POET DIN CANADA: ALDEN A. NOWLAN
ALDEN A. NOWLAN: „Născut în 1933, la
Windsor,
în
Nova Scoţia. Poet, ziarist. Profesor de
poetică
la
Universitatea New Brunswick. Laureat al premiului
Governor
Genera’s Award. Din opera poetică:
Unter
the Ice (1961),
The Things that
are (1962),
Between
Laugther and Tears (1971),
Playing
the Jesus Game (1971).“
TAICĂ-MEU
Lui taică-meu nu i se
pare
nimic de la sine-nţeles –
hrană, somn, adăpost: e
de toate recunoscător.
El vieţuie-acum de unul singur;
când deschide cămara,
mereu se-arată uimit
că dă de slănină şi făină.
Mănîncă încet,
mirat că are de-ajuns
şi termină ştergîndu-şi
farfuria cu o bucată de pîine.
E rareori fericit,
însă n-am văzut vreodată om
aşa de mulţumit de
lucrurile mărunte :
soţia, copiii s-au dus
n-a mai rămas nimic.
Ştiu că se putea răsuci
în mantaua lui
pe duşumeaua hambarului
şi că putea dormi recunoscător
de a-i fi îngăduit să
doarmă-n hambar.
O POEZIE PENTRU ELIZABETH NANCY
Izgonit din Eden, privirea-mi adâncesc
în ochii tăi, asemeni unor peşteri după torent,
în văile verzui-albăstrii unde vitele
se-ngraşă cu trifoi şi se-mbată cu mere;
în casa adormită cu toate perdelele
zglobii şi albe ca miresele (până şi vântul,
dând de tăcerea lor, şopteşte), iar eu vin
în casă cu mâinile duhnind a mulsoare,
în această casă a lumânărilor, unde picioarele
mele
urcându-ţi scările ca râsul pironit
la tine-n faţa uşii, ştiind că nu-i nimeni
acolo.
ştiind că odaia ta e
goală şi prea puţin păsându-mi...
EXECUŢIA
În seara execuţiei
un om la poartă
m-a luat drept
judecătorul de instrucţie.
„Presa“, i-am spus.
Dar n-a înţeles. M-a dus
într-o cameră greşită
unde m-a-ntâmpinat şeriful: „Aţi întârziat, Părinte!“
„Greşiţi“ – i-am spus.
„Eu-s Presa.“
Şi-am coborât o scară.
„A, domnul Ellis“, a rostit ajutorul şerifului.
„Presa!“ am strigat. Dar el m-a-nsoţit
dincolo de-o perdea neagră.
Erau atât de strălucitoare
luminile
că nu puteam vedea chipurile
oamenilor care-mi stăteau în faţă.
Dar, slavă Domnului, mi-am zis
ei mă pot vedea!
„Uitaţi-vă!“ am ţipat. „Uitaţi-vă la chipul meu!
Oare nu mă cunoaşte nimeni?“
Apoi o glugă mi-acoperi capul.
„Nu ne faceţi greutăţi în muncă“, îmi şopti
călăul.
4 A.M. 4 APRILIE
„Trezeşte-te. Visezi urât. Ai scâncit în somn.“
Deoarece oamenii de la
capătul lungii
corzi care-şi târşesc picioarele
către
crematoriu
nu-şi
dau seama
că
le-au devenit invizibili
paznicilor
înarmaţi care se-nşiră
de-a lungul drumului.
IMN LUI DIONYSOS
Şmecheria-i să laşi oricât de slobod
ursul sălbatec
dar să ţii strâns de
lanţ
văleu
când ursul
înhaţă el
cătuşele
şi-ncepe omul să joace.
