ESENIN DINCESCU
În Bacău – oraşul adoptiv al acestui oltean nărăvaş şi abrupt, care este Ştefan Dincescu – ar fi, cred, imposibil ca printre cei ce mai citesc poezie să se afle cineva care să nu se fi speriat de limbajul frust şi de spontaneitatea versurilor lui: ele scuipă flăcări şi împrăştie fecale peste alcătuirea ipocrită a lumii noastre. Cu apucături şi gesturi pandureşti, Ştefan Dincescu are darul concretizării brutale şi tăria de a spune lucrurilor pe nume cu o naturaleţe pe care, de regulă, poezia o evită, iar interpreţii ei o detestă. Nu ţi-e uşor, citindu-i poeziile, să rezişti asaltului neostenit de cuvinte vechi şi de mult uitate, smulse din somnul lor şi readuse la suprafaţă din cotloanele graiurilor olteneşti şi nu numai, din limba veche bisericească şi din cea cronicărească. Ele şochează, întrucât intră în conflict cu problematica de o acută actualitate a textului. Dar dacă izbuteşti să treci peste acest baraj de stridenţe simpatice, ai satisfacţia să descoperi sufletul său luptător, dispreţuitor de convenţii şi făţărnicii literare, decis să înfrunte atât teroarea bunului-simţ, cât şi oricare altă sursă de platitudini. Ar fi o greşeală să nu punem în seama vulnerabilităţii şi a candorii acest soi de impulsivitate verbală. De altfel, spre această candoare trimite, prin ceea ce are el mai bun, acest volum de versuri intitulat nostalgic Jelind mălinii viscoliţi şi având drept motto: „Celor ce fost-au vis, izvor, cuvânt, / părinţii mei, lumină în pământ!” Cele 66 de poeme deschid calea analogiilor mistice, dar şi calea unor speculaţii de ordin poietic, întrucât, dedicate satului şi părinţilor dispăruţi de curând, ele sunt semnate Esenin Dincescu. Un fenomen insolit de transvazare deliberată sau o alunecare involuntară în spaţiul privilegiat al ultimului poet rus cu satul în glas? Cititorul se va simţi incitat să se decidă. Sub semnătura Esenin Dincescu se află consemnate două date: decembrie 1925 – decembrie 2009. Serghei Alexandrovici Esenin s-a sinucis pe 28 decembrie 1925, după ce a scris un poem de adio cu propriul sânge. Ştefan Dincescu şi-a isprăvit cartea Jelind mălinii viscoliţi pe 28 decembrie 2009.
EUGEN NEGRICI
Prefaţă la cartea „JELIND MĂLINII VISCOLIŢI.
SERGHEI ESENIN.TRADUCERE IMAGINARĂ”
(Editura Amphion, Bacău, 2010)
ŞTEFAN DINCESCU
RUPT DE CĂŢEAUA POEZIE
POEM (VII)
Uitaţi-vă, bătrânii mei,
cât fierbe iarnă-n samovar!
Pifanii întărâtă clopoţei,
foşnesc borfiţele în bar.
Îşi pupă ţara dăbilarii
ba din Guvern, ba-n Parlament.
Oh, versul meu, să-ţi pui gumarii
să-i dăm nădejdii sculament!
În Dăbuleni s-au covăsit bostanii,
se scarpină-n epave prostănacul.
Pe Apa Sâmbetei vuiră anii.
Semnează-mi, Doamne, steaua cu haracul!
Esenin Dincescu
Decembrie 1925 – Decembrie 2009
POEM (XVII)
Scrâşnind pe-aici, la Pontul Euxin,
când bate blaga-n geanabeţi,
rod în măselele de arlechin
căputa cizmei de scapeţi.
Mi-ai dat ghelir, scârbită poezie,
Lăptoase Căi, moşii în Orion!
Dă-mi herghelii, pe veresie,
huind pădurile-n septentrion!
Mă bat în bleauri, mă înjur,
mă dau cu veacurile de pereţi
şi-mi tai, rânjind, destinul împrejur
în cinul blestemaţilor poeţi.
Esenin Dincescu
Decembrie 1925 – Decembrie 2009
POEM (XVIII)
Se toarce boala somnului subţire,
setos de sânge, de ciolane.
De mâine fi-vom peste monastire
urloaie, ţigle şi olane.
Ne-or tăbăci timarii şi judeţii,
ne-or undiţa din râmnice, zătoane,
cu beldiţele, fiule, juveţii,
anahoreţii gârbovei icoane!
De rouă scară fi-vom în cetate
cu rădăcinile coclindu-se-n infern.
Sui-vor scara umbre mursecate
vărsând demenţa Salomeii în etern.
Esenin Dincescu
Decembrie 1925 – Decembrie 2009
POEM (XXV)
Eşti cocârjat de-atâta moarte
în carne câtă anii ţi-au vârât.
Viérii, urcioraşe fără toarte,
ne-au zăvorât în crama unui rât.
Eşti fleşcăit de-atâta moarte,
dar azi, tătuţă,-n rime te implor,
livezi prădând într-un ceaslov din cer,
adu-i măicuţei mere, în urcior
apă sticloasă adu-i, din Buicani,
acest zăvoi foşnind în roi de piţigoi.
Auzi? Pe Desnăţui nişte puştani
aprind copilăria guralivei ploi.
Esenin Dincescu
Decembrie 1925 – Decembrie 2009
POEM (XXVII)
Mi-au spus gutuii din fereastră,
mămucă tulbure, subţire,
că vremea, ca mălaiul, s-a sturât!
Vai, greierii săritu-şi-au din fire!
Răscoace-mi azimă pe-o vatră!
Dă-mi struguri, o paporniţă cu mere,
sită cu nuci, velinţa unui drum
s-o rupă lipere, tăcere!
Şi duce-m-oi. Vai, dusu-m-am,
mâhnită ghindă-n mejdină din sat!
Mi-au scris viforniţele-n ram:
„Fost-au mălini pe-aici!” În ce văleat?
Esenin Dincescu
Decembrie 1925 – Decembrie 2009
POEM (XXVIII)
Zoriţi-vă! Dau ghes colindătorii
şi-i ţara ceteră la uşi,
doar voi, măicuţă,-n foalele ninsorii,
răscoaceţi pita noatenilor duşi
acolo, într-o scafă de ţărână,
în cimitir, sub gard, la Bobonete,
când prin nămeţi, de-o săptămână,
roiesc dănaci loviţi de carcalete.
Sfidând nesomn şi boală,-n rece laibăr,
flămând v-aştept, posomorât, la masă,
cu azimă, cu pecie, cu zaibăr.
Veniţi la foc, golaşii mei, în casă!
Esenin Dincescu
Decembrie 1925 – Decembrie 2009
POEM (XXXIII)
Vor înflori salcâmii de pe Desnăţui
în colcăit de rândunele şi de-albine.
Tu, steaua mea, vei scoate vineţi pui
în case cu marchiză şi verbine!
Umbrele noastre – putrede, jilave –
plimba-se-vor bizar printre dulăi.
Vor adormi în orele schilave
în pragurile altor nătărăi
stâlcindu-ne fiinţările niţel,
jurând că neam nicicând n-am fost,
doar vânturi mursecate pe muscel
ne-or da merinde, adăpost.
Izvoarele-n fântâna din Buicani
vor povesti despre făeşii cu ulcior.
Vom arde stoguri mari de ani,
vom fi o reverie zvâcnindă sub topor.
Esenin Dincescu
Decembrie 1925 – Decembrie 2009
