Din vol. CEL DE PE URMĂ LAOCOON, Editura AMPHION, BACĂU, 2003
POEM (I)
Coiful în cap! Lancea în mână!
Hai să ne mai zdrobim niţel cu anonimatul dement!
Ne capturează laşitatea, obeză, a veacului,
bădiţă Sancho, fii grozav de atent!
POEM (II)
O pasăre zboară ţinând în cioc
biserică plodind nenoroc.
În cristelniţă, Doamne, scălda-vei decât
îngeri vibrând cu şişul în gât?
POEM (III)
Niciodată-n această pădure, vă jur,
n-a cântat bătrânul, sfredelitul Orfeu.
Dumnezeule Mare, de ce m-ai trimis
să cherchelesc javrele cu sângele meu?
POEM (IV)
Ne întâlnim o dată pe an.
Eşti ros de jeg, de boli şi de ruşine.
Ursule drag, n-ai vrea, frăţioare,
să te răsădesc în pădurea din mine?
POEM (V)
Să fie ploaie, vânt şi frig,
să zviduieşti al îngerilor mers,
să fie şişuri, lin să mori
cârpind cojocul altui vers.
POEM (VI)
M-am pângărit, m-am fărâmiţat
într-un bâlci dintr-o ţară hilară.
Sărăcia mi-a ros ficaţii, fraţii m-au scuipat,
îngerii Domnului m-au tras pe sfoară.
POEM (VII)
Guşatul veac s-a obrintit. Scânceşte.
Mamă, de ce plângi? Hai, zâmbeşte!
Am săpat o fântână cu izvoare de miere
din care soarele soarbe lapţi de mistere.
POEM (VIII)
Câinii stropiră schitul din sfânt.
Vreme turcită gâtul mi-a frânt.
O sabie oticneşte într-un cap de statuie.
Şomerii digeră zloată şi cuie.
POEM (IX)
Ai fost cremene. Ai fost gălăgios.
Ai devorat exilul, căinţa şi îndoiala.
Ţi-au înflorit dudăul – în os –
şi zoala, fleţule, şi boala!
POEM (X)
Veacul, zei jupuind, m-a pictat în cărbune.
Oh, peste limbă mă plesnea c-o nuia!
Fiara moţăia la rugăciune,
dar nimeni, fraţii mei, n-o hăcuia!
POEM (XI)
Vai, întunericul te răşluieşte!
Mai ştii ce dodoléţe păcatele ţi-au fost?
Vai, ce ruşine cântecul prăşeşte
în uliţă clocindu-şi adăpost!
POEM (XII)
Foamea sticleşte. Lupi dau târcoale.
Steaua dă viermi, sufletul – bale.
Trage şuriul! Scuipă străjerii!
Nenorocirile umflă ovarele verii.
POEM (XIII)
Te-ai cocârjat, bădie! Trăscăul ne ascute.
Ungi bubele Gomorei cu psalmii cârtitori.
Vai, somnul te zdrobeşte! Zavéra se împute.
La coşniţele haitei livrezi privighetori.
POEM (XIV)
Mi-e rană pământul acesta visat cu sfială,
văzduhul mi-e tâmplă, muntele – os.
Haitele Dornei mă cer cu iuţeală:
firimitură latină cântând bătăios!
POEM (XV)
Ce-am ivit, ce-am altoit
a ţâşnit, a-nsutit chiar şi-n piatră!
Ce-am visat, ce-am ţipat
a puiat, a zburat chiar şi-n piatră!
Din vol. CEL DE PE URMĂ LAOCOON,
Editura AMPHION, BACĂU, 2003
