JELIND MĂLINII VISCOLIŢI

Din vol. JELIND MĂLINII VISCOLIŢI. 
SERGHEI ESENIN.TRADUCERE IMAGINARĂ, 

Editura AMPHION, BACĂU, 2010

POEM (I)

Când baţi sătucul, prin nămeţi,

aduni, din crâşme, veşti murdare

c-aş fi mierlit-o-n şanţ, printre scaieţi,

între cosoare şi topoare.

Boceşti blajină, sufli-n deşte,

mirată liră zdrumicată,

flămândă ieri, lihnită azi,

de hoţi forjată, înjurată

de fraţii răi, de-un bătrânel

cu minţile horind departe,

prăşind – prosteşte, cătinel –

poeme frânte, rime sparte.

Mă jur mălinilor din Reazani

că n-am crăpat în birt, în puşcărie.

M-am pristăvit, măicuţă,-ntre ghiorlani,

rupt de căţeaua poezie!

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (II)

S-au mohorât mestecenii, măicuţă,

în plânsul tău! Cu nasul în cenuşă

zac zilele. Jelindu-mă-n cotruţă,

visează-mă o dolcă bătăuşă.

Un răvăşel poştaşul îmi aduse:

„Mă-njură megieşii peste gard!”

Horind, viforniţele stepei ruse

îmi plăguiră soiul salonard.

De ieri şoldanii tremură-n burhai,

frigul îşi varsă lapţii pe olan,

iar tu visezi venind, în sănii fără cai,

celebrul Moscovei gârlan

purtând pumnal persan, gambetă, frac,

brăţări, botine şi dantele,

burjuilor sleiţi în măşti de drac

vânzându-le împărăţii de stele.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (III)

Se scurge soare pe olan,

îmbătrânesc amurgurile-n tei.

Zaibăr, câineşte, şi molan

voi suge-n crâşme cu holtei.

Visându-ţi, maică, palmele plăpânde, 

m-oi unge domn pe-un tron de scai!

M-oi zbengui în linuri fumegânde,

muieri voi călări, bufoni şi cai.

Pe-o mie de catâri îţi voi trimite

aur în corfe, struguri în lădiţe,

poeme în trăsuri de porţelan, cernite,

ereţi, prepelicari şi păuniţe.

Dar implora-te-aş, Doamnă, să mă ierţi

c-am distilat anonimatul, în chirie,

în Moscova cârciumăreasă

pilindu-mă poesc, pe veresie.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (IV)

Amurgul bâzâie-n boscheţi,

grimat căpău amorezat.

Vântul şi-a tras chiloţi de mesalină

şi-n roşii mahalale s-a-necat.

Pe şevalet v-aţi stors magiun de fluturi

şi v-aţi scăldat scripcarii în zăpor.

Revin, la iesle, prăbuşiţi pe scuturi,

scapeţii, delatorii din Obor.

Dă-mi, Doamne, cântecul de muselină,

dospit din tei, zarnacadele!

Vin ploi de bronz, cântând la violină,

cu piţigoii-n turn, cu rândunele.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (V)

Soarele oacheş, bucălai,

îmi frânge Desnăţuiul în ţiţeică.

Pe dealuri viile mi-au primenit

amurgurile în scurteică.

Gutuile, cât devla unui mâţ,

şi-au pitulat soldatul în valiză.

Stupinele şi-au exilat din cer,

în huci, luceferii: baliză.

Condeiul stoarce, din mister, tăcere

şi boroneşte, beilerbegul, luna.

Se crâmpoţeşte sufletu-n durere,

băjenărindu-se pe-ntotdeauna.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (VI)

Mi-au dat pământul de sub unghii

să-mi fie, mumă, cântului obol!

Mi-au spart copilăria în dosare,

în strâmte pârtii de sobol.

Mi-au scotocit toţi îngerii în gât,

mi-au stors în şişul limbii clopoţel.

Mi-au făţuit, prin borta uşii,

ţâţa vandeei, cătinel.

M-am coşcovit pe ghizdul unui veac,

stelar stegar, pisar învăţăcel.

Azi, Serghei, sparte aripile-ţi zac

în molda visului tembel!

