Se afișează postările cu eticheta CELE MAI FRUMOASE POEZII. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CELE MAI FRUMOASE POEZII. Afișați toate postările

duminică, 31 iulie 2011

PAZNIC DE FAR

Din antologia „PRIER”, Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ, 1988


DOM

Mi-e trupul iarnă, stăvilar.
Mi-e visul aşchie de-un sfânt.
A secat de când gălbenuşul de jar
în grosul, arţăgosul cuvânt?

Bate-n icoană haita ruşinii,
greu vânătorul cu ochi sângeros!
Merg pe-o frânghie de la o nenorocire la alta,
tânăr râzând, sticlind de frumos!

Roz ghem de aripi, fulgere, vioară,
fântână borţoasă, viezure, pom,
sufletul meu şlefuieşte o scară
viscolind al cerului dom!

GĂURI ÎN TALPĂ

Vântul ezita să te atingă,
florile se ruşinau pipăindu-ţi crăcanele.
Poemele îşi înmuiau pana în tângă,
soarele opărea teii, castanele.

Pantofii aveau găuri în talpă,
sufletul meu avea cămăşi de băşici.
Dintre toate lighioanele pământului
semănam cu prostovanul arici.

Azi zboară deasupra hotarului meu
excitate păsări de pradă.
Şerpii cu ochii prăvăliţi în seu
au ieşit, luluind, la paradă.

VULPILE IERNII 

Se frânge în colţii de lup
flogistică ţară mioapă.
Poetul sare din trup,
oceanul – din zaruri de apă.

Cu ochii opăriţi în noapte
răcneşte jilav: „Nevermore!”
Olarii îi bătură, necoapte,
mănuşi acestui rece urcior.         

Cine răscoace vaier galben, subţire?
Auzul pipăie vulpile iernii.
Luceferii rod nefire din fire,
sună drăceşte oasele Cernii.

PRIVINDU-TE

Au odrăslit poveştile în casă.
Solzii de zei mai fumegă-n grădină.
Gălăgioase ţopăie pe umeri
privighetori cu oase de lumină.

Privindu-te, se masturbează cerul.
Albastră vulpea nopţii lăcrămează.
Rod cerbii bălării de stele,
dudău de cântece visează.

Nesomnul İovilor mă otrăveşte
cu ştiuci de umbră, zăr de vamă.
S-au istovit în turnurile mele
cocoşii piscurilor de alarmă.

VOUĂ

Dig otrăvit. Pescarii sculptară
fanat amurgul brodat.
İrup dintr-o vară bizară
mânz şagrinat, lascivul băiat.

Mânzul cu spaime de rouă,
puiandrul cu aripi de foc
nechează. Minunile plouă,
bujorii grădinii-i răscoc.

Dănacul sapă în fluier,
mânzul vomită veacul greţos.
Vouă, păduri albastre, vă şuier
sângele, râsul ceţos!

NOI

Dă spicul despărţirii între noi.
Asmuţi povestea gurii tale.
Huceagurile s-au mecit
de-o toamnă cu nămeţii-n foale.

Dă spaima despărţirii între noi.
Podarii pipăie părere.
Flămândă gura mestecă sticlind
struguri de vid, măceşe de tăcere.

Dă greaţa despărţirii între noi.
A căpiat cabazul gurii tale.
Vai, mierlele s-au storcoşit
de-o iarnă putrezind ocoale!

BUNĂ DIMINEAŢA!

Decembrie îmi dă târcoale.
În orice vers o Gólgotă m-aşteaptă.
Cu ouăle păunilor în poală
în rană veşnicia se deşteaptă.

Mănuşa leului m-apasă
în gând, în sânge, în cuvânt.
Firavul hoit cu sunet de mătase
mi se prelinge în pământ.

Zbârlindu-şi ţâţele de-almee,
sicarii chiuretează viaţa
ţipând în limbă rozacee:
„Bădiţă Nimeni, bună dimineaţa!”

DIN SÂNGE DE ZEU

Vara prezidează colocvii de greieri.
Parcă în ziduri scapără oase pe oase.
Recolta-voi angoasă. Vino să treieri!
Vidul scutură pe case poame zemoase.

Mistreţii cu ochii de ceară
scociorăsc, după jir, în vaierul meu.
Haidăii jură că sunt
ţăpligă din sânge de zeu.

Versuri mi se masacrează pe limbă.
Sicarii dau iama dintr-un vis amărât.
Gheara Menadei, păroasă,
mă râcâie, Doamne, în gât!

Din antologia „PRIER”,
Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ, 1988


TURNIR CU DEMOSTENE

Din vol. TURNIR CU DEMOSTENE, Editura EMINESCU, BUCUREŞTI, 1991

OSPĂŢ

Otravă, coifuri s-au iţit
în balele ospăţului din casă.
Eşti geamănul ecoului din vis,
dârz flaut ciocârtit de-o coasă.

