POET CHINEZ: FENG ZHI
(1905)
„Renumit poet şi traducător. În anii ’20, împreună cu alţi
poeţi
a înfiinţat cenaclurile «Iarba scurtă» şi «Clopotul deşteptării».
Operele
principale sunt
reprezentate de
culegerile de poezie
«Cântecul zilei de ieri», «Călătorie spre Nord şi alte
poezii»,
«Sonete», «Suburbia de vest», «Zece ani de poezie»,
nuvele cât şi traduceri
din poezia străină.“
EU SUNT UN MIC IZVOR
Eu sunt un mic izvor cu
ape line
Ce curge, fără voie, lângă
tine
Tu, fără voie, umbra ta,
ca norii
Mi-ai aruncat-o-n apele
senine.
În drum, eu am trecut
printr-o pădure
Molcume unde legănând
uşure
În umbra frunzelor de-un
verde proaspăt
Să îţi croiesc veşmânt
din ape pure.
Trecui pe lâng-o tufă
înflorată
Molcum, cu apa mea
netulburată
La umbra florilor
multicolore
Ţi-am împletit
cunună-aleasă, iată!
Nu am putut urma altă
cărare,
Până la urmă m-am vărsat
în mare.
În mare vântul, valul sfâşiară
Vestmântul tău, cununa
ta de floare.
Eu cu curenţii am plutit
zorit
Departe, spre un loc
nemărginit.
Iar umbra ta, iar umbra
ta, ca norii
Şi ca un vis frumos, s-a
risipit.
EU
POT NUMAI
Eu pot numai să te cânt
pe tine
Şi amurgul tristei
melodii,
Firul de mătase tors în
aer,
Lintiţa pe ape tulburii,
Frunza galbenă ce-o fură
vântul,
Lest pribeag de şoaptă
şi cuvânt
Lung alunecând fără
iubire,
Fără de viaţă-alunecând.
Îndrăznesc să-ţi
povestesc povestea
În tăria nopţii cu văpăi
Când, la ţiteră, suspină
vântul
Cu-ale-inimii din piept,
bătăi,
Însă nu e nimeni să
le-asculte,
Ci doar sufletul meu
larg, mereu,
Greu ca moartea cea fără
iubire
Şi ca moartea fără viaţă,
greu!
Teamă mi-e să-mi
amintesc de tine
Şi de viersul de pe
zorii buzii
Cu flori verzi şi roşii
şi cu soare,
Cu nădejdi, cu chinuri
şi iluzii,
Cu înmormântare şi cu
nuntă
Şi, născând, cu moartea
faţă-n faţă,
Fremătând cu dragostea
vieţii,
Fremătând cu dragoste de
viaţă.
SONET
E ca un vis din zilele
trecute
Pe lumea tulburată ca de-un nor.
Ca păsările Roc aş vrea să zbor
Şi să vorbesc cu stelele
zăcute.
Lin vis bătrân de mii de ani, cu dor
De un nepot sublim preumblă cute.
Zburăm către
planete neştiute,
Dar să nu uităm
al lumii joc uşor.
Căci sunt şi unii plini
de-o întrebare
Cum să se mişte larg şi
să coboare
Orânduiala stelelor, pe glii
Şi a luminii, din tărie,
limbă
În vis de chin ce veşnic
se preschimbă
În meteori ce vin din
văi şi munţi pustii.
