POET DIN CANADA: ÉMILE NELLIGAN
Motto:
,,Sunt vesel
azi! Sunt vesel! Într-un cristal ce cântă,
Tu varsă,
varsă vinul! Hai, varsă, nu-ncetat!
Tristeţile
din zile să le dobor, cumva,
În frica de
mulţimea ce veşnic mă-nspăimântă!
Sunt vesel
azi! Sunt vesel! În Artă cred şi-n vin!
Visez că-s
autorul de versuri mari, celebre,
De versuri
ce-or să geamă de melodii funebre,
Ca vânturile
toamnei când ceţuri joase vin.”
Émile
Nelligan
,,La vârsta
de 16 ani cunoaşte perfect creaţiile lui Baudelaire şi ale lui Verlaine, iar la 17 ani începe să-şi scrie primele
poezii. În anul următor, februarie, părăseşte seminarul iezuit
Sainte-Marie şi intră la Şcoala literară din Montréal, dedicându-se întru totul
muzelor. În trei ani şi jumătate, din primăvara lui 1896 până în toamna lui 1899,
îşi scrie întreaga operă poetică. Neînţeles multă vreme de membrii grupului literar, cu
excepţia lui Louis Dantin – care îi remarcă de la început extraordinarul
talent – abia în mai 1899 cunoaşte gloria
citind, în şedinţă publică, Romanţa vinului. Curând după aceea se îmbolnăveşte grav şi,
în august 1899, la vârsta de 20 ani,
este internat într-o casă de sănătate, unde va sta 41 de ani, până la moarte. În 1903,
Louis Dantin îi publică opera în volum, însoţind-o
de o lungă prefaţă: Émile Nelligan şi opera sa; a fost reeditată în 1925, 1932,
1945.“
Alexandru
Andriţoiu,
Ursula
Şchiopu
CORABIA DE AUR
Corabie tăiată în aur greu,
masiv,
Catarge spre albastru pe mări
nepomenite –
Cu păr surpat Cyprina şi forme
dezgolite
Se-nfăţişa la proră sub soare excesiv.
Dar într-o noapte-n care
de-o stâncă s-a lovit,
Pe marea ce ne-nşală cu cântec
de sirenă,
Ea s-a-necat pierzându-şi superba sa
carenă
Într-un abis ca într-un sicriu
de neclintit.
Corabie de aur cu margini
diafane,
Iscând comori în vise de
marinari, profane;
Dezgustul,
Ura, Nervii în veşnică dispută.
Ce-a mai
rămas din navă-n furtuna ce s-a-nchis?
Ce mi-a
rămas din suflet, corabie pierdută?
Vai!
Ea se năruieşte-n abisul unui vis!
TRISTEŢE ALBĂ
Avem în inimi goale şi-adânci
abis sub nuferi...
Să mergem deci, iubito, eu
sufăr şi tu suferi!
Fugind deci spre castelul de
idealuri clare,
Să părăsim Materii cu ochi
de vrăjitoare!
Spre-o ţară numai aur, şi
zbor, şi cânt sublim,
Pe fraged pat de trestii,
alături, să dormim.
Ne-om odihni acolo intimele
dezastre,
Culcaţi în ritm de flaut şi în
valsări de astre.
Fugind deci spre castelul de
idealuri clare,
Să părăsim Materii cu ochi de
vrăjitoare!
Vrei tu să mori? Răspunde! Eu sufăr şi tu suferi,
Iar inimile noastre-s adânci,
abis cu nuferi.
