DE BUNĂ VOIE, AUTOBIOGRAFIA
MEA (1986)
ROMANŢĂ LA POST-RESTANT
Ţi-am spus atâtea, m-ai lovit atât,
că n-ai să poţi gândi nicicând la mine
decât ca la un vis mult prea urât
ce el pe el scuipatu-s-a din sine.
Am plâns atâta, te-am chemat, mai plâng;
te-am răstignit pe-un lemn imaginar –
tu vei purta mereu sub sânul stîng
smintita muşcătură a crinului de jar.
Trimite-mi after-shave- uri,
drass-uri, marţipan,
vederi şi frunzuliţe, trimite-mi pioneze;
şampania frapeaz-o la sânu-ţi înc-un an –
vom chefui pe rupte, noi, două dragi proteze!
Paris, 31 decembrie 1981
VISUL
UNEI NOPŢI DE VARĂ LA MALUL OCEANULUI
Decorul
îl cunoaşteţi
din
cărţi
din tot
felul de relatări
şi mai
ales din filme.
Întâmplarea
ar fi
cam
asta:
Cineva îşi curăţă conştiincios
ţeava puştii cu un cocoşat;
de-atâta du-te, vino,
vergeaua e aproape roşie –
câlţii - sleiţi.
Tonomatul toacă mărunt
„It's all right, Mama. It's all right.“
GLORIE CEPII!
Gloria
cepii
e să ne facă a vărsa
lacrimi.
Ce nu poate ea
nicicând
e să ne facă să plângem.
De-aceea zic
alăturându-mă satisfacţiei voastre
clocotitoare:
„Glorie
cepii!“
ŞI EU VORBINDU-VĂ
Prăvălindu-se
peste tine - oraşul
ca o
iubită cu sânii de plastic
şi câteva
coaste în plus
nelăsând-o
să respire ca lumea
împiedicând-o
să fie strânsă
la piept
şi eu
vorbindu-vă de lucruri
atât de
intime
ca
oraşul
ori ca macheta unei iubite imaginare
ticălos de puternică
spre a-mi cere azi ura
când nu sunt decât două veacuri
de când îmi săruta picioarele
în neştire
pentru purpura din veşmintele ei
stoarsă de mine
din zece popoare de melci
şi eu
cel care
nu-i pot spune azi:
„Bine, iată ura mea!“
şi de
aceea
vă
plictisesc vorbindu-vă
despre
lucruri atât de intime
ca
oraşul acesta
Mannheim, decembrie 1980
SINGURĂ
Doar muritorii sunt frumoşi –
aproape urâto!
Cine-ar
putea recunoaşte în tine
un chip?
Singură
vremea ştie ce-a şters
atingându-te.
Sunet otrăvit
încă o toamnă te năruie.
ŞI EU
De-ai
reveni şi numai atât
dar tu vrei mai mult: să-mi amintesc.
Şi eu nu pot
n-am uitat nimic. Sunetele
nu mai ajung până la mine
gesturile au rămas în descompunerea lor
cinetică.
Şi eu nu
pot
sarea
depusă pe mâinile mele
nu s-a
mişcat -
muşcă,
vei
vedea că nu-mi pot aminti nimic.
CRONICĂ DIN ALT VEAC
Luna a treia – secolul trecut
a fost ales drept papă cizmarul din Sascut
de-atunci e raşpă aspră, mai roşie ca para
snopeşte toba mare să pară Niagara
şi-n stropii serenissimi ai Prea Sfinţiei Sale
a luat-o Sfântul Scaun să lunece la vale
întreaga Romă trase la sacrele edecuri
să-l ţină-n loc – şi-i puse Sfântul Părinte
flecuri.
Garda elveţiană a fost destituită
cu pielea de pe dânsa – Appia pingelită
bătută în blacheuri fu Dolorosa cale
şi-n vârful căii sfinte – un trepied, chiar moale.
Notă aceste toate scribul cel mai nărod
ce-a scris bula schimbării de cârjă-n calapod;
aceasta a fost vremea şi vremii-asemeni – eu,
Gura-cu-buza-moartă şi-n formă de blacheu.
