POEZIE ARMEANĂ: DAVIT
HOVHANNES
DAVIT
HOVHANNES (n. 1945): „Născut la
Erevan,
unde absolvă Facultatea de filologie a Universităţii.
Este lector la catedra de literaturi străine
a Universităţii din Erevan. Publică din anul
1965.
Bibliografie: Cununa cântecelor (1974),
Pierdut în trecut (1979), Mic şi isteţ (1980).“
JOCUL ALBASTRU
Iată,
stau în faţa ta şi nimic mai mult.
Pur
şi simplu stau în faţa ta.
Şi
mă topesc cu o atât de lină
Şi
fără speranţă inevitabilitate
În
albastrul ochilor tăi.
Acuma
în jur e totul albastru.
O
ameţeală albastră.
Doamne, într-adevăr,
totul în jur e albastru,
Albastrele frunze ale
copacilor
Îşi ţipă culorile
pierdute.
Şi se clatină mirate
Şirurile albastre de
case
Gata-gata să se
prăbuşească –
Într-adevăr, acuma e
totul albastru
Şi pământul şi oamenii –
Te rog, închide ochii,
ochii!
Apoi,
Încet, pedepsitor
mi-acopăr ochii
Cu palmele mele
albastre.
ÎN
GĂRILE TRISTE...
În gările triste
Umbra, fără
zgomot,
Se întinde peste
chipuri şi nume.
Braţul, ca un
ciocan de lemn,
Bate niturile
anilor care trec.
În gările triste
–
Acolo unde
slujitori luxoşi
Ridică pentru
noi o casă
Din scândurile
invizibile
Ale bucuriilor
noastre trăite sau netrăite,
Şi ale viselor
şi deznădejdilor noastre.
IERI A FOST SĂRBĂTOARE
Ieri a fost sărbătoare:
mulţimile
Curgeau pe străzi
Ascunzându-şi
chipurile sub zâmbete largi
Şi-n
râsul lor răsuna speranţa.
Şi
noi am fost acolo, inima mea,
Păşeam, ne
amestecam cu mulţimile singuratice, surde,
Şi tu, îţi aduci
aminte, cum tremurai
În palmele mele!
O,
tu ştiai,
Tu
presimţeai
Trezirea de
astăzi, lipsită de bucurie.
