sâmbătă, 31 martie 2018

ŞTEFAN DINCESCU - OCTAVIAN VOICU: RĂMÂNE CE ÎNTEMEIAZĂ POEŢII, 30 MARTIE 2018


ŞTEFAN DINCESCU, PETRE ISACHI,
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU
ŞTEFAN DINCESCU
ŞTEFAN DINCESCU
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU
DUMITRU BRĂNEANU, ŞTEFAN DINCESCU
DUMITRU BRĂNEANU, Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU, ŞTEFAN DINCESCU
Prof. FLORIN DANIEL DINCĂ,
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU
ŞTEFAN DINCESCU, IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU
Prof. FLORIN DANIEL DINCĂ,
IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA

IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA


PRIVEGHI AM FOST

Cuvintele ce vin, izvor să se facă
alături, dulce izvor;
lângă ele, lângă ele
voi trebui mereu găsit;
nu mai am nici un zbor;

de-acum eu cu mine
spornic învăţând de la copii,
de la trecători, de la dobitoace,
de-acum eu pe mine strigându-mă
tu, celălalt, vino-ncoace;

de-acum eu cu mine
zidindu-mă lângă drum;
toţi, care treceţi, învăţaţi-mă:
sunt scorbură neştiutoare,
orbire de fum.

Priveghi am fost şi m-am făcut poveste;
eu am spus mereu de drumul
celui ce se duce;
o, târziu pricep, târziu,
că sunt neştiutorul;
pentru mine toate drumurile sunt răscruce.
OCTAVIAN VOICU
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU
ŞTEFAN DINCESCU
OCTAVIAN VOICU
ŞTEFAN DINCESCU, SARA AGOP


„Cred în poemul-rugăciune. Într-o asemenea rostire, se adună toată «deofiinţa» noastră, a Omului. Cred, împreună cu alţi poeţi, că orice poet autentic este rugăciune, între­zărire de absolut, rostire maximă. Limbajul poetic este numirea fiinţei noastre! Cuvintele sunt mari, dar mă locuieşte această propensiune, acest dor. Scriem un poem neîntrerupt. Nu mă interesează să scriu metafore, cuvinte sărace, înstrăina­te, figuri de vorbire în sine. Chiar dacă ele sunt, mai mult sau mai puţin, inge­nioase. Când ne rugăm lui Dumnezeu, toate limbile sunt universale, de «circulaţie» cosmică!În această«întemeiere»  nu sunt limbi mari, mijlocii, mici!”

OCTAVIAN VOICU

Din „VIOREL SAVIN,

Creatori din Moldova de Mijloc”  (2005)

ŞTEFAN DINCESCU, IULIANA, FATMA
ŞTEFAN DINCESCU, IULIANA, IONUŢ
ŞTEFAN DINCESCU, ALEXANDRA, KARINA
PETRE ISACHI, Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU
ŞTEFAN DINCESCU

IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA


INTRĂ SUFLETUL TĂU ÎN MINUNE

Bat clopotele toate
să te cheme la rugăciune,
intră sufletul tău în minune,
Doamne, de la miresme nu-L mai scoate,
nu-L mai scoate de la lumina ca mierea,
lasă-L să-şi ia de-acolo puterea,
să-şi ia cuvântul, să-şi ia poezia
şi uşor să umble ca păpădia
şi ca un fluture
şi nimic să-l scuture.
Ascultă cum clopotele bat
şi te cheamă la împărat!
OCTAVIAN VOICU

PETRE ISACHI
PETRE ISACHI, ŞTEFAN DINCESCU
PETRE ISACHI, Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU,
ŞTEFAN DINCESCU
PETRE ISACHI
ŞTEFAN DINCESCU

 ÎN TOATE DIMINEŢILE TALE

Caută în toate dimineţile tale
Chipul curat al stelei
Care te-a privegheat,
Firul care ţi-a liniştit auzul –
Şi pasărea care te-a legănat.

