DINCESCU ŞTEFAN (numele literar al lui Ştefan Dincă), n. 22 sept. 1954, în comuna Carpen, cu Filologia la Craiova (1981), este un doljean devenit băcăuan, care debutase în antologia „Prier“ (1988) cu poezie, continuând să persevereze în lirică, publicând între altele: Turnir cu Demostene, Viaţă în pielea goală, Ultimele rubaiate ale lui Omar Khayyām în traducere imaginară de Ştefan Dincescu, Decesul trompetei, Pandaliile fericitului İov, Se spânzură condeiul!, Fiii alambicului, Jelind mălinii viscoliţi (Serghei Esenin, traducere imaginară) şi lucrări de gramatică practică (27 de titluri) pe care eminentul dascăl le-a tipărit pentru învăţământ. Membru al Filialei Bacău a USR. „În Bacău – oraşul adoptiv al acestui oltean nărăvaş şi abrupt, care este Ştefan Dincescu – ar fi, cred, imposibil ca printre cei ce mai citesc poezie să se afle cineva care să nu se fi speriat de limbajul frust şi de spontaneitatea versurilor lui: ele scuipă flăcări şi împrăştie fecale peste alcătuirea ipocrită a lumii noastre.“ (EUGEN NEGRICI)
BORIS CRĂCIUN,
DANIELA CRĂCIUN-COSTIN
Din ,,DICŢIONARUL SCRIITORILOR ROMÂNI DE AZI”
(Editura PORŢILE ORIENTULUI, IAŞI, 2011)
