LIRICĂ AMERICANĂ: BARBARA GUEST
BARBARA
GUEST: „S-a născut în 1927 în North
Carolina,
stabilindu-se, din 1933, în California.
Urmează
cursurile Colegiului U.C.L.A. şi e licenţiată
a Universităţii
Berkeley, California. A trăit în Europa timp
mai îndelungat
şi locuieşte acum în New York City. Dintre
operele ei cităm:
Poems (1956); The
Blue Staires (1968); Moskow Mansions
(1973); The Countess from Minneapolis (1976);
Seeking
Air (1977). Lirica Barbarei
Guest e surprinzătoare
prin formele mereu noi descoperite de ea, cu
un ochi de pictor,
în imagini rafinate. Metafora ei e viguroasă,
poemul
totdeauna bine articulat într-un întreg. Ea
aduce
o notă foarte personală în lirica americană
de azi,
o notă de gingăşie într-o poezie formulată
adesea eliptic, contorsionat, dar plină de
strălucire.“
DUMINICĂ
SEARA
Îţi spun câteva lucruri
pe care le ştiu doar pe jumătate.
Repet, pentru mine –
Camera are patru laturi;
este un dreptunghi.
Văd de la fereastră,
podul, apa, frunzele;
Pălăria ei e garnisită
cu pene.
Averea mea e sticla
plină
Şi beau pentru
desfiinţarea mea.
Bărci
şi vaporaşe cară pe fluviu lăzi cu mere.
Azi
zorile au fost posomorâte;
Purpura, aerul, ceea ce
ne mişcă şi cade în noi –
Iată câteva realităţi
sigure.
Îţi vorbesc.
Scriu în fuga
condeiului,
Despre un subiect
ancestral şi vag,
Despre o maimuţă alergând
prin jungla incendiată,
În timp ce tot satul doarme,
sforăind liniştit.
Cineva umblă prin dormitor,
Iată un risc: o să vedem
mai târziu,
În vremea asta vorbesc,
iar tu te uiţi ţintă in cehii mei
(o lamă tăind o rădăcină
brună) –
Odaia e plină de o
linişte greoaie
(ca pulsul după primul
cutremur de pământ
din septembrie).
LA MARGINEA POTECII
Ce mă inspiră? Picasso!
Iată-l aici la dreapta,
în fotografie,
Unde suntem?
La
Mougins, Cannes,
ţinuturi
tributare şi râuri. Da!
Sunt aici, în Penthouse A, strada nouăzeci şi
patru
şi mă gândesc la Picasso.
Detest acest creion. Aş vrea să am un
„crayon"
sau un cactus ori să-mi fi petrecut viaţa
într-o vilă numită Jacquiline.
Într-o
seară de vară,
prin
1950, am asistat la o reprezentaţie –
ceva
despre „oameni şi animale
în
locuinţa lor din Montparnasse“,
nu
prea departe de Picasso,
câinele
era interpretat de Frank şi John.
Încă
nu le făcusem cunoştinţă,
dar
locuiam pe o stradă învecinată.
Picasso!
Priveşte-mă din profil
când mă trezesc din
visul cu oale
zăngănind ca nişte
candelabre în uzina
lui Appolinaire şi
Eluard privind dintr-un alt secol
la mine
din rafturile lui O'Hara
şi Ashbery
mesele desperecheate pe
care ne pregăteam pasta.
