GÉRARD DE NERVAL
(22 mai 1808 – 26 ianuarie 1855)
FLUTURII (3)
Fluturi dragi, prea dulci embleme,
Ce blestem e
Frumuseţea pentru voi!...
Deget smulge-n treacăt zaua,
Catifeaua
Aripii atât de moi!...
O fetiţă vă înţeapă,
Zâmbet dulce, suflet pur,
Drept în inimă c-o ţeapă,
Aţintind priviri de-azur:
Zac tăiate picioruşe
Rupte-n unghii ascuţit,
Dorm antene jucăuşe:
Moartea le-a înţepenit.
TREZIREA ÎN TRĂSURĂ
Iată cam ce văzui:
Copacii-n a mea cale
Precum o oaste-nvinsă, fugeau,
buluc, la vale;
Sub mine, din senin, de vânt parcă mişcat
Solul gemea sub valuri de
caldarâm pavat.
Clopotniţe purtau prin
plaiuri înverzite
Sate-ciopor cu case de
ghips, acoperite
Cu ţigle, tropăind ca
turmele, în jos,
De albi berbeci vopsiţi cu
roşu semn pe dos.
Iar munţii îmbătaţi se
clătinau: în zale,
Un şarpe boa, râul, peste
întreaga vale
Întins, să le-nfăşoare
părea a se iuţi,
Eu stam de veghe însă şi
dam a mă trezi.
FEMEIA E IUBIREA
Femeia e iubirea, e gloria, credinţa;
Copiilor ce-i creşte, omului mângâiat,
Ea sufletul le-nalţă, le-alină suferinţa,
Precum un duh din ceruri în lume exilat.
De trudă povârnit ori de prea crudă soartă,
La glasu-i omul saltă, fruntea-i lumini adună;
În veci nerăbdător în cursa lui deşartă,
I-ajunge un surâs şi sufletu-i se-mbună.
De fier ni-i veacul: slava abia se desluşeşte;
Nu-i chip să vină iute, aşteapt-o-n bună pace.
Dar cine n-ar iubi, din gingăşii când creşte,
Frumuseţea ce-o dă-n dar ori s-o câştige face?
SONET
El a trăit când vesel ca pasărea-n bunget,
Pe rând, ba iubitor, ba tandru-n nepăsare,
Când trist precum Clitandru, în vis şi-ntunecare.
La uşa-i auzi-ntr-o zi un sunet net.
Era chiar Moartea! Aibe, îi zise-atunci, răbdare,
Să-l lase punct a pune la ultimul sonet:
Apoi se-ntinse singur şi fără tulburare
Cu trupul numai tremur în recele sipet.
Era de felu-i leneş, istoria deduce,
Lăsa să steie-n sticle cerneli, să se usuce.
Voia să ştie tot, nimic n-a tâlcuit.
Şi când sosit-a clipa, ca de-un plictis cuprins,
Într-un amurg iernatic, suflarea i s-a stins
Şi dus a fost, zicând: La ce am mai venit?
DOAMNEI AGUADO
Coloană de safir în arabesc brodată
Iveşte-te din nou! Hulubii au pierit.
Din brâu-ţi de azur la talpa de granit
E purpura Iudeii în cute revărsată.
Cetatea Benares, pe fluviu înfoiată
De-o vezi, desfă-ţi corsetul de aur ce-nnegri,
Căci vulturul sunt eu, în zbor pe Patani,
Iar marea de albi fluturi e-acuma inundată.
Lanassa! vălul tău pe ape treacă-n zbor,
Aruncă flori de purpur în freamăt de izvor.
Pe-Atlantic
din Cathay ninsori cobor din cer.
Estimpuri
preuteasa cu faţa trandafir
Sub
arc de soare doarme ca sub un coviltir
Şi n-a
clintit nimic porticul cel sever.
