„CARTEA” DE LA SĂLĂTRUC
MOTTO (1):
„Toţi oamenii sunt egali şi
fraţi,
Nu există sclavi şi nici
stăpâni.”
VICTOR HUGO
MOTTO (2):
„Fiindcă sunteţi slabi, ajutaţi-vă între voi;
fiindcă sunteţi neştiutori, luminaţi-vă
şi suferiţi-vă unii pe alţii.”
VOLTAIRE
MOTTO (3):
„Primele voastre îndatoriri sunt către
Umanitate. Sunteţi oameni mai înainte de a fi
cetăţeni sau
părinţi. Dacă nu îmbrăţişati
cu toată
ardoarea întreaga familie omenească,
dacă acolo unde geme un semen de-al
vostru,
acolo unde demnitatea naturii umane
este terfelită de minciună şi de tiranie,
nu sunteţi gata, fiindu-vă la îndemână,
să ajutoraţi pe cel slab sau să vă simţiţi
chemaţi, putând a o
face, să luptaţi
spre a ajuta pe cei ce-s înşelaţi sau oprimaţi
– veţi trăda legea vieţii.”
GIUSEPPE MAZZINI
OM,
EDUCAŢIE ŞI ARTĂ:
FLORILEGIU DE
CITATE CELEBRE
I. „COPILUL
ESTE UN ASTRU ÎN MINIATURĂ”
II. „EDUCAŢIA
ESTE O BINEFACERE”
III. „ORICE OM ESTE «OMUL»”
IV.
„SĂRĂCIA NU ESTE UN VICIU”
V. „NATURA
ESTE O LIRĂ URIAŞĂ LA CARE CÂNTĂ POETUL”
VI. „ARTA DĂRUIEŞTE ARIPI, NU
CÂRJI”
 |
I. „COPILUL ESTE UN
ASTRU ÎN MINIATURĂ”
1. Copilul,
curiozitatea care caută să ştie totul.
(VICTOR HUGO)
2. Leagănul
copiilor este palatul visurilor.
(VICTOR HUGO)
3. Copilul ne
învaţă dragostea, pudoarea, înţelepciunea.
(VICTOR HUGO)
4. Inocenţa
copiilor te face să visezi.
(VICTOR HUGO)
5.
Viaţa copiilor este făcută numai din speranţă.
(VICTOR HUGO)
6.
Orice s-ar afla deasupra capului unui copil,
ochii
săi oglindesc pururea cerul.
(VICTOR HUGO)
7. Copii, în
ochii voştri luminoşi văd strălucind paradisul.
(VICTOR HUGO)
8. Torţa dată
copilului este soarele viitorului.
(VICTOR HUGO)
9. Copilul este aidoma albinei care adună
nectarul
pentru a face miere.
Copilul preface totul în miere.
Îţi
zâmbeşte cu dinţişorii lui albi.
Şi tu rămâi nemişcat neştiind
ce să pricepi prin acel zâmbet.
Căci nu există cuvinte
pentru a spune.
Aceste comori neştiute ţi se oferă simplu,
minunat, ca acele
izbucniri ale primăverii
pe mare, când parcă se deschide cerul
să vină soarele.
(ANTOINE DE SAINT-EXUPÉRY)
10. Copilul
deschide şi închide pleoapele
ca nişte ferestre asupra a ceva necunoscut.
Şi, deşi deloc vorbăreţ, el te învaţă.
Căci adevărata învăţătură constă
nu în
a-ţi vorbi, ci în a te călăuzi.
Şi tu, ca un bătrân animal domestic,
te laşi mânat de el, ca de un păstor tânăr
prin livezi
nevăzute, despre care nu ştii
nimic decât că pentru câteva clipe
nu mai simţeai
nici foame, nici sete.
(ANTOINE DE SAINT-EXUPÉRY)
11. Copilul este ca o oglindă care te ameţeşte
puţin. Sau ca o fereastră.
Totdeauna copilul te intimidează
ca şi când ştie el ce ştie. Nu te înşeli,
pentru că
spiritul lui este puternic,
înainte ca tu să i-l piperniceşti.
(ANTOINE DE SAINT-EXUPÉRY)
|
 |
II. „EDUCAŢIA ESTE O BINEFACERE”
1.
O educaţie socială bine făcută poate întotdeauna
să
scoată dintr-un suflet, oricare ar fi el,
partea
folositoare pe care o conţine.
(VICTOR HUGO)
2. În ciuda unei educaţii alese, copiii
devin totuşi
răi, dacă exemplul
părinţilor sau al profesorilor lor
nu corespunde învăţămintelor.