Ai vrea femeia, fătul să-ţi alinte
zdrobită carnea, însă reci
odăile ţi-s goale. Ora minte.
La ţâţa Clitemnestrelor petreci.

Tăios te zăbreleşti într-o fântână,
din stern îţi sare un izvor.
Adormi. Visezi storcând în mână
zemos luceafăr cârtitor.

TURN 

Când leorbăreţi, sub poala ta,
învârt judeţe şi dosare,
ai vrea să ştii dacă pe mine
linşajul dârjilor mă doare

şi dacă foamea s-a înfipt
cu rât de plug în măruntaie
şi dacă remuşcarea ludă
mă feşteleşte, mă jupoaie.

Sunt fericit că m-au izbit
coşavele cu joarda fermecată.
Rămân alb turn nemernicit,
arzând osânda mea nevinovată!

VEGHE

Să nu adorm! Să nu sting lampa!
Calhas jupoaie ţapul cherchelit.
Ulise fierbe zgură. Epeios surâde.
În covălii cu foiul aurit
se roagă Agamemnon în costum de gâde.
Să nu adorm! Să nu sting lampa!

Să nu adorm! Să nu sting lampa!
Treziţi-vă, cotarle, chiţorani,
că păduchează între voi
Ulise cu tarafuri de golani
să colecteze piei pentru cimpoi.
Treziţi-vă! İgnatul este-n toi.
Să nu adorm! Să nu sting lampa!

ZORII S-AU SPART

Ai visat, ai jurat!
Ai semnat cu sânge, cu vaier, cu foc.
Zorii s-au spart. Septembrie te-a concediat.
Îngerul s-a făcut dobitoc.

Decembrie, zăblău languros,
îţi soarbe agheasmă din blid.
Cine-ţi pictează – pe uşă, pe os –
jujeu, botniţă, zid?

Coace ianuarie. Viscolul taie
jurământul clănţău, mâna ce scrie.
Somnul rânjeşte. Steaua bălaie
obez cimitir îţi prescrie.

MAESTRE, POFTIŢI!

Ştiu că există pictori năimiţi
să-mi decoreze viaţa pentru Cina de taină.
Într-o cazarmă cu păreţi coşcoviţi
arde tămâia zaverelor, faină.

Dau foc bocitoare, nătâng, să mă plângă.
Vai, mălăieţii mă cred bidiviu!
Alb, zurbagiu, cu mâna mea stângă,
Căţelul Pământului se joacă-n sicriu.

Ştiu că există crainici sporiţi
să mă invite la Cina de taină.
Bucate-n sahane. – Maestre, poftiţi!
– Agaţă-mi, te rog, o garoafă la haină!

ADORMI! ADORMI!

Decembrie medalii sparte
împarte ăstui veac de cerşetori.
Adormi! Adormi! Poveştile îngheaţă
cu ţurţuri pe la subţiori.

Adormi! Adormi! Poveştile îngheaţă.
Astupă văzul tău căprui!
Adormi! Adormi! Din ieslea nopţii
căţeaua Iudei varsă pui.

Zideşte somnul! Eu rămân
să rod lufarii unui gând.
Adormi! Adormi! Poveştile îngheaţă
în jegul zeilor plângând.

SPECTACOL

Când preoţii mă trag pe sfoară
şi mă adorm dezastrele, supliciul,
eu schimb, într-un coltuc de ţară,
veşmintele, cu măscăriciul.

Mi-astup obrajii cu boială,
mi-agăţ cocoaşă de săpun,
înjur râtanii bălmăjind în sală
şi, doamnelor, gogoşi vă spun!

Mă screm pe tron ca un sugar pe oală,
trag de mustaţă imbrohorii,
zapciilor cu sabie domoală,
vânzându-vă albumul închisorii!

Zăvozilor cu ochi de sare
ce leorpăiesc lângă butuc
le ţâp otravă în mâncare
cu gest lingău şi zăbăuc.

GRELE ZĂBRELE

De paisprezece ani aştept
la poarta cetăţii cu pâine, cu sare.
Vino, Mecena, să tragem pe roţi
fiara care dogoare!

De paisprezece ani aştept
de seul scârbei zeii să mă spele.
Niciodată nu m-am temut
de groapa cu lei, de grele zăbrele.

De paisprezece ani aştept
judeţul băţos să se-ntoarne.
Vino, Mecena, să bată în porţi
cerbul cu soarele-n coarne!

AICI, FIULE, SUNT EU!

Aici suntem noi,
ştirbi, sfoiegiţi, hămesiţi până la unghii!
Aici, fiule, sunt eu, poet ocărât, poet mohorât,
poet cu sănătatea priponită cu sfoară!