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (VII)

Uitaţi-vă, bătrânii mei,

cât fierbe iarnă-n samovar!

Pifanii întărâtă clopoţei,

foşnesc borfiţele în bar.

Îşi pupă ţara dăbilarii

ba din Guvern, ba-n Parlament.

Oh, versul meu, să-ţi pui gumarii

să-i dăm nădejdii sculament!

În Dăbuleni s-au covăsit bostanii,

se scarpină-n epave prostănacul.

Pe Apa Sâmbetei vuiră anii.

Semnează-mi, Doamne, steaua cu haracul!

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (VIII)

Pârâul chirăie, ca fătul şugubăţ

frecându-şi boaşele într-o copaie.

Zăblăii Carpenului dau prin băţ,

m-au rumegat celebrităţi de paie.

Un taur ţăndăreşte ţundra verii

în sihăstrie, soră, pe izlaz!

Tapiţerii de mazăre-nflorită

îmi desenează Desnăţuiul pe obraz.

Pisarul paşte pârcii pirpirii,

sorbind năpastă-n ţeastă de izvor.

Jitarul scrie urice trandafirii

din scurtă muşcătură de topor.

Ce reavăn licean şi-a tolănit,

peste ţicău, imaginaţia-n drumeag?

Hei, Doamne, când mi-ai ştrecuit

poemele c-o lamă de briceag?

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (IX)

Ai fost la Roma, la Pamplona.

Te-ai matolit porceşte, frăţioare!

Gustaşi haşiş, viagră, beladona,

uitând de pită, slană, soare.

Visează ţara mea cu uşile deschise

să-i deversaţi latrinele din Occident,

să-i editaţi în ţarcuri de narcise

manelele duhnind a Orient.

Nu-i vreme, fraţii mei, să ne căim

c-am fost coleaşă-n menghină de sceleraţi?

Azi taxidarilor uium plătim

în pârţuri, sodomiţi şi cocoşaţi.

Tu, neamule cu ştreang cântând la gât,

rotund jucaşi Isuşii sub cuţit!

Nu bâjbâi-n târgovişte, pe rât,

că veacurile, taică, s-au iuţit!

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (X)

Vai, cântecul nu mi-ai ştiut,

deşi în piaţă, soră, l-am sporit!

Tucanii când l-au scrijelit pe scut?

Puiendrele, fătând, când i-au horit? 

Cuvintelor mi-ai pus obezi,

mi-ai tras revolta, mânză, prin dârlogi.

Poemele, răbdând, mi le străvezi

în bulumacii izbei, în răzlogi?

M-am câştigat cu blidul, cu merticul,

iavaş-iavaş bătându-mă în cuie.

Voi, pilafgiii, voi, coteii,

ziditu-mi-aţi, din găinaţ, statuie!

M-aţi botezat în zoaiele din şanţ,

în sărăcia lumii gâlgâind şi-n oase.

Mi-am dat privighetorilor pe-un sfanţ

luceferii Vlăsiei de angoase.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XI)

În zori, când reavăn soarele sporit

topeşte văile, huceagul,

la căpătâi chircită moartea mi-o citi

poeme scrise-n piaţă cu briceagul.

În negrele dubasuri uleioase

m-oi risipi, urlând, din cer în cer,

burghiul stelelor, rotindu-mi-se-n oase,

mă va zidi în spaime de năier.

Dar pân’ la cine să m-avânt

din scoc în scoc, din horn în horn?

Cu uşile zbătându-se în vânt

veacuri se strâng în clonţ de corn.

Uitaţilor spurcându-se peste pământ

expedia-voi ploi gălăgioase.

Alunecând pe schiuri lungi de vânt,

cosi-voi îngerimi insidioase.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XII)

Abandona-vom raniţa, condeiul,

acolo, în băltoacele din şanţ.

Ne-or debarca Vulpanii şi Boldeiul

în racla paradisului cu glanţ.

Să fredonăm irmoase de golan

rostindu-i verii soarele, pricazul.

Sugând butoiul de molan,

vom frânge heruvimilor grumazul.

Vom trage peste mutre lăvicerul,

ne-om bate în gâtlej ţăruşi.

