PRÂSLEA CEL VOINIC ŞI MERELE DE AUR
Basmul, popular sau cult, este o specie narativă amplă,
cu personaje purtătoare ale unor valori simbolice, cu acţiune convenţională,
care implică fabulosul / fantasticul / miraculosul şi în care binele învinge răul. Prâslea
cel voinic şi merele de aur preia, în patru secvenţe, un tipar narativ tradiţional: 1. începe cu o stare de
echilibru („A fost odată ca niciodată
etc.”; „Era odată un împărat
puternic şi mare şi avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de
flori şi meşteşugită nevoie
mare!”); 2. tulburarea echilibrului are drept cauză furtul („În fundul grădinii avea şi un măr care
făcea mere de aur şi, de când îl avea
el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind,
crescând şi pârguindu-se, venea oarecine noaptea şi le fura, tocmai când erau să se coacă.”); 3.
se desfăşoară o acţiune de restabilire a echilibrului, fiul cel mic aducându-i împăratului mere de aur,
pornind apoi să-l caute pe hoţ; 4. se restabileşte echilibrul; Prâslea
este răsplătit prin căsătoria cu fata
cea mică; starea finală de echilibru este diferită de starea iniţială de
echilibru: fraţii lui Prâslea au fost pedepsiţi de Dumnezeu pentru faptele lor.
În tiparul narativ al basmului popular, naratorul omniscient, dar nu şi
obiectiv, reorganizează elementele stereotipe, încât în Prâslea cel voinic şi merele de aur identificăm cu uşurinţă
particularităţile acestei specii literare: 1. motive narative specifice (împăratul; fraţii, mezinul; fetele, mezina; călătoria, demascarea
răufăcătorilor, izbânda personajului principal, pedeapsa, răsplata: căsătoria, înscăunarea; balaurul, zmeii); 2. reperele temporale (timpul fabulos, mitic, illo tempore) şi
spaţiale (tărâmul acesta şi tărâmul
celălalt) sunt vagi, imaginare, figurate la modul general; 3. clişeele compoziţionale (formulele iniţiale, mediane,
finale) au funcţii precise; formulele iniţiale: introduc
cititorul în lumea basmului; formulele
mediane: menţin atenţia cititorului şi delimitează secvenţele
narative; formulele finale: scot
cititorul din lumea ficţiunii şi îl readuc
în lumea reală; 4. interferenţa dintre fabulos (supranatural fără corespondent în realitate), fantastic (ezitarea
între explicaţia naturală şi supranaturală), miraculos (acceptarea supranaturalului – vezi cum
i-a pedepsit Dumnezeu pe fraţii lui
Prâslea) şi real; 5. prezenţa personajelor
fantastice (zmeii), a obiectelor
fantastice (bicele care au transformat
palatele zmeilor în mere, furca de aur care torcea singură, cloşca cu puii de aur), a situaţiilor
fantastice (puii de zgripsor îl ascund pe
Prâslea într-o pană; Prâslea îl bagă pe zmeu în pământ până la
gât); 6. cifra simbolică trei; 7. oralitatea stilului (expresii narative tipice; şi narativ;
exprimare afectivă, propoziţii interogative şi exclamative; se
adresează nu cititorilor, ci
auditorului); 8. acţiunea se desfăşoară
linear (succesiunea secvenţelor narative
este redată prin înlănţuire; modalităţile narării – naraţiunea la persoana a
III-a – sunt povestirea şi reprezentarea; povestirea faptelor
este însoţită, uneori, de comentariile naratorului, fiind dublată
de semnificaţii simbolice); 9. întrepătrunderea real – fabulos, fabulosul
fiind figurat în mod realist; 10. convenţia
basmului (acceptarea de către
ascultători, de către cititori a
supranaturalului ca explicaţie
a întâmplărilor incredibile). Basmul, „o oglindire (…) a vieţii în moduri
fabuloase” (G. Călinescu), transfigurează o suită de teme: invidia, aspiraţia spre imposibil, curajul,
perseverenţa, încrederea, voinţa, iubirea, sentimentul proprietăţii,
al frumosului, al unicităţii, dreptatea,
minciuna, hoţia, norocul.