Caută în toate dimineţile tale
Cântecul care închide rănirea,
Care înalţă suflarea,
Care se depărtează de ţărmuri în spaimă.

Caută ce poţi numi,
Ce vămile cuvântului prind,
Ce sufletul tău speră.

În toate dimineţile tale fii
Lacrima pe care soarele
O va răsfrânge în mii de feţe,
O va zidi ca pe un astru.
OCTAVIAN VOICU
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU
ŞTEFAN DINCESCU
ŞTEFAN DINCESCU
ŞTEFAN DINCESCU
ŞTEFAN DINCESCU
CLASA A VII-A B


 POEM

(Cel obosit caută în ţărâna lui,
Mângâie cochilia melcului, veche,
Priveşte, până simte două piroane în frunte,
Cum paingul ţese plasa
îngrozitor de sigur...)

La o margine de lume crematoarele
Aşteaptă toamna.
Curând şi din pomul meu va pleca anul.
Ce sunt, ce cunosc?
Cine eşti tu, doamnă, de care m-am încălzit
Şi-am uitat că moartea
Nu e asemenea cu viaţa?

Tu, eşti mai mult decât mine?
Doamnă, toamnă, cine sunteţi voi,
Cine sunt eu,
Dar cine e cel care ne-a crescut
Viţa-de-vie până sub geamuri?
OCTAVIAN VOICU
CLASA A VII-A B
CLASA A VII-A B

PORT LUMEA

Port lumea ca pe o lacrimă
Şi sunt uitatul de mine
Ca pasărea acoperiş pustiului.
O, lângă casa aceasta dintr-un arbore
Ce încercări voi primi!
Ce primeniri!
De-o seamă cu mine sunt toate?
Rana mea este rana tuturor?
Şi trunchiul meu este trunchiul
Acelei păduri în care-şi scoate
Puii privighetoarea?
Mie, în fără de margini,
Cu toate-s de-ajuns?
Pot, priveghind, doar să-ntreb
Sunt umbră mai mult sau sunt cuvânt?
OCTAVIAN VOICU
FLORENTINA DINCĂ, PETRE ISACHI, DUMITRU BRĂNEANU, ŞTEFAN DINCESCU, 
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU
CLASA A VI-A A
CLASA A VI-A A
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU
FLORENTINA DINCĂ, DUMITRU BRĂNEANU, PETRE ISACHI, ŞTEFAN DINCESCU
DUMITRU BRĂNEANU, ŞTEFAN DINCESCU

IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA
PETRE ISACHI, DUMITRU BRĂNEANU, 
ŞTEFAN DINCESCU
DUMITRU BRĂNEANU
DUMITRU BRĂNEANU
DUMITRU BRĂNEANU


DE VREME CE TOATE



Am găsit că apa acestui loc este limpede
Şi vânturile blânde,
Am aflat un loc bun
Sub un crug pe care-l voi stăpâni –
Spune cel ce întemeiază.

Şi de vreme ce toate sunt prielnice
Aici vreau să mă înalţ.
Vreau să fiu fruct al acestui loc
Şi mormânt bogat.
Izvorul va creşte în preajma mea
Şi copacul grădinii va înflori – 
Cei ce vor veni şi din stele
Mă vor afla aici –
Numai cel ce a stat pe un loc ştie
Al cui este şi care-i obiceiul.

OCTAVIAN VOICU 

IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA
IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA

IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA

IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA

IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA

IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA
IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA

„VAI, CÂTĂ NĂDEJDE ERAI!...”

POEM (1)

Vai, cât de plăpândă erai!
Şi-un fluture pricăjit ar fi fost în stare,
lină lumină calină,
să te poarte-n spinare!

Vai, câtă nădejde erai
să cârpeşti plăgile veacului
picurând în urechile acului
şi steaua, şi sângele tău!

Toamne lingave din elegii şiroind,
Doamne, îmi ciuruiră hotarul!
Aştept tremurând, cântând şi visând,
să vii, în poem, cu amnarul!

