GEORGE ENESCU
(19 august 1881 - 4 mai 1955)
S-a
născut la 19 august 1881 în Liveni, judeţul Botoşani. A început să cânte la
vioară la 4 ani. La 5 ani apare în primul concert. Primele îndrumări muzicale
le-a primit de la părinţii săi şi de la Niculae Chioru,vestit lăutar. Între
1888-1894 studiază la Conservatorul din Viena, avându-i profesori,
printre alţii, pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) şi Robert Fuchs
(compoziţie).Se încadrează în viaţa muzicală a Vienei, concertele entuziasmând
presa şi publicul, deşi avea numai 12 ani. După absolvirea Conservatorului
din Viena, îşi continuă studiile la Conservatorul din Paris
(1895-1899) sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge
(contrapunct), Jules Massenet şi Gabriel Fauré (compoziţie). În februarie 1898
îşi face debutul, în calitate de compozitor, în cadrul Concertelor Colonne
din Paris cu „Poema Română”. Începe să dea lecţii şi recitaluri de
vioară la Bucureşti. Admirat de Regina Elisabeta, era invitat să execute piese
pentru vioară în Castelul Peleş. Compoziţiile sale mai cunoscute: Rapsodii
Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), prima Simfonie (1905),
Şapte cântece pe versuri de Clément Marot (1908). Întreprinde turnee în multe
ţări europene, având parteneri prestigioşi (Alfredo Casella, Louis Fournier).
În anii primului război rămâne în Bucureşti. Dirijează Simfonia a IX-a
de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiţie integrală în România),
compoziţii de Claude Debussy, precum şi creaţiile proprii: Simfonia Nr. 2
(1913), Suita pentru orchestră Nr. 2 (1915). În acelaşi an: prima ediţie a
concursului de compoziţie „George Enescu”; le oferea câştigătorilor, din
veniturile sale, sume de bani, dar şi şansa interpretării acestor piese în
concerte. După război îşi continuă activitatea între România şi Franţa. De neuitat:
interpretările Poemului pentru vioară şi quartet de corzi de Ernest
Chausson şi ale Sonatelor şi Partitelor pentru vioară solo de
Johann Sebastian Bach. Călătorii în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat
orchestrele din Philadelphia (1923) şi New York (1938). Printre elevii săi se
numără violoniştii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux şi Yehudi
Menuhin. În anii 1921-1931: opera Oedip, monumentală creaţie dramatică şi
muzicală. Opera Oedip a fost terminată la conacul Marucăi din Tescani.
Premiera operei Oedip a avut loc la Paris pe 13 martie 1936. Primul bariton care
l-a interpretat pe Oedip a fost Andre Piernet. Libretistul a fost Edmond Fleg.
Cariera internaţională a operei a fost întreruptă de declanşarea Celui De-al
Doilea Război Mondial; în 1940, Parisul a fost ocupat de armata germană. În ultimii 20 de ani se
observă un puternic reviriment al operei, prin montări în mai multe ţări ale
lumii, printre care Italia, Germania, Austria, Marea Britanie, Statele Unite
ale Americii, Portugalia. În ultimii ani ai vieţii compune Cvartetul
de coarde Nr. 2, Simfonia de Cameră pentru douăsprezece instrumente soliste, desăvârşeşte
Poemul simfonic Vox Maris pentru soprană, tenor, cor şi orchestră,
schiţat încă din 1929,Simfoniile Nr.4 şi 5, rămase
neterminate. Sub dictatura comunistă, se exilează la Paris; moare în noaptea de
3 spre 4 mai 1955; înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, într-un
cavou de marmură albă. Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor şi chiar
destul de conştiincios. La patru ani ştiam să citesc, să scriu, să adun şi să
scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învăţătura şi aveam groază de aproape
toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având
simţământul că pierd timpul; fugeam de zgomot şi de vulgaritate, iar mai
mult decât orice simţeam un fel de spaimă înnăscută în faţa vieţii. Ciudat
copil, nu?
George Enescu
Pentru mine, Enescu va rămâne
una din veritabilele minuni
ale lumii.
Rădăcinile puternice şi
nobleţea sufletului său sunt provenite din propria lui ţară,
o ţară de inegalată frumuseţe.
Yehudi Menuhin
♦♦♦
MUZICA
ESTE ŞI EA O MARE, ÎN CARE SE FRĂMÂNTĂ SIMŢIRE
ŞI IDEI, ELANURI ŞI INSPIRAŢIE, VIAŢĂ CONŞTIENTĂ ŞI VIAŢĂ INCONŞTIENTĂ SAU
SUBCONŞTIENTĂ.