TREBUIE: FAVORITUL
Vin ştiri
istoria
e din nou oglinda
pe care sufletul morţilor
desenează figurile obligatorii
ale vieţii.
Vin ştiri
cu toţii sperăm
în proba de liber alese! Şi mort
favoritul nostru
trebuie să pară viu. Să câştige.
Vin ştiri!
PAX ROMANA
Ca să tac
mi-aţi
dat un vagon
cu gumă
de mestecat.
Ca să nu
mai respir
mi-aţi
trimis fotografii din împărăţia Gulag.
Ca să-mi
piară cheful
de-a
vedea
mi-aţi
legat ochii
cu
treizeci şi trei kilometri panglică maşină de scris.
Ca să nu mai scriu
îmi amintiţi toate acestea.
Ce vă faceţi
dacă-ncep să v-aplaud?
Ca să tac
mai trimiteţi-mi
o căruţă
cu gumă de mestecat.
Ca să nu vă aplaud –
e pe gratis.
FALSUL POPEYE SAU BALADA SPANACULUI
Cosită-a fost verdeaţa şi din peşteri
trei kilometri sub nivelul mării
căci pentru falsul Popeye nu mai este
spanac de-ajuns să-l facă acătării
câmpiile-au produs numai spanac
şi doar spanac am pieptănat pe dealuri
sub paloş de spanac pieri pădurea
iar marea fierbe doar spanac în valuri.
Depozităm în munţi spanacul naţional –
în munţii noştri numai de spanac,
din gâtul sondei a fâşnit spre cer
Spanac-dolarul forte - sac cu sac.
Spanacul de tip nou îi seamănă leit
lui Popeye - numai frunză; nicio floare –
şi prima şarjă din acest spanac
suge un deget-pai din autodotare.
De-abia-şi mai mişcă Popeye ochiul vânăt
de-atâta întuneric proclamat drept văz
el, impostorul muribund, încă şopteşte:
„Mănânci,
tu, neam al meu, manânci (o!) văz!?“,
în timp ce munţii de cutii golite
şi mările ce-i dară doar spanac
alunecă murdare spre haznaua lumii
în care tot spanacul îşi va afla hamac.
ÎNCĂ
Nu-mi lipseşte nici un cuvânt
degeaba vă iluzionaţi
cartuşiera ce-mi strânge mijlocul
nu-i o centură
ascunzând vreo pârlită
de hernie.
Nu-mi lipseşte niciun cuvânt
de-aceea tac; încă.
Am asupră-mi un port-hart
burduşit de situaţia generală –
dar meritaţi voi vreun cuvânt?
SUBŢIRE
Linia orizontului –
o coardă subţire de pian
ce-ţi va
trece sufletul dincolo
de linia orizontului.
CRIZA MONDIALĂ A NEMURITOARELOR POVEŞTI
Străbunica
o ruga seară de seară
pe
stră-străbunica mea
să-i mai
spună o dată povestea
cu
împăratul care gol umbla
bunica
mea n-avea altă poveste
mai
potrivită pentru copiii ei
decât
cea cu împăratul gol
şi
curtea lui de mişei
mama n-a uitat niciodată
povestea cu-acel împărat
nu mă lăsa să adorm până nu rosteam
adevărul
- „împăratul umblă dezbrăcat!“
numai fiica mea, Alexandra, se strâmbă de râs
când i se povesteşte despre acel împărat
şi spune „Ce
fraieri mai sunteţi! Păi cum
i-ar sta
împăratului îmbrăcat?!“
faţă în
faţă cu acest fabulos adevăr
doar eu,
generaţie de sacrificiu,
nu-l pot
uita pe împăratul
ieşind
din poveste, seara, ca viermele din măr...
ÎNSEMNARE
Ceasul meu de-acum –
nebun
ca un vers scris
într-o mănăstire!
BANCARĂ
Pentru tine porturile lumii
au depus în bănci numai reflux
yachtul tău din os de păpădie
taie berii spuma de-Alba lux
Şi-n acest ocean cât degetarul
continentele sunt aşezate strâmb
de subtilul securist cu cizma
universitară chiar peste carâmb
Fierbea crivăţu-n calorifere
taifunul Leana tropăie-n
balcon
contul tău la Banca mondială
dârdâie-ntr-o falsă capă de vizon.