(UGO FOSCOLO)
3.
Atunci când detectăm răul într-un copil,
trebuie
să ştim să-l îndreptăm.
(VICTOR HUGO)
4. Nu judecaţi aptitudinile
copilului numai după aparenta lui uşurinţă într-o direcţie sau alta.
Căci merge mai departe şi reuşeşte mai sigur
cel ce a
luptat mai mult cu sine însuşi.
Trebuie ca mai întâi să se ţină seama
de
dragostea pentru ceva.
(ANTOINE DE SAINT-EXUPÉRY)
5. Copiii nu trebuie îndopaţi cu cunoştinţe moarte.
Trebuie să li se făurească un stil,
aşa încât ei să poată pricepe.
(ANTOINE DE SAINT-EXUPÉRY)
6. Nu-i învăţaţi pe copii iertarea şi mila,
căci s-ar
puteasă fie rău înţelese
şi să ajungă la respectarea injuriei
şi putreziciunii. Învăţaţi-i minunata
colaborare a tututor prin toţi şi prin fiecare.
(ANTOINE DE SAINT-EXUPÉRY)
7. Copiii trebuie crescuţi pentru ei,
nu pentru părinţi.
(NICOLAE IORGA)
8. Copiii învaţă bunătatea de la natură,
iar răutatea de la oameni.
(NICOLAE IORGA)
9. Meşteşugul cel mare e să îndrepţi pe cineva
fără să-i spui, ba fără să ştie că a greşit.
(NICOLAE IORGA)
10. Un învăţat are două datorii:
să înveţe el necontenit şi să înveţe
necontenit pe alţii.
(NICOLAE IORGA)
11. Ai toată viaţa un şcolar pe care niciodată
nu trebuie să-l pierzi din ochi: tu însuţi.
(NICOLAE IORGA)
12. Educaţia de cele mai multe ori e numai
pojghiţa sub care se desfăşură în linişte,
pe încetul, firea cea adevărată.
(NICOLAE IORGA)
13. Învăţământul
nu dă totdeauna cultură,
ci adeseori numai tabla de materii a culturii.
(NICOLAE IORGA)
14. De la oricine poţi să înveţi ceva, de la mai puţini
ceea ce-ţi trebuie şi de la câte unul numai
cum trebuie să înveţi.
(NICOLAE IORGA)
15. N-ai dreptul să fii altfel decât ceilalţi oameni,
ci mai mult decât dânşii şi pentru dânşii.
(NICOLAE IORGA)
16. Nu
zi niciodată: ştiu şi pot, fără să te întrebi:
pentru
ce ştiu şi pentru ce pot.
(NICOLAE IORGA)
17.
Faptele bune ale tale vor fi pornirile bune
ale fiilor tăi. Măcar atât ar trebui
să te îndemne a le face!
(NICOLAE IORGA)
18. A pedepsi
trebuie să însemne totdeauna
a îndrepta. A
suprima nu e a pedepsi.
(NICOLAE IORGA)
19. De cele mai
multe ori vinovăţia cea mare
nu e a
celui ce a făcut, ci a celui ce n-a împiedicat.
(NICOLAE IORGA)
20. Bucuria celui
ce pedepseşte e mai rea
decât
vina celui ce greşeşte.
(NICOLAE IORGA)
21. Pedeapsa cea
bună se face cu mai multe
lacrimi din
partea celui ce pedepseşte.
(NICOLAE IORGA)
22.
Prejudecăţile, iată hoţii, viciile, iată ucigaşii.
Primejdiile
mari sunt înlăuntrul nostru.
(VICTOR HUGO)
23. Când chemi la muncă, să-ţi văd sapa în mână.
(NICOLAE IORGA)
24. Este nedrept
să înveţi copilul
cum să moară pentru Patrie înainte
de a-l învăţa cum să
trăiască pentru ea.
(GRIGORE VIERU)
25. Un cântec
frumos pentru copii
poate
apăra în viitor o Patrie.
(GRIGORE VIERU)
26. E bine să
înveţe un popor de la altul,
nu
este bine să înveţe un popor pe altul.
(GRIGORE VIERU)
|
 |
III. „ORICE OM ESTE «OMUL»”
1.
Oamenii trec, dar rămâne Omul.
(VICTOR HUGO)
2.
Cele două flăcări ale omului: ştiinţa şi conştiinţa.
(VICTOR HUGO)
3. Omul,
mag misterios care traversează natura.
