POET DIN BELGIA: MAURICE MAETERLINCH
Motto :
,,Sunt cerbi într-o
cetate asediată!
Şi o menajerie
între crini!
E-o tropicală
vegetaţie-ntr-o mină de cărbuni!
O turmă de oi străbate un
pod de fier!
Şi mieii preeriei intră târâţi
în sală!”
Maurice Maeterlinck
,,Maurice Maeterlinck este poate
primul poet european care a descoperit valoarea expresivă
neobişnuită a monotoniei şi puterea magică a
sărăciei limbajului, spulberând prejudecata dăscălească
a
virtuozităţii obligatorii şi a numărului
de cuvinte direct proporţional cu dimensiunile unui poet.
[…] O vorbire
incoherentă prin asociaţii, prin suspendări sintactice şi intercalări sugestive
sau enumerări arbitrare. Dificultatea nu se realizează din stringenţa şi polaritatea excesivă
a termenilor metaforei sau din gradul de sublimare ca la hermetici, ci din caracterul
disparat al discursului poetic, permanenta lui discontinuitate, care nu ne
permite să-l urmărim altfel decât în fluxul obscur şi paralel al
raporturilor poetice. Aceleaşi elemente revin mereu, restructurate, situate în
alte raporturi care le modifică
total şi le obligă să degaje alte şi alte semnificaţii, străine dacă nu
contrare valorilor semantice şi nominale. Efectul
de straniu, de impenetrabil se realizează, tocmai de aceea, cu mijloace de o
simplitate deconcertantă. […] Maeterlinck e un poet din familia septentrionalilor
predispuşi la viziuni şi la un anume misticism glacial. İluminările lui converg
în paloare, elanul uman se caligrafiază într-un alfabet hieratic, iar limitele
dintre reflexiune şi vis se estompează până la dispariţie, ca şi acelea dintre
realitate şi ireal. Căci realitatea lui suferă de o boală ciudată care o
transfigurează, îi alungeşte formele, îi dă o transparenţă şi o imobilitate, îi inculcă necunoscute
subfebrilităţi, în timp ce irealul convieţuieşte cotidian şi intim cu oamenii,
cu lucrurile, altfel decât în vechile basme: e o irealitate lipsită de orice
spectacol, umilă, domestică, obedientă la legile existenţei obişnuite.“
A. E. Baconsky
SERE CALDE
O,
sere în mijloc de păduri!
Cu
uşile în veci pecetluite!
Cu
tot ce se află sub bolţile voastre!
Cu
analogiile voastre în sufletul meu!
Gândurile
micii prinţese înfometate,
Plictisul
unui marinar în pustiu,
O
fanfară sub ferestrele bolnavilor fără leac.
Cuibăriţi-vă
prin colţurile cele mai calde!
Ai
zice, o femeie leşinată într-o zi de seceriş;
Sunt
surugii în curtea ospiciului;
În
depărtare trece-un vânător devenit infirmier.
Cercetaşi
în lumina lunii!
O,
nu-i nimic la locul său!
Ai
zice, o nebună-n faţa juzilor,
Un
vas de război cu pânzele-n vânt pe un
canal.
Pasări
de noapte pe crini,
Un
dangăt funebru-n amiază,
(Acolo,
sub clopote!)
Un
popas de bolnavi în preerie,
Un
miros de eter pe o zi însorită.
Doamne! Doamne!
când
vom avea ploaie
Şi
zăpadă, şi vânt în
sere!
CLOPOTE DE STICLĂ
O,
clopote de sticlă!
Stranii
plante pe totdeauna la adăpost!
În
timp ce afară vântul îmi
răvăşeşte simţurile!
O
întreagă vale a sufletului pe totdeauna încremenită!
Şi
căldura împrejmuită spre amiază!
Şi
imaginile întrevăzute până
aproape de sticlă!
Nu
ridicaţi niciodată nici unul!
Au
fost aşezate multe pe vechi nopţi cu lună,
Cercetaţi
prin frunzişurile lor:
E
poate un vagabond pe tron,
Parcă-ai
vedea corsari aşteptând pe iaz,
Şi
fiinţe antediluviene care vor invada oraşele.
Au
fost aşezate pe vechi zăpezi,
Au
fost aşezate pe bătrâne ploi.
(Fie-vă
milă de atmosfera închisă!)
Aud
celebrându-se o
sărbătoare într-o duminică de foamete,
E o ambulanţă în plin seceriş,
Şi toate fiicele regelui rătăcesc într-o zi de dietă de-a lungul câmpiilor!
Cercetaţi-le
îndeosebi pe cele din zare!
Ele
acoperă cu grijă furtuni foarte vechi.
Oh!
Trebuie să fie undeva o flotă enormă prin mlaştini!
Şi
cred că lebedele au clocit corbi!
(Abia se văd printre ceţuri.)
O fecioară stropeşte cu apă fierbinte ferigile,
Un grup de fetiţe pândesc eremitul în chilia lui,
(Abia se văd printre ceţuri.)
O fecioară stropeşte cu apă fierbinte ferigile,
Un grup de fetiţe pândesc eremitul în chilia lui,
Surorile
mele au adormit în fundul unei grote veninoase!
Aşteptaţi luna şi iarna,
Aşteptaţi luna şi iarna,
Pe
clopotele acestea risipite în fine pe gheaţă!
