Din vol. TURNIR CU DEMOSTENE, Editura EMINESCU, BUCUREŞTI, 1991
OSPĂŢ
Otravă, coifuri s-au iţit
în balele ospăţului din casă.
Eşti geamănul ecoului din vis,
dârz flaut ciocârtit de-o coasă.
Ai vrea femeia, fătul să-ţi alinte
zdrobită carnea, însă reci
odăile ţi-s goale. Ora minte.
La ţâţa Clitemnestrelor petreci.
Tăios te zăbreleşti într-o fântână,
din stern îţi sare un izvor.
Adormi. Visezi storcând în mână
zemos luceafăr cârtitor.
TURN
Când leorbăreţi, sub poala ta,
învârt judeţe şi dosare,
ai vrea să ştii dacă pe mine
linşajul dârjilor mă doare
şi dacă foamea s-a înfipt
cu rât de plug în măruntaie
şi dacă remuşcarea ludă
mă feşteleşte, mă jupoaie.
Sunt fericit că m-au izbit
coşavele cu joarda fermecată.
Rămân alb turn nemernicit,
arzând osânda mea nevinovată!
VEGHE
Să nu adorm! Să nu sting lampa!
Calhas jupoaie ţapul cherchelit.
Ulise fierbe zgură. Epeios surâde.
În covălii cu foiul aurit
se roagă Agamemnon în costum de gâde.
Să nu adorm! Să nu sting lampa!
Să nu adorm! Să nu sting lampa!
Treziţi-vă, cotarle, chiţorani,
că păduchează între voi
Ulise cu tarafuri de golani
să colecteze piei pentru cimpoi.
Treziţi-vă! İgnatul este-n toi.
Să nu adorm! Să nu sting lampa!
ZORII S-AU SPART
Ai visat, ai jurat!
Ai semnat cu sânge, cu vaier, cu foc.
Zorii s-au spart. Septembrie te-a concediat.
Îngerul s-a făcut dobitoc.
Decembrie, zăblău languros,
îţi soarbe agheasmă din blid.
Cine-ţi pictează – pe uşă, pe os –
jujeu, botniţă, zid?
Coace ianuarie. Viscolul taie
jurământul clănţău, mâna ce scrie.
Somnul rânjeşte. Steaua bălaie
obez cimitir îţi prescrie.
MAESTRE, POFTIŢI!
Ştiu că există pictori năimiţi
să-mi decoreze viaţa pentru Cina de taină.
Într-o cazarmă cu păreţi coşcoviţi
arde tămâia zaverelor, faină.
Dau foc bocitoare, nătâng, să mă plângă.
Vai, mălăieţii mă cred bidiviu!
Alb, zurbagiu, cu mâna mea stângă,
Căţelul Pământului se joacă-n sicriu.
Ştiu că există crainici sporiţi
să mă invite la Cina de taină.
Bucate-n sahane. – Maestre, poftiţi!
– Agaţă-mi, te rog, o garoafă la haină!
ADORMI! ADORMI!
Decembrie medalii sparte
împarte ăstui veac de cerşetori.
Adormi! Adormi! Poveştile îngheaţă
cu ţurţuri pe la subţiori.
Adormi! Adormi! Poveştile îngheaţă.
Astupă văzul tău căprui!
Adormi! Adormi! Din ieslea nopţii
căţeaua Iudei varsă pui.
Zideşte somnul! Eu rămân
să rod lufarii unui gând.
Adormi! Adormi! Poveştile îngheaţă
în jegul zeilor plângând.
SPECTACOL
Când preoţii mă trag pe sfoară
şi mă adorm dezastrele, supliciul,
eu schimb, într-un coltuc de ţară,
veşmintele, cu măscăriciul.
Mi-astup obrajii cu boială,
mi-agăţ cocoaşă de săpun,
înjur râtanii bălmăjind în sală
şi, doamnelor, gogoşi vă spun!
Mă screm pe tron ca un sugar pe oală,
trag de mustaţă imbrohorii,
zapciilor cu sabie domoală,
vânzându-vă albumul închisorii!
Zăvozilor cu ochi de sare
ce leorpăiesc lângă butuc
le ţâp otravă în mâncare
cu gest lingău şi zăbăuc.
GRELE ZĂBRELE
De paisprezece ani aştept
la poarta cetăţii cu pâine, cu sare.
Vino, Mecena, să tragem pe roţi
fiara care dogoare!
De paisprezece ani aştept
de seul scârbei zeii să mă spele.
Niciodată nu m-am temut
de groapa cu lei, de grele zăbrele.
De paisprezece ani aştept
judeţul băţos să se-ntoarne.
Vino, Mecena, să bată în porţi
cerbul cu soarele-n coarne!