(VICTOR HUGO)
4. Între
primul om şi ultimul om este Omul.
(VICTOR HUGO)
5. Omul,
această inteligenţă care transformă instinctele. (VICTOR HUGO)
6.
Cele două mari aripi care-l ajută pe om
să
se înalţe sunt gândirea şi iubirea.
(VICTOR HUGO)
7.
Omul nu-i decât o mână nesigură
care tatonează în infinit.
(VICTOR
HUGO)
8. Hercule de neînvins,
omul înlătură haosul
din univers având drept armă dreptatea
şi ca mânie
bunătatea.
(VICTOR
HUGO)
9. Să ne înclinăm în faţa
omului care prin visare,
meditaţie, iubire devine
măreţ.
(VICTOR HUGO)
10. Omul, fiinţă pe care
răul îl trage în jos,
dar
pe care visul îl înalţă mereu spre stele.
(VICTOR HUGO)
11.
Când fiinţa umană se înalţă pe creste,
natura
surâde omului îndrăzneţ.
(VICTOR HUGO)
12.
Cea dintâi justiţie este conştiinţa omului.
(VICTOR HUGO)
13.
Conştiinţa ne învaţă să nu răspundem la rău cu rău. (VICTOR HUGO)
14.
Conştiinţa este o flacără care luminează drumul vieţii. (VICTOR HUGO)
15.
Refuzul neantului este grandoarea omului.
(VICTOR HUGO)
16. Idealul este călăuza sufletului omenesc.
(VICTOR HUGO)
17. Cu ajutorul realului trăim, prin ideal existăm.
(VICTOR HUGO)
|
 |
IV.
„SĂRĂCIA NU ESTE UN VICIU”
1. Omul înseamnă acţiune.
(VICTOR HUGO)
2. Nimic nu rezistă voinţei înverşunate de a reuşi.
(VICTOR HUGO)
3. A
trăi înseamnă a lupta fără încetare pentru mai multă lumină şi pentru mai
puţină josnicie.
(VICTOR HUGO)
4.
Trăiesc cu adevărat acei ce luptă.
(VICTOR HUGO)
5. Te leagă de
lume ce-i dai, nu ce-ţi dă.
(NICOLAE IORGA)
6. Ai dreptul să dai, n-ai drept să cei.
(NICOLAE IORGA)
7. Pânea care te satură mai bine e aceea
pe care ai
dăruit-o.
(NICOLAE IORGA)
8. Orice
faptă e a omului care a făcut-o,
dar
şi a momentului în care a putut-o face.
(NICOLAE IORGA)
9.
Ca să nu vezi săracul, goneşte sărăcia!
(NICOLAE IORGA)
10. Banul
pentru trai, nu traiul pentru bani!
(NICOLAE IORGA)
11. Săracul
harnic vine îndată după îngeri.
(NICOLAE IORGA)
12. Cine murind de foame nu fură, e unul
din cei mai mari mucenici ai virtuţii omeneşti.
(NICOLAE IORGA)
13.
Dacă ai făcut vreun bine, nu ţi-e îngăduit
să-ţi
aminteşti de el; dacă ţi s-a făcut un bine,
adu-ţi
aminte de el întreaga viaţă.
(CHILLON)
14. Mă
simt mai solidar cu învinşii decât cu sfinţii.
Cred
că sunt lipsit de orice înclinare spre eroism
şi
sfinţenie. Ceea ce mă interesează
este numai a fi om.
(ALBERT
CAMUS)
15. Valoarea
unui om rezidă în ceea ce
dă el şi nu
în ceea ce este capabil să primească.
(ALBERT
EINSTEIN)
16. Nu
numai lumea trebuie schimbată,
ci şi omul. De
unde se va ivi
acest om nou? Nu din afară. Să ştii
să-l
descoperi în tine însuţi şi, după cum
din minereu se
extrage un metal pur,
fără zgură, trebuie să fii tu
acest
om aşteptat. Obţine-l de la tine!
(ANDRÉ
GIDE)
|
 |
V. „ARTA
DĂRUIEŞTE ARIPI, NU CÂRJI”
1.
Prin ţelul său civilizator arta devine o putere.
(VICTOR HUGO)
2.
Arta are drept scop ameliorarea omului.
(VICTOR HUGO)
3.
Arta este generatoare de civilizaţie,
aşa
cum floarea răspândeşte parfum.
(VICTOR HUGO)
4. Arta
îndulceşte moravurile,
apropie
inimile, propagă fraternitatea.
