POET CHINEZ: GU CHENG
(1956)
„Până
în prezent, a scris peste 900 de lucrări
de poezie şi proză.
A
publicat culegerile de versuri Plată şi răsplată în Muntele Zăpezii,
Poezii lirice. Multe
din poemele sale lirice au fost traduse
în
engleză, germană, franceză, norvegiană.“
PENTRU BUNICA MEA STINSĂ
La urma urmei,
am aflat că moartea n-are nici o putinţă
că moartea e scurtă de tot
ca un fluierat.
Liniile albe de pe terenul de sport
încă nu s-au terminat.
Ieri, în vis am visat
că mi s-a dat un apartament luminat
unde bate soarele,
tu, târşindu-ţi picioarele,
veneai, plecai, peste toate lucrurile tale
şi le puneai
într-un colţ cu gestul agale.
Şi ca de obicei spălai rufe-n toi de noapte
îngânând un cântec vechi
cât o copaie de lemn,
iar cu un pieptene rupt, fără îndemn,
îţi pieptănai cărunteţea.
Iar când erai bucuroasă
te uitai la lucrurile-ţi de mătasă
şi-mi arătai
nasturii de sticlă pe care-i credeai
pe rochiile tale elegante
că ar fi de diamante.
Iar eu mă duceam
cu plecare domoală
ca Ia joacă,
sau, ca la şcoală,
ieşind prin poarta de sârmă,
către oraş,
de
sus, de la cel
de-al cincilea etaj.
Iar tu, care rămâneai,
soba ţi-o aprindeai în
odaie.
Afară, păsările ciripeau
vioaie
cât e dimineaţa dimineaţă.
Plutea albastru palid
peste viaţă,
iar eu rămân în jurul
tău mereu
precum şi tu rămâi în
jurul meu.
PE
ACEASTĂ LUME LUMINOS DE MARE
Pe această lume luminos de
mare
oamenii petrecându-se
mereu
se
învârt în
cercuri
ca un cal ce se învârte
în jurul
stâlpului de
lemn.
Pe această lume luminos
de mare
pluteşte uneori şi-o
păpădie,
dar nimeni n-a spus
nicăierea, nicicînd
că nicio viaţă încălzită
de soare
nu se poate duce mai
departe pe pământ
fără să nu se întâlnească
cu noaptea.
Moartea e un secerător
ne-ntrecut
care nu lasă în urmă
niciun spic de grâu.
DUPĂ
ATACUL AERIAN
După
atacul aerian
am reînceput
convorbirile despre poezie.
Pe jos era ud
şi multă sticlărie.
Atunci tu ai intrat
pe poarta deschisă
naturii
şi ne-ai adus pâine şi
miere
şi alte de-ale gurii.
La două săptămâni după
ce ai murit
se făcea c-am murit pe câmpul
de luptă,
un fel de iarbă de un
verde crud
a fost lunga mea tranşee
neîntinată.
DACĂ
De va veni ceasul vă rog
să-mi puneţi în raclă
pene de aripi
ca în nopţi de genune
o pereche de aripi să
îmi făuresc,
de aripi mari, uriaşe,
ca pe cerul patriei
dragi
să plutesc, mai departe.
