WALT WHITMAN
(31 mai 1819, West Hills / New York –
26 martie 1892, Camden / New Jersey)
FOR YOU O DEMOCRACY
Walt Whitman este părintele versului liber. Fire de iarbă a fost o carte neobişnuită sub toate aspectele. Aducea, cu o tematică nouă, o artă şi noi forme de expresie. Însuşi aspectul tipografic era insolit: nu există două strofe de aceeaşi lungime! Unele au numai câteva versuri (mai curând versete!), altele zece, douăzeci, o sută, pagini întregi. Numărul silabelor, variabil, topica de asemenei; accentele urmăresc altceva decât melodia sigură a prozodiei clasice. Rima nici nu există. (…) Poemul său unic curge amplu şi adânc, ca un Mississippi devenind pe alocuri atât de imperios, de violent, exigent şi fascinant, obsedat de marele său destin cosmic, încât îţi dă impresia că în afară de aceasta nimic nu-i mai apare suportabil; apoi calmul vastelor sale întinderi îl recucereşte şi-l consolează, preocupat brusc de un amănunt care reflectă întregul, precum un strop de rouă sau o lacrimă.
MIHNEA GHEORGHIU
LEAVES OF GRASS (FIRE DE IARBĂ)
• FIRE DE IARBĂ (1855, ediţia I)
• FIRE DE IARBĂ (1856, ediţia a II-a)
• FIRE DE IARBĂ (1860, ediţia a III-a)
• FIRE DE IARBĂ (1867, ediţia a IV-a)
• FIRE DE IARBĂ (1871, ediţia a V-a)
• FIRE DE IARBĂ (1872, ediţia a VI-a)
• FIRE DE IARBĂ (1876, ediţia a VII-a)
• FIRE DE IARBĂ (1881, ediţia a VIII-a)
• FIRE DE IARBĂ (1882, ediţia a IX-a)
• FIRE DE IARBĂ (1891, ediţia a X-a)
FOR YOU O DEMOCRACY
COME, I will make the continent indissoluble,
I will make the most splendid race the sun ever shone upon,
I will make divine magnetic lands,
With the love of comrades,
With the life-long love of comrades.
I will plant companionship thick as trees along all the
rivers of America, and along the shores of the great
lakes, and all over the prairies,
I will make inseparable cities with their arms about
each other’s necks,
By the love of comrades,
By the manly love of comrades.
For you these from me, O Democracy,
to serve you ma femme !
For you, for you I am trilling these songs.
WALT WHITMAN
PENTRU TINE, DEMOCRAŢIE
Hai, voi clădi un continent dintr-o bucată,
Voi crea cea mai splendidă gintă peste care soarele răsărit-a vreodată,
Voi face ţări dumnezeieşti, magnetice,
Prin dragostea tovărăşească,
Prin dragostea pe viaţă a camarazilor.
Voi sădi comunităţi, dese şi tari, precum stejarii,
de-a lungul fluviilor Americii, de-a lungul
ţărmului Marilor Lacuri şi pe întreg întinsul preeriilor,
Voi construi cetăţi nedespărţite, cu braţele înlănţuite
pe după gâtul celorlalte,
Prin dragostea tovărăşească,
Prin bărbăteasca dragoste a camaradului.
Şi toate acestea pentru tine, o, Democraţie,
ţie toate-ţi slujesc, ma femme!
Da, pentru tine înalţ aceste imnuri.
WALT WHITMAN
O SUN OF REAL PEACE
O SUN of real peace! O hastening light!
O free and extatic! O what I here, preparing, warble for!
O the sun of the world will ascend, dazzling, and take
his height – and you too, O my Ideal will surely
ascend!
O so amazing and broad – up there resplendent, darting
and burning!
O vision prophetic, stagger’d with weight of light! With
pouring glories!
O lips of my soul, already becoming powerless!
O ample and grand Presidentiads! Now the war, the
war is over!
New history! New heroes! I project you!
Visions of poets! only you really last! sweep on! sweep on!
O heights too swift and dizzy yet!
O purged and luminous! You threaten me more than
I can stand!
(…) O present, I return, while yet I may, to you.