Lingând cocotele şi pivnicerul,

vom fi zidarii Anelor, coldúşi.

Din testament ne-or şterge cronicarii,

ne-or jupui statuile cu briciul

burjuii. Capugiii, işlicarii

ne-or măsura fantasmele cu biciul. 

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XIII)

Târliile mi-au jupuit gheţuşul,

vremea îşi joacă ursul şi buhaiul.

În clopot pârâie, boşar, urcuşul,

m-am strungălit cu boala şi cu vaiul.

Mi-am hârbuit secundele-n taverne,

mi-am travestit povestea în poveşti.

Când samodiva patul mi-l aşterne,

Omule negru, ce-mi răcneşti?

Ajută-mă, bădiţă, să aţipesc frumos,

în vid alunecând pe-un gât de leică!

La strungă, toamna, buciumul de os

ne-o da poemele-n ţiţeică.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XIV)

S-o răsucim cu ţâţele spre lume,

Euridice, fiule, dă-n chin!

Vin mesalinele, huidume,

în bacanale slavei să mă-nchin.

Deschid oglinzile din toţi pereţii

şi piatra prostănacului mi-o bat în cuie.

Pe la răspântii mi-altoiesc puieţii,

le-aprind jivinelor câte-o căţuie.

Se-nfige cântecul pân’ la prăsele

în palmele măjarului chezaş.

Strivindu-i harfei poftele-n măsele,

şterg treptele iavaş-iavaş.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XV)

      

Mi-am azvârlit poemele-n colţar de lume,

pitaci în guşile de porumbei,

şi-am aşteptat ogari, jitari, postume

dantelării la vrană de ştiubei.

Tăcerile, muşcându-ne, s-au damblagit

şi-au sfoiegit, măicuţă, grea jarchilă

uitată-n scrinul nopţii, rablagit,

de-o tuşă dată morţii, de prăsilă.

Îmi prăbuşiră faima din altar

iurţi beţivani scremându-se în şanţ.

Prin Reazani, în sănii de cleştar,

vom zornăi chelbosul sfanţ.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XVI)

Jurase veacul, idiotul,

că-mi stoarce miere în poeme.

Şi eu l-am sărutat, netotul,

sugaciul reveriilor boeme.

M-am cocârjat în schitul de guzgan

cu zoaie aburind în blid,

scriindu-mi sângele iorlan

în versuri Moscovei pe-un zid.

M-am transmutat, mirat, în stâlp de sare

avid bocind-o pe cocota Lot,

sorbindu-mi bezne foşnitoare

prin grave galerii de caşalot.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XVII)

Scrâşnind pe-aici, la Pontul Euxin,

când bate blaga-n geanabeţi,

rod în măselele de arlechin

căputa cizmei de scapeţi.

Mi-ai dat ghelir, scârbită poezie,

Lăptoase Căi, moşii în Orion!

Dă-mi herghelii, pe veresie,

huind pădurile-n septentrion!

Mă bat în bleauri, mă înjur,

mă dau cu veacurile de pereţi

şi-mi tai, rânjind, destinul împrejur

în cinul blestemaţilor poeţi.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XVIII)

Se toarce boala somnului subţire,

setos de sânge, de ciolane.

De mâine fi-vom peste monastire

urloaie, ţigle şi olane.

Ne-or tăbăci timarii şi judeţii,

ne-or undiţa din râmnice, zătoane,

cu beldiţele, fiule, juveţii,

anahoreţii gârbovei icoane!

De rouă scară fi-vom în cetate

cu rădăcinile coclindu-se-n infern.

Sui-vor scara umbre mursecate

vărsând demenţa Salomeii în etern.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XIX)

Mă cocoşez de-o smochinită ploaie

scriind miţoase imnuri în pământ.

Chircindu-mă-n sacsie, cucuvaie,

stochez pojarul morţii într-un cânt.

Încing osânza vulpii din odaie

şi-mi şchiopătează sufletu-n condei.

La uşă torn lumină în ulcior, bălaie,

visând, măicuţă, reavănă s-o bei!

Şi-adorm, plângând, urzindu-ţi lume-n lume,

când nou ecou rămâi, zdrelit, în zidărie.

