JURNAL DIN NOAPTE [11]
Lasă-mi, Doamne,
sufletu-mi să doarmă
trist scatiu pe umărul tău drept!...
Pe când luna-şi smotoceşte
vidrele-n oglindă,
lângă glezna ta smintit ogar aştept
s-o tulim pe oable dealurile Tale,
scotocind tăcerile fătând în mănăstire,
să vânăm aceeaşi trestioară
legănând Palmira în sclipire!...
Într-un han întors cu zarul după soare,
tot gustând din samatocul din ulcele,
îmi vei desena, bădiţă Doamne,
pe o jimblă rumenă, cu suliman de stele,
dansul coşcovit al doamnei rebegite,
dârdâind sub geam, la casele crăieşti,
unde, Doamne, eşti mata chelarul
fericirilor jucându-se
cu morţii peşti!...
Lasă-mi, Doamne,
ţipătu-mi să-mi pirotească
într-un zarzăr
înflorind pe umărul tău drept,
când privesc prin glonţul dintr-o armă
într-un viitor coşmar
fervid, inept!...
Într-un han
buşit de toamne-n pălimare,
tot sugând din samatocul din ulcele,
lasă-mi, Doamne,
clipele-mi să-mi aţipească
într-un vânt stropind scatiii din vâlcele!...
La clocirea vidului tot luând aminte,
lasă-mi, Doamne,
sufletu-mi să doarmă
limpezit în palma ta cuminte!...
Dă-le, tu, ucazul Învierii
păpădiilor jucându-se
de-a v-aţi ascunselea cu raiul,
pe când sferele
îşi beau seminţele cu paiul,
încâlcindu-se cu Molohul din univers!...
Lasă-ţi, Doamne,
tălpile să-mi calce sprintene
prin spuma searbădului vers!...
JURNAL DIN NOAPTE [12]
Nu sună vremea, uşa-i încuiată,
în pat mâhnite resturile tale.
În cană apa se preschimbă, aţipito,
în vrejuri de lingoare şi de jale!...
Răsună frigul, uşa-i ferecată,
luceşte-n pat năplaiul bolii tale.
În cană apa, adormito, se foieşte
jucându-se cu visul pletelor matale!...
Vântul rânjeşte, uşa-i îngheţată.
În sacul negru sloiul ţi-au înghesuit
şi într-o rablă te-au trântit buleandră,
împleticindu-se sub cerul muruit.
Musteşte cornul, vestea-i descleiată,
o vraişte-n crivat cotodăceşte.
Oglinda pritroceşte năluciri bizare,
un rubicond regret mă dădăceşte.
Un clopot sună, un cabaz răcneşte
holbându-se în pâlniile din fântână.
Cu amăgiri de ghioluri, de bufniţe, de peşte
mă prind cotei singurătăţile în mână.
Cărările mă-nfig în gărduleţul ăla,
pe care tremurânde vrăbiile crapă.
Acolo, frichinindu-se pe-o cruce,
semne m-aştepţi, cu sfinţii, la agapă.
JURNAL DIN NOAPTE [13]
Aceleaşi dimineţi, aceeaşi dimineaţă!...
Cine aprinde, Ava, căniţa, luminiţa?!...
Din ce păduri se înfrăţiră haite
prinzând în zbilţuri iezii, păuniţa?...
Aceleaşi dimineţi, aceeaşi dimineaţă!...
Cine aşteaptă, Mister, la uşa Dumitale?!...
Se încreţeşte vremea, condeiul se-nteţeşte.
Boleşte-mi, Doamne, ploaia din sacale!...
Aceleaşi dimineţi, aceeaşi dimineaţă!...
Aceeaşi limbă încâlcind cuvântul!...
Se litroseşte vremea-n zăvelci de precupeaţă.
Se joacă, Babu, strigile cu vântul!...
Aceleaşi dimineţi, aceeaşi dimineaţă!...
Aceiaşi ochi holbaţi în disperare!...
Din ce păduri se înfrăţiră demoni,
Ava, cocoloşind o lebădă în gheare?!...
Aceleaşi dimineţi, aceeaşi dimineaţă!...
Criceau pereţii ruga, neputinţa.
Aceiaşi ochi vărsaţi în disperare,
aceeaşi lampă traversând căinţa!...
Aceleaşi dimineţi, aceeaşi dimineaţă!...
Cine vibra furtunile peste genuni?...
Muşcau pereţii ruga, neputinţa.
Din ce bulendre, Doamne, mă îmbuni?!...
JURNAL DIN NOAPTE [14]
Te-au închis în gările cu adormiţii,
miglişită doamnă!... Liniştea-i beteagă.
Vămile vărsate, vrăbii pe andrele,
nu mai ştiu cum sufletul să ţi-l culeagă.
Te-au închis în chiţimiile cu adormiţii,
mohorâtă doamnă!... Liniştea-i întreagă.
