POET DIN CANADA: FRED
COGSWELL
FRED COGSWELL: „Născut
în 1917, în East Contreville,
provincia New Brunswick.
Poet şi critic literar.
Studii la Universitatea
din New Brunswick şi Edinburgh (Anglia).
Profesor de literatură
engleză la Universitatea New Brunswick.
Redactor şef al revistei
literare «The Fiddlehead»,
una dintre cele mai
luminate ale continentului american.
Opere: The
Haloed Tree (1956),
Lost
Dimension (1960),
Star People (1968), Light
Bird of Life (Selected Poems –1974).“
PERSPECTIVĂ
Ca
fluturele de noapte a cărui vedere
descreşte
pe măsură ce se-apropie de lumină
patima-mi
a-ncovoiat universul
pe
măsura dorinţei sale.
Privesc
în sfârşit slobod acum, şi ochiu-mi
e-mpăcat
că se poate privi singur:
Ce
fermecătoare-i lumea aceasta felurită
pe
care a o stăpâni defel nu doresc.
POET
În
deznădejde căutându-şi cumpăna
umbla
cu mâinile
morişcă
de hârtie
peste
marginea
vieţii
lui anapoda
şi
nu-ndrăznea să stea locului
ca
nu cumva să cadă
noi care pe hârtie-i vedem
semnele doar
aducem forţei lui laudă
şi-n agerimea sa citim
ritmurile unui dans ferice.
VINCENT VAN GOGH
Din pânză ieşind
neîncetat, natura moartă
cheltuie
tăriile omului
focoase linii izbucnesc
în creier şi culorile ard
când ochii noştri închişi-s
PORTRETUL UNEI FEMEI
MATURE
Frumuseţea de care aninată se ţinea
strălucitoare era şi albă ca
oţelu-ncălzit
asta, acum treizeci de
ani
acum pe mâna ei
forma şi culoarea-s
moarte şi netede
în creier însă
nicio cicatrice
acolo focul duduie-nainte
şi-i roade cu spaimă
zilele, nopţile
FLUTURELE
Ani la rând vânat-am fluturi şi-am privit semeţ
şirurile de
aripi etichetate, rânduite,
veştejindu-se
sub sticlă.
Din întâmplare
ori din capriciu, azi unul rar şi superb
mi
s-a aşezat în palma deschisă.
N-am
închis pumnul.
UNUI TRANDAFIR
Mireasma ta
după ce mi te-a luat străinul
prefăcutu-s-a în ghimpele inimii mele.
Dulce
îi e încântarea.
Dulce mi-e durerea
aceasta.
O! trandafirule, tu nu
eşti pierdut.
LUP LEGAT
Ochi
fioroşi, lanţ de oţel,
şi
blană chinuită –
lupul
priponit
mi-i
rudă bună
el
cu străşnicie-ncătuşat
de
oţelul fără minte
eu
de puterea
propriei
mele voinţe
PASAREA
ALBASTRĂ
Plutind
prin noaptea violetă
sub
noian de stele de neon
un
chip asteroidal ici-colo
m-ademenea
pribegiilor lui
o
cotitură, şi pieriră toate
preschimbată-n
pasăre, o stea, doar una
rămase,
şi penele păsării păreau, la atingere,
ca
marea albastră, ca pieptul mareelor.
Cum de nu ştiţi, scria William Blake, că fiecare pasăre
ce-şi despică drum prin văzduhuri
e-o uriaşă lume a-ncântării
închisă-n cele cinci simţuri ale noastre.
Cuvintele
lui Blake erau de vrajă.
Păşii
în cercul ochilor ei mari
să
aflu-o lume-n care dorinţă şi voinţă-s contopite
stridentu-mi
eu se tulbură în pasărea bucuriei înalte
şi
mă văzui ca Eva, ca Adam
asemeni
lui Orfeu şi soţiei lui Lot
singuri
în afara lumii fără timp
acum
pe cer
pluteşte fără aripi o pasăre albastră
pe urzeli de vis muiate-n lună
prin orbita mulţimii încuiate
urmăresc aripile ce mi le-a-mprumutat
şi caut ochii ai căror păzitori-oglindă se află
jos.