Pictând prăpăstii şuşotind în brume,

luceferii mi-i decantez din sihăstrie.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XX)

Noiembrie îţi sparge tăcere pe mormânt.

Plouă zbicit. Lihniţi bătrâni

linchesc, prin şanţ, poşircile-n descânt,

visând pitaci zvârliţi pe la fântâni.

Să-mi scrijeleze, Doamne, pe obraz

gorguna morţii şleampătă poveste,

m-am cocoţat în roze de Şiraz

pe scara elegiilor agreste.

Al veşniciei veşted gălbenuş

s-a covăsit, în zori, între coperţi.

Că morţii nici răzuş, nici astupuş

n-am fost, stelară Doamnă, să mă ierţi!

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XXI)

Dă-i ceas luminii! Vezi toiagul

în care bolile îţi foşgăiai.

Vezi sărăcia priponită-n zdrenţe,

mecind solzosul bocet dintr-un nai.

Clovnii fac tumbe la fereastră,

fierbinte flegmă peste ţipăt plouă.

Zambile storc din ochii de mistreţ,

volocul scotoceşte-n mare nouă.

Mormintele, pe deal, se pârpălesc în soare,

jos – pe grătare – fâţele, juveţii.

Sătucul şi-a expus în pălimare

vătuii, ruştele, procleţii.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XXII)

Ai vrut să aţipeşti, să uiţi de lume,

să-nchizi, tătuţă, porţi, ferestre,

să ţi se şteargă tălpile din brume,

din greaţa peisajelor rupestre!

Şi Domnul – dodoléţ, docil, ochios –

ţi-a botezat lăptoasă rugăciune

şi ţi-a cântat din fluierul de os,

în lut doljean, irmos de-ngropăciune.

Şi scară constelaţiilor te-a năimit,

frez coviltir furtunilor cereşti.

În straiţă măjarii ţi-au pitit

azilul hoardelor de peşti.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XXIII)

Să nu m-aştepţi când linge vântul

iovul rahitic, gardul rupt.

Nu mă zoriţi! Zâmbeşte cântul

că-i soare plăgii fiul, dedesubt.

Veghează-ne, firavo, dintr-o carte,

că-i cerul, astăzi, vaier noduros!

Borţoasă mişelia lumii, băligată-n coate,

se umflă-n fluierul de os.

Voi arenda făţarnice moşii de brumă

dospind în zdrenţe de-ntuneric ascuţit.

Vom aţipi. Doineşte-mi, mumă,

când guguştiucii scapără într-un cuţit!

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XXIV)

Sunteţi albastre clopote-ntr-o carte,

dar cartea-i rugăciunea morţii.

Sunteţi mânerul altui cântec,

iar spaima păstăreşte schitul sorţii.

Plonjăm în râpă, veveriţă, şoim,

în care, mumă, ospătează câinii,

când îngerii ne scutură gutuii,

tâlhari, în zolniţele săptămânii.

Sunteţi, bocind, catârul măjarului Isus

jucându-şi faima nunţii de la Cana.

Sunteţi mustoşii siclii de cireş

grei astupându-mi gârbovită rana.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XXV)

Eşti cocârjat de-atâta moarte

în carne câtă anii ţi-au vârât.

Viérii, urcioraşe fără toarte,

ne-au zăvorât în crama unui rât.

Eşti fleşcăit de-atâta moarte,

dar azi, tătuţă,-n rime te implor,

livezi prădând într-un ceaslov din cer,

adu-i măicuţei mere, în urcior

apă sticloasă adu-i, din Buicani,

acest zăvoi foşnind în roi de piţigoi.

Auzi? Pe Desnăţui nişte puştani

aprind copilăria guralivei ploi.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XXVI)

Se cocoţează raiul în zorii de plecare.

N-ai, mumă, traistă, slană ori toiag!

Te-ai gârbovit, mălinul meu, în disperare,

în ce izvoare mustuind sfoiag?

În ochi ţi-au prigorit bănuţii reci,

somn dropiile-n gând mi-aştern.

O carte explodează într-un beci,

ţâşnindu-mi lebede din stern.

Se ţăndăreşte dangătul de clopot,

clipele, vai, s-au dărâmat în bot!