GEORGE
ENESCU
♦♦♦
MUZICA
ŞI CULTURA AR TREBUI CÂT MAI MULT DIFUZATE, ÎN TOATE SATELE, ÎN TOATE COLŢURILE ŢĂRII.
GEORGE
ENESCU
♦♦♦
SĂ TE ODIHNEŞTI
DE MUNCĂ PRIN MUNCĂ.
GEORGE
ENESCU
♦♦♦
AŞTEPŢI
CU NERĂBDARE ZIUA DE MÂINE SPRE A TE
DESPĂGUBI
CU
PRISOSINŢĂ.
GEORGE
ENESCU
♦♦♦
PARISUL
A FOST ŞI ESTE A DOUA MEA PATRIE. ACOLO
M-AM AFIRMAT CA MUZICIAN ŞI COMPOZITOR, ÎNCĂ
DE PE BĂNCILE ŞCOLII. DE MULTE ORI, CÂND CONCERTAM ÎN STRĂINĂTATE, ERAM
CONSIDERAT CA
FĂCÂND PARTE DIN ŞCOALA FRANCEZĂ, DAR ÎN PRIMUL RÂND ŢINEAM S-ARĂT CĂ APARŢIN
NAŢIUNII ROMÂNE.
GEORGE
ENESCU
♦♦♦
VĂ
ÎNDEMN LA MUNCĂ, FIINDCĂ MUZICA E A TUTUROR. DATORIA DUMNEAVOASTRĂ E DE A FACE
CA, PE LÂNGĂ ARTA ROMÂNEASCĂ, ŞI
NUMELE DE ROMÂN SĂ FIE RESPECTAT PESTE HOTARE.
GEORGE
ENESCU
♦♦♦
NU POT
DECÂT SĂ FIU CU NAŢIA MEA ŞI SĂ DORESC SĂ IASĂ LA LIMAN CÂT MAI STRĂLUCITĂ, CUM
O MERITĂ, CUM AR FI JUST SĂ FIE.
GEORGE
ENESCU
♦♦♦
ÎN
ACESTE TIMPURI BRUTALE ŞI METERIALE, NU SE POT ÎNDESTUL ÎNCURAJA ARTA ŞI
GÂNDIREA PURĂ, PENTRU A RIDICA DIN NOU OMENIREA LA NIVELUL CE-O FACE SUPERIOARĂ
CELORLALTE
SPECII
DE VIETĂŢI.
GEORGE
ENESCU
♦♦♦
DACĂ
AR FI ADMINISTRAŢIA ŞI POLITICA ROMÂNEASCĂ
LA
ÎNĂLŢIMEA MIŞCĂRII ARTISTICE ROMÂNEŞTI, AM
FI UNA DIN ŢĂRILE CELE MAI FERICITE.
GEORGE
ENESCU
♦♦♦
LA NOI
CA ŞI PRETUTINDENI PUBLICUL E FORMAT DIN SNOBI. N-ARE PĂRERI PRECISE ŞI SE
ADRESEAZĂ CELOR RECUNOSCUŢI CĂ SE PRICEP. TEAMA LUI E SĂ NU FIE TAXAT DREPT
IGNORANT ŞI NAIV. DE
ACEEA EL AŞTEAPTĂ VEŞNIC CA ALTUL SĂ DEA TONUL.
GEORGE
ENESCU
♦♦♦
TREBUIE SĂ NE ORGANIZĂM DE O MANIERĂ MAI REALĂ PENTRU
MAREA MUNCĂ ŞI MAREA CONSTRUCŢIE LA CARE ESTE CHEMAT NEAMUL NOSTRU.
GEORGE ENESCU
♦♦♦
AM
REMARCAT DINTR-UN GRAFIC AL VIEŢII MELE CĂ VIAŢA ORICĂRUI OM E CA O COARDĂ DE
ARC, CARE ÎNTINSĂ OSCILEAZĂ ŞI REVINE ÎNCET LA POZIŢIA SIMPLĂ ŞI DREAPTĂ DE LA
CARE A PLECAT. EU REVIN DE UNDE AM LUAT-O.
CĂ ACEI CARI AU PREZIDAT LA PRIMII PAŞI AI MEI AU DISPĂRUT, ASTA MĂ
ÎNDUREREAZĂ, DAR NU MĂ ÎNSTRĂINEAZĂ DE LOCUL MEU NATAL, UNDE VREAU SĂ MĂ ÎNTORC
ODATĂ ŞI ODATĂ, PENTRU ODIHNA CEA MARE. PÂNĂ ATUNCI MĂ SIMT LA BUCUREŞTI CA
ŞI LA PARIS, LA BERLIN CA ŞI LA NEW YORK, LA MINE ACASĂ,
ADICĂ
ÎN NATURĂ, MAREA CASĂ A LUI DUMNEZEU.
GEORGE ENESCU