Anii Larei, expiraţii, extirpaţii,
nu mai ştiu mitocul să-mi aleagă.
Te-au închis în şăicile cu adormiţii,
făţuită doamnă!... Liniştea trosneşte.
Prin cetate ciungii, fanţii, sodomiţii
pescuiesc cu Iona-n tâlvul altui peşte.
Te-au închis în orcile cu adormiţii,
pricopsită doamnă!... Liniştea-i oloagă.
Un butnar holbându-se în rai, la Dumnezeu,
c-un vătrai din stele bate într-o doagă.
Tulburată doamnă, unde-ai mas?!...
Cine ţi-a brodit scufiile, colţunii?...
Ţi-a şoptit lumina unde mi-am rămas?...
Gărzile Efratei mi-au jupit colunii.
Te-au închis în băştile cu adormiţii,
migălită doamnă!... Cântecul scânceşte.
Duce-m-aş cu scalzii, soră, cu năimiţii!...
Valea Plângerii, păzea!, mă dichiseşte.
JURNAL DIN NOAPTE [15]
O Elegie pentru floarea secerată
să fi cântat, cândva, colţos poetul?...
Azi vine-mi ceasul, brună aromată,
să-ţi leg haibunul cu versetul?!...
O Elegie pentru floarea secerată
ţi-aş scrie pe o talpă, pe-un genunchi,
în sânge ţi-aş sclipi casida parfumată
să-i rupem morţii reavănul rărunchi.
O Elegie pentru floarea secerată
ţi-aş sângera niţel, sub pleoapa stângă,
pe când luceferii mi-ar cere, dreaptă plată,
odihna gheizerilor dintr-o tandră tângă.
O Elegie pentru floarea secerată
ţi-am culcuşit-o cinteză sub galben căpătâi,
rugându-te-n genunchi, Golgotă aerată,
azi gema stelelor să te rămâi!...
O Elegie pentru floarea secerată
obol primi-vor duşii: mumă, tată, frate,
să le-o aşezi în geam, tristeţe satinată,
pe unde Dumnezeu, cu fluturii, o să-ţi arate!...
O Elegie pentru floarea secerată
v-aş picura din insomnia unui corn,
dac-aş putea, buiecii mei din noapte,
în bradul de Crăciun să vă întorn!...
O Elegie pentru floarea secerată
ţi-atârn, bădie Dumnezeule, în cui,
petală cu petală bine asortată,
în clica heruvimilor să o descui!...
O Elegie pentru floarea secerată
de limbă, puşlama din măr, ţi-agăţ,
pe când poemele c-o surlă emendată
îndeamnă paradisul la dezmăţ!...
O Elegie pentru floarea secerată
mi-am scrijelit în carnea tânărului tron,
unde m-aşteaptă Magdalena pistruiată
jucându-se cu iţele unui bufon.
O Elegie pentru floarea secerată
lăsatu-mi-a c-o sticlă, în valuri, tomitanul,
de-o strâng delfinii-n oase, pescăruşii,
iar în albume – mierţele, toitanul.
Şi Elegia pentru floarea secerată
de-acum v-o las c-o limbă de pământ,
de-aici scobor printr-o fântână scelerată
unde nu-s dropii, soare, ploaie, vânt.
Să o citiţi, făeşii mei, la sobă, iscusit,
tot pigulind fantasmele jucând în jar!...
Să-l plângeţi pe rimaciul pricopsit
sărind din veac din veac, incendiar!...
JURNAL DIN NOAPTE [16]
Această ploaie şiroieşte de la tine
c-o moale strălucire, Dumnezeule,-n petale!...
Să vântur urma urmelor veline,
toiag mi-ai dat, o straiţă, sandale.
Sfădit cu stihuirea cea din urmă,
cu vis mi-am poleit armurile, pereţii.
Pe când, buşneag, mâhnirile mă scurmă,
mă învelesc cu pălămidă, cu scaieţii.
Pe dig mă strig vârtos, din far, din stele,
dar nu m-aud, nici umbra nu mi-o văd.
Pe Maica Lot punând-o în atele,
pios mă-nvăţ din bugedul prăpăd.
Învăţăcel dedat la chefurile morţii,
fac exerciţii, Dumnezeule, deştept!...
Cum să aprinzi o lampă c-o speranţă
când te scobeşte întunericul inept?...
Gimnosofist ţinând chermeza morţii,
fac exerciţii, Dumnezeule!... Aştept
să mă înveţe dăscălimea sorţii
cu toartele urciorului muşcând din piept.
Această ploaie odrăsleşte de la tine
c-o stearpă izbăvire, Doamne, în petale!...
Ce toarce torcătoarea din şişuri, din rubine?...
Ce umbră bate, Ava, infernul cu vatale?!...