Acţiunea începe pe tărâmul muritorilor şi se continuă pe celălalt tărâm, unde Prâslea „văzu toate lucrurile schimbate”. Călătoria nu este lipsită de peripeţii, de
primejdii; lupta cu cei trei zmei (triada
răului) nu-l salvează pe Prâslea de fraţii care încearcă, reuşind până la
un punct, să îşi atribuie izbânzile lui
Prâslea (motivul impostorului). Eroul principal este exponentul
categoriei morale a binelui. În călătoria dus – întors între tărâmuri (tărâmul muritorilor, celălalt tărâm), Prâslea este ajutat de corb şi de zgripsoroaică, dar mai ales de
inteligenţa, de forţa fizică şi morală neobişnuite, de modestie şi de
spiritul de dreptate, de credinţa în instanţa divină, dar şi în propriul noroc. În
Prâslea cel voinic şi merele de aur identificăm procedeul povestirii în povestire; la povestea aducerii merelor de aur sunt
înlănţuite ( funcţia
şi-ului narativ) povestea
prinderii şi pedepsirii hoţului, povestea fraţilor lui Prâslea, care „îi poartă sâmbetele”. Cele trei poveşti
/ părţi ale basmului au drept liant
motivul călătoriei, al destinului eroului central,
Prâslea, amestec de real şi fabulos, având trăsături omeneşti, dar şi puteri
supranaturale. Caracterizarea
lui Prâslea este completată prin: 1. caracterizarea făcută de către alt personaj (– Tată, atâţia ani l-ai ţinut, ai suferit atâtea necazuri după urma acestui pom, mai lasă-l, rogu-te, şi
anul acesta, să-mi încerc şi eu norocul. / – Fugi d-aci,
nesocotitule, zise împăratul. Fraţii tăi cei mai mari, atâţi şi atâţi oameni voinici şi deprinşi
cu nevoile n-au putut face nimic, şi
tocmai tu, un mucos ca tine, o să izbutească?); 2. comportamentul eroului („Cum
veni seara, se duse, îşi luă cărţi de cetit, două ţepuşe, arcul şi tolba cu săgeţile.
Îşi alese un loc de pândă într-un colţ pe lângă pom, bătu ţepuşele în pământ şi se puse între ele, aşa cum să-i vină unul
dinainte şi altul la spate ca, daca îi va veni somn şi ar moţăi, să se lovească cu barba în cel de dinaintea
lui şi daca ar da capul pe spate, să
se lovească cu ceafa în cel de dinapoi.”); 3. faptele săvârşite pe celălalt tărâm (luptele cu zmeii, uciderea
balaurului); 4. contrastul dintre
Prâslea şi fraţii săi („El simţise de mai-nainte că fraţii îi poartă sâmbetele şi, când se mai lăsă frânghia ca să-l ridice şi
pe el, dânsul legă o piatră şi puse
căciula deasupra ei, ca să-i cerce; iară fraţii dacă văzură căciula, socotind că este fratele lor cel mic, slabiră vârtejile şi dete drumul frânghiei, care se lăsă în jos cu mare iuţeală, ceea ce făcu pe fraţi să crează că Prâslea s-a prăpădit.”); 5.
contrastul dintre aparenţă şi esenţă („Argintarul îl goni, zicându-i: – Atâţi
meşteri mari n-au putut să o facă, şi tocmai un trenţeros ca tine să o facă? /
– Dacă nu-ţi voi da furca de azi în
trei zile, răspunse Prâslea, să-mi
faci ce vei voi.”); 6.
perspectiva naratorului („Toată împărăţia
s-a bucurat că le-a adus Dumnezeu sănătos pe fiul cel mai mic
al împăratului şi se mândrea, fălindu-se, de vitejiile ce făcuse el; iară după moartea tătâne-său se sui el în scaunul împărăţiei, şi împărăţi în pace de atunci şi până în
ziua de astăzi, de or fi trăind.”)
