DORIN TUDORAN, „INSOMNIILE UNUI
BLOGGER”
De la Mitică Dragomir aflăm adevărul despre Gigi
Becali, iar de la acesta din urmă aflăm adevărul despre cel dintâi. Şi?
De la Traian Băsescu aflăm adevărul despre Adrian
Năstase, iar de la acesta din urmă aflăm adevărul despre cel dintâi. Şi?
De la „intelectualii lui Băsescu” aflăm
adevărul despre puşcăriaşul Adrian Năstase, iar de la puşcăriaş aflăm adevărul despre cei dintâi.
Şi?
De la cei rămaşi în PDL aflăm adevărul despre cei
plecaţi din PDL, iar de la aceştia din urmă aflăm adevărul despre cei dintâi.
Şi?
De la Adriana Bahmuţeanu aflăm adevărul despre
Silviu Prigoană, iar de la acesta din urmă aflăm adevărul despre cea dintâi.
Şi?
De la Crin Antonescu aflăm adevărul despre Victor
Ponta, iar de la acesta din urmă aflăm adevărul despre Crin Antonescu. Şi?
De la Victor Ponta şi Crin Antonescu aflăm adevărul despre Traian Băsescu,
iar de la ultimul aflăm adevărul despre primii doi. Şi?
De la Florin Salam
aflăm adevărul despre salamul de Sibiu, iar de la acesta din urmă aflăm
adevărul despre cel dintâi. Şi?
De la mătuşa ANI aflăm adevărul despre mulţi, iar
de la nu puţini aflăm adevărul despre Horia Georgescu şi
subalterna sa, ANI. Şi?
De la Mircea Geoană aflăm că are stofă de candidat, iar de la Călin
Popescu-Tăriceanu aflăm că are chiar costum de candidat. Şi?
De la Elena Udrea aflăm adevărul despre cârnaţii de Pleşcoi, iar de la
aceştia din urmă aflăm adevărul despre Elena Băsescu. Şi?
De la Bogdan Chirieac aflăm adevărul despre Sorin Ovidiu Vântu, iar de la
cel din urmă aflăm adevărul despre cel dintâi şi despre mulţi alţii. Şi?
De la Corneliu Vadim Tudor nu aflăm niciun adevăr, dar nici de la
Ministerul Sănătăţii nu aflăm adevărul
despre starea (ne)sănătăţii Pacientului Naţional şi Euro-psiho-la-pat. Şi?
De la Sergiu Andon nu aflăm adevărul despre Dan Voiculescu, dar nici de la
acesta din urmă nu aflăm adevărul despre cel de-al doilea. Şi?
De la Victor Atanasie Stănculescu nu aflăm tot adevărul despre decembrie
1989, dar nici de la acesta din urmă nu aflăm tot adevărul despre Ion Iliescu.
Şi?
De la Gelu Voican-Voiculescu nu aflăm adevărul despre „Ţarapkin”, dar nici de la acesta din urmă nu aflăm adevărul despre
cine a fost cel dintâi. Şi?
De la Ion Cristoiu nu aflăm cine a fost „Timaru”,
rezident al Securităţii la Casa Scânteii, dar nici de la aceasta din urmă nu
aflăm cine a fost Securitatea. Şi?
De la Mihai Gâdea nu aflăm adevărul despre Mircea Badea, dar nici de la cel
din urmă nu aflăm adevărul despre Dana Grecu. Şi?
De la Mihaela Rădulescu-Monaco, fostă şi Schwartzenberg, nu aflăm adevărul
despre Andreea Marin-Ozturk, fostă şi Bănică, dar nici de la cea de-a doua nu
aflăm adevărul despre cea dintâi. Şi?
De la Elan Schwartzenberg nu aflăm adevărul despre Ştefan Bănică Jr., dar
nici cel de-al doilea nu cântă adevărul despre cel dintâi. Şi?
De la prinţul Karl Phillip von Schwartzenberg nu
aflăm adevărul despre prinţişorul şi prinţişoara Paul & Lia von Băsescu, dar nici
ultimii doi nu spun ce ştiu despre palatul regal de sub cimitirul din Nana.
Şi?
De la „o sursă juridică” aflăm că
Elan Schwartzenberg ar fi albit bani negri ai lui Radu Mazăre, dar de la Radu
Mazăre aflăm că monegasca Mihaela Rădulescu, fostă şi Schwartzenberg, e o „haimana”. Şi?
De la Radu Mazăre mai aflăm că el e, de fapt, Arnold Alois Schwarzenegger, dar de la acesta din
urmă aflăm că cel dintâi e, de drept (comun), comisionul din flori al mătuşii
Tamara. Şi?
De la procurorul Victor Ponta aflăm că unde-i lege,
nu-i tocmeală, dar din tocmeala celui dintâi cu premierul aflăm că e loc,
căcălău, pentru tocmeală. Şi?
De la SRI aflăm că microfilmul colaborării lui Traian Băsescu cu ceva
organe nici nu a existat, ba a mai şi dispărut, iar de la Traian Băsescu aflăm
că SRI e gigea şi a fost înaintat la gradul de generalisim. Şi?
De la analişti ai Cotidianului aflăm că, înainte de a se retrage
la Nana, Traian Băsescu va avansa şi Parchetul General la gradul de mareşal,
dar de la Evenimentul
zilei aflăm doar „No
comment”. Şi?
Dar ei ce pot afla de la noi?
Că ştim de mult toate chestiile astea, şi multe
altele, dar că le mestecăm, ca nişte imbecili, drept trufandale, fiindcă avem
şi noi faliţii noştri şi mândria noastră de sadomasochişti.
