POETĂ DIN CANADA: MARGARET
ATWOOD
„Născută în 1939, la Ottawa.
Studii la
Universitatea
din Toronto
şi Radcliffe College.
Poetă,
romancieră,
critic literar. Laureată
a mai multor premii literare
(Guggenheim
–1966 şi Governor
General's Award,
Canada –1968). Lucrări
poetice: The Circle Game
(1974), You
are Happy
(1974). Romane:
The
Edible Woman (1969),
Surfacing
(1972),
Lady
Oracle (1976).
Critică: Survival
(1972).“
TOTEMURILE
De ce oare mi-i ticsită mintea
cu totemuri sau cu oase?
De ce văd în beznă
aruncate pieile, feţele aninând
fără mişcare?
Odată,
într-un loc mai cald,
le-am
privit cum dănţuie,
un
veşmânt calm le era dănţuiala;
cerbul
avea copitele de lână,
şarpele părea un
balaur în dimineaţă;
însă-am
adormit şi i-am uitat.
Şi-n
noaptea aceea lungă
furişându-se,
animalele ieşit-au
prin
vizuinile ochilor mei orbi;
şi
s-au dus într-altă parte-a pădurii,
lăsând
în urmă-le măştile.
ÎNSEMNĂRI
DIN FELURITE TRECUTURI
Naufragiată
undeva şi împotmolită
aici,
pe-un balansoar cenuşiu-albastru
şi
după ce m-am deprins oarecum
deosebirilor
de presiune
stau şi privesc
la ceea ce-n revărsatul zorilor
căzu în năvod: solii
dintr-un mai aspru tărâm.
Mă
legănam în ziua cenuşiu-albastră
pe
când sub mine
vietăţile
celor mai adânci genuni
ale
oceanului înoată
departe
sub însăşi amintirea
soarelui şi
lunii aducătoare de maree:
unele
dintr-însele plăpânde, altele
rele
cu acele toate-mplătoşate
în
pielea aceea blindată al cărui nume
e-un
grai; camuflaj
de
reci lumini, semnale minunate,
care-nşeală
prada ori fulgeră
reţele
de-nştiinţări
transmise
prin măruntaiele-adânci
ale
mării doar de la unul la altul.
Câştigat-am
ochi şi plămâni, sau libertatea
să
osebesc dimineaţa de noapte
să
respir. Pierdut-am
o
electrică-nţelepciune
prin
subţiraticul aer hoinar?
Spălate pe mal cuvintele zac
terminate, sfâşiate de călătoria
în sus către suprafaţa
cenuşiu-albastră, schimbătoare:
înţelesurile odinioară vii
şi fosforescente
se şterg şi pier acum
în mâinile mele.
Încerc,
dar nu pot dezluşi.
DUPĂ CE M-AM RUPT ÎN BUCĂŢI
Cu ce-ncordată atenţie
te urmăresc
lipind şi cosind
şi
potrivindu-mă din nou laolaltă.
Creierul
meu a fost
o
păpuşă spartă, i s-a fărmat inima
de-atâtea
greşite planete mecanice, pendule
şi
ochi de sticlă zornăiţi pe sârmă care bâltâcăie
şi
totuşi conştiinţa mi-i tare, golită,
o
cunoaştere albastră
sub
care poţi să umbli,
fără
a-ţi da seama că eşti singurul
gând
legănat în ţeasta mea
de
păpuşă, cer boltit, secată
fântână
întoarsă, o lipsă
de
anotimpuri rotite ce-ar putea ţine
înecul
într-un gol
mai
adânc decât apa.
Dar
neştiutoarele riscuri
sau
tocmai
de
aceea poate
mi-atingi
capul
universul
în ţăndări
Şi
iată luna şi soarele
se-nalţă, se-ntind şi
apun
iarăşi deasupră-ne
aşa cum se cuvine
în vreme ce gâtul mi se
suceşte
dres de-ndemânatecele-ţi
degete.
REÎNTRUPAREA
CĂPITANULUI COOK
Până-a-mi fi dat a merge să-nvăţ
hărţile fuseseră colorate.
Când m-am rugat şi-am stăruit
regii mi-au spus că n-a mai
rămas de explorat nimic.
Totuşi eu pornit-am la drum,
dar oriîncotro m-am îndreptat
m-am izbit de istorici, purtând
coroane mortuare şi brâie
de dinţi falşi; iar în
pustiuri dam de
pietre de hotar şi de turişti.
Până
şi peşterile aveau mucuri
de
lumânări, inscripţii mâzgălite-n beznă
la
iuţeală. N-am putut
sosi
la timp niciodată. Mereu
numele
ajungeau înaintea mea.
Acum
că-s bătrân, ştiu că
eroarea
mea pornea de la
recunoaşterea
hărţilor. Obosite
monumente
înalţă ochii.
Daţi
foc atlaselor,
strig băncilor
din parc; şi treceţi
dincolo
de cenotafe,
fluturând un
stindard fără steme
de-a
curmezişul străzii, dincolo
de
colţ
într-o
nouă ţară fără geografii
cu-o
scânteietoare plajă de săgeţi.
E
PERICULOS SĂ CITEŞTI ZIARELE
Pe
când înălţăm castele
frumuseţe-n
lădiţa cu nisip
grabnic
gropile se umpleau
stârvuri
scoase la soare de buldozere
şi
pe când mergeam la şcoală
spălat,
pieptănat, călcând
pe
crăpăturile cimentului sub tălpile
mele
detunau bombe.
Acuma
c-am crescut mare
şi-s
ştiutor de carte şi stau în fotoliu
la
fel de calm ca-n sine un proiectil
iar junglele ard,
şi subarboretu-i ticsit de soldaţi
numele de pe apăsătoarele hărţi
se prefac în fum.
Eu-s pricina, eu-s o magazie
de jucării chimice, trupul mi-i
un ucigător dispozitiv,
cu dragoste mi-ntind
braţele, mâinile mi-s puşti,
bunele mele intenţii – cu
totul mortale.
Până
şi ochii mei pasivi prefac
tot
ceea ce privesc în afumătura
alb-neagră
a unei fotografii de război,
cum
oare
m-aş
putea opri.
E
periculos să citeşti ziarele.
Ori
de câte ori la maşina
mea
de scris electrică ating vreo clapă
şi
spun ceva despre arborii paşnici
mai explodează
un sat.