Zidul se umflă, zidul gogeşte.
Scriu cu speranţa înfiptă în zid,
zidul ăsta pe care, vai,
nu pot să-l străpung, să-l dărâm,
zidul ăsta urându-mi pirogile, digul,
zidul sagace, zidul vorace,
zidul geamăn cu spaima, cu foamea, cu frigul!

PĂTAT, TRĂDAT, ASEDIAT

Mă simt pătat, trădat şi asediat
din toate părţile.
N-am să capitulez niciodată!
N-am să trăiesc, picotind, cu limba retezată!

Despre acest război
cine va scrijeli, Doamne, o strofă, un rând?
Uneori mă trezesc plângând, alteori tremurând,
cu bestii lingându-mi joarda spinării, gâtul plăpând.

N-am să capitulez niciodată,
deşi mi-au prădat cărţile, pirogile şi hărţile!
Chiar dacă lacom sunt trădat,
pângărit şi asediat din toate părţile,
n-am să capitulez niciodată!

ÎNJURÂND, BLESTEMÂND

Păi să rezişti, deznădejdea mea, să rezişti
într-un orăşel cu fluierari dintr-o cociorvă cântând!
Până când, tăcerea mea, deznădejdea mea, până când
să mai suflăm în cornul turbării ajustate?
Până când, Dumnezeule Mare, până când
să nechezăm între jucării mutilate?

Ai să deraiezi, deznădejdea mea, ai să turbezi,
între zglăvogi, văduviţe şi fâţe!
Să adormi înjurând, să visezi blestemând
lângă un ispol cu tărâţe,
hei, până când, tăcerea mea? Până când?

TURNUL CEL MAI STRÂMT (I)

Roagă-te Cuvântului, roagă-te vântului,
roagă-te păsărilor călătoare,
roagă-te ploilor, boilor, oilor,
roagă-te peştilor din mare:
„Să vină Ioan Botezătorul!”

Roagă-te Domnului, somnului, pomului,
roagă-te stelelor, roagă-te ielelor:
„Să vină Ioan Botezătorul!”
În caierul morţii, în vaierul sorţii,
roagă-te cu viii, cu morţii:
„Să vină Ioan Botezătorul!”

TURNUL CEL MAI STRÂMT (II)

Maică Marie, în cârjă de os
vine gloria cu fustigaţii botezate haios!

Vine gloria cu privilegiul netot
să-mi înec deştele în ochi până la cot,
să le fac respiraţie gură la gură
unei mumii, unui mamut,

că n-am ştiut, brodit şi vrut
să-mi umflu versul
cu pompa de la bicicletă!
 
TURNUL CEL MAI STRÂMT (III)

M-ai alăptat, m-ai legănat
şi Ţi-am brăzdat nenorocirea în casă.
M-ai scăldat, m-ai legănat
şi Ţi-am vărsat otravă pe masă.

M-ai oblojit, m-ai vindecat
şi Ţi-am storşit bocet în pat.
Iertare, rogu-Te, iertare,
mamă plăpândă, mamă răbdătoare!

Dă-mi o gămălie de cuvânt!
Mă zbat. N-am loc în mormânt.
Iertare, rogu-Te, iertare,
mamă răscoaptă, mamă răbdătoare!

TURNUL CEL MAI STRÂMT (IV)

Las posterităţii vagoane cu versuri elogiate
de mâţa mea, Zubaida, o celebritate
în materie de semiotică.
Las posterităţii lătrăii străduindu-se să mă înveţe
„Manualul de glosolalie” al struţului obez.

Iată, mă înalţ pe vârful picioarelor
şi haitei din noapte îi strig:
„Să vină gloria, să vină de-a buşilea,
să vină pe Via Apia, călare!
Să vină gloria cu râme în gât,
să vină gloria cu ortul în deget!”

TURNUL CEL MAI STRÂMT (V)

Laudă Ţie, Maică Marie!
Laudă mâinilor care m-au legănat.
Laudă ochilor care de somn m-au spălat.
Laudă glasului care mi-a cântat.
Laudă Ţie, Maică Marie!

Laudă Ţie, Maică Marie!
Laudă rănilor care mă plâng.
Laudă tălpilor care de la cruce nu fug.
Laudă sânului bogat şi curat.
Laudă coamei în care m-am jucat.
Laudă gurii care m-a lăudat.
Laudă Ţie, Maică Marie!


Din vol. TURNIR CU DEMOSTENE,
Editura EMINESCU, BUCUREŞTI, 1991









VIAŢĂ ÎN PIELEA GOALĂ

Din vol. VIAŢĂ ÎN PIELEA GOALĂ, Editura PLUMB, BACĂU, 1993


INVOCAŢIE

 

Fecioară Sfântă, ce mă fac?

Se plimbă râmele pe os,

sicarii joacă zaruri în balanţă,

raiul îmbrăcatu-l-am pe dos,

credinţa nu mai are clanţă.