(VICTOR HUGO)
5. Pretutindeni gândirea se eliberează odată cu artele.
(VICTOR HUGO)
6. Gândirea creatoare sculptează noţiuni.
(VICTOR HUGO)
7. Poetul este un sculptor, sculptorul este un poet.
(VICTOR HUGO)
8. Spiritul oricărui visător încalţă cizmele fermecate.
(VICTOR HUGO)
9. Condiţiile geniului: atacabil şi inexpugnabil.
(VICTOR HUGO)
10. În creierul unui geniu clocoteşte vulcanul.
(VICTOR HUGO)
11.
Istoria trece, arta rămâne.
(VICTOR HUGO)
12.
Marele crez al artei este fraternitatea.
(VICTOR HUGO)
13.
Ïntâi să lucească în vârful peniţei stropul cel roşu
al
sângelui meu, pe urmă roua pe iarbă.
(GRIGORE VIERU)
14.
Cea mai veche carte din lume este o mamă,
cea
mai frumoasă carte din lume este o mamă.
(GRIGORE VIERU)
15. Poezia şi artele întreţin credinţa profundă
a
omuluiîn unirea fiinţei sale
cu tot ce există şi al
cărui adevăr final
este adevărul personalităţii. Este o religie
uşor de
înţeles, şi nu un sistem metafizic
care trebuie analizat şi discutat.
Noi ştim,
prin experienţă personală,
ce sunt creaţiile noastre şi afirmăm instinctiv,
prin ele sensul creaţiei care ne înconjoară.
(RABINDRANÃTH TAGORE)
16. Arta este o minciună
care ne ajută să înţelegem adevărul.
(PABLO PICASSO)
17. A scrie înseamnă să sporeşti cu o perlă
colierul Muzelor, să laşi posterităţii amintirea
unei vieţi exemplare, să aperi
poporul
contra lui însuşi şi contra duşmanilor.
(J.P. SARTRE)
18. Poetul este un izvor din care se adapă
sufletele însetate. Este un pom sădit
pe malul Fluviului Frumuseţii, cu fructe coapte,
pe care le doresc sufletele înfometate.
Este o privighetoare ce se mută de pe o creangă
pe alta a cuvintelor, îngânând melodii
ce umplu
înlăuntrul trupului
cu blândeţe şi delicateţe.
(DJUBRAN KHALIL DJUBRAN)
19. Frumuseţea este o regină pe care pictorii o
adoră.
(HONORÉ DE BALZAC)
20. Geniul rămâne sărac, deşi luminează
omenirea,
virtutea rămâne mută, deşi se jertfeşte
pentru binele obştesc.
(HONORÉ DE BALZAC)
|
VI. „NATURA ESTE O LIRĂ URIAŞĂ
LA
CARE CÂNTĂ POETUL”
CORESPONDENŢE
Natura e un templu cu vii coloane care
Scot uneori cuvinte confuze, ne-nţelese;
Prin codri de simboluri petrece omu-adese
Şi toate-i adresează priviri familiare.
Ca nişte lungi ecouri ce se unesc profund
Într-o misterioasă, adâncă unitate,
Întinsă ca lumina, ca nesfârşita noapte,
Parfum, culoare, sunet de-a pururi îşi răspund.
Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,
Ca tonuri dulci de flaut, ca nişte verzi câmpii,
Iar altele sunt mândre, bogate, prihănite,
Având întinderi vaste de lucruri infinite,
Cum ambra, moscul, smirna, tămâia se degajă,
Slăvind ce mintea-ncântă şi-a simţurilor vrajă.
Scot uneori cuvinte confuze, ne-nţelese;
Prin codri de simboluri petrece omu-adese
Şi toate-i adresează priviri familiare.
Ca nişte lungi ecouri ce se unesc profund
Într-o misterioasă, adâncă unitate,
Întinsă ca lumina, ca nesfârşita noapte,
Parfum, culoare, sunet de-a pururi îşi răspund.
Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,
Ca tonuri dulci de flaut, ca nişte verzi câmpii,
Iar altele sunt mândre, bogate, prihănite,
Având întinderi vaste de lucruri infinite,
Cum ambra, moscul, smirna, tămâia se degajă,
Slăvind ce mintea-ncântă şi-a simţurilor vrajă.
CHARLES BAUDELAIRE
1. Frumuseţea
naturii este egalată
numai
de frumuseţea sufletului.
(VICTOR HUGO)
2.
Natura: totul este enigmă şi totul este cuvânt.
(VICTOR HUGO)
3. Nu
mă satur niciodată să învăţ acest
alfabet măreţ al
naturii. În fiecare zi
caut să descopăr o literă nouă.
