ŞTEFAN DINCESCU
TURNUL CEL MAI STRÂMT
POEM (1)
Marie
cu palmele crăpate,
Marie
cu tălpile sparte,
Marie
încercănată,
Marie
înjurată,
Marie
cu damf de usturoi şi de cartofi,
Marie
fără zăvelcă,
Marie
fără pantofi,
Marie bună de prăsilă ca o iepuroaică,
Marie, n-ai fugit până în Egipt
că ţi s-ar fi zborşit cânepa în baltă!
De unde ţoale pentru aici
şi pentru coşmelia cealaltă?
Marie, printre străini
fluierul se sparge
între măsele de câini!
POEM (2)
Maică
Marie, povestea mă bea!
În bezna
limbii povestea mă suie.
Maică
Marie, orbecăi prin ea
şi visul
mi-e stol de cucuie!
Aprinde-ţi
pletele să-mi văd
albastră
uşa, fereastra, cărarea!
Maică
Marie, mă doare strigarea!
Povestea mă
strânge, vai, mă dihocă
povestea cu
botul de focă!
Maică
Marie, povestea mă bea,
povestea slinoasă,
povestea căţea!
POEM (3)
Maică Marie, blestemul asudă
cu jalba într-un băţ!
Maică Marie, blestemul
mi-atârnă juvăţ!
Maică Marie, discipoli n-am,
Dumnezeu n-am!
Cine să mă plângă?
Cui să mă rog,
pintenog, năprui inorog?
Durerii doică m-ai dat.
Maică Marie, fie pântecul tău
în veci lăudat!
POEM (4)
Cu degete boante şi zgrunţuroase
cine mă pipăie-n suflet, în sânge, în oase?
Cine
visează-n deznădejdea mea?
Din nervi
cine-mi joacă rustemul aşa?
Cine-mi
otrăveşte fântânile, săptămânile?
Cine-mi
retează mâinile, pâinile?
Cine-mi
zdrobeşte privighetorile, zorile?
Doamne,
destupă-ţi urechile!
Javră, şterge-ţi
urdorile!
POEM (5)
Roagă-te
Cuvântului, roagă-te vântului,
roagă-te
păsărilor călătoare,
roagă-te
ploilor, boilor, oilor,
roagă-te
peştilor din mare:
„Să
vină Ioan Botezătorul!“
Roagă-te
Domnului, somnului, pomului,
roagă-te
stelelor, roagă-te ielelor:
„Să
vină Ioan Botezătorul!“
În
caierul morţii, în vaierul sorţii,
roagă-te
cu viii, cu morţii:
„Să
vină Ioan Botezătorul!“
POEM (6)
Maică Marie, mi-e trupul curat,
mi-e gândul în rană scăldat!
Maică Marie, mi-e verbul curat,
mi-e versul de zei înfiat!
Maică Marie, mi-e chinul curat,
mi-e visul de îngeri visat!
Maică Marie, de ce se închid
fraţii-n tăcere, în spaimă, în zid?
POEM (7)
Maică Marie, însetat, însângerat,
zac în acest veac, zac în acest poem,
zac în acest pat!
Maică Marie, înfometat, zdrumicat,
arde în verb soarele
pe care sângele tău mi l-a dat!
Maică Marie, să-mi spui,
mă pângăresc oglinzile cui?
Deschide-mi blajin, Maică Marie,
pântecul tău, copârşeu, pe vecie!
POEM (8)
Nero incendiază serele de îngeri.
Treziţi-vă! Treziţi-vă!
Nero decapitează jucăriile puştimii.
Treziţi-vă! Treziţi-vă!
Nero pregăteşte băile pentru Dincescu,
pentru Seneca. Treziţi-vă! Treziţi-vă!
Nero instigă focul din sobele voastre.
Treziţi-vă! Treziţi-vă!
Nero aplaudă neantul din statuile noastre.
Treziţi-vă! Treziţi-vă!