Acest basm are caracteristicile specifice literaturii
populare: 1. caracter anonim; basmul nu este însoţit de identitatea unui autor individual; 2. caracter tradiţional; include un sistem prestabilit de formule stereotipe; 3. caracter oral; s-a transmis prin viu
grai; 4. caracter colectiv; este expresia unei conştiinţe
colective. Mesajul basmului este polivalent: numai prin inteligenţă şi
perseverenţă, numai prin generozitate, prin iubire şi curaj, numai prin
înţelepciune şi spirit de dreptate, complexitatea existenţei poate fi învinsă,
iar răul din lume nu poate fi eliminat decât dacă apelăm la instanţa divină. În
mod neaşteptat / paradoxal, dreptatea
este inumană.
ITEMI DE EVALUARE
1. „Văzându-l, zmeul îi zise: / –
Corbule, corbule! ia seu în unghiile tale şi pune peste mine, că-ţi voi da
stârvul ăsta ţie. / – Corbule, corbule! îi zise şi Prâslea, dacă vei pune peste
mine seu, eu îţi voi da trei stârvuri. / – Unde dă Dumnezeu să cază o asemenea
tiflă peste mine! Mi-aş sătura sălaşul întreg. / – Adevăr grăieşte gura mea, îi
răspunse Prâslea. / Corbul, fără a mai întârzia, aduse în unghiile sale seu,
puse peste viteazul Prâslea, şi prinse mai multă putere.”
(Prâslea cel voinic şi merele de aur)
● – Tată, iată a sosit timpul; mă duc
să pândesc şi eu. / – Du-te, zise împăratul; dară negreşit că şi tu ai să te întorci ruşinat ca şi fraţii tăi cei
mai mari. / – Pentru mine n-are să fie
aşa mare ruşine, zise el; fiindcă eu nu numai că sunt mai mic, dară nici
nu mă leg ca să prinz pe tâlhari, ci numai o încercare să fac.” (Prâslea cel voinic şi merele de aur)
♦ Dialogul are funcţie de dezvoltare a
acţiunii, de caracterizare a personajelor?
♦ Motivaţi, în 6 – 8 rânduri, funcţia
/ funcţiile dialogului din aceste fragmente.
2. „Ea nu putu să-şi ţie lacrămile
care o podidiseră, de bucurie mare ce avu, şi zise împăratului: / – Tată,
acesta este viteazul care ne-a scăpat din mâna zmeilor. / Şi, dând în genunche,
îi sărută mâinile şi pe faţă şi pe dos. Luându-i seama bine împăratul, îl
cunoscu şi dânsul, măcar că foarte mult se schimbase. Îl îmbrăţişă şi-l sărută de sute de ori.
Dar el tăgăduia. În cele din urmă, inima lui înduioşată de rugăciunile tatălui
său, ale mamei sale şi ale fetei care rămăsese în genunche rugându-l, mărturisi că în adevăr el este fiul lor
cel mai mic.” (Prâslea cel voinic şi merele de aur)
♦ De ce Prâslea nu-şi deconspiră imediat identitatea?
♦ Daţi, în 6 – 8 rânduri, o explicaţie.
