Decesul trompetei
Cartea „Decesul trompetei” cu cele trei cicluri: „Dinastia apelor”, „Pinacoteca lui Mister Bashô” şi „Coturnii lui Anteu” revelă sub altă mască poetică „rănile Clitemnestrei borţoase” (volumele, ciclurile, artele poetice trădează proteismul discursului.) Poetul îşi exprimă cu sarcasmul arghezian din „Pamflete” o revoltă sisifică împotriva unei Divinităţi ce-i alimentează lui Satan, sursa răului, posibilitatea de a-i verifica răbdarea, omului, timp în care: – În vomă de râuri ni se dospeşte destinul. / – Se cufureşte Dumnezeu / în strachina noastră.” („Dinastia apelor”, 12) Poemul „24” din „Dinastia apelor” reiterează doctrina răsplătirii din „Cartea lui Iov”, demitizată şi banalizată în spirit postmodern: „Un singur deget, Doamne, mi-ai promis! / Un singur deget, Doamne, mi-ai dat! / Un deget, Dumnezeule beat, poleit în rahat!” În cele 16 haiku-uri orfane „din haita Bashô”(vezi „Pinacoteca lui Mister Bashô”), cititorul descoperă bovarismul autorului, un rău modern fără leac, o lume dezumanizată, ameninţată de „nimic”: „Sub pod un cerşetor / şi-un câine jigărit / ling jegul din acelaşi blid.” („10”); „Mielul tăcerii / face viermi / în flautul unei păduri.” („12”) Lapidaritatea stilului, lirismul concentrat anunţă „decesul trompetei”, de aşteptat, azi, când: „Specialiştii pregătesc pentru siloz / pieile senilului İov.”(„Coturnii lui Anteu”, 14) Registrele stilistice diferite de la volum la volum produc în întreaga antologie un fel de eufonie inimitabilă a limbajului dincescian, o voluptate de ordin lingvistic şi muzical, ce îşi ajunge sieşi, parcă indiferentă şi opacă faţă de sensuri: „Cine dezmiardă puii tăi, / pasăre zburând / printr-un cuţit?” („Coturnii lui Anteu”, 15)
PETRE ISACHI
HAIKU (XVIII)
Vai, haita mă urăşte
şi mă vrea
floare de tei în corn de taur!
HAIKU (XXI)
Veac poleit cu SIDA
şi regi oligofreni.
Poetul mulge capre într-un vers.
HAIKU (XXII)
Vai de lumina
căreia copilul îi strigă:
„Spală-te, fleoarţo! Ne murdăreşti!”
HAIKU (XXIII)
Poetul distilează în urcior
hemoragia haitelor de îngeri
izbiţi cu şişul între ochi.
HAIKU (XXV)
Zi de zi am râvnit o pâiniţă.
Ceas de ceas îngerul delincvent
m-a fulgerat cu nuiaua peste bot.
HAIKU (XXVIII)
Să construieşti greieruşul,
omul aprinde-l
ca pe-o feştilă.
ŞTEFAN DINCESCU
Fiu al Maicii Lot
Captivante şi absolut originale prin montarea a „două uşi” ni se par cele 20 / 40 de poeme din „Fiu al Maicii Lot”. Ştefan Dincescu iese de sub umbrela „Poemelor într-un vers” de Ion Pillat, prin tematică (o sinteză a problematicii din „Pandaliile fericitului İov”), prin limbajul acuzator, sarcastic, demitizant, autoironic, lucid, prin dialogul antinomic dintre generaţii (Tată – Fiu), dintre două viziuni asupra lumii, dintre „Raţiune” şi „Pasiune”, dintre condiţia dată – condiţia dorită, dintre Dumnezeu – Satan, dintre İov – Dumnezeu, dintre Viaţă – Moarte. Volumul revelă un portret al Omului născut sub pecetea păcatului şi ar putea avea şi un motto biblic: „Şi au rămas amândouă fetele lui Lot grele de la tatăl lor”(19, 36). Definindu-se prin mitul Maicii Lot, Ştefan Dincescu sugerează nietzschean atât moartea lui Dumnezeu, cât şi moartea Omului: „Te cumpără, cucernic, acest Dumnezeu tot mai nemernic.”(„Fiu al Maicii Lot”, 9); „Duhneşte – petală de mac – Dumnezeu tămâie de drac.”(„Fiu al Maicii Lot”, 23); „Orice Evanghelie ajunge pişoar într-un bordel.”(„Fiu al Maicii Lot”, 37) Viziunea este fatalistă, tendenţioasă, este viziunea Poetului fericit (Fericirea lui Iov) pe care „şi Dumnezeu îşi ridică piciorul”, Poetul care „prin ochişorii de hoit” delapidează viitorul, cum acuză, pe bună dreptate, Daniel Florin Dincă, Fiul, heteronim al lui Ştefan Dincescu, amintind de heteronimii portughezului Fernando Pessoa (Alberto Caeiro, Ricardo Reis, Alvaro de Campos).
PETRE ISACHI
POEM (I)
Pe picioruşele voastre, poeţi,
şi Dumnezeu îşi ridică piciorul!
Ştefan Dincescu
POEM (IV)
Din izvor rămâi în urcior, de mâine,
cu păduchii de câine.
Daniel Florin Dincă
POEM (VII)
Privighetorii sparte în ou
legaţi-i de gât un ecou!
Ştefan Dincescu
POEM (XVIII)
Lighenaş cu rechini,
nu marea mi-aţi dat-o, stimabili cretini!
Daniel Florin Dincă
POEM (XXIII)
Sunt un pian pe care an de an
se antrenează toate coşmarurile.
Ştefan Dincescu
POEM (XXIV)
Câineşte, orbeşte
scotocim într-o limbă pe care Dumnezeu o stâlceşte.
Daniel Florin Dincă