WALT WHITMAN
O, SOARE al păcii adevărate
O, SOARE al păcii adevărate!
Fulgerătoare lumină!
Liberă, mult visată! de mult pregătitu-ţi-am imnul!
Soarele lumii va creşte, orbitor – şi tu să-ţi iei
zborul cu el, spre înalt, Năzuinţă!
Larg, uimitor – răspândind strălucita-i văpaie,
O, nălucire profetică, potop de lumini! revărsare de glorii!
Voi, buze-ale sufletului meu, de ce staţi mute?
Războiul, războiul acum s-a sfârşit!
O nouă istorie! alţi eroi! Vă aştept!
Vis al poeţilor, numai tu dăinuieşti, hai,
te-avântă, te-avântă!
Aş vrea să-naintez spre viitor, dar colbul de sub tălpi mă ameninţă –
nu mă mai ţine:
O, zare necuprinsă!
Acum către tine, Prezent, mă întorc în păcat.
WALT WHITMAN
TURN O LIBERTAD
TURN O Libertad, for the war is over,
From it and all henceforth expanding, doubting no
more, resolute, sweeping the world,
Turn from lands retrospective recording proofs of the
past,
From the singers that sing the trailing glories of the
past,
From the chants of the feudal world, the triumphs of
kings, slavery, caste,
Turn to the world, the triumphs reserv’d and to
come – give up that backward world,
Leave to the singers of hitherto, give them the trailing
past,
But what remains remains for singers for you – wars to
come are for you,
(Lo, how the wars of the past have duly inured to you,
and the wars of the present also inure;)
Then turn, and be not alarm’d O Libertad – turn your
undying face,
To where the future, greater than all the past,
Is swiftly, surely preparing for you.
WALT WHITMAN
O, LIBERTATE, ÎNTOARCE-TE
O LIBERTAD, întoarce-te, războiul s-a sfârşit,
Din el şi din toate câte-au să mai fie ridică-te dârză,
Neşovăind, în marş prin lumea-ntreagă,
Revino din ţări ce privesc spre trecut, culegându-i
cu zel mărturiile,
Lasă poeţii pierdutelor glorii ale istoriei cu trenă
sclipitoare,
Lasă legendele lumii feudale, triumfuri de regi,
robia şi càstele,
Întoarce-te spre lumea care vine, ursită viitoarelor
victorii – şi dă uitării lumea retrogradă,
Las-o în seama barzilor obscuri; târască-i dânşii
cântecele leşinate pe trena-i sclipitoare,
Dar ceea ce rămâne, pentru cântăreţii tăi rămâne
şi bătăile ce vor să vină-s pentru tine,
(Priveşte cât te-au călit în trecut bătăliile date,
şi luptele prezentului de asemeni te călesc.)
Deci reîntoarce-te, revino fără teamă, Libertate,
întoarnă-ţi către noi nemuritorul chip,
Spre lumea viitorului, mai largă decât tot trecutul,
Care – sigur şi curând – ţi-e pregătită.
WALT WHITMAN
SHUT NOT YOUR DOORS
SHUT not your doors to me proud libraries,
For that which was lacking on all your weel-fill’d
shelves, yet needed most, I bring,
Forth from the war emerging, a book I have made,
The words of my book nothing, the drift of it every
thing,
A book separate, not link’d with the rest nor felt by the
intellect,
But you ye untold latencies will thrill to every page.
WALT WHITMAN
SĂ NU-MI ÎNCHIDEŢI PORŢILE
SĂ NU-MI ÎNCHIDEŢI porţile,
trufaşe biblioteci.
Eu doară vă aduc ce lipsea din rafturile voastre
mult ticsite şi vă era de mare trebuinţă;
Iscat din bătălii, am scris o carte,
Cuvintele-i nu sunt nimic, curenţii ei sunt totul,
O carte ce nu-i precum celelalte şi nici făcută pentru
intelect,
Dar voi, nespuse lucruri din adânc, veţi vibra
în toate paginile ei.
WALT WHITMAN
L. OF G.’S PURPORT
NOT to exclude or demarcate, or pick out evils
from their formidable masses (even to expose them,)
But add, fuse, complete, extend – and celebrate the
immortal and the good.
