam să învăţ să tac vreodată.
Azi, sicofanţi, vă fac hatârul!
Limba, iată, mi-o retez cu satârul.

POEM (16)

Tovărăşeşte, Doamne, protestez!
Scandalagiu, şi beţivan, şi prost,
eu, poezia, stârv ţi-am fost?

POEM (17)

De mâine n-am să mai frec menta pe-aici.
Mă vor striga izvoarele, privighetorile.
Cititorul – niciodată, călăul!

POEM (18)

Din zori până-n seară vociferează cuvintele:
„De inima voastră ne doare sub coadă,
oameni smintiţi! Daţi-ne pace!”

POEM (19)

– Să fii poet înseamnă robăcie!
– Hei, Mister Valéry, poţi să decizi?
Boul bunicii este geniu?
     
POEM (20)

Mi-am cheltuit o viaţă în coşmar
să declanşez taraful unui greier.
De-acum urzici, la porci, mă toacă proştii!

POEM (21)

Cu ţâţele muierea udă mărul.
Adam o linge în buric.
Pe prispă Dumnezeu se screme pe oliţă.

POEM (22)
         
Nici tauri, nici toreadori.
Făt-Frumos trage făină pe nas.
Justiţia adoră sexul oral.

POEM (23)

Se-nchină sufletul în cântec
şi cântecul se-nchină-n Dumnezeu.
Ce veac şpăgar, şomer şi derbedeu!


POEM (24)

Notează! Ţepeş a uitat de noi.
Ascultă! Emanaţii au turbat.
Votează! Viitorul s-a uscat.

POEM (25)

Leşină Kant şi Hegel, de foame, în azil.
Pe străzi istoria turbează-n pui.
Sar vipere din ceafa guşatelor statui.

POEM (26)

Mi-am descoperit capul în tolba vânătorului.
Libertatea şi-a scos chiloţii la licitaţie.
La CNSAS şi la Ierusalim te duci să mai vii.

POEM (27)

Fericirea şi-a dat demisia din România.
Toate profeţiile politice şi-au tăiat venele.
Eşecul extrage doar lozuri câştigătoare.

POEM (28)

Mediocritatea avortează la tribună.
Ziariştii îşi licitează condeiul în piaţă.
Bunicii donează sânge pe o cană de ceai.

POEM (29)

V-aş hori, dar cobza-i spartă!
Ne-a izbit Vel Boc în soartă.
În coteţ scrofiţa-i moartă.

POEM (30)

Nu mă găsiţi moimiţă în saloane.
Nu mă găsiţi căţea într-un bordel.
V-am fost Şeherezadă, asfodel.

POEM (31)

Şi-am fost Orfeu, şi-am fost birlic
pe vremea comisarului Şoric.
Pe dragavei popoarele trăgeau la dric.

POEM (32)

În toiul nopţii Universul
îşi fierbe sâmburii, reversul.
O stea îmi taie de la gleznă versul.

POEM (33)

Ţi-ai ucis, femeie, sufletul şi fiul
şi-ai ajuns o mâţă de la blid la blid!
Ne-ai tuflit destinul, mucegai, pe zid.

POEM (34)

Ţi-am lăsat pârâul, fiule, şi grâul!
Ţi-am lăsat lumină, luncile şi vântul.
Să trăieşti din rouă măcinând pământul!

Ştefan DINCESCU, POEME PE DOUĂ CLAPE


Ştefan DINCESCU, POEME PE DOUĂ CLAPE




POEM (1)

Poetul să dărâme, să taie, să înece
vechimile, să ţină deschise în infern
bodegile, calvarul să-şi disece,
iar lapţii să şi-i toarne într-un obscen etern.

ŞTEFAN DINCESCU & ARTHUR RIMBAUD

POEM (2)

Ca ţâţele de târfă, revolta şi haşişul
le molfăiam dospite cu luna de pe cer.
Vindeam prin cafenele dezgust, păduchi, mister
când ne tăia metafora cu şişul.         