3. „Atunci împăratul, supărat, chemă
pe feciorii lui cei mai mari; dar ei, cum văzură pe Prâslea, o sfecliră. Iară împăratul întrebă pe
Prâslea cum să-i pedepsească. Viteazul nostru zise: / – Tată, eu îi iert şi
pedeapsa să o ia de la Dumnezeu. Noi
vom ieşi la scara palatului şi vom arunca fiecare câte o săgeată în sus şi
Dumnezeu, daca vom fi cineva greşiţi, ne va pedepsi. / Aşa făcură. Ieşiră câte trei fraţii în curte, dinaintea
palatului, aruncară săgeţile în sus şi, când căzură, ale fraţilor celor mai
mari le căzură drept în creştetul capului şi-i omorâră, dar a celui mai mic îi
căzu dinainte.” (Prâslea cel voinic
şi merele de aur)
♦ De ce Prâslea îşi iartă
fraţii, lăsând pedeapsa în seama lui Dumnezeu? Să fie războiul fratricid o sancţiune divină, un blestem? ♦ Exprimaţi-vă
opinia în 8 – 10 rânduri.
4. Există ceva întâmplător sau de prisos într-un basm? Totul are o
motivaţie? De ce naratorul popular, în deznodământ,
adaugă fraza: „Trecui şi eu pe acolo şi
stătui de mă veselii la nuntă, de unde
luai O bucată de batoc, / Ş-un picior de iepure şchiop, şi încălecai p-o şea,
şi v-o spusei dumneavoastră aşa.” (Prâslea cel
voinic şi merele de aur) ♦ Exprimaţi-vă opinia în 5 – 6 rânduri.
5. „Ascultaţi acum
şi vă minunaţi, boieri d-voastră, de păţania (...).” (Petre Ispirescu, Greuceanu)
● „A fost odată ca niciodată; că de
n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când
se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de
când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava
cerului de ne aducea poveşti; De când se scria musca pe părete, / Mai mincinos
cine nu crede.” (Petre Ispirescu, Tinereţe
fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte)
♦ „Eram şi eu la nuntă împreună cu
cheleşul ăla care se tupilează printre d-voastră, cinstiţi boieri. Multe
ciolane, Doamne, mai căzură de la acea masă, şi, care cum cădea, tot în capul
chelului le da; care cum cădea, tot în capul chelului le da. Şi încălecai p-o
şea, şi v-o spusei d-voastră
aşa. Şi încălecai p-o lingură scurtă, să trăiască cine ascultă. Şi mai încălecai
p-un fus, să trăiască şi cel ce-a spus.” (Petre Ispirescu, Sarea în bucate)
♦ Care dintre secvenţe reprezintă o formulă
iniţială, o formulă mediană, o formulă finală?
♦ Ce funcţii au aceste formule? ♦ Exprimaţi-vă opinia în 8 – 10 rânduri.
6. „Când sunt mai
mulţi copii (de obicei trei), cel mic e întotdeauna mai voinic şi mai isteţ.
Cei mari, fiind incapabili, sunt şi invidioşi, şi nu rareori
criminali.” (George Călinescu, Estetica basmului)
● „Semnificaţia
acestui portret al fratelui celui mai mic, ca şi în cazul calului năzdrăvan cu
înfăţişare
disimulată de mânz slăbănog, este că geniul e modest, simplu şi chiar
dizgraţiat la vedere, abstras şi neconformist, inspirând neîncredere în cei din
jurul său.” (G. Călinescu, Estetica basmului)
♦ În ce măsură aceste consideraţii despre fratele mai mic, extrase din Estetica
basmului, rămân valabile în privinţa personajului Prâslea? ♦ Exprimaţi-vă opinia în 6 – 8 rânduri.
7. „Mirceşti,
1882
Domnule Ispirescu,
Privind la volumul de poveşti
poporale ce mi-ai trimis la ţară, îmi pare că mă aflu în faţă cu o comoară pe care aş fi pierdut-o de mult şi am
regăsit-o într-o zi de noroc. Un geniu fermecător iese din cuprinsul lui
şi vine de mă ie pe aripele sale ca să mă transporte în timpul copilăriei mele
şi în lumea aceea mult adimenitoare, locuită de zmei, de balauri, de pajuri, de
cai năzdrăvani, de paseri măiestre, de Strâmbă-lemne, de Sfarmă-pietre, de
feţi-frumoşi, de fete de împăraţi cu plete de aur etc. – într-un cuvânt de
toate minunile ce-mi povestea manca (doica) în
nopţile de iarnă la gura sobei.
