OBSERVATORUL DE BACĂU, 21 mai 2010
Esenin, filtrat prin Ştefan Dincescu
La Şcoala „Octavian Voicu”, din Bacău, a avut loc lansarea noului volum de versuri al poetului Ştefan Dincescu, un foarte apreciat profesor de limba şi literatura română. Al 13-lea volum al său, intitulat „Jelind mălinii viscoliţi. Serghei Esenin. Traducere imaginară de Ştefan Dincescu” şi proaspăt apărut la editura băcăuană Amphion. Este a doua sa „traducere imaginară” (prima fiind din Omar Khayyãm, după binecunoscuta „reţetă” a lui Vasile Voiculescu), de această dată fiecare poem fiind semnat Esenin Dincescu. De altfel, „Esenin Dincescu” este şi titlul prefeţei semnate de prof. univ. dr. Eugen Negrici, cea de-a doua prefaţă – „Poeme scrise-n piaţă cu briceagul” – aparţinându-i reputatului critic şi istoric literar, prof. univ. dr. Dumitru Micu. A fost o adevărată sărbătoare a poeziei, Ştefan Dincescu fiind onorat de prezenţa multor scriitori băcăuani: Calistrat Costin – preşedintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor, Dumitru Brăneanu (prezent ca poet şi ca membru al Uniunii, nu ca vicepreşedinte al Consiliului Judeţean), Viorel Savin, Petru Scutelnicu – poet şi critic, deopotrivă, Nicolae Mihai, Loredana Dănilă, Petre Isachi. Alături de ei, Ştefan Dincescu i-a „invitat”, într-un original şi incitant montaj audio-video, pe Rabindranãth Tagore, Octavian Voicu, Marin Sorescu, Serghei Esenin, Grigore Vieru, Leonida Lari şi pe marii trubaduri ai neamului românesc, regretaţii, dar nemuritorii Aldea şi Doina Teodorovici. Asistent principal: Florin Dincă, student la Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri”, fiul poetului Ştefan Dincescu (pe numele său adevărat, Ştefan Dincă). Au fost prezenţi, de asemenea, studenţi, elevi şi foşti elevi ai profesorului – poet, cadre didactice de la numeroase şcoli şi colegii băcăuane. De remarcat contribuţia unor eleve ale Liceului de Artă „George Apostu” (Rotaru Miruna şi Perşa Alexandra, ambele la nai) şi a unui grup de liceeni de la Colegiul „Henri Coandă”, conduşi de profesoara Steliana Hollo, care au dat un plus de farmec spectacolului artistic realizat de elevii şcolii organizatoare. Aceeaşi forţă nezăgăzuită, acelaşi limbaj poetic incitant, acelaşi nonconformism şocant caracterizează şi acest nou volum al poetului Ştefan Dincescu, o voce inconfundabilă în peisajul poetic românesc actual.
ŞTEFAN OLTEANU
Profesor, în viaţa civilă, gramerian, autor a peste 20 de studii de sintaxă, morfologie, lexic, fonetică a limbii române, putem presupune că, prin degustarea unor savori lingvistice particulare, a unor mirodenii lexicale, culese în bună parte din graiuri provinciale sau periferice, poetul nostru îşi temperează anxietăţile. Poate că aromele verbale tari au asupra sufletului traumatizat efectul unor droguri. Fapt este că din nici o poezie a sa nu lipsesc vocabule de circulaţie restrânsă, ori învechite, dispărute din limbă sau pe cale de dispariţie. (…) Lirismul eseninian este direct, patetic, fremătător; traducătorul poetului rus liricizează inaparent, adoptă rareori confesiunea, nu-şi permite efuzii, refuză patosul, jeleşte reţinându-şi lacrimile, deci se destăinuie parcimonios, preferă confidenţei notaţia rece, impersonală, nu rareori crudă, denunţarea sarcastică (explicit sau subtextual), cinică, la modul direct sau la modul insidios. Simţămintele pot fi analoage celor clamate de Esenin, însă felul în care ele se comunică învederează frecventarea lui Baudelaire, a decadenţilor, a literaturii periferiilor, adeziunea nu numai la estetica urâtului, ci şi însuşirea principiilor romantismului deromantizat, tendinţa detaşării de sine, a disimulării subiectivităţii.
DUMITRU MICU
În Bacău – oraşul adoptiv al acestui oltean nărăvaş şi abrupt, care este Ştefan Dincescu – ar fi, cred, imposibil ca printre cei ce mai citesc poezie să se afle cineva care să nu se fi speriat de limbajul frust şi de spontaneitatea versurilor lui: ele scuipă flăcări şi împrăştie fecale peste alcătuirea ipocrită a lumii noastre. Cu apucături şi gesturi pandureşti, Ştefan Dincescu are darul concretizării brutale şi tăria de a spune lucrurilor pe nume cu o naturaleţe pe care, de regulă, poezia o evită, iar interpreţii ei o detestă. Nu ţi-e uşor, citindu-i poeziile, să rezişti asaltului neostenit de cuvinte vechi şi de mult uitate, smulse din somnul lor şi readuse la suprafaţă din cotloanele graiurilor olteneşti şi nu numai, din limba veche bisericească şi din cea cronicărească. Ele şochează, întrucât intră în conflict cu problematica de o acută actualitate a textului. Dar dacă izbuteşti să treci peste acest baraj de stridenţe simpatice, ai satisfacţia să descoperi sufletul său luptător, dispreţuitor de convenţii şi făţărnicii literare, decis să înfrunte atât teroarea bunului-simţ, cât şi oricare altă sursă de platitudini.
Ar fi o greşeală să nu punem în seama vulnerabilităţii şi a candorii acest soi de impulsivitate verbală. De altfel, spre această candoare trimite, prin ceea ce are el mai bun, acest volum de versuri intitulat nostalgic Jelind mălinii viscoliţi şi având drept motto: „Celor ce fost-au vis, izvor, cuvânt, / părinţii mei, lumină în pământ!” Cele 66 de poeme deschid calea analogiilor mistice, dar şi calea unor speculaţii de ordin poietic, întrucât, dedicate satului şi părinţilor dispăruţi de curând, ele sunt semnate Esenin Dincescu. Un fenomen insolit de transvazare deliberată sau o alunecare involuntară în spaţiul privilegiat al ultimului poet rus cu satul în glas? Cititorul se va simţi incitat să se decidă.
EUGEN NEGRICI