Haughty this song, its words and scope,
To span vast realms of space and time,
Evolution – the cumulative – growths and generations.
Begun in ripen’d youth and steadily pursued,
Wandering, peering, dallying with all – war, peace, day
and night absorbing,
Never even for one brief hour abandoning my task,
I end it here in sickness, poverty, and old age.
I sing of life, yet mind me well of death:
To-day shadowy Death dogs my steps, my seated
shape, and has for years –
Draws sometimes close to me, as face to face.
WALT WHITMAN
ROSTUL FIRELOR DE IARBĂ
Nu-i să elimine, nici să îngrădească, nici să scoată răul
din grozava lui grămadă (nici chiar să-l deie-n vileag),
Ci să adune, să reunească, să extindă şi să-ntregească
şi să sărbătorească ce-i veşnic şi ce-i bun.
Semeţ e cântecul, şi vorbele, şi scopul,
Să străbată vastele regate ale vremii
Şi ale spaţiului – marcând desfăşurări crescânde
– dezvoltarea generaţiilor.
Pornită-n tinereţea mea coapată timpuriu
şi fără preget dusă la-mplinire,
Călătorind, privind, glumind cu toate, pe vreme
de război şi de pace, zile şi nopţi,
Nicicând, măcar un ceas nu mi-am uitat misiunea
şi mi-o închei aici, bolnav, sărac, bătrân.
Cânt viaţa. Totuşi, mă bate gândul morţii,
Azi umbrele reci ale morţii mi-adulmecă paşii
şi-mi calcă pe urme, sunt ani de când mereu
mă urmăresc
Şi-s uneori atât de-aproape că le simt răsuflarea-n obraz.
ODĂ LA WALT WHITMAN
Prin East River şi Bronx,
cântau băieţii arătându-şi centurile,
cu cercul, uleiul, burduful, ciocanul.
Nouăzeci de mii de mineri scoteau din stânci argintul
şi desenau copiii, scări şi perspective.
Dar niciunul nu dormea,
niciunul fluviu nu voia să fie,
niciunul nu iubea marile frunze,
niciunul limba plăjii, albastră.
Prin East River şi Queensborough
băieţii luptau cu industria
şi evreii vindeau acelui faun al fluviului
trandafirul circumciziei –
iar cerul vărsa peste poduri şi-acoperişe
cirezi de bizoni izgonite de vânt.
Dar niciunul nu se oprea,
niciunul nu voia să fie nor,
niciunul nu căuta ferigile
nici roata stacojie a tamburinei.
Când luna va răsări
se vor învârti scripeţii ca să doboare cerul;
o graniţă de ace va-ncercui memoria
şi coşciugele-i vor duce pe cei trândavi.
New York de noroi,
New York de sârmă şi moarte.
Ce înger îţi zace ascuns în obraz?
Ce glas desăvârşit va spune adevărurile grâului?
Cine groaznicul vis al pângăritelor tale-ntâmplări?
Nicio singură clipă, bătrân frumos, Walt Whitman,
n-am încetat să privesc barba ta plină de fluturi,
nici umerii tăi de pluş, roşi de lună,
nici pulpele tale de-Apolo neîntinat,
nici vocea ta ca o coloană de scrum;
bătrân frumos cum e ceaţa
gemând egal ca o pasăre
cu sexul străpuns de un ac,
vrăjmaş al satirului,
vrăjmaş al viţei
şi prieten al trupurilor din pânza asprită.
Nicio singură clipă, frumuseţe virilă,
ce-n munţi de cărbune, reclame şi drumuri de fier
te visezi fluviu, ca un fluviu dormind
cu-acel tovarăş ce-n piept ţi-ar cuibări
o suferinţă măruntă de leopard naiv.
Nicio singură clipă, Adam de sânge, bărbatule,
om singur în mare, bătrâne frumos, Walt Whitman,
fiindcă pe terase,
îngrămădiţi în baruri,
ieşind ciorchini din canale,
tremurând între picioarele şoferilor,
sau rotindu-se în ringurile absintului
sodomiţii, Walt Whitman, te visau.