ŞTEFAN DINCESCU & ARTHUR RIMBAUD

POEM (3)

S-au rupt catarge, rame, edecuri şi mănuşi,
ţăruş înţepenindu-mă-n cenuşi.
Pe blana morţii sufletul mi-l frec.
„O, sparge-mi-s-ar fiinţa în cântec să mă-nec!”

ŞTEFAN DINCESCU & ARTHUR RIMBAUD

POEM (4)

Mi se părea că este vară. Mi se părea că verde sunt.
Mi se părea c-aud biserici târându-se pe sub pământ.
Mi se părea c-aprind opaiţ în colţ de peisaj sturât.
Ştiam: „Azi seceră poeţii cu polonicele în gât.”

ŞTEFAN DINCESCU & MIRCEA DINESCU


POEM (5)

Înjunghiatul suflet, în iglu, ţi-l desfaci
pe ieftine balanţe. Vin muşterii săraci.
În verb îţi explodează petalele de maci.
Eu dacă tac, tu mâine n-ai niciun drept să taci!

ŞTEFAN DINCESCU & MIRCEA DINESCU

POEM (6)

Mai ştii cum ne aram pe-atunci,
tu, ceteră, crăcane lungi?
Aveai, pupa­-ţi-aş, şi-mi dădeai
gutuile cu smalţ de rai,

o leică – fişcă, zmeuriş –
mustrând şoşoii în păiş.
Ieri, of, of, of, zgondoasa neichii,
mi-ai ros şi nasturii scurteichii

şi m-ai scuipat, umflat şi crăcănat,
pe soclul tâmpilor din sat.
Azi strâmbă, chioară şi confuză
prin sanatorii dai din buză.

ŞTEFAN DINCESCU & MIRCEA DINESCU

POEM (7)

Dumnezeu, ciuntindu-şi îngerii cu sânge cărunt,
îşi retează venele, îşi văcsuieşte undele.
Cântă secundele, dolofanele, scundele:
Eu nu mai sunt. O rană-i tot ce sunt.

ŞTEFAN DINCESCU & NICOLAE LABIŞ


POEM (8)

Da: am trăit cu sturzii, cu stelele pe câmp.
Da: n-am slujit la javre, la şuţi, la zeul tâmp.
Da: am căinat decesul pădurilor de tei.
Da: am proscris osânza Moţocilor mişei. 

ŞTEFAN DINCESCU & ZAHARIA STANCU

POEM (9)

Mioriţă ruşcă fată în colind
fluiere cu moarte pre moarte călcând.
Aţipi amurgul codrilor plângând:
Pietrele trec. Izvorul nu trece nicicând!

ŞTEFAN DINCESCU & LUCIAN BLAGA

POEM (10)

Mi-am fost mânzoc. Mi-am râs de temenele
şi de buiestru vitreg. Roua de pe stele
mi-am lins-o, zău, stropindu-mi pomii, glia.
„V-am scris – pe cer, cu şişuri – poezia.”

ŞTEFAN DINCESCU & GRIGORE VIERU

POEM (11)

Mi-am înmuiat peniţele în dediţei
şi-am scris, scâncind, sub pleoapele de miei,
căzând cu moartea la-nvoială:
„Minunile se plămădesc cu cheltuială.”

ŞTEFAN DINCESCU & ŞTEFAN AUG. DOINAŞ


POEM (12)

Un cal vorbea c-un mort pe drum:
„Mai bem, ortacule, un kil de scrum?”
Striga într-o bagea o cucuvaie:
„Fereşte-ţi, frate, versul de pârnaie!”

ŞTEFAN DINCESCU & FRANÇOIS VILLON

POEM (13)

S-au fiert blestemele în ţeastă,
puii mei, bobocii mei,
ca dracii-n ţâţe de nevastă!

Seina carte, cât un bot de peşte,
puii mei, bobocii mei,
robul v-a scris-o, dracul v-o citeşte!

Fumând în ştreang c-un Dumnezeu cretin,
puii mei, bobocii mei,
v-aprind opaiţ într-un scrin!     