Hoţeşte moartea viermuieşte,

din ţâţe codrii viperele-şi scot.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XXVII)

Mi-au spus gutuii din fereastră,

mămucă tulbure, subţire,

că vremea, ca mălaiul, s-a sturât!

Vai, greierii săritu-şi-au din fire!

Răscoace-mi azimă pe-o vatră!

Dă-mi struguri, o paporniţă cu mere,

sită cu nuci, velinţa unui drum

s-o rupă lipere, tăcere!

Şi duce-m-oi. Vai, dusu-m-am,

mâhnită ghindă-n mejdină din sat!

Mi-au scris viforniţele-n ram:

„Fost-au mălini pe-aici!” În ce văleat?

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XXVIII)

Zoriţi-vă! Dau ghes colindătorii

şi-i ţara ceteră la uşi,

doar voi, măicuţă,-n foalele ninsorii,

răscoaceţi pita noatenilor duşi

acolo, într-o scafă de ţărână,

în cimitir, sub gard, la Bobonete,

când prin nămeţi, de-o săptămână,

roiesc dănaci loviţi de carcalete.

Sfidând nesomn şi boală,-n rece laibăr,

flămând v-aştept, posomorât, la masă,

cu azimă, cu pecie, cu zaibăr.

Veniţi la foc, golaşii mei, în casă!

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XXIX)

Dă-ţi scoarţă, sâmburi şi hotar

şi nume dă-ţi de mreană, de stupină.

Vino, măicuţă, prin zambile, jar,

albină robotind lumină.

Plutind pe Volga, Sena, Rin

cu sclavii lui Rimbaud Arthur,

ne-om chercheli cu basamac sein

din alambicul veacului impur.

Ne-or face tişlării cămăşi din tei

şi-n fiecare deşti ne-or bate grădinarii

idei de şerpi cu clopoţei

să cârcotim cu ţapinarii.

Vom mucezi ceasloave pe corlată,

jucându-ne cu ţârii-n odăiţă.

Spori-vom candelă holbată

în rana eremiţilor din iconiţă.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XXX)

Acolo Dumnezeu îşi uită înţelesul,

acolo doar coşmarul stă deştept.

Istorii meliţează, pe Desnăţui, eresul,

privighetorile, acolo, sorb rănile din piept.

Octombrie-şi destupă, acolo, tânguirea,

silabele din Carpen într-un opaiţ ard.

Acolo primăvara, fierbându-şi înflorirea,

vopseşte îngerii cu nard.

Abisul din fereastră, acolo, trăncăneşte,

pe seceri rânduneaua, acolo, scoate pui.

Frez vis cocoloşit se limpezeşte

în candela fovistelor gutui.

Pe deal mânzatul clopot, acolo, răguşeşte,

acolo reveria, plodind, m-a fituit.

Sclipeşte ţintirimul, acolo, cocoşeşte,

iar fluierele-şi varsă ţigăile în mit.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XXXI)

Când o s-ajungă sufletu-mi la tine,

întreabă-l, aţipito, ce-l mai doare,

dacă sorbi din zările seine

albine, iezere, izvoare.

Croieşte-i caţaveicile din rouă

şi fă-i, agale, mitră din petale!

Când viscoleşte-n Reazani, când plouă,

dă-i naos ochii Dumitale!

Aprinde-i masalale în fereşti

să nu hoţească strugurii din vid,

bate-l cu maiul de argint

să fie temelie altui zid

pe Argeş, miei şi turturele

clocind la Domnul pe corlată.

Azi suflă orele-n vétrele,

azi soare spumegă-n covată.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XXXII)

Slujbaş fusei în baia comunală.

Venea, cântând, la scaldă un schilod

rugându-mă: „Băiaşule, mă spală

de bubării, de lipitori, de glod!”

Mă sufocam, vă jur, frecându-l pe spinare,

pe buci, pe foale, pe ţurloaie.

Vai, apele, sporindu-se murdare,

se-nţepeneau în vaduri, în urloaie!