AICI, FIULE, SUNT EU!
Aici suntem noi,
ştirbi, sfoiegiţi, hămesiţi până la unghii!
Aici, fiule, sunt eu, poet ocărât, poet mohorât,
poet cu sănătatea priponită cu sfoară!
Zidul se umflă, zidul gogeşte.
Scriu cu speranţa înfiptă în zid,
zidul ăsta pe care, vai,
nu pot să-l străpung, să-l dărâm,
zidul ăsta urându-mi pirogile, digul,
zidul sagace, zidul vorace,
zidul geamăn cu spaima, cu foamea, cu frigul!
PĂTAT, TRĂDAT, ASEDIAT
Mă simt pătat, trădat şi asediat
din toate părţile.
N-am să capitulez niciodată!
N-am să trăiesc, picotind, cu limba retezată!
Despre acest război
cine va scrijeli, Doamne, o strofă, un rând?
Uneori mă trezesc plângând, alteori tremurând,
cu bestii lingându-mi joarda spinării, gâtul plăpând.
N-am să capitulez niciodată,
deşi mi-au prădat cărţile, pirogile şi hărţile!
Chiar dacă lacom sunt trădat,
pângărit şi asediat din toate părţile,
n-am să capitulez niciodată!
ÎNJURÂND, BLESTEMÂND
Păi să rezişti, deznădejdea mea, să rezişti
într-un orăşel cu fluierari dintr-o cociorvă cântând!
Până când, tăcerea mea, deznădejdea mea, până când
să mai suflăm în cornul turbării ajustate?
Până când, Dumnezeule Mare, până când
să nechezăm între jucării mutilate?
Ai să deraiezi, deznădejdea mea, ai să turbezi,
între zglăvogi, văduviţe şi fâţe!
Să adormi înjurând, să visezi blestemând
lângă un ispol cu tărâţe,
hei, până când, tăcerea mea? Până când?
TURNUL CEL MAI STRÂMT (I)
Roagă-te Cuvântului, roagă-te vântului,
roagă-te păsărilor călătoare,
roagă-te ploilor, boilor, oilor,
roagă-te peştilor din mare:
„Să vină Ioan Botezătorul!”
Roagă-te Domnului, somnului, pomului,
roagă-te stelelor, roagă-te ielelor:
„Să vină Ioan Botezătorul!”
În caierul morţii, în vaierul sorţii,
roagă-te cu viii, cu morţii:
„Să vină Ioan Botezătorul!”
TURNUL CEL MAI STRÂMT (II)
Maică Marie, în cârjă de os
vine gloria cu fustigaţii botezate haios!
Vine gloria cu privilegiul netot
să-mi înec deştele în ochi până la cot,
să le fac respiraţie gură la gură
unei mumii, unui mamut,
că n-am ştiut, brodit şi vrut
să-mi umflu versul
cu pompa de la bicicletă!
TURNUL CEL MAI STRÂMT (III)
M-ai alăptat, m-ai legănat
şi Ţi-am brăzdat nenorocirea în casă.
M-ai scăldat, m-ai legănat
şi Ţi-am vărsat otravă pe masă.
M-ai oblojit, m-ai vindecat
şi Ţi-am storşit bocet în pat.
Iertare, rogu-Te, iertare,
mamă plăpândă, mamă răbdătoare!
Dă-mi o gămălie de cuvânt!
Mă zbat. N-am loc în mormânt.
Iertare, rogu-Te, iertare,
mamă răscoaptă, mamă răbdătoare!
TURNUL CEL MAI STRÂMT (IV)
Las posterităţii vagoane cu versuri elogiate
de mâţa mea, Zubaida, o celebritate
în materie de semiotică.
Las posterităţii lătrăii străduindu-se să mă înveţe
„Manualul de glosolalie” al struţului obez.
Iată, mă înalţ pe vârful picioarelor
şi haitei din noapte îi strig:
„Să vină gloria, să vină de-a buşilea,
să vină pe Via Apia, călare!
Să vină gloria cu râme în gât,
să vină gloria cu ortul în deget!”
TURNUL CEL MAI STRÂMT (V)
Laudă Ţie, Maică Marie!
Laudă mâinilor care m-au legănat.
Laudă ochilor care de somn m-au spălat.
Laudă glasului care mi-a cântat.
Laudă Ţie, Maică Marie!
Laudă Ţie, Maică Marie!
Laudă rănilor care mă plâng.
Laudă tălpilor care de la cruce nu fug.
Laudă sânului bogat şi curat.
Laudă coamei în care m-am jucat.
Laudă gurii care m-a lăudat.
Laudă Ţie, Maică Marie!
Din vol. TURNIR CU DEMOSTENE,
Editura EMINESCU, BUCUREŞTI, 1991
