ABU SÀ ID
Născut în Khorasān, probabil în anul 960, a trăit 83 de
ani,
murind,
se crede, în anul 1043. „Ȋn
ceea ce priveşte contribuţia sa
literară, a cultivat cu predilecţie o formă
poetică, rubaiatul (format
nu din patru
versuri, ci din patru emistihuri), fiind printre cei dintâi reprezentanţi ai
acestei structuri lirice arhetipale
pentru
literatura persană.”
(GHEORGHE IORGA, ,,CĂLĂTORII CU LIMBA TĂIATĂ”)
◊◊◊
Vai! împotriva
iubirii cer ajutor; strig: vai!
că un fermecător
şi drag Obiect dispune-acum de soarta mea.
De-mi dă dreptate
mie, rănitul, atunci va fi bine: de nu,
iubirii
hărăzi-mă-voi, fără speranţă şi-orice s-ar întâmpla.
◊◊◊
Ȋn ochi, în loc de somn, e apa lacrimilor,
iar asta-i că mă grăbesc spre-a te vedea.
Oamenii-mi spun: ,,Hai, dormi! Ȋn vis o
să-l vezi.”
Dar e, pentru
mine, loc de dormit, nechemaţilor?
◊◊◊
O despărţire în tine a spart artera
vitală; tu,
Inimă! n-o arăta
nimănui tunica-ţi îmbibată de sânge!
Poţi geme, dar
gemetele să nu ţi se-audă cumva.
Şi poţi arde, dar
focu-ţi să nu işte vreo urmă de fum.
◊◊◊
Trupul mi s-a făcut
numai lacrimi şi ochiul meu a plâns;
fără trup se cuvine a
trăi cineva când te iubeşte, pe tine!
Urmă nu rămâne din
mine: de unde, atunci, această iubire?
Una făcându-mă cu Obiectul iubit, cine-I
dar transfigurat de iubire?
◊◊◊
De-aş fi murit şi
douăzeci de ani de-atunci ar fi trecut,
crezi că de iubire
mi s-ar fi golit mormântul?
Movila de mi-ai
atinge-o,-ntrebând: „ Cine-i aici?”
Un strigăt ai auzi:
„Iubitul meu ce s-a făcut oare?”
◊◊◊
Despre-un lucru
mărunt vreau să-ţi dau de ştire
şi să ţi-l spun în doar două vorbe:
„Voi fi pus în
mormânt cu iubirea de tine;
voi învia cu
iubirea de tine.”
TRADUCERE DE GHEORGHE IORGA
