POET DIN CANADA: ALBERT FERLAND
Motto :
,,E
clipa, om de veghe! ... ca drumul să te mâne
Unde
se-aprinde noaptea, în faruri, orbitor,
Şi
unde peste cheiuri şi bărci cu dans uşor,
Se
întrevede chipul oraşelor de mâine.“
Albert
Ferland
Albert
Ferland, născut la
Montréal, în 1872,
unde a şi murit, în 1943, ,,a fost funcţionar
la poştă, preşedinte, ca şi Charles Gill,
unde a şi murit, în 1943, ,,a fost funcţionar
la poştă, preşedinte, ca şi Charles Gill,
al Şcolii literare din Montréal şi membru al Societăţii
regale a Canadei. Poet al pământului,
al «sufletului pădurilor» de altădată
regale a Canadei. Poet al pământului,
al «sufletului pădurilor» de altădată
şi al indienilor pe care i-a cunoscut în adolescenţă”;
a publicat
vol. ,,Melodii poetice”(1893);
,,Femei dorite”(1899); ,,Canada cântă, Orizonturile”(1908);
,,Femei dorite”(1899); ,,Canada cântă, Orizonturile”(1908);
,,Pământul,
Sufletul pădurilor”(1909);
,,Montréal, oraşul meu natal”(1946).
Alexandru
Andriţoiu,
Ursula
Şchiopu
ŢARA
CĂTRE POET
Copil al
meu, Poete, mă vei cânta în van;
Sunt Ţara
grea în care un Crémazie visase;
De vrei,
tu laudă-mă în poezii duioase –
Şi totuşi,
pentru tine, copile, pâine n-am!
Plugarii
pentru tine nu seamănă bucate.
Câ nd tu
grăbeşti augustul să coacă spicul lor,
Socoţi că
ei duc lipsă de versul tău sonor?
Nicicând
semănătorul nu o să-ţi spună frate.
Poete,
stinge-ţi foamea cu-al versului alean.
Cu visul
unei glorii ce vieţii dă nobleţe
Să
cânţi că eu sunt mare, bogată-n frumuseţe –
Şi totuşi,
pentru tine, copile, pâine n-am!
O, visător
al firii, mă placi ca pe-o femeie?
Îţi
umezeşti privirea de-al meu meleag întreg,
Dar
sufletul tău sincer să pot să-l înţeleg
Mi-ar
trebui şi mie un suflet, o scânteie!
Străbunii
mari la nume şi cu credinţa-n toi,
Te fac,
Străine, astăzi să îmi străbaţi câmpia.
Tu,
cântă-le, în strofe înalte, măreţia,
Căci marii
morţi, Poete, trăiesc numai în voi!
Ci, du-te,
Bard de-obârşii virginei Laurentide,
Cu inima
în lacrimi, ca oamenii nebuni,
Fidel la
pomenirea eroilor străbuni,
Căci
sufletele astăzi de aur sunt avide!
Copil al
meu, Poete, mă vei cânta în van;
Sunt Ţara
grea în care un Crémazie visase;
De vrei,
tu laudă-mă în poezii duioase –
Şi totuşi,
pentru tine, copile, pâine n-am!