POET DIN ELVEŢIA:
JEAN-PIERRE
SCHLUNEGGER
Motto
:
,,Sunt crude lungile călătorii
În ochii trişti
ce-n urma lor rămân
Ca nişte iezere de aur stins
Pe care trec răzleţe
bărci târzii.“
JEAN-PIERRE
SCHLUNEGGER
,,Studiază literele la Universitatea din Lausanne,
devine profesor de limbă şi literatură franceză şi germană în învăţământul
secundar. Este membru fondator al publicaţiei literare Rencontre, 1952, pe care o va sluji cu devotament pînă
la desfiinţarea ei, în 1955. […] Schlunegger a fost unul dintre marii animatori ai
acestei elevate publicaţii. La 23 ianuarie 1964, înainte de a împlini 40 de ani,
el îşi pune capăt zilelor, din motive existenţiale, lăsând în urma lui o operă
parţial inedită sau risipită prin reviste, parţial publicată în cîteva
plachete. Oscilând între
fericirea de a trăi şi teama de viaţă, opera sa rămâne, un
ultimă instanţă, o operă artistică de o extraordinară intensitate. Acesta a
fost de-altfel motivul pentru care, la patru ani de la moartea autorului,
editura L’Aire din Laussane a decis
să tipărească prima ediţie a scrierilor sale, pe care, în urma succesului dobândit, avea
s-o retipărească în 1978.“
JEAN GROSU
LUMINĂ DULCE
MIE
Lumină dulce mie, ţi-e trupul de
lumină
Şi limpezimea-i smulge izvoarelor
din vânt
Mireasmă de măr oacheş şi
vulpe-adulmecând
Pe când balanţa gurii către
furtună-nclină.
Minune dulce mie, ţi-e pielea
dulce, fină,
Meleag al neprihanei ce-l mângâi
tot visând
Lumină dulce mie şi curpen luminând
Când noaptea şi iubirea ivindu-te
suspină.
Roche-a iubirii mele, aprins
castan solar,
Viu fulger ce-nlumină al somnului
umbrar
În mari ciorchini ca focul arzi
tu sub ploaia deasă
Şi cînd îşi mână toamna prin
codrul ţintirim
Boroanele urgiei puternici ne
simţim,
Lumină dulce mie, iubită omenoasă!
O, POEZIE, FLOAREA
MEA
O, poezie, floare a mea, te-ai
exilat,
Nesăturată gura dulceaţa şi-a
pierdut,
Noi am fugit cu toţii într-un
ascuns ţinut,
Noi am uitat culoarea de cer
adevărat.
La marginile nopţii în urbea
înarmată
Prea mult am plâns cu toţii sub
stele-ncremenite,
Am fost precum un arbor rănit de
fier deodată,
O slovă de iubire pe uşă
scrijelită,
O vale-ntunecată.
Au înecat ploi grele aprinsul
trandafir
Căruia-n noi pierduta iubire i-am
purtat,
Cu prea mulţi dintre semeni sub
cerul de porfir
Noi harpele deoparte ni le-am
lăsat şi-am plâns.
Lungi zile-am stat departe de oazele
luminii,
O, poezie, floare a mea, ciudat
destin,
Prea am iubit dezastrul şi
beznele şi spinii,
Să vieţuim ne-ar place şi sub un
cer senin!