Spre deosebire de ei – comentaţii –, noi – comentatorii – nu ne tragem din Traian şi Decebal, ci
din Sade şi Sacher-Masoch.
DORIN TUDORAN
(CERTOCRAŢIA,
11 aprilie
2014)
„CREŞTEREA ŞI DESCREŞTEREA DOAMNEI CALISTRU”
Când a băgat mâna în buzunarul statului, doamna Calistru a dat de ceva
lung şi fierbinte, mare şi tare, înălţător şi viager, cum singură avea să
mărturisească în faţa instanţei despre acea întâlnire
de grad zero care-i schimbase viaţa; y
compris moartea.
A strâns bine ce a apucat, până ce degetele sale au
devenit totuna cu ce-i pregătise destinul. Unii spun că sfârşitul
a prins-o cu mâna aproape topită pe biela-manivelă de stat. Când judecătorul a întrebat-o „Doamnă, ce-a fost în capul
dumitale?”, doamna Calistru
şi-a dat ochii peste cap şi a murmurat ca doar pentru ea: „Înălţătorul”. „Ce?”, a întrebat magistratul, care nu
înţelesese nimic. „El,
Înălţătorul”, a şoptit doamna Calistru.
Verdictul
a fost pe măsura dorinţei de purificare a societăţii năclăite doctrinar. După
pronunţarea lui, o anumită parte a presei a perpelit-o pe doamna Calistru, la
foc moale, pe toate părţile. Unii – pe partea ce şi-o trăsese din acţiunea Helvetica, alţii – pe partea reţinută din aranjamente transcontinentale.
Mai toţi – pentru piscina cu taxă de intrare
exorbitantă, Riga
Crypto & Lapona Enigel, instalată în sufragerie şi achitată din
fonduri nipone oferite pentru eradicarea sărăciei în regiunile istorice ale
cnezatelor şi voievodatelor româneşti.
Aproape
că îţi vine să te-ntrebi: „Săraca,
doamna Calistru, chiar aşa de-a dracu’ o fi fost?”. Legenda spune că celula ei era tapetată cu pagini
din cele douzeci şi opt de ediţii ale îndrumarului anonim Cum să giugiulim calistrele şi cu
coperţile mai puţin numeroaselor ediţii ale studiului lui Erich Fromm Brabantul sau
Berbantul? Dar ce a produs uluirea presei, de toate felurile şi toate culorile, a fost un exemplar adnotat,
ba chiar şi comentat pe zeci de foi goale din Monitorul Oficial al
celebrului Incrementa atque decrementa Aulae Hotzomanicae. Agenţia de presă „Pe surse relativ curate” a prezentat stenogramele secţiei de
Economie-Finanţe a Academiei Române, în care preşedintele sesiunii
extraordinare afirmase, fără ezitare: „Chiar
dacă eu şi doamna Calistru am fost inamici politici, trebuie să spun că, de
n-ar fi fost vorba despre o persoană de-acum decedată, doamna Calistru ar fi
devenit colega noastră şi, într-o zi, s-ar fi cuvenit să fie numită preşedinte,
dacă nu cumva chiar calistra onorabilei noastre instituţii.”
Unanimitatea cu care a fost
întâmpinată declaraţia academicianului intact a devenit studiu de
caz pentru studenţii interesaţi de felul în care ştiinţa trebuie să fie,
întotdeauna, deasupra pasiunilor; chiar şi a celor politice. Ce pare cu adevărat bizar este că,
de la o vreme, tocmai existenţa doamnei Calistru este pusă la îndoială, dar
pentru asta nu este nevoie să fie inventată,
aşa cum s-a întâmplat în cazul altor produse celebre. Nici măcar nu ar
fi chemat-o Calistru. Şi odată ce această versiune distorsionată a realităţii
a prins în sânul maselor largi şi disperate, hărmălaia a pus din nou stăpânire
pe toate straturile societăţii. Nostalgia după „Epoca Calistru” s-a transformat într-o epidemie zonală care
îngrijorează profund Parlamentul European.
Fundătura în care a intrat, încă o dată, ţara
l-a obligat pe profesorul Lazariade să amintească poemul lui Kavafis, Aşteptându-i pe
barbari. Nemaisosind, aceştia din urmă lăsaseră cetatea
fără cea mai realistă dintre soluţii.
Faptul că noi am avut-o pe
doamna Calistru şi n-am ştiut cum să profităm de ea a făcut-o pe dânsa să
profite de tot ce i-a plăcut şi pe noi să dovedim că suntem încremeniţi în proiectele altora. După care, doamna Calistru a dispărut
în legendă şi ne-a lăsat în tranziţia noastră perpetuă: de la o fi fost la n-o
fi fost şi retur.
Locul
de baştină al doamnei Calistru a ridicat în centrul urbei o statuie în care
doamna apare cum singură s-a descris: strângând cu mâna ei pasionată acel ceva
lung şi fierbinte, mare şi tare, înălţător şi
viager, cum numai în buzunarul unui pantalon de stat se poate găsi. Într-un
album apărut în condiţii grafice excepţionale la Institutul şi Muzeul Român pentru
Cercetări despre Cercetări asupra Cercetării care Conduce la Cercetarea Cercetării
Fundamentale (IMRCCCCCCF), monumentul îi este atribuit celebrului sculptor anonim
Alfons Brebu-Brebenel şi se numeşte, simplu – aşa cum simplă este şi situaţia
descrisă mai sus –, „Calistru”.
DORIN TUDORAN
(CERTOCRAŢIA, 12 iulie 2011)
