POEM (21)
Să nu adorm! Să nu sting lampa!
Calhas jupoaie ţapul cherchelit.
Ulise fierbe zgură. Epeios surâde.
În covălii cu foiul aurit
se roagă Agamemnon în costum de gâde.
Să nu adorm! Să nu sting lampa!
Să nu adorm! Să nu sting lampa!
Treziţi-vă, căţele, chiţorani,
că păduchează între voi
Ulise cu tarafuri de golani
să colecteze piei pentru cimpoi.
Treziţi-vă! Ignatul este-n toi.
Să nu adorm! Să nu sting lampa!
POEM (22)
Ştiţi tot despre Cristos şi firfirigii lui Iuda,
despre Caloian şi Paparuda,
despre Lot şi caşalot.
Ştiţi tot despre Attila şi Montezuma,
despre ovaţii şi fustigaţii,
despre hierofanţi şi chiloţii bufanţi.
Ştiţi tot despre Hamlet şi spleen,
despre Mengele şi Loreley de la Rin,
despre Enkidu şi Anadyomene.
Adormiţi-vă goglezele, grija!
Din Urubamba soseşte cu birja
o ghicitoare cu satârul înfipt în spinare:
„Hei, cum arată, băieţi, o găină roditoare,
bună s-o băgăm, la Aiud, în cuptor?
Sâc!
V-am bătut dop tuturor.“
POEM (27)
Mă simt pătat, trădat şi asediat
din toate părţile.
N-am să capitulez niciodată!
N-am să trăiesc, picotind,
cu limba retezată!
Despre acest război
cine va scrijeli, Doamne, o strofă, un rând?
Uneori mă trezesc plângând,
alteori – tremurând,
cu bestii lingându-mi joarda spinării,
gâtul plăpând.
N-am să capitulez niciodată,
deşi mi-au prădat cărţile,
pirogile şi hărţile!
Chiar dacă lacom sunt trădat,
pângărit şi asediat din toate părţile,
n-am să capitulez niciodată!
POEM (28)
Când îngerul meu
spală, eheu,
closetul împăratului,
când Mecena plăteşte
o ceapă degerată
pe recviemul exilatului,
încotro navigaţi Dumneavoastră, durdulii clănţăi cu şapcă albastră?
Nu vă deranjaţi, vă implor,
că m-am scrântit niţel,
visându-vă peroraţia, graţia.
Blagosloveşte-ne, Doamne, prostraţia!
POEM (29)
Singură
veghind pe-acest vârf de colină,
aud geamătul Văii Sidim oftând din
maţe de porc,
aud fâlfâitul dosarelor de
proscrişi,
lamentaţia bătrânilor în ziua de
sportulă,
ghiorăitul sicofanţilor şi pandaliile
profeţilor.
Singură plângând pe-acest vârf de
colină,
aud behăitul ţoapelor mele
rumenind, în grotă, incestul.
La proră dracul scormoneşte pământul,
la pupă moartea seamănă după el.
Facă-se voia Domnului!
Fie numele său în veci lăudat!
Steaua pompează nopţi de coptură.
Valea Sidim filmează cu balele văpăii
în gură.
Ard mirii îngenuncheaţi lângă
altare,
bătrânii-n azil, cerşetorii în
cărucioare.
Ard bacantele cu paharul în mână,
ard poeţii cu limba trasă prin gaura
cheii.
Ard aripile cailor năzdrăvani
sorbind cerul din condurii femeii.
Ard viţeii în vaci, berbecii în oi,
ard
urşii cu juvăţul la gât
lingând,
din blid, mierea lumii de-apoi.
Mori
într-un veac să străluceşti în veacurile toate.
Mori între strachina cu lapte de
cucută
şi discipolii îngroziţi. Mori strigându-i papei:
„Dovleacul, tataie, se roteşte, se
roteşte!“
Mori cu sabia vâjâind deasupra capului,
mori cu ţăruşul în gură,
mori cu mâinile bătute în cuie,
mori ghemuit între fălcile unui zeu
dement,
mori cu şerpii muşcându-ţi aşchia limbii.
Mori urlând până îţi crapă ochii:
„Mă tem de poeţi, chiar dacă fac
daruri!“
Mori într-un veac să străluceşti
în veacurile toate.