(VICTOR HUGO)
4.
Natura este o dramă cu personajele sale.
(VICTOR HUGO)
5.
Natura este un torent de viaţă şi lumină.
(VICTOR HUGO)
6.
Natura, ca o mamă surâzătore, se pretează
tuturor visurilor
şi capriciilor noastre.
(VICTOR HUGO)
7. Atunci când
omul comite anumite fapte
brutale inutile şi din
pură plăcere, natura
pare că-l priveşteşi îl
vede; atitudinea sa
pare posomorâtă, iar
liniştea înspăimântătoare.
(VICTOR HUGO)
8. În
contact cu natura, omul
devine
fie mai neînsemnat, fie mai măreţ.
(VICTOR HUGO)
9.
Omul trebuie să dea umanităţii şi să redea
naturii lumina
sa, căldura şi parfumul său,
iubirea.
(VICTOR HUGO)
10.
Acelaşi ritm din univers este în sufletele
noastre; lira
se află în noi înşine.
(VICTOR HUGO)
11. Pământul este un poem etern.
(VICTOR HUGO)
12. Viaţa este un cântec.
(VICTOR HUGO)
PĂMÂNTULE, DRAGULE!
Pământule,
Dragule,
Lumina ta n-ar fi putut să-ţi arate toate comorile
tale
Atâta timp cât nu eram în iubirea ta!
Astfel, tot acest timp
Larga ta întindere
Aştepta şi căuta cu lămpile sale fără de număr
Prin abisuri şi abisuri!
Atunci dintr-o dată iubirea mea apăru cu muzica sa
Şoptind – nu ştiu ce mărturisire;
İnima sa,
Buchet parfumat de flori,
Le-a depus pe inima ta, Pământule al meu!
Zâmbind, cu ochii fermecaţi,
Ţie, iubirea mea
Ţi-a făcut un dar tainic
Care în cămara tainică a sufletului tău
Va străluci veşnic – sub veşnica ghirlandă a
stelelor,
O, Pământule al meu!
RABINDRANÃTH TAGORE
O, PAMÂNTULE…
O, pământule,
răbdătoarea şi întunecata mea mamă,
bogăţia ta nu este nesfârşită.
Tu te oboseşti să-ţi hrăneşti copiii;
dar hrana este rară.
Bucuriile pe care ni le dărui nu sunt
niciodată desăvârşite.
Jucăriile pe care tu le închipui pentru copiii tăi
sunt fragile.
Tu nu izbuteşti să mulţumeşti nesăţioasele
noastre nădejdi.
Dar te voi tăgădui eu pentru toate acestea?
Zâmbetul tău umbrit de către suferinţă este
dulce
ochilor noştri.
Dragostea ta, care nu cunoaşte împlinire,
este scumpă inimii noastre.
Sânul tău ne-a hrănit cu viaţă şi cu nemurire,
de aceea veghezi asupra noastră.
De veacuri tu compui armonii de culori şi de
cântece
şi cu toate acestea paradisul tău
nu-i decât o tristă înseilare.
Plăsmuirile tale de frumuseţe sunt învăluite
în ceţuri de lacrimi.
Am să-mi revărs cântecele în inima ta mută
şi iubirea în iubirea ta.
Am să te ador prin faptă.
Am văzut duioşia chipului tău
şi mi-e dragă ţărâna ta săracă,
Pământule – Mamă!
RABINDRANÃTH TAGORE
CÂND CREAŢIA…
Când creaţia era nouă şi toate stelele străluceau
în prima lor splendoare, zeii ţinură sfat în cer şi
cântară:
«O,
tablou al desăvârşirii! O, preacurată bucurie!»
Dar unul dintre zei strigă deodată:
«Mi
se pare că undeva este o ştirbire în acest lanţ
al prealuminii
şi una dintre stele s-a pierdut!»
Struna de aur a harfelor divine se rupse:
cântarea încetă
şi îngroziţi zeii începură să se tânguie:
«Fără
îndoială era cea mai frumoasă steaua
care
s-a pierdut, gloria tuturor cerurilor!»
Din ziua aceea este căutată fără încetare
şi tânguirea unuia trece la celălalt:
«Cu
ea lumea şi-a pierdut singura sa bucurie!»
Dar, în liniştea adâncă a nopţii, stelele surâd
şi murmură între ele: «Zadarnică este căutarea!
O
desăvârşire neîntreruptă este pretutindeni!»
RABINDRANÃTH TAGORE