CAPRICIILE MODEI
Câţiva foşti prieteni
azi zornăind
prin faţa casei mele
ca pintenii unui general
pregătind
ori pregătindu-i-se
o lovitură de stat.
La poarta lor
aceleaşi treizeci de magnolii – păstratul răsplatei
în
pungi fine de viţel a căzut din modă.
SEIFUL...
Copiii mor de scârbă, părinţii lor - de silă
peniţa mea trosneşte precum troscotul frânt
pe mări pluteşte raţa umplută ochi cu milă
şi-n porturi capre negre ling sarea de pe-un sfânt.
E toamnă, dinţii lumii cad galbeni şi murdari
de mare, bere acră şi vorbe înghiţite ei –
gratiile gurii - păzit-am pe cei mari
de adevărul verii fierbând pe roşii plite.
Cine priveşte-n zare şi cată orizontul
îşi
trage-n gând frânghia pe un
săpun Măr verde
alunecă din viaţă şi îşi îngraşă contul
într-un seif de brad „ce frunza nu şi-o pierde“...
COPTURA
E toarte
bine, n-avem a ne plânge
nu stăm la coadă după cancer şi nevroze
suntem cu moarte injectaţi direct în sânge
ne mirosim coptura ca pe un snop de roze
Eu unul n-am nevoie nici de cer –
aici în fundul trainic al turbincii
am zugrăvit tot cosmosul c-un fier
ce-a fost cândva compasul lui da Vinci.
E foarte bine, n-avem a ne plânge
cât suntem
injectaţi cu moarte chiar în sânge.
GRAVURĂ
Beznă -
zbaterile disperate ale unui vapor
înşelat de mersul mincinos
al apei;
zgomote
înfundate
ca şi
cum cătuşile
sunt
puse direct pe idei.
FARSA
Istoria
e pentru voi o boală
de copii umpluţi cu oreon
atârnaţi lozinci şi
pe ciroza
care macină plăpândul meu balcon
dimineaţa luaţi la palme marea
seara bateţi pioneze-n munţi
peste zi îmbogăţiţi ştiinţa
de-a ivi pe lume doar copii cărunţi.
MĂRTURISIRI DE NEMĂRTURISIT
Tragi pielea de pe secunde.
(verbul a beli a fost compromis
de un mitocan aristocrat)
şi ultimul an ţi se arată
râu de sânge cu oglindă retrovizoare.
Prin Europa
biciul lui Attila
tot mai usucă rufe.
VIS
Am vrut un vis de pumă
un coşmar cu libertate:
m-alerga scăldat în spumă
un pluton cu tălpi pătrate
zornăind din gamele
pe timpanul preeriei
încălzea terciul în ele –
slab meniu al comediei
şi cu tălpile ca zarul
peste globul ce-l scurmase
pentru mine da Chezarul
dulci perechi de şase-şase.
BRICIUL
Prietena mea Ileana a visat un vis de mort
Marin Cel Mort a plâns în vis că-i omorâse cineva calul
Gabriela e tulburată - acvila ei nu va mai face pui
Şi nimeni nu bănuieşte cum se va termina balul.
E mare vânzoleală pe-aici, curată bulibăşeală –
cei vii se visează morţi, cei morţi plâng în vis
moartea s-a deghizat minunat în viaţă iar chelnerii
urlă după fiecare farsă a ei Ura! şi Bis!
Ileana mă sună c-ar fi bine să ne mai vedem
Marin Cel Mort nu s-ar da nici el la o parte de la
o întâlnire
Gabriela sculptează în gheaţă cu melancolii
meridionale
eu îmi trag cu briciul pe retină linia de plutire.
PASTEL DE TOAMNĂ
În guşa mării gunguresc şopârle
şi optimism de contrabandă
un zvon a fost închis în turle –
sunt mari buşeli la Propagandă
azi a trecut pe la Lehliu
trenul modern cu muzichie,
şi-am luminat în Europa
cât licuriciu-n magazie
la ONU a crăpat un geniu
ce-a ronţăit tot microfonul
crezându-l mic burghez vândut –
şi-n guşa mării, la Neptun,
abia mai pâlpâie neonul.