JURNAL DIN NOAPTE [17]
Nu m-aude glasul, văzul nu mă vede,
mâna nu m-alintă, limba nu mă gustă.
M-am stropit pe zarzării de prin livede
trist haiku semnat de o lăcustă.
Nu scânceşte Lara?... Pletele-ţi căzură,
mofturoase triluri, şaluri de caşmir,
în potir cu zgură, vaiuri şi glazură.
Gleznele-ţi de umbră s-au dospit în mir.
Ziua nu mă crede, seara mă dezminte,
sufletul îşi vinde bolgiile, ciotul.
Versule stângace, îţi aduc aminte
ce-a plătit cu sfanţii lui Iscariotul?!...
Domnul nu mă cere, îngerii mă-njură.
Cum să-ţi pipăi raiul tremurând sub fustă,
ocheşică doamnă?!... Dibuind făptură,
azi blestemul nostru face sâmburi, crustă.
Nu m-aude râsul, vântul nu mă vede,
ploile nu-ţi scaldă mieii pe muscele.
Cine-mi răsuceşte foile din Vede?...
Cine-ţi scrie psalmii „Oale şi ulcele”?...
Uşa mă desfide, mă reneagă pita,
mortul din fântână lăbărţă urciorul.
Oacheşă domniţă, ţi-ai cosit ispita?!...
În ce hău palustru ţi-ai dosit priorul?...
JURNAL DIN NOAPTE [18]
Făr′ de tine somnul are alt parfum,
pare-mi-se-a fi mai mult duhoare.
Făr′ de tine marşul nu mi-e drum,
pare-mi-se-a fi mai mult o închisoare.
Făr′ de tine dau cu oiştea prin scrum
visurile măturând menajeria din oglindă.
Făr′ de tine viscolele de Crăciun
spânzură-şi cimpoiul într-o ghindă.
Făr′ de tine neamul cârcâie-ntre creste,
inorogul nu-i decât o capră buhăită.
Făr′ de tine mă învârt, buimac, într-o poveste
strâmbă, damblagită şi hăită.
Făr′ de tine vatra, flacăra, vătraiul
mi-au rămas ignare, naşparlii, vădane.
Făr′ de tine baiul, polcurile, traiul
nu-şi mai scot corvetele la dane.
Pe genunchii Salomeii mă prăjesc la cină,
patru cuţitari mi-aprind, buieci, luleaua.
Făr′ de tine-s vierme într-o rădăcină.
Astăzi Montezuma mi-a făcut safteaua.
Făr′ de tine veacul?... Stârvuri în parfum!...
Ruga face icter, gheburi, cocoloaşe.
Făr′ de tine ziguratele-mi zidesc din fum,
neguţând o diligenţă cu boldoaşe.
JURNAL DIN NOAPTE [19]
Chinul primăverii iar plesneşte-n flori,
iar îşi dau în stambă mierlele, culicii,
iar jucăm pe limba mieilor priori,
iar ne înfrăţim cu vulpile şi cu aricii.
Mâinile vestalei mestecă-n petale
mustul clamoroaselor culori,
ochii Penelopei gâdilă vatale,
vântură în vânturi velele vâltori.
Tălpile naiadei şagrinând ţărâna,
sufletul îşi leagă munţii de izvor.
Ce absenţă minte, mohorâtă, mâna?...
Să migrez la tine lebedele vor.
Deştele chircite păstoresc lumina
când în şipurile cu rondeluri cade.
Orelor schilave li se umflă splina,
şarpelui, ascultă-l!..., limba îi decade.
Ţi-am aprins o candelă slăbuţă
lângă visul frânt, chiar lângă tâmplă.
Hai, şopteşte-mi, prizărită doamnă,
pe la voi, muriţii, ce se mai întâmplă!...
Ploile vă plouă, vântul lin vă bate?...
Ce mai ştiţi de veteranii din mâhnire?...
Mai zvârlim în nostalgii cu nestemate?...
Mai stocăm abisuri în privire?...
Iernile vă sfarmă tuşele din gât?...
Nopţile vă muşcă fluturii din sânge?...
Mai dansaţi în chitul jocului urât?...
Pe ce umăr, Babu, Corbul îţi mai plânge?!...
Lunecând tăioasă, bătăioasă doamnă,
ţi-ai strigat, secând, sotirii-n asfinţit!...
Cântece de leagăn, sfredelind în toamnă,
i-ai năimit fântânii care ne-a sfinţit.
Clovnii din Ninive imitând candori,
orice dimineaţă-şi avortează rostul.
Zisu-i-am tăcerii prăduind condori:
„Orice Nero-nvaţă hamurile, postul!...”
Florile pioase ard tăcerea-n case,
rochiile-şi ţipă roua din păcate.
Dumnezeu îşi plimbă deştiul peste oase,
când vecia-şi strâmbă cheile-n lăcate.