La fel e! La fel! Şi se prăvălesc
peste barba ta luminoasă şi neprihănită
blonzii din nord, negrii deşertului,
mulţimile de ţipete şi gesturi,
ca pisicile şi ca şerpii,
sodomiţii, Walt Whitman, sodomiţii,
drojdii de lacrimi, desfrânaţi buni de bici,
de cizma ori muşcătura îmblânzitorilor.
La fel e! La fel! Cu degete vopsite
arată spre malul visului tău
când prietenul îţi mănâncă mărul
mirosind uşor a gaz
şi soarele cântă pe buricele
băieţilor ce se joacă sub poduri.
Dar tu nu căutai ochii zgâriaţi
nici întunecata mocirlă unde-s înecaţi copiii,
nici scuipatu-ngheţat,
nici rănile rotunde ca burta broaştei
pe care le poartă sodomiţii în trăsuri şi terase
pe când îi biciuie luna-n ungherele groazei.
Tu un nud căutai, ca un fluviu să fie,
taur şi vis, să unească roata cu alga,
părinte al agoniei tale, camelie a morţii tale,
şi în flăcările ecuatorului tău ascuns să geamă.
Fiindcă drept e omul să nu caute desfătare
în codrul de sânge al zilei de mâine.
Cerul are plăji unde poţi ocoli viaţa
şi trupuri ce nu trebuie să se repete-n auroră.
Agonie, agonie, vis, drojdie şi vis.
Asta-i lumea, prietene, agonie, agonie.
Sub orologiul cetăţilor se descompun morţii,
plângând trece războiul cu-n milion de şobolani
cenuşii,
bogaţii dăruie ibovnicelor
tineri muribunzi obsedaţi de vedenii,
şi nu e nobilă viaţa, nici bună, nici sfântă.
Dacă vrea, omul poate dorinţa să-şi poarte
prin vena de coral ori prin golul ceresc.
Mâine vor fi iubirile stânci, iar Timpul
o adiere adormită pe ramuri.
De-aceea nu-mi ridic glasul, bătrâne Walt Whitman,
împotriva copilului care scrie
pe faţa perinii, numele fetii,
nici împotriva băiatului ce se-mbracă-n mireasă
în întunecimea şifonierului,
nici împotriva singuraticilor din cazinouri
care beau cu scârbă apa prostituţiei,
nici împotriva bărbaţilor cu ochi verzi
ce iubesc bărbatul şi-n linişte buzele-şi ard.
Dar împotriva voastră, da, sodomiţi ai oraşelor,
cu carnea tumefiată şi cuget imund,
drojdii ale mocirlei, hàrpii, duşmani fără visul
iubirii ce-mparte cununi de bucurie.
Veşnic împotriva voastră care daţi băieţilor
picături murdare de moarte cu venin amar.
Împotriva voastră mereu,
Faeries nordamericani.
Pájaros din Havana,
Sotos din Mexic,
Sarasas din Cádiz,
Apios din Sevilla,
Cancos din Madrid,
Floras din Alicante,
Adelaidas din
Portugalia.
Sodomiţi de pretutindeni, asasini ai porumbiţelor!
Sclavi ai femeilor, căţele ale budoarelor lor,
desfăşuraţi în pieţe cu tremur de evantai
ori pândind în peisajele ţepene ale cucutei.
Să nu fiţi cruţaţi! Moartea
ţâşneşte din ochii voştri
şi strânge flori cenuşii pe malul mlaştinei.
Să nu fiţi cruţaţi! Alarmă!
Ruşinoşii, neprihăniţii,
claisicii, aleşii, cei ce se roagă
vă-nchidă porţile-orgiei.
Iar tu, frumos Walt Whitman, dormi pe malurile
Hudsonului
cu barba spre pol şi mâinile deschise.
Lut moale sau zăpadă, limba ta cheamă
tovarăşii care să-ţi vegheze gazela fără trup.
Dormi, nu rămâne nimic,
Un dans de ziduri tulbură preriile
şi America se-neacă-n maşini şi hohote de plâns.
Vreau ca vântul puternic al celei mai adânci dintre
nopţi
să zmulgă florile şi literele arcului unde dormi
şi un copil negru să vestească albilor de aur
începutul împărăţiei spicului.
FEDERICO GARCÍA LORCA
