LIRICĂ AMERICANĂ: EZRA POUND
EZRA POUND: „S-a născut în 1885 la Haley, Statul Indiana. (...)
După ce şi-a susţinut teza de doctorat, având subiect limbile romanice, a fost
numit profesor la Colegiul Wabash, pe care-l părăseşte după patru luni, spre a
pleca Spania. Cutreieră ţara, pe urmă sudul Franţei şi Veneţia, de acolo pleacă
în Anglia, unde rămâne până în 1920. După această dată se va stabili în Franţa
timp de patru ani, apoi în Italia, la
Rapallo. În 1945 va fi repatriat din lagărul de deţinuţi ai armatei americane
pentru culpa de a fi ţinut discursuri antiamericane la posturile de radio
italiene în timpul dictaturii lui Mussolini. Cu nervii zdruncinaţi, e internat
la spital psihiatrie St. Elizabeth, din Washington. Eliberat după 13 ani, se
reîntoarce la Rapallo, stingându-se din viaţă în
1972.
(...) Ezra Pound are marele merit de a fi
înnoit şi revoluţionat la începutul acestui secol poezia de limbă engleză şi nu
numai pe aceasta. Cantos
Pisans, opera sa principală – cel mai vast poem epic modem
al zilelor noastre – constituie sinteza experieniţelor
sale poetice, ajungând la versul continuu prin frângerea pentametrului,
prin dezmembrarea, dar nu prin dizlocarea lui.
Temperament bizar şi plin de contradicţii, a fost un inovator în
poezie, un lingvist desăvârşit, cunoscător al mai multor graiuri, din care a tradus dând frâu liber transpunerii. Prieten cu Brâncuşi,
îi dedică un valoros studiu şi-i publică primele 20 de planşe mai importante. Pound a fost şi cel generos îndrumător al
prietenilor săi poeţi. În ciuda marilor sale ori politice, poeţii cei mai de
seamă ai lumii l-au recunoscut şi omagiat,
considerându-l cea mai
reprezentativă personalitate poetică din prima jumătate a secolului nostru.“
FRASINUL
Fiindcă eram un trist şi
grav sfetnic,
Înţelept întru toate şi
înaintat în vârstă,
Am părăsit această
nebună lume şi mantia
De gheaţă pe care o
poartă moşnegii.
Eram puternic, sau cel
puţin aşa ziceau
Tinerii ce-n joc mânuiau sabia;
Dar am părăsit această
nebună lume şi sunt vesel,
Sunt vesel în alt fel,
cum mi se potriveşte.
M-am încolăcit de
trunchiurile de frasin,
Mi-am ascuns chipul în
locul unde stejarul
Îşi întinde asupră-mi
frunzişul, departe de mine
Am zvârlit jugul îndărătnicelor obiceiuri lumeşti
Şi mi-am aflat soţie în
liniştita scorbură
De la Mar-nan-otha,
Ce mai demult fusese
lemn de corn.
La îndemnul ei lăsat-am
vechea viaţă
Şi ea mi-a domolit zelul
de sfetnic,
Rugându-mă să îmi încep cântarea.
Vântul, doar vântul murmurând prin frunze.
M-a-nstrăinat de viaţa
de-altădată
Atât de mult că azi mă cred nebun;
Am cunoscut durerea
oamenilor şi mă bucur
Căci azi le ştiu suspinul
şi-amarele mustrări.
Iar eu? M-am lepădat de
nebunie şi durere,
Mi-ani
strâns lacrimile într-o
frunză de ulm,
Le-am
ascuns sub o piatră,
Şi
iată că mă socotesc nebun
Acum când m-am lepădat de nebunie şi-am alungat-o,
Pentru-a putea să
părăsesc cu totul viaţa lor stearpă
Fiindcă mi-am aflat
soţie
În trunchiul scorburos,
ei spun
Că sunt nebun,
Dar eu sunt fericit,
Da, fericit, căci
dragostea nevestei mele
Inima îmi alină şi e mai
dulce ca dragostea femeilor
Ce dogoreşte, sfâşie şi zăpăceşte.
Da, e adevărat, sunt
vesel,
Vesel că ea îmi e soţie
Şi nimeni nu ne poate
tulbura.
Când mă aflam, pe vremuri, printre tineri...
Spuneam că sunt
puternic, printre tineri.
A fost odată o femeie...
... dar uit... era
... nădăjduiesc că nu se
va întoarce.
... Nu-mi mai aduc aminte...
Cândva ea m-a rănit, dar...
E-atât de mult de-atunci...
Şi nici nu-mi place
să-mi aduc aminte.
Îmi place vântul blând care se joacă
Printre mesteceni;
Suntem aicea singuri
singurei
Printre mesteceni.
THRENOS
Vai, de-acum, niciodată
blândele suspine.
Vai, de-acum, niciodată
n-o să ne tulbure, vântul amurgului.
Priviţi frumoasa moartă!
Vai, niciodată nu va mai
dogorî.
Vai, niciodată pentru
noi fâlfâitoarele aripi
Care tulbură cerul
deasupra capetelor noastre.
Priviţi frumoasa moartă!
Vai, niciodată sfâşietoarea dorinţă,
Vai, niciodată stinsul
freamăt
La împreunarea mâinilor noastre.
Priviţi frumoasa moartă!
Vai, niciodată pentru
noi ambrozia buzelor.
Vai, niciodată pentru
noi cunoaşterea.
Priviţi frumoasa moartă!
Vai, niciodată pentru
noi întâlnirile
(Priviţi frumoasa moartă)
Trintagael.
PACT
Walt Whitman, cu
tine-nchei un pact –
Destul timp a trecut de
când am început să te urăsc.
Mă-ndrept acum spre tine
ca un copil mare
Lipsit de un părinte ce
i-ar fi fost pe plac.
Azi sunt destul de vârstnic
ca să mai fim prieteni.
Tu ai adus lemn nou.
Sosit-a ceasul să-l cioplim
La fel de viguroşi suntem,
avem aceeaşi rădăcină –
Nu-i greu să
ne-nţelegem.
