POEZIE ARMEANĂ: HRACIA
HOVHANNESIAN
HRACIA
HOVHANNESIAN (n. 1919): „Născut în satul
Şahab
(astăzi, Maiakovski, în raionul Abovian). În 1938,
după
absolvirea Şcolii medii «Stepan Şahumian» din Erevan,
intră
la secţia de limbă şi literatură rusă din cadrul Facultăţii
de
filologie a Universităţii, pe care n-o absolvă, plecând,
în
1941, în armată. Studiază la Şcoala militară din Ordjonikidze
şi,
în anul următor, merge pe front, de unde se întoarce
în
1944. Lucrează la Asociaţia armeană pentru relaţii
de
prietenie şi culturale cu străinătatea, la Comitetul de radio,
în
redacţia revistei literare lunare Sovetacan gracanutiun.
În
1955-1959, este redactor-şef al revistei literare
săptămânale
Gracan tert, iar în continuare, până
în 1975,
secretar
al Uniunii Scriitorilor din Armenia. Primul
volum
de poezii, Cântecul vieţii mele, apare
în 1948.
Este
urmat de A doua întâlnire (1951),
Tăcerea mării (1964), Trandafir sălbatic (1968),
Nemurire (1970), Cântec părintesc (1977).
A
mai publicat un volum de schiţe şi eseuri,
Apropierea şi depărtarea (1967), iar sub
titlul Poezii,
s-au editat două volume antologice (1971-1972).“
MICA MEA IUBIRE
Mica, mica mea iubire
într-o lume veninoasă,
Mica mea împărăţie
printre oameni rătăcită –
Tu eşti raza de lumină
într-o noapte nesfârşită,
Tu eşti verde ram de
viţă, picătură răcoroasă.
Mă-ndrăgesc atâtea pricini
a te ţine în păstrare:
Ce-i o rază de lumină – doar
o clipă este vie.
Ce-i un mugure de viţă –
se usucă pe vecie.
Ce-i acela strop de apă
– fără-ntoarcere dispare.
Mica, mica mea iubire în
această lume mare
Nimeni n-are cum s-o
simtă – singuratecă-i şi mută.
Ea se-ncrede doar în
mine şi rămâne nevăzută.
Braţu-mi doar o
ocroteşte dăruindu-i alintare.
Eşti
tăcută ca mireasma, trestioară cântătoare.
Eşti
gingaşă ca zefirul, eşti ca paiul de subţire.
Ca
ţărâna arzătoare te iubesc cu-mpătimire –
Cu
putere de furtună, cu a mărilor suflare.
PE PIETRELE NOASTRE TRISTE DE MORMÂNT...
Pe pietrele noastre
triste de mormânt
Se vede o linie numai,
o, doar
O linioară care desparte
Datele naşterii de
datele morţii.
Această linioară,
prietene, această linioară
E viaţa ta însăşi,
întreaga ta lume,
Întregul tău suflet,
bucuria, plăcerea,
Iubirea şi slava,
tristeţea şi visul.
Poate că n-ai să
trăieşti mult prea mult.
În viaţa ta lungă, prea
lungă şi, totuşi,
Pentru a trăi de ajuns
într-o viaţă,
Care nu e prea lungă,
dă-ţi cuvântul
Că vei trăi doar iubind,
Să poţi umple cu
dragoste linia
Dintre datele naşterii
şi datele morţii,
Întreaga ta viaţă care
se scurge-ntr-o clipă.
SOARELE S-A LIPIT DE CER...
Soarele
s-a lipit de cer
Şi,
ca un cărăbuş de mai,
Soarbe
nectarul azurului
Şi
parcă nu are de gând să apună.
Totul
e nemişcat, liniştit,
Aerul
şi lacul, tufişul şi pirul.
După
furtună, peste munţii tăcuţi
Se
întinde o ceaţă luminoasă.
Pe mine parcă mă-nvăluie
Nirvana celei mai
fericite linişti din viaţă.
Nici rănile vechi nu mă
dor.
Nu mă cutremur la
bătăile inimii,
Nu mi se simte nici
respiraţia,
Şi totuşi în sufletul
meu se naşte puternic
Vuietul îndepărtatelor
mări,
Tunetul îndepărtatelor
lupte.
CU PUTEREA MEA, CU VOINŢA MEA...
Cu puterea mea, cu
voinţa mea, cu onoarea mea
Îţi sunt cu-adevărat
îndatorat.
Îţi
sunt îndatorat cu aceste ultime
Daruri
şi culesuri ale toamnei mele.
Îţi
sunt îndatorat cu zâmbetul,
Cu
bunătatea salutului meu,
Cu
desfătarea mea curată şi veselă,
Cu
mulţumire primită de lume.
Îţi sunt îndatorat cu
taina adâncă
A tristeţii
mele-nţelepte,
Îţi sunt îndatorat cu
tinerele mele
Revolte şi înfocate
tăceri,
Îţi sunt îndatorat cu
puterea senină
A braţului meu de acum –
Şi, unica tălmăcire, a
simţămintelor inimii,
E această înşiruire
curată a cuvintelor mele.
SE TEME DE MOARTE NUMAI ACELA...
Se teme de moarte numai
acela
Care n-a fost în viaţă
nimic,
Acela care-a văzut
pretutindeni
Doar moartea ciudată şi
răul,
Acela care a fugit
departe de lupte
Şi nu s-a abătut din
drum niciodată,
Acela care a fugit de
focul iubirii,
Socotindu-se, pe sine,
om înţelept.
Acela a fugit de cupa de
vin,
De apa cea rece, de
arşiţi şi ger,
A fugit de durere şi
dor,
De oamenii care-l vorbeau
de rău,
Acel om se chircea, se
chinuia numărându-şi
Tot timpul bătăile
inimii.
Acel om a fost mort mai
înainte
Chiar de-a călca pragul
morţii.
