LANSARE DE CARTE
PANDALIILE FERICITULUI IOV - 14 ianuarie 2007
Oricât principalul mobil al actului poetic ar fi revolta, poetul nu scrie doar, ca Giovanni Papini, spre a se descărca; întotdeauna el caută efecte de stil. Departe de a respinge literatura, precum Paul Verlaine, şi chiar dacă, uneori, pare să o repudieze, ca avangardiştii, Ştefan Dincescu se străduieşte să procure poeziei sale statutul de literatură. Literaturizează însă atitudini de situare în diametrală opoziţie cu lumea, cu prezentul. Având sentimentul de a se fi născut într-un veac idiot, într-un veac jumătate porc, jumătate câine, poetul se regăseşte în jălbarul Iov şi, lăsându-se cuprins de pandaliile năpăstuitului biblic, vede pretutindeni orori, hidoşenii, monstruozităţi, manifestări ale răului. Ale unui rău nu doar social, ci ontologic, chiar metafizic. Asemenea expresioniştilor, autorul Pandaliilor fericitului Iov semnalează ubicuitatea manifestărilor desacralizării totale. (…) Condiţia iovică este contrapunctată de o virtuală condiţie cristică, ce include speranţa mântuirii. Martirizatul îşi aminteşte că are o maică în stare să-l înalţe din valul ce ne bântuie, nu alta decât Maica Fecioară. Un întreg ciclu, Turnul cel mai strâmt, însumează laude, invocaţii, rugi către Maica fără prihană, Maria. Texte din alte cicluri atestă de asemenea o aspiraţie la pace interioară, la puritate.
PANDALIILE FERICITULUI IOV - 14 ianuarie 2007
Oricât principalul mobil al actului poetic ar fi revolta, poetul nu scrie doar, ca Giovanni Papini, spre a se descărca; întotdeauna el caută efecte de stil. Departe de a respinge literatura, precum Paul Verlaine, şi chiar dacă, uneori, pare să o repudieze, ca avangardiştii, Ştefan Dincescu se străduieşte să procure poeziei sale statutul de literatură. Literaturizează însă atitudini de situare în diametrală opoziţie cu lumea, cu prezentul. Având sentimentul de a se fi născut într-un veac idiot, într-un veac jumătate porc, jumătate câine, poetul se regăseşte în jălbarul Iov şi, lăsându-se cuprins de pandaliile năpăstuitului biblic, vede pretutindeni orori, hidoşenii, monstruozităţi, manifestări ale răului. Ale unui rău nu doar social, ci ontologic, chiar metafizic. Asemenea expresioniştilor, autorul Pandaliilor fericitului Iov semnalează ubicuitatea manifestărilor desacralizării totale. (…) Condiţia iovică este contrapunctată de o virtuală condiţie cristică, ce include speranţa mântuirii. Martirizatul îşi aminteşte că are o maică în stare să-l înalţe din valul ce ne bântuie, nu alta decât Maica Fecioară. Un întreg ciclu, Turnul cel mai strâmt, însumează laude, invocaţii, rugi către Maica fără prihană, Maria. Texte din alte cicluri atestă de asemenea o aspiraţie la pace interioară, la puritate.
DUMITRU MICU
Creator prin excelenţă, poetul Ştefan Dincescu ştie că simbolul este firul Ariadnei, ce permite deschiderea spre un univers esenţial, calea de revelare a revoltelor, frustrărilor şi dorinţelor subconştiente, ce scapă raţiunii spontane şi empiriste, încât, spre a urma traiectul iniţiatic al autorului, cititorul va trebui să fie contaminat de filosofia şi simbolistica iniţierii. (...) Masca proteică şi tragică a poetului ascunde strigătul fiinţei istovite de a lua mereu alt chip, de a se manifesta într-o succesiune de personaje iluzorii, substituindu-se de fiecare dată omului capabil să renască din propria-i cenuşă. Cu nostalgia şi paradoxul Iov, preferinţa poetului se îndreaptă spre poema satirico-meditativă, spre elegia livrescă, distinsă, cu metafora tăiată la gât, spre un discurs liric de o densitate ideatică şi simbolică inconfundabilă, în care cititorul avizat citeşte semnele veacurilor, potrivit expresiei evanghelice, adică semnele precursoare ale sfârşitului unei lumi ce nu poate fi vreodată altceva decât sfârşitul unei iluzii (Guénon).
În toate poemele stăruie, bacovian, senzaţia de gol metafizic, de înstrăinare, degradare şi complicitate cu Satan care şi azi îi răspunde Domnului: Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos. Efectele sincopate ale expresiei poetice potenţează fondul subteran tragic, angoasant al poemelor de o modernitate bine temperată, care îl scoate pe Ştefan Dincescu din corul generaţiei ’80. (...) Antologia de autor Pandaliile fericitului Iov (îl invidiez pe autor, pentru titlu, deşi nu sunt poet) nu este un tratat de descompunere, cum ar putea să pară la prima vedere, ci un tratat despre păcatul fericirii; G. B. Shaw spunea că nu avem dreptul să consumăm fericire, fără a o produce. Ştefan Dincescu, un pian pe care se antrenează toate coşmarurile, a depăşit neliniştea fericirii – stare în care intră toate trăirile firii – (ne)mulţumindu-se azi, 29 august 2006, cu o glorie fără ecou ca o muieruşcă fără vagin. Aşa grăit-a fericitul Autor eliberat de pandaliile şi de iluziile lui Iov, predestinat să putrezească într-un vis. Visul că Dumnezeu îi iubeşte doar pe cei (ne)vinovaţi. În ceea ce îl priveşte pe Ştefan Dincescu, poetul cu limbă zdrobită în cleşte, poate să afirme fără nici o îndoială: Eu sunt Eu plus antologia / spovedania mea...
PETRE ISACHI
