LIRICĂ AMERICANĂ: FRANK O'HARA
FRANK
O'HARA: „S-a născut în 1926 la
Baltimore, Maryland.
A termint Universitatea la Michigan, unde
obţine distincţia
Hopwood Award pentru poezie. Între 1951–1956 se
stabileşte la
New York, fiind angajat al Muzeului de
Artă Modernă
şi curator al expoziţiilor. În jurul anilor
1950 se alătură
poeţilor John Ashbery şi Kenneth Koch,
conducători
ai grupului cunoscut sub denumirea de Poeţii din New York.
Se stinge din viaţă în 1966. Din operele sale
cităm:
Meditations in an Emmergency (1957); Second Avenue (1960);
Awake in Spain (1960; Lunch Poems (1964);
Love Poems (1965);
In Memory of my Feelings (1967). Frank O'Hara – unul
din poeţii dotaţi cu o rară calitate a
percepţiei pentru
surprinderea pe viu a contradicţiilor vieţii
contemporane
şi cu tot ce decurge de aici – nu a fost
numai
un virtuos al stilului, ci şi un critic de
artă foarte apreciat.“
UN
PAS MAI DEPARTE DE EI
La ora prânzului plec
să mă plimb în zbârnâitul
multicolor
al taxiurilor. Întâi, pe
trotuar
unde muncitori cu
pieptul lucios,
scăldat în sudoare, se
hrănesc cu sandvişuri
şi coca-cola, purtând
căşti galbene
pe cap. Mi se pare că-i
protejează de
cărămizi. Apoi, pe
bulevard
unde fustele flutură
peste
călcâie şi grătare.
Soarele e fierbinte,
dar aerul palpită. Mă
uit la o vitrină
cu ceasuri de mină.
Nişte pisici
se joacă în praf.
La Times Square,
indicatorul
împrăştia fum peste
capul meu, iar mai sus
o calmă cădere de apă.
Un negru, cu o
scobitoare-n gură,
stă în prag, legănându-se.
Trece o coristă blondă:
el
zâmbeşte şi-şi mângâie
bărbia. Dintr-odată
totul grohăie: e iar 12:
40 într-o zi de marţi.
Neonul
în plina zi îţi face o mare plăcere,
cum
ar scrie Edwin Denby –
dar
becurile aprinse în plină zi?
Mă
opresc să iau un Cheeseburger
la JULIET'S
CORNER.
Giulietta
Maşina, soţia lui Federico Fellini, e bell’attrice.
Şi
ciocolată cu malţ. într-o astfel de zi,
o
doamnă cu o haină de vulpi îşi aşază câinele
pudel
lângă ea, în maşină.
Azi pe bulevard
sunt parcă mai mulţi portoricani,
răspândind
căldură şi frumuseţe. Întâi
a murit
Bunny, apoi John
Latouche,
pe urmă Jackson Pollock.
Dar este oare pământul
tot atât de darnic precum a fost viaţa
cu ei? Ăsta a sfârşit de
mâncat, cellalt se plimbă
de-a lungul prăvăliilor
cu nuduri,
de-a lungul afişelor cu Lupte de tauri, dincolo de
depozitul de mărfuri
Manhattan,
care va fi demolat în
curând.
Crezusem că organizează
acolo o Expoziţie de arme.
O
sticlă cu suc de papaya
şi
înapoi la lucru. Inima o ascund
în
buzunar: recentul volum de poeme
al
lui Pierre Reverdy.
POEM
Ura este una din
multiplele reacţii
veritabile, jignirea şi
ura merg mână-n mână,
dar de ce să-ţi fie
teamă de ură, dă-o încolo,
gândeşte-te la murdărie,
e într-adevăr înspăimântătoare,
dar nu e ură,
răspunde, totuşi, la
violenţă,
fie direct, ca o
săgeată, fie altfel,
purifică-te de asemeni
combătând meschinăria,
iubeşte viaţa
şi luptă până la capăt
fără să te împleticeşti prea mult
poţi oricând să renunţi
dacă eşti prea speriat
o adiere rău
prevestitoare
e de-ajuns pentru a ne
otrăvi inima
nu te gândi la alţii
înainte de a te gândi la
tine, toate aceste lucruri sunt
adevărate, şi dacă le
simţi într-adevăr,
supuse la o anumită
presiune
se vor preface în aur,
dar dacă sunt simţite de
mine, le voi respinge,
bătându-mi
de magica ta
îndeletnicire.
