Ştefan Dincescu, accentuând gradul de poeticitate a limbajului, îşi urmăreşte cu perseverenţă sisifică raportul cu celălalt: fie Arthur Rimbaud, Charles Baudelaire, François Villon, Paul Verlaine, Serghei Esenin, Dante Alighieri, Georg Trakl, fie Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, George Bacovia, Mircea Dinescu, Ştefan Aug. Doinaş, Ion Pillat, Ana Blandiana, Nicolae Labiş, Grigore Vieru, Zaharia Stancu, M. R. Paraschivescu, Radu Gyr, Marin Sorescu, Mircea Ciobanu, cotonogindu-şi permanent versul strident şi lăbărţat ca urdinişul de muiere. Înscriindu-se şi insinuându-se în sistemul poetic al acestor scriitori, autorul poemelor «pe două clape» foloseşte un limbaj dublu, orientat spre conotaţie şi denotaţie, spre simbol, spre obiectul concret, spre sugestie şi ambiguitate, spre comunicare tranzitivă: Şi căprioarei, şi lupoaicei, m-am văitat: / M-a strivit, fârţelor, pasărea cu destin de rubin! / Pe ogoare nu zeii, ci hoitarii mi s-au găinăţat! / Măicuţei Lot cu şapte deşte, în for, mă închin. Cartea Se spânzură condeiul! exprimă decisiv, în ansamblul său, cele două mari tendinţe ale poeziei contemporane – tranzitivă şi reflexivă – în spiritul succintei parabole intitulate Poezia: Din zorii secolului se discută / dacă poezia este înăuntru sau afară. / La început a învins înăuntrul, apoi a contraatacat violent / afara şi după ani s-a ajuns la un forfait / ce nu va putea dura pentru că afara / e înarmată până-n dinţi. (E. Montale) Căutarea poeziei în afară – adică în individualitatea obiectivă, în valorile denotative ale limbajului, dar în acelaşi timp şi în înăuntru – adică în ireductibilitatea eului, în straturile sale cele mai incontrolabile, mai obscene, impune în poezia lui Ştefan Dincescu paradoxul semanticii sale polimorfe.
PETRE ISACHI
Din „Ghepardul cu poeme în gheare”, 2007
POEM (XI)
Pe-acilea s-au stors în jale,
cronicarii-mi povestesc,
oasele Măriei sale
Ştefăniţă Vel Dincesc.
Fost-am, domnii mei, în lume
mejde spintecând, cutume –
şiş, furtună într-un bici,
tufănici în solzi de-arici,
samatocul din potir,
pletele ştergând cu mir
păr, cuptor şi căţeluşă,
Gólgotă şi picioruşă.
Fost-am urcioraş de-argint.
M-au borât tâmpii râzând.
Ştefan Dincescu & M.R. Paraschivescu
POEM (XII)
Anii zidiră violuri, efracţie, sabie.
Socrate şi-a cumpărat blenoragie, scabie.
Traduci psihoză pe altare: „De nu eşti fulger,
vrei să fii roz veac de scârbă zâmbitoare?”
Ştefan Dincescu & M.R.Paraschivescu
POEM (XV)
S-au fiert blestemele în ţeastă,
puii mei, bobocii mei,
ca dracii-n ţâţe de nevastă!
Seina carte, cât un bot de peşte,
puii mei, bobocii mei,
robul v-a scris-o, dracul v-o citeşte!
Fumând în ştreang c-un Dumnezeu cretin,
puii mei, bobocii mei,
v-aprind opaiţ într-un scrin!
Ştefan Dincescu & Tudor Arghezi
POEM (XVI)
Mi-am fost mânzoc. Mi-am râs de temenele
şi de buiestru vitreg. Roua de pe stele
mi-am lins-o, zău, stropindu-mi pomii, glia.
„V-am scris pe cer cu şişuri poezia.”
Ştefan Dincescu & Grigore Vieru
POEM (XIX)
Un cal vorbea c-un mort pe drum:
„Mai bem, ortacule, un kil de scrum?”
Striga într-o bagea o cucuvaie:
„Fereşte-ţi, frate, versul de pârnaie!”
Ştefan Dincescu & François Villon
POEM (XX)
Ciulinii căţelesc pe bărăgane
ca mugurii drăceşti pe ţâţele bălane.
Scânceşte vântul mozolindu-şi marfa:
„Hingherului să nu îi vindeţi harfa!”
Ştefan Dincescu & François Villon
POEM (XXIII)
Codrule, codruţule,
ne-au storşit, tăicuţule!
Sărbătorile ţi-au rupt,
rămăseşi milog şi supt.
Căpşunarii duc în spate
doinele,-n desagi, crăpate.
Domni cu robă, cu scufie,
ne-au vândut pe veresie
pe la porţi de-mpărăţie.
Cui a oblojit străinii
sparge-i-ar ficaţii cânii,
linciuri-şi-ar în buboi
roiul zilelor de-apoi,
îndrăgi-ne-ar zorile
şi privighetorile,
codrule, codruţule!
Ştefan Dincescu & Mihai Eminescu