ŞTEFAN DINCESCU & TUDOR ARGHEZI

POEM (14)

Dâmboviţă, mocăniţă, paraplegii şi piticii
să-i cârpeşti în două haite cu limbricii şi miticii!
Plângi? Suveică bolşevică năduşeşte în argea.
Vinovatul? Vel Dincescu, scumpii mei, nu este-aşa?

ŞTEFAN DINCESCU & MIHAI EMINESCU


POEM (15)

– Codruleţ, stârpit codruţ,
ţoale n-am, hogeac, bănuţ!
– Hoinară ţară de-afară,
deşte n-ai, arcuş, vioară!

ŞTEFAN DINCESCU & MIHAI EMINESCU

POEM (16)

Codrule, codruţule,
ne-au storşit, tăicuţule!
Sărbătorile ţi-au rupt,
rămăseşi milog şi supt.

Căpşunarii duc în spate
doinele,-n desagi, crăpate.
Domni cu robă, cu scufie,
ne-au vândut pe veresie
pe la porţi de-mpărăţie.

Cui a oblojit străinii
sparge-i-ar ficaţii câinii,
linciuri-şi-ar în buboi
roiul zilelor de-apoi,

îndrăgi-ne-ar zorile
şi privighetorile,
codrule, codruţule!

ŞTEFAN DINCESCU & MIHAI EMINESCU


POEM (17)

Ce-mi vânduşi tu mie, doanţă Românie?
Cocoloş de patimi fripte-n viitor,
landrele nervoase, foame, sărăcie,
boală tricoloră, caznă tuturor!

ŞTEFAN DINCESCU & MIHAI EMINESCU

POEM (18)

Pe-acilea s-au stors în jale,
cronicarii-mi povestesc,
oasele Măriei sale
Ştefăniţă Vel Dincesc.

Fost-am, domnii mei, în lume
mejde spintecând, cutume –
şiş, furtună într-un bici,
tufănici în solzi de-arici,

samatocul din potir,
pletele ştergând cu mir
păr, cuptor şi căţeluşe,
Golgotă şi picioruşe.

Fost-am urcioraş de-argint.
M-au borât tâmpii râzând.

ŞTEFAN DINCESCU & M.R. PARASCHIVESCU

Ştefan DINCESCU, VERB ZDRĂNGĂNIND


Ştefan DINCESCU, VERB ZDRĂNGĂNIND

POEM (1)

Viaţa mi-a zis: „Cântă-mi dintr-o indecentă petală de crin,
măi firfirigule, şi dintr-o calmă frunză de brusture!
Hai, gângureşte-i, Ahile, din hulpavul spin 
suavei morţi care greu şi dumneaei o să ne usture!”

POEM (2)

Morţii i-am zis: „Nu trage, fleaţo, cu urechea la uşă!
Cu Omar Khayyām Vel Ştefan Dincescu mai stă la taclale.
Hai, uită-l, zorito, pe vatră! Morocănos, în cenuşă,
traduce rubaiate spre cinstirea matale.”

POEM (3)

Mâine, când eu, Maica Lot, voi ţâşni din cetate,
mâine veţi citi, în sângele meu, grele văluri de sloi.
Mâine voi scutura, din cimpoi, pâcleşe ploi,
mâine voi şiţui genunile cu libertate. 
               
POEM (4)

Faima mi-am retezat-o, mi-am dumicat-o în lapte,
astăzi îmi cotcodăceşte în gât, mi-e greaţă de ea.
Umbla-voi greoi printre vărgatele fapte
azvârlindu-mi chiloţii în orice pronaos de stea.    

POEM (5)

Nu bălteşte, frate, soare! Veac nu bate.
Din cloţele Şeherezadei vinete cântece storc.
Se spânzură condeiul! În rubaiate boldeiul se zbate.
În plămânii verii expectorează o sfârlă de porc.
POEM (6)

Ai să devii, orfevrule, hoitul de-o vară, de-un an!
Să nu boceşti! Să nu fii patetic, fovist!
Îţi ouă-n ghiozdan un ciocârlan de porţelan.
Dă-i zare! Dă-i suflet! Dă-i palme de Crist!