POEM (2)

Vântul ezita să te atingă,
florile se ruşinau pipăindu-ţi crăcanele.
Poemele îşi înfigeau condeiul în tângă,
soarele opărea teii, castanele.

Pantofii noştri aveau găuri în talpă,
sufletul meu înflorea în cămăşi de urzici.
Vai, dintre toate lighioanele pământului
eu semănam cu prostovanul arici!

Azi zboară deasupra neamului meu
excitate păsări de pradă.
Şerpii cu ochii prăvăliţi în seu
au ţâşnit, luluind, la paradă.

POEM (3)

Dă spicul despărţirii între noi,
aţâţi povestea gurii tale.
Huceagurile s-au mecit
de-o toamnă cu nămeţii-n foale.

Dă spaima despărţirii între noi,
podarii pipăie părere,
flămândă gura mestecă, sticlind,
struguri de vid, măceşe de tăcere.

Dă greaţa despărţirii între noi,
a căpiat bufonul rănii tale.
Vai, mierlele s-au storcoşit
de-o iarnă putrezind ocoale!

POEM (4)



Vara prezidează colocvii de greieri,
parcă în ziduri scapără oase pe oase.
Recolta-voi angoasă. Vino să treieri!
Vidul scutură pe case poame zemoase.

Mistreţii cu felinare de ceară
scociorăsc, după jir, în vaierul meu.
Haidăii Bacăului jură că sunt
ţăpligă sărind din sânge de zeu.

Versuri mi se masacrează pe limbă,
sicarii dau iama dintr-un vis amărât.
Gheara Menadei, custură fugoasă,
mă râcâie, Doamne, în steaua din gât!

POEM (5)

Otravă, coifuri s-au iţit
în balele ospăţului din casă.
Eşti geamănul ecoului din vis,
dârz flaut ciocârtit de-o coasă.

Ai vrea femeia, fătul să-ţi alinte
zdrobită carnea, însă reci
odăile ţi-s goale. Ora minte.
La ţâţa Clitemnestrelor petreci.

Tăios te zăbreleşti într-o fântână,
din stern îţi sare un izvor.
Adormi. Visezi storcând în mână
zemos luceafăr cârtitor.

ŞTEFAN DINCESCU
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU, O.V.NEW 2018
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU, O.V.NEW 2018
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU, O.V.NEW 2018
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU, O.V.NEW 2018
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU, O.V.NEW 2018
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU, O.V.NEW 2018
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU, O.V.NEW 2018
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU, O.V.NEW 2018


SCRIE DESPRE IUBIRE


Scrie despre iubire strigă în gura mare
pune mâna pe inimă
tu care ai cuvânt
nu peste mult Domnul va veni pe pământ
să ne întrebe de darul ce ni L-a lăsat
de Legea cea dreaptă
şi de toate câte cu ea sunt
scrie despre iubire nu pregeta
de iubire toată răutatea se teme
spune tuturor aceastea cu vreme şi fără vreme
eşti cel cărui s-a dat cuvântul spre a-l întrupa

OCTAVIAN VOICU
DUMITRU BRĂNEANU, FLORENTINA DINCĂ
COSMINA, ANDI

OBICEI 


Acolo, pe deal, la Viforeni 

acum se fac dezgropări de oameni vechi

şi vin peste oasele părăduite se toarnă
şi cuvinte de iertare se spun;
acolo, pe deal, la Viforeni
în bisericuţa de lemn
se petrece toată lacrima mamei,
se adună toată amintirea.

Acolo eşti cu rădăcina, trup al meu,
acolo-i bunicul, bunica,
acolo-i pasărea, care toată primăvara
găseşte liniştea liniştii
ca să-şi scoată puii.