Se libovea cotoarba dracului, măi frate,

şi-i azvârlea băiaşului ruşfet

sticloanţele cu afion, crăpate

boboacele Dalile, de-a valma, pe afet,

când Domnul, zbenguindu-se-n ghizdei,

holbându-se prin secol, m-a ginit

şi-n cinul fercheşilor derbedei

m-a străvezit într-un smochin din mit.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XXXIII)

Vor înflori salcâmii de pe Desnăţui

în colcăit de rândunele şi de-albine.

Tu, steaua mea, vei scoate vineţi pui

în case cu marchiză şi verbine!

Umbrele noastre – putrede, jilave –

plimba-se-vor bizar printre dulăi.

Vor adormi în orele schilave

în pragurile altor nătărăi

stâlcindu-ne fiinţările niţel,

jurând că neam nicicând n-am fost,

doar vânturi mursecate pe muscel

ne-or da merinde, adăpost.

Izvoarele-n fântâna din Buicani

vor povesti despre făeşii cu ulcior.

Vom arde stoguri mari de ani,

vom fi o reverie zvâcnindă sub topor.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XXXIV)

Fratele frânt în fluier fiert în rouă

îţi adusese, mumă, brumă în pahar!

Băuşi doi stropi. Zăcând o boală nouă,

sărişi în diligenţă de cleştar.

Vă prăbuşi noiembrie în pleoape

dalii pleşuve, gras burhai.

Corbii gârlani, pe dealuri, peste ape,

strigară sufletului: „Cócă, hai!”

Cuvintelor cuvântul să le tai,

posleţ tăcerii îi dădeai, borhot.

Moartea râdea, pitindu-se sub evantai,

cer după cer trecându-te înot.

Toţi îngerii îţi sărutau genunchii,

toţi pictorii ţipaseră-n peniţă.

Un clopot îşi tocea zorit pe Jiu

străvechea, necrozata mocăniţă.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XXXV)

Ai să ajungi la poartă şi la uşă.

Dă-i pinteni nopţii! Dă-i mistere!

Catarg roteşte-ţi steaua jucăuşă,

turchezul bocet – moară, căpistere!

Striga-te-vor, măicuţă, lupul, vulpea!

Să-ţi porţi auzul astupat,

să nu răspunzi, să scuturi semne,

să-i dai bacşişul vinovat

năierului grimat. Pe-o vale, cât pupila,

să viscoleşti livadă-n infinit

şi uită-ţi suflet, uită-ţi trup,

botez, amurg şi răsărit.

Când osteneşti, să zăboveşti niţel,

albină, greieruş, cristei.

Din râncedă tocila veşniciei

aprinde-mi spaimelor scântei!

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XXXVI)

         

Mă întronasem, Doamne, cadiul din harem

cu baiaderele-n călduri, tucan.

Strigat-am veacurilor să rimeze

în uşa sangvinarului divan.

Am stors oceanele în talger de balanţă

şi-am măsurat eternităţile cu polonicul,

dar, Doamne, câtă cutezanţă

mi-am prăpădit corcindu-mă cu mizilicul!

Zăvod grăpându-şi neamul de căţele

în tagma stihurgiilor mi-am fost.

Am sfâşiat iaşmace şi perdele,

mi-am jefuit almeele. Şi-n post,

plângând din văl în văl, din uşă-n uşă,

muşcat-am sâmburii-n prezenţe,

zidindu-mă împărăţie de cenuşă

cu mădularele trosnind în zdrenţe.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XXXVII)

S-or străvezi colibele subţiri

spălându-şi amforele în idee.

M-or saluta jivinele la cotituri

în unsuroase dansuri de almee.

Pe capră vizitii vor chicoti,

vor tropăi bahmeţii în furtună,

pe jgheaburi sângele va-nţepeni,

la căpătâi o gureşă gorgună

mi-o iscăli terţinele în pleoape,

mi-o bate dornul beznei în urechi,

lansându-mă holtei pe tulburi ape

între străvechi puieţii neperechi.

Ne-om întâlni grăbiţi, bătrânii mei,

golaşi, scâncind la Judecata de Apoi.

Ne-am lăfăit într-un bordel de nenoroc

şi mi-am plodit luceferii-n noroi.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XXXVIII)

N-am fost burjui, nu fui primar,

lăută fost-am nopţii de cadână.