 

Stâlcite gândurile zac.

Fecioară Sfântă, ce mă fac?



BOALĂ

Mă ştiu bolnav
de când eram dănac
şi călăream o mânză înstelată
expusă-n bâlci de-un prostănac.

Mă ştiu bolnav
de când eram solomonar
şi osândeam limbajul să clocească
boboci de pasăre măiastră.

Învăţătorule, mi-adoarme veacul
şi clopotul îmi vinde leacul!


VEDENII

Domnule doctor, ce mă fac?
Vedenii scârţâie fereastra mea
şi mă invită languros:
„Trăpaşii-s graşi. Trăsura – nouă!”
Un sobol face zâmbre în creieri şi în os.

Domnule doctor, ce mă fac?
Varsă-mă golan pe bulevard!
Ah, bucile muierilor cum ard!
Domnule doctor, ce mă fac?


SICARII
                                                         
Şi-a fost o şezătoare literară,
o cocină cu steaguri, sticloanţe şi plăvani.
Pe scenă se maimuţăreau
o haită blondă, cinci golani.

În Cana zdrăngănea un zeu
o tărăboanţă cu mistere.
A râgâit şi-un derbedeu 
şi cărţile forjau tăcere.

Sub plapuma Dalilei se plodeau
nagodele, strigoii de la Râm.
Vai, tăgârţarii lui Humbaba
m-au ciopârţit pe caldarâm!



CANAAN

Muzeografii îmi arată
oceanul covăsit într-un şiştar.
Nenorocirilor cum să le storci
tuberculii de chihlimbar?

Se frige foamea în tigăi,
se vând şomerii la cântar.
În megafoane ruginesc
duhorile de păpuşar.


VALEA SIDIM

Fuge pe stradă, năroadă,
gloria cu marmeladă pe coadă.
Veşti rânceziră. Vidul transpiră.
Îngerii trufanda se corciră.

Rumenă sărăcia, castă nevastă,
ne sparge făraşul în ţeastă.
Sodoma îşi varsă maţele, puii
prin botul hidos al statuii.


ÎN CHIRIE

Pe când Caligulei i-ai fost
o târfă dată în chirie,
o bivoliţă gudurându-se la muls,
m-ai pârlogit, flecară poezie!

În graiul haitei veacul mă prăşeşte
şi-mi trage căpăţâna la mezat.
Rămân al tău, zgârcită flăcăruie,
şchiop heruvim descreierat!


SOMN

Zăceam, pe-o targă de spital
cuţitărit cu dibăcie.
Zăceai în somnul lilial,
firavule, pe-o năsălie!

Băltea boleşniţa-n odăi,

se prigoreau zăvozii-n drum.

Strângeau ovezele în clăi

oltencele crăpate-n scrum.

 

Bălţatele cu ţâţe creţe,

lângă zăton, rodeau trifoi.

Râs Desnăţuiul, sub podeţe,

se văicărea într-un cimpoi. 


 
           GLORIEI ADIO, FRĂŢIOARE!

Scumpii mei, a înţărcat bălaia!
Emanaţii şi-au golit rucsacul.
Haideţi la Cântarea României
dirijând-o cu haracul.

Macaraua saltă-n piaţă preţul;
gloriei adio, frăţioare!
Devla şi-o găseşte flecăreţul
în formol şi în dosare

Linge-ţi, haită, bubele şi botul,
strânge-ţi pielea de sub roţi, 
muşcă-ţi gheara vărsând votul 
bravilor fanarioţi!


VITRALIU

Stă în dreapta lérfa. Puşcăria-n stânga.
Foamea clăbuceşte. Mă astupă tânga.
Sângele scrâşneşte. Sobolii asudă.
Fraierii digeră sărăcie ludă.

Pâinea unge-mi-se numai cu suplicii.
Au expus în piaţă piei de haruspicii.
Zoala fermentează. Boala scade preţul.
Din privighetoare şi-au gătit nutreţul

şuţii, găgăuţii. Abel, nimfomanul,
vinde-n iarmaroace Biblia, Coranul.
Soarele grimează ghearele de urs.
Balele Sodomei în Cristos s-au scurs.


LANCEA LUI AHILE

Lătrăii strâmbelor altare,
ţambalagii, cu târna, cumpăraţi
în săptămâni vaticinare
pe-o glajă cu trăscău şi doi cârnaţi,

incendiaţi-vă manejul,
tăgârţele cu tinichele,
deratizaţi-vă gâtlejul,
zărgăii epocii căţele!

Zvârliţi jujeul de la gât
şi microfoanele din bască!
Şarjează inorogul mohorât,
nălbarilor, să vă borască!
       
Din vol. VIAŢĂ ÎN PIELEA GOALĂ,
Editura PLUMB, BACĂU, 1993