ROMANŢĂ
CU PITICUL ISTORIC
Cum aş
putea să-i iert ceva acestei lumi
când am
trăit atât de mă cuprinse greaţa
în palmă
port belciugul dresorului de mâini –
piticul
sulfamidă - geniu cât e şi ceaţa.
Uitate
instituţii cu ziduri de urzici
bătrâne
secretare cu bazedov şi nervii
brodaţi
pe o batistă - vă rog, priviţi aici:
piticul
sulfamidă istoric bate cerbii.
Tăpşanul
ce se vede e doar un crematoriu
în care
tropăim frenetic - exaltaţi
ca
frunza spulberată de-un mare oratoriu;
piticul
e al nostru, istoric - nu uitaţi!
Asemeni
unui far umplut cu raci
piticul
genial ne-arată scurtătura
să
devenim mai iute drapele şi araci
în vila
lui de glorii săpată doar cu gura.
Piticul
glorios precum cenuşa
iluminat
mai abitir decât mătreaţa
cunoaşte
dimineaţa după Buna
dimineaţa!
iar
seara strânge tandru istoria cu uşa.
Noi
aşteptăm piticul să ne spună
ce-nseamnă
ziuă şi ce-i aia noapte
furăm
din zbor culoarea de pe-o prună
visând
la napi precum la rodii coapte.
Când
cade-o lacrimă e lac de-acumulare
când
ţi-a pelznit o vână te-ai încadrat în plan
de-atâta
cazacioc uitat în Hora mare
piciorul
tău visează o noapte de Can Can...
FARANDOLĂ
Nimeni
nu se mai îneacă
toată
lumea se salvează
moartea
însăşi pare astăzi
vesela
vieţii sfârlează.
Nimeni
nu mai pierde sânge
toată
lumea se-ntăreşte
numai tu
străluci ca moartea
vieţii
ochiului de peşte.
ÎNTÂMPLARE APROAPE ASIATICĂ
Un singur cal a mai rămas întreg
în
Capadocia - nici mort, nici în sclavie;
seleucidul cel cu pinteni de foc
nici nu-l află, nici ştii ce va să vie.
Trecură poate zile, poate un mileniu –
un singur cal mai răvăşea-neştire
apă, văzduh, pământul, frunza
şi apăru deodată o uimire:
„De
unde-atâta aur? De unde ţesături?
De
unde-atâtea pietre, cu toate preţioase,
venind
totuşi din ţara ucisă de demult?
De unde
toate-acestea şi cine le mai coase?“
Un singur cal a mai rămas întreg.
BLOC-NOTES
Pe sârmele de telegraf atârnă
doar sufletele celor ce-au scăpat
din visul de-a fi liberi şi de taina
că a fi liber e păcatul demodat
Stau patru pelicani de aţă
în Cişmigiu, la biblioteca Sadoveanu
se-ngraşă de plăcere răsfoind, pe blat
un Paris Match ce-a
apărut la anu’
Behăie gura de canal la noi
şi ne aduce ştiri de la Metrou
unde s-a stins curentul pentr-un secol
şi trenul e împins doar de ecou.
ÎNVĂŢĂTURILE CUIVA CĂTRE EL ÎNSUŞI
Îmi spui ceva de nişte lanţuri
bâlbâi ceva de nişte cuie
şi îmi arăţi o putrezită cruce
pe care câţiva orbi vor să te suie.
Fii pentru ei luceafărul de ziuă
fii dacă e nevoie şi acel de noapte
mai geluieşte-o scândură chiar două
anunţă-i că sunt aşteptaţi de fapte.
Petrece-le de după brâu frânghia
de care să se ţină pentru-a te ajunge
şi când vor pune gâfâind mâna pe tine
dă-le răşina să te poată unge.
Chiar nimeni nu te-opreşte să o faci
nimeni n-are de ce să se-odihnească
de preţul făr’de preţ al disperării –
condu-i, ajută-i, fă-i să făptuiască!
