CONSTANTIN BRÂNCUŞI, Nu mai sunt demult al acestei lumi

CONSTANTIN BRÂNCUŞI

 (19 februarie 1876 - 16 martie 1957)

Născut în 18 februarie 1876, Constantin este al șaselea copil al lui Nicolae şi al Mariei Brâncuși. Prima clasă primară o face la Peştişani, apoi continuă şcoala la Brădiceni. După ce a urmat Şcoala de Arte şi Meserii în Craiova (1894-1898) vine la București; absolvă Şcoala de Belle-Arte în 1902. În 1898, lucrarea Bustul lui Vitellius obţine „menţiune onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 obţine medalia de bronz, iar Studiu din 1901,câştigă medalia de argint. Între 1900 şi 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorşeu, studiu pentru reprezentarea corpului omenesc; i se atribuie 

o medalie de bronz. În 1903, prima comandă a unui monument public: bustul generalului medic Carol Davila; va fi instalat la Spitalul Militar din Bucureşti. În 1905 reuşeşte la concursul de admitere la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts; lucrează în atelierul lui Antonin Mercié. Refuză să lucreze în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: La umbra marilor copaci nu creşte nimic. Expune la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d'Automne din Paris în 1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului. În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse. Intră în contact cu avantgarda artistică pariziană. Va începe lucrul la Rugăciunea, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău. În 1909 revine pentru scurt timp în România şi participă la „Expoziţia oficială de pictură, sculptură şi arhitectură”. Colecționarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura Somnul, iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziţionat de Ministerul Instrucţiunii Publice. Până în 1914, participă la expoziţii colective din Paris şi Bucureşti, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnişoara Pogany. În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii

la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzație. Colecţionarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existență materială prielnică creaţiei artistice. În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide și Fiul risipitor. La Paris, în 1919, apare volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuşi. Un an mai târziu, participă la expoziţia grupării „La Section d'Or”  în Franța, la expoziţia grupării „Arta română”  la invitaţia lui Camil Ressu în România, la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaiseme. În revista Little Review din New York, apare, în 1921, primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuşi, semnat de poetul american Ezra Pound. 

La 30 noiembrie 1924, expune la Prima expoziţie internaţională a grupării „Contemporanul” din Bucureşti. Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expoziție personală a sa. Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuşi se desfăşoară în toată amploarea ei. Operele sale din ciclul Pasărea în văzduh, din ciclul Ovoidului, precum şi sculpturile în lemn datează din această perioadă. Brâncuşi participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda și Anglia. În atelierul din Impasse Ronsin, Brâncuşi şi-a creat o lume a lui. Muzeul Naţional de Artă Modernă  din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuşi, lăsate, prin testament, moştenire României, dar acceptate de Franţa, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuşi după moartea sculptorului. În România, în epoca realismului socialist, Brâncuşi a fost contestat ca fiind unul din reprezentanţii formalismului burghez cosmopolit. În 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziţie Brâncuşi din Europa. În 1964 Brâncuşi a fost „redescoperit” în România, iar Coloana fără sfârşit, Masa tăcerii şi Poarta sărutului au putut fi îngrijite, după ce fuseseră lăsate în paragină.

CONSTANTIN BRÂNCUŞI

♦♦♦

Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini.

♦♦♦

Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor.

♦♦♦

Nu mai sunt demult al acestei lumi; sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup – mă aflu printre lucrurile esenţiale.

♦♦♦

Păsările măiestre m-au fascinat şi nu m-au mai eliberat

din mreaja lor niciodată. Eu nu creez Păsări - ci zboruri.

♦♦♦

Eu văd această Pasăre de aur foarte departe – la o sută

de kilometri depărtare şi de o asemenea măreţie,

încât se umple întreaga boltă cerească.

♦♦♦

Eu nu am căutat, în toată viaţa mea, decât esenţa zborului! Zborul - ce fericire!

♦♦♦

În timpul copilăriei - am dormit în pat. În timpul adolescenţei – am aşteptat la uşă. În timpul maturităţii - am zburat înspre ceruri...

♦♦♦

Arta ar trebui să fie numai bucurie! De aceea, nu există „artişti", ci numai oameni care simt nevoia să lucreze,

întru bucurie! Să cânte, asemenea păsărilor!

♦♦♦

Simplitatea nu este un ţel în artă, dar ajungi fără voie

la ea pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor.

♦♦♦

SĂ CREEZI CA UN ZEU, SĂ PORUNCEŞTI CA UN REGE,

SĂ MUNCEŞTI CA UN ROB.

PASĂREA SFÂNTĂ

Întruchipată în aur de sculptorul C. Brâncuşi

În vântul de nimeni stârnit

hieratic Orionul te binecuvântă,

lăcrimându-şi deasupra ta

geometria înaltă şi sfântă.

Ai trăit cândva în funduri de mare

şi focul solar l-ai ocolit pe de-aproape.

În păduri plutitoare-ai strigat

prelung deasupra întâielor ape.

Pasăre eşti? Sau un clopot prin lume purtat?

Făptură ţi-am zice, potir fără toarte,

cântec de aur rotind

peste spaima noastră de enigme moarte.

Dăinuind în tenebre ca în poveşti

cu fluier părelnic de vânt

cânţi celor ce somnul şi-l beau

din macii negri de sub pământ.

Fosfor cojit de pe vechi oseminte

ne pare lumina din ochii tăi verzi.

Ascultând revelaţii fără cuvinte

sub iarba cerului zborul ţi-l pierzi.

Din văzduhul boltitelor tale amiezi

ghiceşti în adâncuri toate misterele.

Înalţă-te fără sfârşit,

dar să nu ne descoperi niciodată ce vezi.

LUCIAN BLAGA