LIRICĂ AMERICANĂ: ALLEN GINSBERG
ALLEN
GINSBERG: „S-a născut în 1926 la
Paterson. (...)
După terminarea liceului la Paterson, Allen
îşi continuă studiile
la Columbia College şi Barkeley. A
călătorit mult prin Europa,
America Latină şi India. O parte din timp o
petrece la New York
şi apoi la San Francisco. Din operele sale
cităm:
Howl
and other Poems (1956); Kaddish and other Poems
(1961); Empty
Mirror; Early Poems (1961);
Reality
Sandwiches (1963); Ankor Wat (1968);
Airplane
Dreams (1968); Gates of Wrath (1972);
The
Fall of America (1973); Iron House (1974).
Allen Ginsberg – poet al dezrădăcinării şi
protestului
faţă de societatea în care trăieşte – deşi
contestat
pentru excese libertine în operele sale – e
un mare talent.
Chinuit şi torturat de experienţele sale de
viaţă,
aproape doborât, el are puterea de a se ridica
şi de a învinge.“
UN
MAGAZIN CU AUTOSERVIRE ÎN CALIFORNIA
Mă gândesc la tine în
seara asta, Walt Whitman, pentru că
m-ani plimbat pe
trotuare, pe sub copaci, cu o teribilă durere
de cap, stingher,
contemplând luna plină.
În oboseala mea flămândă,
şi târguind mereu imagini,
am intrat în magazinul
de fructe cu autoservire, luminat cu neon,
amintindu-mi enumerările
tale!
Ce piersici şi ce
penumbre! Familii întregi cumpărând
noaptea! Pasaje pline de
soţi! soţi în avocados, copilaşi
în tomate – şi tu, Garda
Lorca, ce căutai acolo, printre pepenii verzi?
Te-am văzut, Walt
Whitman, fără copii, singuratic mâncău bătrân,
căutând printre
alimentele din frigider şi uitându-te
la băieţii de la
coloniale.
Te-am auzit punând
fiecăruia întrebări (Cine a tăiat cotletele
de porc? Ce preţ au
bananele? Eşti îngerul meu?).
Am hoinărit printre şi-n
afara stocului de bidoane urmărindu-te
şi mergând în imaginaţia
mea spre detectivul depozitului.
Am mers împreună, cu
paşi mari, în jos, pe coridoarele
lungi, în solitara
noastră închipuire, gustând din anghinare,
dijmuind delicatesele
glasate, fără a trece vreodată pe la casă.
Încotro mergem, Walt
Whitman? Uşile se închid peste un ceas.
Ce cale indică barba ta
în seara asta?
(Îţi pipăi cartea şi mă
gândesc la Odiseea noastră
din magazinul cu
autoservire şi îmi dau seama că bat câmpii.)
Ne vom plimba toată
noaptea pe străzile pustii?
Copacii adaugă umbră lângă
umbră, luminile se sting în case,
iar noi doi vom fi
singuri.
Colinda-vom visând la
pierduta Americă, dragostea stinsă,
automobile albastre pe
şosele asfaltate, în drum
spre căsuţa noastră
tăcută?
Oh, scumpe tată, barbă
sură, bătrân singuratic – profet
al curajului, cum era
America atunci când Caron a părăsit
luntrea lopătând cu prăjina
iar tu ai ieşit pe malul fumegând
privind cum barca
dispare în apele negre ale Letei?