Băui tehui, măicuţă, al heruvimilor nectar,

dintr-un şiştar, a opta zi din săptămână!

Puicuţe sulegete, cóite poloboace,

pe toate le-am muşcat hârbar.

M-am închinat la crini, la dobitoace,

la popii cu năplai de armăsar.

Nici vorbele poesc nu m-au ales

pe la Sorbona, frate, prin saloane!

Poemele mi le-am trudit ades

în iurte cu vădane roşcovane.

Mă-nghite ochiul nopţii de pripas.

Rugăm:  „Nu trageţi, măi băieţi!”

Ceaslovul satelor plocon vi-l las,

vai, vouă, doctoranzii-n jilăvéţi!

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

 POEM (XXXIX)

Cuţitul îmi crăpase pricăjită vena,

lină Galina, soră Isadora!

Frecându-i Moscovei cu sânge trena,

poemului îi fasonasem prora.

Hotelul, hâţânându-mă pe-o ţeavă,

m-a înghiţit cu sârmele muşcând din gât.

Pe bolşevici ignari, pe gloria siteavă,

miraţi-vă, golanul s-a borât!

Mi-am gugulit – în birt, cu târfele, obezii –

pădurile cu vulpi de marţipan.

M-au zdrenţuit sicarii, maidanezii

Gulagului clocind în Bărăgan.

Ţurloaiele, oho, mi le-au stropşit,

fierbând, viforniţele stepei ruse.

Nălbarul Faust, câine, mi-a jupit

iezii Americii intruse.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XL)

Ce noapte viile îşi tescuiau

în câini, în argăţime şi-n stăpâni!

Pe lăvicerul bortei pâlpâiau

părerile cu torţele în mâini.

De imnuri arborii s-au descusut,

jivinele – de scâncet, iar retorii – de vorbă.

Ieri Valea Plângerilor m-a scăzut

cu iepuroaicele fătând în torbă.

Din cele şapte bivoliţe, ale mele,

m-am rupt, făeşilor, de-un strop de zile!

De-amú, în strungă, ruşte şi căţele

îşi clipoci-vor sângele-n sedile.

Grec poloboc, Dalilele sculptate

mai unge-vor tâţânile de la lumină?

Senil, în basmele depănuşate,

bălteşte universul în ruină.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XLI)

S-au destupat împărăţiile-n oglinzi

şi-n haosul ferestrelor înguste,

strângându-mă în boturile altor peşti

din jeregaiul vârstelor robuste.

Tot subţiindu-te printr-un inel,

îţi pipăi veacul: „Doamne, este?”

Răstorni mioarele printr-un tunel,

alunecând cu Iona prin poveste.

Vântoaiele, fătând, te strungălesc,

Pleiadele ţi-au plagiat pricazul.

Într-un castel cu alambic poesc

fantasmele-ţi boţesc obrazul.

Ţi-ai slobozit ogarii-n infinit,

stupind clisos poemul din copaie.

Azi, Doamne, uşile s-au fituit

ecou topindu-se într-o văpaie!

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

POEM (XLII)

M-aţi pitulat, făeşii mei, la Bobonete,

în cimitir oltean, din Craioviţa Veche.

Se geluiau muierile, în Dragobete,

orice speranţă îşi clădea pereche.

Zbârlindu-şi anii, roşcovani pisoii

îmi ronţăiau, sub leauri, vrăbiuţe.

Ne-au ştampilat parlamentarii calindroii,

icoanele se neguţau pe la chivuţe.

Mai bobotiţi, bocindu-mă, la chiloman?

Bye-bye, ortacii mei, vi-i stambă osul!

S-a spânzurat plăvanul ortoman

că-n schituri, zău, se masturbase ciosul.

Cocoşi mai fi-vor, gârniţele, ploi?

Băţoşi dulăii, bivoliţe, bic?

Vor distila, duhnind, veciile-ntre noi

trăscău din străveziul alambic.

Esenin Dincescu

Decembrie 1925 – Decembrie 2009

Din vol. JELIND MĂLINII VISCOLIŢI. 
SERGHEI ESENIN.TRADUCERE IMAGINARĂ, 
Editura AMPHION, BACĂU, 2010