POEM (7)

Morţii goarnă i-ai fost, suveică, decembrie, frate!
În uşa bodegii, Ană, de urcioare te ciup!
Ţângăii s-au meliţat pentru o cană de libertate.
Vădanei Lot cu greieri guşa i-astup.

POEM (8)

Te-amuşină lupanii cu boturi de nard.
N-ai văluri de landră, n-ai spaime de bard.
Ne pescuim în pruteţ. Ne oploşim în Apus.
Cerul Sodomei pe-o năsălie m-a dus.

POEM (9)

Roşii pleoapele tale mi se buluciră în vis
şi-mi zdrenţuiră dorul de la metereze până la gleznă.
În palmele ştimelor testamentul mi-am scris
când ţâţele tale se giugiuleau cu iepuroii în beznă.

POEM (10)

Când, Doamne, le-­ai spus, juveţii tăi mi-au adus
nu aur, nu smirnă, ci rachiu, curve, tutun!
Eu – doctorand sacagiu orbecăind în Apus –
mi-am prăvălit polonicul într-un plămân de păun.

POEM (11)

Cetatea obeză menstruează scrum în lumină.
Crăpatule bard, în peşteră mânzoc te usuci!
Ai castrat zei derbedei. Ţi-au afişat în vitrină
simbria dreptăţii: „Limbrici, ploşniţe, muci.”

POEM (12)

Mi-a slobozit Dumnezeu tăioase unghii în gât:
„Eşti golăneţ, prostovane, pilangiu, inutil şi urât!”
Privighetorile mele, vituperând, s-au oţetit.
M-am iscălit pe rânză cu zâmbet de cuţit.

POEM (13)

Mi se sugrumă fraţii. Îmi trag astupuş
când la cutezanţă, la bocet, când la vis, la speranţă.
Mă bălăcesc în sonetul acestui pârâu jucăuş
să pescuiesc juveţii gubavilor nori de faianţă.
                               
POEM (14)

Şi vouă, Sfinte Petre, vă declar pe şleau:
curvoi mi-am fost, grozav mai beau!
Să zăbovesc la porţi? Să mă proptesc în clanţă?
O noatină se pişă în balanţă.

POEM (15)

„Iat-o pe doanţă, pe ţolină, pe vampă!”
Aşa ne rătuteau işlicarii cu viitorul năruit pe chituci.
Iartă-i, puiandro! Arde tămâie pe clampă!
Haidem să ne exilăm în sihăstrii sugând un roi de năluci.
                               

POEM (16)

Îmbracă-te-n fluturi, puştoaico, mâine să-mi fii
pufoasă floare de lotus dansând în piei de văpaie
şi uită că ai putea amurgind să-mi devii
aguridă, oloagă minciună bălaie!

POEM (17)

Ai să treci, mi-ai jurat, cu privighetori clocind în ureche
din veacuri lăptoase într-o stradă îngustă.
Eu, cultivând lăptuci într-o istorie literară, străveche,
iepuri albaştri îţi voi hăitui pe sub galbena fustă.

POEM (18)

Ţi-am cusut, picotind, o poveste-nflorată şi scurtă
din lebede, nuferi şi ghioluri cu luceferi sub pleoapă.
Tu, japiţă roşcovană, domesticit-ai în iurtă
amurguri păscute viclean de-o melancolie mioapă.

POEM (19)

– Mi-e teamă, scribăreţule, de buhai, de malaci!
– Vai, tandră puiandră, rază de cântec subţire,
pe visuri te pup cu şoapte de maci,
îmbrăca-te-aş în polen de psaltire!

POEM (20)

Pe malul Jiului, zapciule, haidem fuguţa la peşte!
În cârlige înfige-vom când viaţa ta, când viaţa mea.
Din zmeurişuri ne toarnă colastră o stea.
Marele chit în capanul regal ne pofteşte.