La deal s-au dus toţi,
la deal s-au dus toţi
şi nici unul nu s-a lăsat la vale,
şi nici unul nu sa lăsat la vale
cum atât de uşor i-ar fi fost,
cum atât de uşor le-ar fi fost 
dumnealui, dumnealor, dumisale…

OCTAVIAN VOICU

Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU, O.V.NEW 2018
 ŞTEFAN DINCESCU, O.V.NEW 2018

Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU,
Prof. FLORIN DANIEL DINCĂ, O.V.NEW 2018


 TAINA SĂRBĂTOARE RARĂ 

Şi poezia are duminicile ei
când devine rugăciune
nu se mai lasă scrisă pe genunchi
bătută la maşină
ci numai şoptită acolo în tăcere

lângă zidul vechi
pe care lipite în zugrăveală
chipuri neştiute aşteaptă
tu care nu ştii cum se numesc acele cuvinte
cu care te mângâi şi le şi uiţi până acasă
poate eşti chiar sacra rostire
cum Domnul a zis aşa să se facă
şi va fi umbra ta o pânză rară
prin care stelele scapără ninse cu uitare
OCTAVIAN VOICU


DAR EU VĂ SPUN

Dar eu vă spun: e o părere că ştii
Pe de rost cum va arăta iarba
Din primăvara ce vine –
E o amăgire că înfrunzirea
Va fi cum a fost cea dintotdeauna.
Eu spun: miracolul există
Şi nimic nu a mai fost,
Şi totul e altceva.
Spun: sufletul poate îmbătrâni,
Ochiul şi urechea pot deveni nepricepute.
Pot minţi, pot să se sature de viaţă.
Spun: minunile se întâmplă.
Frunza pe care o veţi vedea
Va fi altă frunză,
Firul pe care îl veţi vedea
Va fi alt fir,
Steaua deasupra altă stea.
Tu, din colţul tăcerii, eşti prea devreme
Ieşit din această vale,
De nu auzi cântările, rodirile,
De ochiul tău nu vede pe ceruri
Primeniri...
OCTAVIAN VOICU


EL, DE PE BUZELE CĂRUIA...

Poetul – piatra din unghi –
Cel ce ţine cumpăna graiului
Cel ce stăpâneşte zidirea,
Îl vei întâlni printre ierburile anului,
Printre turnuri şi cupole,
Pretutindeni unde viaţa învinge moartea;
Unde hotarele necunoscutului adumbresc.
El, în rasă de înţelept,
Rostind cuvântul de aur
El, preamărind pământul – steaua de viaţă –
Care ne ţine una cu nemărginirile.
El, care nu poate fi niciodată în linişte
De nu ştie bune temeiurile lumii –
El – speranţa că focul
Nu s-a pierdut,
Că povestea nu s-a sfârşit.
El, de pe buzele căruia cuvântul se naşte viu,
întemeind.
OCTAVIAN VOICU


DOAMNE, RUG APRINS

Doamne, rug aprins deplin vederii,
stâlp prin nor, cum chiar şi suntem orbi,
rouă de azur parcă ne sorbi,
mână-ntinsă spre surpări căderii!
E târziul cum veniri de corbi,
se aşază în catapetesme
pe ruine lâncedele besne,
somnul văduv neprimind să-l dormi.
Spinele căzut dintr-o cunună
tălpii tale-i mântuire-n lespezi,
ce cătai cu tine nu s-adună,
pune un mărgean pe gât de lebezi.
Pe un jilţ tot sprijineai ceasloave
la bătrân şi mărginind ostroave!
OCTAVIAN VOICU
  
UN NOR STRĂIN

Un nor străin pe steaua ta de-acasă
lumina despicând ţărâna
şi un cuvânt umbla din nou pe ape
şi semnul se trăgea din Carte
ci auzind cum cosmosul respiră
melodios închipuind o liră
lucra temeiul tuturor să şadă
lumina peste el tornadă
era la veacul ca un fir de praf
ce-l scutură-un copil dintr-un canaf
şi-aripa unui flutur îl tresare
făcând din el o insulă în mare
se însera şi Fiul şi cu Duhul
mergeau la Tatăl înroşind văzduhul
cum ai scăpa un picur pe-un mărgean
fantastic se-ntinzând peste ocean
mai preste ţărm de la genune
de dimineaţă stăm minune!
OCTAVIAN VOICU