Drăgălaşe povestiri, care îmi îngânau somnul cu visuri încântătoare şi care au
avut o fericită înrâurire asupra închipuirei
mele de când sunt pe lume. Ele au contribuit a mă face poet. În adevăr aceste fantastice roduri ale
imaginaţiei poporului român au un caracter de originalitate, care le ridică
mai presus decât basmele altor neamuri, căci sunt şi înavuţite de
tradiţii mitologice ale anticilor noştri strebuni şi viu colorate de razele
soarelui oriental. Ele dar sunt de natură a naşte mirarea şi admirarea
streinilor culţi, care se ocupă cu studiul producerilor intelectuale ale
seminţiilor răsăritene. A te interesa de aceste basme feerice este un lucru natural; a le feri de nimicirea la
care ar fi expuse cu timpul este o dorinţă patriotică; însă a şti de a
le păstra naivitatea poetică a graiului povestitorilor de la şezători este o
operă din cele mai meritorii. Acest merit l-ai avut d-ta, domnule Ispirescu, şi eu te felicit cu toată sinceritatea
unui adorator al poesiei poporului nostru, pentru modul iscusit cu care
ai cules şi ai publicat importanta colecţie ce ai întreprins cu multă osteneală
şi mari sacrificii. Ai făcut un bun serviciu neamului românesc, adunând într-un şireag mulţime de pietre scumpe
din averea naţională, un şireag care nu mai este ameninţat de a se pierde.
Recunoştinţa noastră îţi este dar câştigată pentru totdeauna. Preţiosul d-tale volum trebuie să se
afle în fiecare casă, căci în el generaţiile noi vor învăţa a cunoaşte valoarea
inteligenţii şi a naturei poporului român. Cea mai scumpă recompensă pentru
d-ta este de a-ţi videa numele legat de
comoara poveştilor din ţeară şi de a-ţi putea zice cu fală că ai îndeplinit o
sacră datorie cătră Patrie!
Al
d-tale servitor şi amic, V. Alecsandri”
● „De la părinţi,
de la calfele şi clienţii tatălui său, Ispirescu a putut asculta, în copilărie,
numeroase
creaţii populare, mai ales basme.”
● „Nefiind încă
formulată o metodă unitară de culegere a folclorului, Petre Ispirescu s-a
transformat în fapt din folclorist în povestitor. Influenţat de
principiile lui Hasdeu, el indică totuşi sursa şi data culegerii, chiar dacă
basmul a fost scris după mai mulţi ani de la ascultare, iar jocurile de copii, ghicitorile şi
proverbele le transcrie cu mai multă rigoare.”
● „Ispirescu recreează basmul,
întocmai ca povestitorii din mediul folcloric, păstrând schema, formulele fixe
caracteristice speciei, oralitatea, expresiile populare.”
● „Personalitatea proprie transpare
din intenţiile moralizatoare, din tonul uneori romanţios, din amănuntele
istorice şi mitologice pe care le include în povestire.”
● „Basmele lui Ispirescu reprezintă
un bogat material de studiu pentru cunoaşterea culturii noastre populare şi
pentru cercetarea comparativă a motivelor şi variantelor în spaţiul universal.”
(Lucia Cireş, Din Dicţionarul general
al literaturii române)
▲ Valorificând ideile din scrisoarea lui Vasile Alecsandri, adresată lui
Petre Ispirescu, şi aserţiunile Luciei Cireş, reproduse din Dicţionarul general al literaturii române,
redactaţi, în 20 – 25 de
rânduri, compunerea „Petre Ispirescu: un
orfevru în lumea basmului românesc”.
PETRE ISACHI