JURNAL DIN NOAPTE [20]
Te gândeşti, lumină, să m-aduci la tine,
să m-aşezi pecete pe proscrise vise,
să îmi legi, de glezne, galaxii, pletine,
să îmi tremuri umbra-n uşi de paraclise?!...
Te gândeşti, pripito, să m-aduci la tine,
să mă dai cetate legilor nescrise,
să mă-nveţi că floarea florii din ruine
şi-a gustat norocul din migrări ucise?!...
Te gândeşti, plăpândo, să m-aduci la tine,
să-mi găteşti, din trestii şi din lotuşi, patul,
să m-adormi în ghioluri, în dulbine,
înfrăţit cu somnii, cegile, avatul?!...
Te gândeşti, firavo, să m-aduci la tine,
să-ţi marşez la chilomane cu străbunii,
să mă coci în traista faimei orfeline,
cintezele să-mi dresezi, păunii?!...
Te gândeşti, mâhnito, să m-aduci la tine,
ochiului scalpându-i zorii de mireasă,
când, torcându-ţi negrul iederii caline,
îmi podeşti tăcerilor moşiile din casă?!...
Te gândeşti, jelindo, să m-aduci la tine,
să-ţi slobod stiletul laptelui din ţâţe,
să-ţi cuibez, sub geamuri, vrăbii sibiline,
să-ţi aprind lufarii, lostriţe şi fâţe?!...
Te gândeşti, zăcândo, să m-aduci la tine,
pe rimelul morţii să rămânem sloi,
să coclim plămada apelor serine,
rugii să-i aducem transgresat oloi?!...
Te gândeşti, dormindo, să m-aduci la tine,
să dormim eternul într-un zlot de crin,
treierând dospeala nopţilor cretine,
pigulind veciei siclii dintr-un scrin?!...
Să-mi urzesc, domniţă, raiduri pân' la tine,
cărăbuş în scafa Domnului cel Bun?!...
Să îţi baţi monedă, lady, în rubine,
să-mi plăteşti bahmeţii din stelar tabun!...
Mâine voi ajunge. Încălzeşte-mi cina!...
Lampa şi icoana arde-le-n fereastră!...
Cum îşi doare floarea, lady, rădăcina
ce-a băut otravă chiar din nunta noastră!...
JURNAL DIN NOAPTE [21]
Mi-ai bătut cu ochii lebedei în geam
să îmi spui, fătuca mea, că-i bună primăvară,
că sub veghea fiecărui trainic ram
mugurii-şi dau ghes, zurlii, să doară?!...
Mi-ai bătut cu pleoapele în geam
să îmi spui, fătuca mea, că este bine
dacă moartea face govii, sărindare, hram,
dacă bombăneşte ploaia pe coline?!...
Mi-ai bătut cu pletele în geam
să îmi spui, fătuca mea, că lainic vântul
dă statuile, de-a berbeleacul, pe maidan
când îngheaţă-n alambicuri precuvântul?!...
Mi-ai bătut cu degetul năuc în geam
să îmi spui, fătuca mea, că de o şchioapă
versurile-mi pingelite-s, tam-nisam,
de-o baborniţă concupiscentă şi mioapă?!...
Mi-ai bătut cu zâmbetul caduc în geam
să îmi spui, fătuca mea, despre cănitele istorii
cu Cezarii preparând, prin drogherii,
zbilţuri, calapoade, botniţe şi orii?!...
Mi-ai bătut cu sufletul zemos în geam
să îmi spui, fătuca mea, că ţi-este bine,
că în moarte năruirile sunt toate bune,
fiindcă pot, smeritele, să se combine?!...
Mi-ai bătut c-o cinteză geloasă în fereşti
să îmi spui, fătuca mea, că agonia vine
numărându-şi marafeţii în caleşti,
bidivii cabrându-se cu Orionul la ciochine?!...
Mi-ai bătut cu ploile în geam, sagace,
să îmi spui, fătuca mea, că dau în foc,
măşti de faraoni, izvoarele buimace,
înecându-şi descendenţa-n nenoroc?!...
Mi-ai bătut cu farul în fereşti, bizarul,
să îmi spui, fătuca mea, cum se deschide sorbul,
cum măsoară orbul, rotunjindu-şi zarul,
ce momeli perfide divaghează Corbul?!...
Mi-ai bătut cu fulgerele-n geam, moleţi,
să îmi spui, fătuca mea, că-ţi urlă sânii
pruncii aşteptându-şi, dodoleţi,
să-i goliţi chermeza stânii, săptămânii?!...
Mi-ai bătut cu galaxiile-n fereşti
să îmi spui, povestea mea, c-aşteaptă Domnul?!...
Mi-aţi lărgit iatacul?... Cum mă dichiseşti?...
Ard deasupra beznei şarpele şi pomul.