POEM (9)
Poruncesc
tuturor metaforelor din văiugile mele
să decoreze
ologii, naufragiaţii, extropiaţii,
la straja a treia, a patra
să joace la drumul mare cu ursul, cu şatra,
să-i înveţe ciuleandra, căluşul, rustemul
pe Uraeus, pe Apophis, pe Naga,
tocindu-le măselele, sorbindu-le snaga.
Poruncesc tuturor ştimelor din lăcoviştile mele,
io, Ştefan Dincescu, domn peste anonimat,
peste cutia milei, peste mânie şi jale,
de la Ararat şi până la Marea cea Mare!
POEM (10)
Maică Marie, în cârjă de os
vine gloria cu fustigaţii botezate haios!
Vine gloria cu privilegiul netot
să-mi înfig deştele-n ochi până la cot,
să le fac respiraţie gură la gură
acestor bufoni
cu viermi foşgăind
în făptură.
Maică Marie, cine m-a vrut
greaţă strivită în sită,
rouă coaptă pe scut?
POEM (11)
Las posterităţii vagoane cu versuri elogiate
de mâţa mea, Zubaida, o celebritate
în materie de semiotică.
Las posterităţii lătrăii străduindu-se
să mă înveţe „Manualul de glosolalie“
al struţului obez.
Iată, mă înalţ pe vârful picioarelor
şi haitei din noapte îi strig:
„Să vină gloria, să vină de-a buşilea,
să vină pe Via Apia, călare!
Să vină gloria cu râme în gât,
să vină gloria cu ortul în deget!“
POEM (12)
M-ai alăptat, m-ai legănat
şi ţi-am cocoloşit nenorocirea în casă.
M-ai scăldat, m-ai răsfăţat
şi ţi-am vărsat otravă pe masă.
M-ai oblojit, m-ai vindecat
şi ţi-am storşit bocet în pat.
Iertare, rogu-te, iertare,
mamă plăpândă, mamă răbdătoare!
Dă-mi o gămălie de cuvânt!
Mă zbat. N-am loc în mormânt.
Iertare, rogu-Te, iertare,
mamă răscoaptă, mamă răbdătoare!
POEM (13)
Veacul
m-a izbit în iluzii. Mi-e frig.
Aţâţă
focul în sobă, Marie! Mi-e frig.
Prepelicarii
se pişă în călimară. Mi-e frig.
Clovnul
mi se agită în suflet. Mi-e frig.
Cine
drenează veacul în beznă? Mi-e frig.
Cine
decapitează zeii din vatră? Mi-e frig.
Ochii
mi s-au zgribulit în orbite. Mi-e frig.
Gura
bălmăjeşte prohodul, Marie! Mi-e
frig.
Lupul mi se zgâieşte în suflet. Mi-e frig.
POEM (14)
Laudă ţie,
Maică Marie!
Laudă mâinilor
care m-au legănat.
Laudă ochilor
care de somn m-au spălat.
Laudă glasului
care mi-a cântat.
Laudă ţie, Maică Marie!
Laudă ţie, Maică Marie!
Laudă
rănilor
care mă
plâng.
Laudă
tălpilor
care de la
cruce nu fug.
Laudă
sânului bogat şi curat.
Laudă
coamei
în care
m-am jucat.
Laudă gurii
care m-a
lăudat.
Laudă ţie, Maică
Marie!
POEM (15)
Sub veghea ta
cloceau lăstunii
şi vulturii din Nişāpur,
iar apele fătau azur.
Sub veghea ta
mureau profeţii,
menadele, driadele, sticleţii,
juveţii, râmele, scapeţii.
Sub veghea ta
s-au tălmăcit în jar
călugării, fachirii, arlechinii
din Trapezunt la Alfacar.
Sub veghea ta
s-au ţăndărit imperii,
eternităţi cu zâmbet de vioară,
ah, poezie, vorbărie chioară!
POEM (16)
Mă uit la mâini.
Vai, mâinile nu sunt!
Mă uit la calfe,
calfele nu sunt.
Mă uit în veac,
dar veac n-a fost.
Îngheţ în vis.
Să ţinem post!
Mă uit la preoţi,
preoţii nu sunt.
Mă rog în zid.
Vai, zidu-i şui!
Mă sui în turn.
Vai, turnul nu-i!
